Artă şi religie în Anticrist - elogiu lui Lars von Trier -

Camil UNGUREANU
Publicat în Dilema Veche nr. 303 din 3 Dec 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

E la modă să tratezi despre religie, iar artiştii nu sînt o excepţie. Fără îndoială, unele "performanţe" artistice se bazează pe un credo simplu: cu cît mai şocante sînt imaginile anticlericale sau antireligioase, cu atît au o valoare artistică mai mare. Senzaţionalismul facil nu poate fi aplicat însă Antichristului, ultimul film al regizorului danez Lars von Trier. Deşi puţini se îndoiesc de talentul excepţional al lui von Trier, filmul a fost aproape unanim criticat. Opinia lui Tom Charity " critic de film de la CNN ", conform căreia Antichristul este o "calamitate atroce", reprezintă regula, nu excepţia1. În esenţă, au fost ridicate trei obiecţii împotriva Antichristului: prezenţa nejustificată a unor scene de violenţă excesivă; propunerea unei teologii perverse satanice; şi presupusul său misoginism. Trama Antichristului e cunoscută. O femeie fără nume (actriţa Charlotte Gainsborough) joacă un rol, în acelaşi timp tragic şi demoniac. Filmul prezintă magistral exacerbarea graduală a conflictului său interior dintre bine şi rău şi felul în care răul pune stăpînire pe ea. Soţul ei, interpretat de Willem Dafoe, încearcă fără succes să o vindece prin intermediul dialogului şi al raţiunii terapeutice. Marea majoritate a criticilor moralizatori ignoră tema, prin excelenţă spinoasă a filmului, şi anume cea a răului radical (radikale Böse), aşa cum l-a numit Kant2. Von Trier înfruntă această problemă cu mare curaj, subtilitate şi o angoasă sfîşietoare. Rădăcina ultimă a răului radical, cum spunea Kant, e libertatea umană. Răul radical are " precum libertatea " un caracter transgresiv, excedent şi, prin urmare, este ireductibil la un algoritm raţional sau la o tehnică terapeutică dată. Radicalitatea răului rezidă tocmai în caracterul său excesiv, gratuit şi imprevizibil; de aceea, şocantul şi monstruosul nu sînt un ersatz al fondului artistic, ci ţin de "natura" fenomenului ca atare. Relaţia dintre violenţa excesivă şi raţiunea terapeutică nu este o temă nouă, ea fiind tratată, spre exemplu, de Kubrik în capodopera sa Portocala mecanică. "Ultraviolenţă" (ultraviolence) este modul în care Alex, miticul personaj principal al Portocalei mecanice, numeşte această violenţă gratuită, lipsită de orice finalitate. Kubrik arată cum transformarea unei probleme morale " i.e. responsabilitatea faţă de ultraviolenţă " într-o chestiune de tehnică terapeutică duce la riscul formării unei utopii socio-politice, şi prin urmare la exacerbarea răului. Pretinzînd să trateze răul moral în mod ştiinţific, raţiunea terapeutică sfîrşeşte într-un exces de iraţionalitate. În timp ce Kubrik este interesat de o manieră socio-politică inadecvată de a trata problema "ultraviolenţei", von Trier se focalizează asupra originii răului şi a dificultăţii intrinseci de a-l "vindeca", înţelege şi accepta la nivel raţional şi religios. Un paradox determină abordarea originală a lui von Trier. Scenele de violenţă sînt explicite, directe şi neestetizate, însă răul radical nu este de ordinul evidenţei: răul este pe atît de explicit pe cît de inscrutabil. Faţă în faţă cu radicalitatea răului, privirea raţiunii îşi pierde claritatea. Pentru a o exprima, von Trier recurge la un limbaj "indirect", simbolic-mitologic sau " religios (animale care vorbesc; imagini medievale ale unor femei posedate de diavol). Von Trier nu propune o concepţie "naturalistă" sau teologică a răului, şi nici vechea dihotomie dintre simboluri religioase şi categorii raţionale. Diavolul sau Antichristul există în aceeaşi măsură în care animalele vorbitoare ale lui von Trier stăpînesc gramatica engleză. În decodificarea lui Kant, Antichristul este, ca simbol al răului radical, duşmanul invizibil. Totuşi, von Trier nu adoptă o poziţie raţionalistă de tip kantian. Pentru von Trier, simbolurile nu reprezintă o crustă superficială a adevărului dezvăluit de raţiune. Regizorul danez este departe de protestantismul trecut prin filtrul raţionalismului filozofic şi, în final, reconciliator al lui Kant. În pofida prezenţei răului radical, pentru Kant esenţa religiei este o morală universală ce presupune credinţa într-o "uniune a tuturor inimilor". Dimpotrivă, pathos-ul protestant a lui von Trier este în parte de sorginte kierkegaardiană. Prin intermediul simbolurilor ca ficţiuni reale, von Trier exprimă o anxietate infinită faţă de răul radical şi dificultatea de a-i identifica fie o cauză raţională ultimă, fie o justificare teologică acceptabilă. Von Trier exprimă, aşadar, angoasa şi revolta generate de imposibilitatea reconcilierii. Pathos-ul protestant se transformă deci într-un strigăt de protest. Dacă pentru Kierkegaard credinţa e un paradox, fiind simultan o imposibilitate şi o certitudine de neclintit, în schimb, pentru von Trier, prezenţa răului radical pare să delegitimeze speranţa unei credinţe şi încrederea într-o reconciliere raţională sau religioasă cu lumea de aici. În sfîrşit, este Antichristul un film misogin? Este femeia "poarta" prin care intră răul în lume, conducînd astfel la ruina armoniei divine primordiale? În mai toate filmele sale, von Trier pune personajele feminine în situaţii-limită care ajung să le frîngă fizic sau spiritual. Totuşi, a spune că Antichristul diabolizează femeia în general este un abuz hermeneutic. Este clar că, istoric vorbind, bărbaţii au fost într-o proporţie covîrşitoare promotorii violenţei (radicale sau nu). Dar Antichristul construieşte o viziune tragică ce nu este şi nici nu trebuie să fie reprezentativă în toate sensurile3. Reflecţia asupra violenţei şi a răului radical s-a intensificat în secolul XX, odată cu ororile totalitarismului comunist şi nazist. Hannah Arendt considera răul radical drept tema centrală a secolului XX. Desigur, violenţa din Antichrist nu are o dimensiune direct politică; von Trier narează povestea tragică a unui cuplu. Însă zelul şi imaginaţia "demonică" de care deseori dau dovadă criminalii din timpul comunismului, nazismului, al conflictelor etnico-religioase, "neotribale" sau al războaielor în general, nu pot fi explicate numai prin referinţa la ideologia politică4. În acest sens, reflecţia angoasantă a lui von Trier asupra răului radical poate fi interpretată ca avînd o semnificaţie mai generală. Antichristul este un film dificil, ce nu a fost făcut pentru cei care-şi imaginează că cinematograful este doar un divertisment. Estetica magistrală a filmului este cu atît mai impresionantă cu cît von Trier nu cade în tentaţia estetizării violenţei. Filme vizionare ca Dogville, Breaking the Waves sau Antichristul îl situează pe von Trier în compania unor mari regizori precum Orson Welles, Ingmar Bergman sau Stanley Kubrik. Camil Ungureanu predă filosofie politică la Universitat Pompeu Fabra (Barcelona), Departamentul de Ştiinte Sociale şi Politice. ______________ 1Vezi http://edition.cnn.com/2009/SHOWBIZ/Movies/10/24/ review.antichrist 2 Am folosit Immanuel Kant, Religion within the boundaries of mere reason, în "The Cambridge Edition of the the Works of Immanuel Kant" (Religion and Rational Theology), ed. Allen W. Word şi George di Giovanni, Cambridge University Press, 2005. Kant nu identifică răul radical cu răul extrem. Prin "radical" Kant are în vedere rădăcina sau originea răului. Răul extrem sau "diabolic" este deci una dintre feţele răului radical. 3 Pentru o discuţie asupra ipotezei "misoginismului" lui von Trier, îi mulţumesc lui Şerban-Szekely Popescu. 4 Pentru un exemplu recent, vezi impresiile cutremurătoare din Congo ale lui Mario Vargas Llosa, Viaje al corazon de las tinieblas, http://www.elpais.com/articulo/portada/viaje/corazon/tinieblas.

