Ce mai e cu infernul?

Publicat în Dilema Veche nr. 800 din 19-25 iunie 2019
Ce mai e cu infernul? jpeg

Pare ciudat. Potrivit cercetărilor din ultimele decenii, o mulţime de oameni cred în Dumnezeu fără să mai dea crezare existenţei diavolului. Infernul a cam dispărut din conştiinţa credincioşilor. Simetria răsplăţilor şi a pedepselor dintr-o altă viaţă, sub care stătea fiecare clipă a vieţii de aici în epocile tradiţionale, nu mai are cine ştie ce relevanţă.

Dar poate că nu e chiar aşa ciudat. În modelul de lume al modernităţii tîrzii, nici diavolul, nici infernul nu mai „au loc“. E adevărat că ei rămîn materia unui capitol gras de cultură europeană şi universală. De la întunecatul regat al ispititorului, din învăţătura Bisericii, la pitorescul lui neliniştitor sau umoristic, în folclorul religios, de la speculaţiile filozofice şi mistice asupra polului minus al lumii pînă la chipurile pe care arta şi literatura creştină li le au dat timp de secole, ei constituie o temă abundentă de studiu. Cît despre ei ca realităţi obiective, modernitatea tîrzie ridică din umeri, nu le mai face credit. De ce?

Probabil fiindcă nu mai trăim într-un model de lume ierarhic, cu stări calitativ diferite de fiinţă. Nici chiar oamenii religioşi nu se mai simt în genere acasă într-un univers care înşiră pe verticala sa văzutele şi nevăzutele, stările inferioare, lumea oamenilor, stările superioare de fiinţă, dominate de polul transcendenţei divine. Trăim într un domeniu definit preponderent, în exterior, prin istorie şi social, restrîns la psiho-fizic în ce priveşte individul.

Apoi infernul şi diavolul tradiţional nu mai au credit fiindcă au stat prea mult pe scena creştină. Unul a înşelat, a ispitit peste măsură, celălalt a înfricoşat pînă la teroare, plictis şi comedie neagră. Secole la rînd, chiar pînă în secolul XX, Bisericile au făcut abuz de „pastorala fricii“ (cf. Jean Delumeau, Păcatul şi frica), au perfecţionat teologia infernului, au ilustrat din belşug chinurile iadului şi veşnicia lor. Era discursul lor doar unul întunecat, obsesiv, aproape sadic? Sau doar unul sclerozat, care vehicula o tematică validă (responsabilitatea spirituală a persoanei), dar a cărei formulare ajunsese defazată faţă de mentalitatea modernă? Oricum ar fi, Jean Delumeau, în Frica în Occident, ca şi Georges Minois în Istoria infernurilor, citează cuvintele doamnei Roland, indignată de chipul unui Dumnezeu terorizant. „Ideea că atîtea fiinţe nevinovate, oameni ce au trăit cu cinste, atîtea popoare civilizate [din afara Bisericii catolice] au fost date pradă flăcărilor nemiloase… Ce fiinţă grosolană şi brutală am făcut din divinitate!“, scrie ea la sfîrşitul secolului al XVIII-lea. În secolul XX, Nikolai Berdiaev, filozof creştin al libertăţii metafizice, se revoltă tumultuos împotriva religiei de tip retributiv şi penal, care ofensează şi libertatea omului, şi anvergura transcendentă a lui Dumnezeu.

De altfel, de pe la mijlocul secolului XX, chiar Bisericile şi-au nuanţat limbajul. În trecut, ele susţineau că mîntuirea nu e posibilă decît pentru credincioşii riguroşi, pe cînd restul umanităţii era pîndită de focul veşnic al iadului sau de cel, purificator, al purgatoriului. Abia de mai puţin de un secol, Bisericile au recuperat distanţa care se căscase între doctrina fricii de pedeapsa veşnică şi mentalitatea modernă. Cea din urmă se mişcă între indiferenţă faţă de religios şi sensibilitate faţă de un Dumnezeu generos, universal activ şi salvator, nu unul exclusivist, răzbunător. Astăzi, Bisericile insistă asupra bunătăţii lui Dumnezeu, asupra atotprezenţei sale iubitoare, evidente sau ascunse. Iadul şi-a pierdut recuzita spectaculoasă, ba chiar relieful. „Ne-au împuiat capul cu poveşti despre infern, purgatoriu şi altele de felul ăsta“, spunea prin 1980 o vînzătoare pensionară din Bretania. „Acum nu se mai vorbeşte de aşa ceva. Probabil că toate astea au dispărut“ (cf. G. Minois).

Aşadar infernul nu ar mai fi credibil. Totuşi el nu se lasă uşor dat afară din scenă. Are, în secolele XX şi XXI, o mulţime de concurenţi proaspeţi. Georges Minois îşi sfîrşeşte studiul cu un capitol intitulat „Secolul infernurilor“: la plural, cum stă bine modernităţii tîrzii. Infernuri terestre, actuale, nu proiectate într-o altă lume şi o altă viaţă. Infernuri pe care omul le creează, le îndură, le aplică celorlalţi.

