BOR. De la capăt

Alegerea e făcută, îl cunoaştem pe noul Patriarh al BOR. E inutil să mai comentăm stilul şi conţinutul "campaniei electorale" care a precedat votul din 12 septembrie. Cu toate stridenţele sale profane (asigurate de presa locală), procesul s-a desfăşurat, pentru prima dată, fără ingerinţe politice. Faptul că partidele vor fi avut "preferinţe" nu poate fi criticat. Ceea ce contează realmente, pentru că deschide o altă epocă, ţine de libertatea colegială a Sinodului, care şi-a desemnat candidaţii sub propria răspundere. O răspundere şi mai vastă apasă acum pe umerii noului Întîistătător, dat fiind că aşteptările societăţii româneşti sînt marcate de frustrarea pe care stagnarea din ultimul deceniu o va fi justificat, fie că vorbim de masa credincioşilor, fie că ne referim la "agenda" intelectualităţii laice. Prea Fericitul Părinte Daniel preia o Biserică mare, a doua din lumea ortodoxă, dar şi o situaţie pastorală, spirituală, misionară şi - pe un anume plan - "geopolitică" plină de provocări. Lumea, ca suport al umanităţii peregrine, pare să-şi fi pierdut iluziile care au marcat prăbuşirea comunismului. Toţi am crezut, la începutul anilor ’90, că democraţia liberală va triumfa în termenii visaţi de Kant sau de predecesorii săi anglo-saxoni. Vedem acum că valorile acestei utopii moderate nu îşi prea găsesc expresii practice în afara spaţiului euro-atlantic. Războiul rece a intrat în manualele de istorie, fără ca pacea "definitivă" dintre naţiuni, civilizaţii şi religii să fi devenit o realitate. Din păcate, disoluţia premiselor "etice" ale unei globalizări de mare ţinută umanitară nu a împiedicat procesul ca atare. Nu se ştie ce va mai rămîne din proiectul naiv al "s(t)atului universal", dar ştim că globalizarea negativă, producătoare de noi probleme, îşi urmează cursul. Comerţul, fluxurile migratorii, dinamica epidemiilor, circulaţia capitalurilor continuă să joace rolul unor forţe care omogenizează fără să unească şi asimilează fără să digere. În replică, fundamentalismele şi naţionalismele trăiesc o nouă tinereţe. Lumea pare mai plină de nedreptăţi, dar nu pentru că nedreptatea ar fi un indicator social cuantificabil, ci pentru că îmbogăţirea relativă a produs efectul pervers al unei mediatizări tot mai ample: sub reflectorul televiziunilor, foştii săraci văd foarte bine că nu au devenit, cu adevărat, la fel de bogaţi pe cît sperau. În aceste condiţii, resentimentele Sudului global faţă de Nordul înarmat, opulent şi tot mai ipocrit, nu fac decît să crească. După o perioadă de indiscutabilă hegemonie, SUA (şi aliaţii lor din UE) chestionează cu îngrijorare viitorul relaţiilor dintre "Occident" şi noua-veche Rusie, plus noua-veche putere a Chinei. Evident că noul Arhipăstor nu se va concentra cu prioritate asupra "relaţiilor externe". Însă "starea lucrurilor", aşa cum e preluată, la începutul noii etape din istoria BOR, îşi va spune tot mai des cuvîntul. Nu mai trăim izolaţi în propria ortodoxie şi nici nu mai sîntem paradoxal protejaţi prin grosimea inflexibilă a Cortinei de fier. Reculul dialogului ecumenic, secularizarea galopantă şi fără alternativă imediată, ofensiva islamului (accentuată după 11 septembrie) vor ţese pînza de fond a unui alt "soi" de patriarhat. Iată de ce şantierul pe care noul Patriarh îl va deschide, sub varii presiuni interne şi europene, nu seamănă cu micul artizanat reparator, ci mai curînd cu muncile lui Hercule. Sînt sigur că perioada de graţie, acordată oricărui nou lider, va fi mai scurtă decît ar fi cazul. Ea e limitată de neîmplinirile pe care noi toţi - societate civilă şi comunitate eclezială - le-am trăit ca pe tot atîtea situaţii acceptabile, deşi acumularea lor a degradat dramatic exigenţa convieţuirii. Iată un motiv în plus pentru a-i sta alături Prea Fericitului Părinte Daniel, mai ales că sfîrşitul tranziţiei, deja consumat în societatea politică, trebuie de acum marcat şi în viaţa Bisericii.