image png
Supraviețuire
Pentru că am aflat de pe Facebook că o pisică îngheață și moare de frig la -15 de grade.
image png
Autenticitatea, între parfum și mujdei
În psihologie, esența unei personalități este definită, în principiu, de cinci caracteristici centrale.
image png
Speranța
Speranţa este una dintre virtuţile teologice.
image png
Scriptura: arbore, spital, cer
Pentru că Dumnezeu însuși li se dezvăluie ca o carte care „nu se închide”.
image png
Inima casei
Acum, la facultate, împreună cu colegele mele, doctorande în arhitectură, Irina Scobiola și Silvia Costiuc, îi învățăm pe studenții noștri cum să proiecteze o locuință.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Sau că liliecii sînt, în unele privințe, niște creaturi de invidiat? Sau că bat sex e totuna cu bad sex?
image png
Moș Nicolae
Poveștile lor nu mi-au diminuat cu nimic credința în Moși.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Sărbătorile vin!”
Problema nu prea are legătură cu renul Rudolf și vorbește mai mult despre tine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Să găsești oameni la fel ca tine
A îndrăzni să vorbești despre o boală înseamnă a crea o comunitate.
Zizi și neantul jpeg
„Luna cadourilor” și cenușiul
Simțeam cum realitatea tindea, făcea chiar presiuni asupra noastră, a locuitorilor ei, să se transforme în irealitatea din Lumea de lemn.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cine o mai ține minte pe „fata de la pagina 5?” – cum recuperăm anii ’90?
Ar trebui să existe undeva la un loc de cinste într-un muzeu al presei românești de după 1989.
E cool să postești jpeg
Termopanul, valoare națională
„O bojdeucă trendy“, „Parchetul este cumpărat de la Dedeman sau Praktiker?“
p 20 Balaam WC jpg
Originea regilor magi
E un mag dintre caldeeni? Un ghicitor în stele? Un vrăjitor malefic?
Theodor Pallady jpeg
O carte despre oameni și îngeri
Cititorul va descoperi în text rațiunea tainică a Întrupării: doar omul – cu anatomia lui de lut și sufletul său nemuritor – avea să fie o imago Dei.
p 24 F  Prica jpg
Cu ochii-n 3,14
„Un cal a reușit cumva să iasă din boxa lui și umblă prin avion.”
image png
Oamenii din fotografii
Să-i facem să supraviețuiască.
image png
Malliștii
După film, ne-am dus să ne căutăm mașina în parcarea subterană, acolo, în hruba aia imensă și întunecoasă se termină fericirea.
image png
Lectura, antidotul violenței?
Cel mai des, este invocată lipsa timpului: „N-am mai citit pentru că m-a copleșit oboseala”.
image png
Mărturia lui Pascal
Cuvinte care „nu vor trece”, pline de „har și de adevăr”.
p 20 Iași WC jpg
Provincia ca problemă
Iar faptele, cîte și cum se fac ele, capătă cadențe cosmice, ca în sfîșietorul testament al Olguței.
p 21 la Lorin WC jpg
Olimpul litoralului românesc (2)
Ceva din spiritul stațiunii, un je-ne-sais-quoi, îi face și pe sportivii de performanță să își facă aici cantonamentele.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Lacrimile ei se amestecă cu cele ale acestui bazin“.
image png
Toate lucrurile care s-au schimbat
E nevoie de atît de puțin după ce anii își fac treaba.
image png
Capoate și feminități
Așa, diferențele dintre interior și exterior erau într-o măsură abolite.