Sînt, mai ales, infernurile colective, îndurate de comunităţi largi. Pe de o parte, totalitarismele atee, utopii puse silnic în operă, care uniformizează pînă la ştergere şi masificare individul. Acestea măcar nu şi-l anexează pe Dumnezeu. I se substituie polemic. Extremismul terorist islamic, în schimb, pune sub emblema domniei divine tortura, violul, genocidul. Fie că e vorba despre musulmanii de alte tradiţii, de creştinii din Orient sau de occidentali, cei diferiţi religios faţă de „califatul Daech“ trebuiau să piară ori să i se supună. „Paradisul“ amenajat de totalitarismele atee ori religioase se dovedeşte a fi exact contrariul lui.

Ambele tipuri de totalitarism pretind să realizeze o perfecţiune socială şi istorică. Ambele pretind să instaureze o lume uniformă, condusă discreţionar de un unic centru. Ambele desfiinţează prin violenţă diversitatea convingerilor şi libertatea persoanei. În mîinile lor se produce teribila metamorfoză: sub ochii noştri în ce priveşte extremismul islamic, pe spinarea noastră, a europenilor, în ce priveşte totalitarismele secolului XX. Iată dovada, experimentată, că perfecţiunea căutată în istorie conduce la oroare, că perfecţiunea colectivă e o schimonositoare utopie. Nu aminteşte, prin contrast, lecţia teribilă a totalitarismelor că nu colectivul socio-istoric, ci persoana umană e subiectul oricărui efort spre perfecţiune? Că persoana şi actele ei se judecă – din perspectivă spirituală – pe o axă care o leagă, în fiecare clipă, nu de un „capăt al istoriei“, ci de Polul realului?

După mine, democraţia liberală e un destul de bun suport social pentru trăirea credinţei, pentru tematizarea ei. Democraţia liberală refuză să se conceapă drept societate perfectă sau în drum spre o perfecţiune colectivă. Se întemeiază pe recunoaşterea continuei sale amendabilităţi, la care diversitatea indivizilor şi a grupurilor trebuie să contribuie. Îşi recunoaşte fragilitatea, necesitatea de a fi menţinută, dobîndită prin dialog, negociere, acord. Pe de o parte, ea pune astfel în valoare persoana, cu libertatea ei de conştiinţă, convingeri, exprimare. Pe de altă parte, interzice sacralizarea socialului şi a istoriei, menţine distanţa între imanent şi transcendent. Chiar dacă neintenţionat, ea poate sugera astfel o realitate și un sens care o depăşesc.

Într-un moment cînd, în România, democraţia liberală îşi trăgea sufletul după o perioadă foarte proastă, Papa Francisc a formulat un sens deopotrivă social şi spiritual. „Împreună“ a fost mesajul său, ceea ce înseamnă recunoaştere colegială a diversităţii, religioase şi umane, dorinţă de întîlnire, de conlucrare. Gazda Papei, preşedintele Iohannis, şi Patriarhul Daniel au fost actori ai acestui „împreună“. Iar ei reprezentau o societate şi o Biserică unde acest „împreună“ pare că începe să aibă răsunet, poate chiar atracţie. 

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase.

Foto: Gustave Doré - Dante Alighieri - Inferno

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

Adevarul.ro

image
Vacanţe de coşmar pentru zeci de mii de turişti blocaţi într-o staţiune. O familie susţine că trebuie să dea 26.000 de dolari pentru o săptămână de cazare
Vacanţele în oraşul turistic Sanya de pe insula tropicală Hainan din China au devenit un coşmar în acest weekend pentru zeci de mii de turişti care au rămas blocaţi acolo brusc, după ce autorităţile chineze au impus lockdown din cauza a peste 1.200 de cazuri de Covid-19.
image
EXCLUSIV Bărbatul cu probleme psihice care şi-a măcelărit familia, în Argeş, nu mai fusese evaluat de o comisie din 2004
Bărbatul de 53 de ani din comuna argeşeană Bascov care a masacrat cinci membri ai familiei şi avea probleme psihice nu a mai fost evaluat de către o comisie de specialitate de acum 18 ani, legislaţia fiind una extrem de permisivă.
image
EXCLUSIV Autorul masacrului din Argeş suferă de schizofrenie. Psihiatrul său: „Avea relaţii strict cu familia“
Viorel L., bărbatul de 53 de ani din comuna argeşeană Bascov care şi-a masacrat familia, suferea de mai mult timp de schizofrenie şi urma un tratament medical. Bărbatul nu avea un loc de muncă şi stătea în majoritatea timpului în curtea casei, fiind o persoană izolată.

HIstoria.ro

image
Pacea de la București (10 august 1913): „Ne-am jucat de-a Congresul de la Viena”
O sursă interesantă despre evenimentele anilor 1912-1913 o reprezintă însemnările celor două personalități ale Partidului Conservator – Titu Maiorescu și Alexandru Marghiloman. Jurnalele celor doi sunt caracterizate de un veritabil sincron.
image
Armele dacilor: formidabile și letale
Dacii erau meșteșugari desăvârșiți în prelucrarea metalelor, armele făurite de fierarii daci fiind formidabile și letale. Ateliere de fierărie erau în toate așezările, multe făcând unelte agricole sau obiecte de uz casnic, dar un meșter priceput putea foarte ușor să facă și arme.
image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.