Adevarul.ro

image
Fiara de plastic. Povestea Daciei „Lăstun“ Maxi, un Fiat 500 al românilor, care nu a mai ieșit pe poartă
Dacia 500 „Lăstun“ ar fi trebuit să fie pentru români cam ce a fost Fiat 500 pentru italieni, Renault 5 pentru francezi, WV pentru germani. O mașină din gama mini, mai degrabă pentru tineret. O maşină de oraş, potrivită pentru transportul urban. A fost ideea și dorința lui Nicolae Ceaușescu
image
SPECIAL Elvira Popescu: de la actriță la contesă, devenită „Notre Dame du Théâtre“ FOTO/VIDEO
Cum a ajuns o româncă din București să devină o actriță contesă mai cunoscută în Franța decât celebra Greta Garbo.
image
Lista celor mai periculoase alimente din lume. Cinci alimente la care nu te-ai aștepta să fie incluse
În întreaga lume, există anumite alimente periculoase care pot provoca de la intoxicații alimentare ușoare până la deces, în cazuri extreme.

HIstoria.ro

image
Un posibil caz de braconaj arheologic în Moldova, în secolul al XVII-lea
Un posibil caz de braconaj asupra unui tumul din Moldova istorică este consemnat într-un document de la 1635, notează arheologul Vasile Diaconu, pe pagina sa de Facebook.
image
Moartea lui Aurel Vlaicu. Concluziile anchetei
În cursul anchetei în cazul accidentului aeronautic în care și-a pierdut viața Aurel Vlaicu (31 august/13 septembrie 1913) s-au conturat două ipoteze, pe care locotenentul av. Gheorghe Negrescu le prezintă astfel:
image
Zguduitoarea dramă amoroasă din Brăila, care a captivat presa interbelică
În anii 1923-1924, numita Anny Bally din Brăila, „de o frumuseţe rară“, a încercat să se sinucidă din dragoste. În 8 noiembrie 1924, tot din amor, şi-a împuşcat iubitul, după care s-a împuşcat şi ea.