André Scrima: străinul-peregrin

H.R. PATAPIEVICI
Publicat în Dilema Veche nr. 100 din 15 Ian 2004
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Deoarece seria şi conţinutul volumelor apărute au fost deja prezentate, aş vrea să încerc să situez întrucîtva figura de nesituat a părintelui Scrima. Mi se pare că trei sînt, după felul şi analogia ipostasurilor divine, modalităţile religiosului. Una este a profetului şi ea corespunde situaţiei în care divinitatea este cunoscută numai după numele ei. Atunci cînd există un nume al divinităţii, revelaţia este a definiţiei, iar epifania zeului este vocea - omul poate striga zeul după un nume, iar omul care îşi ridică astfel vocea este profetul. Cînd divinitatea poate fi cunoscută după un chip, situaţie care presupune faptul că divinitatea s-a întrupat, atunci o altă figură a religiosului este posibilă, anume aceea a teologului. Cunoaşterea teologului este cu neputinţă dacă nu există întrupare, pentru că în absenţa întrupării putem avea fie numai definiţii revelate, fie prescripţii practice căzute din cer - dar speculaţie din aproape în aproape, care să nu fie principial eronată (cum s-ar întîmpla dacă am specula despre o divinitate care nu ar avea un raport de întrupare cu creatura), nu. În fine, mai există o figură a religiosului, şi ea, cred, poate fi gîndită prin analogie cu lucrarea Sfîntului Duh: e figura care îngemănează chipurile înrudite ale străinului şi ale peregrinului. Sfîntul Duh nu are nici un nume prin care să-l definim fără rest, nici un chip prin care să-l putem fixa sensibil în imaginaţia noastră: el nu este legat nici de vreo reprezentare, nici administrabil prin vreo instituţie; el bate unde-i place şi are menirea să ne disloce în permanenţă din locul în care sîntem. În Crez, despre Sfîntul Duh aflăm de unde purcede şi prin cine grăieşte. Nici Dumnezeu, nici proorocii nu pot fi fixaţi. Străinul şi peregrinul - am impresia - alcătuiesc, analogic, o aceeaşi figură a religiosului. Străinul nu poate fi identificat, peregrinul nu poate fi fixat. Amîndoi trec şi ei există numai în măsura în care prin ei se petrece ceva. Trecere şi petrecere sînt definiţiile lor, definiţii care - aţi remarcat deja - nu spun nimic, indică doar ceva. Am sentimentul că din cele trei figuri ale religiosului, cea a profetului, a teologului şi a străin-peregrinului, părintele Scrima a ilustrat-o perfect pe a treia. Asta nu înseamnă că el nu a făcut operă de teolog, ori că, în lucrarea sa de vorbitor, însoţitor, preot, păstor şi duhovnic, părintele nu ar fi fost, într-un mod pe care numai timpul îl va putea lămuri, profet. Bunăoară, atunci cînd l-am întrebat ce se va alege de creştinism într-o lume care vrea să se lepede de el sub toate formele instituţionale şi care nici de numele lui nu mai vrea să audă - vedeţi, de pildă, ce s-a întîmplat cu Constituţia Europeană. Părintele Scrima mi-a răspuns în două feluri. Întîi mi-a atras atenţia că soarta creştinismului nu stă pe umerii mei şi că îngrijorarea mea de dispariţia lui stă mai bine între grijile lui Dumnezeu decît într-ale mele; ceea ce era un mod ironic de a-mi spune că nu trebuie să mă ocup de lucrurile importante cu importanţa pe care mi-o acord mie însumi. Apoi mi-a spus că, prin retragerea suportului său instituţional, cultural şi sociologic, creştinismul este obligat acum să înveţe o lecţie dureroasă şi salvatoare, în acelaşi timp, aceea că identificarea sa cu formele istorice în care odinioară el şi-a atins o strălucire pe care toţi o putem admira în operele culturale, instituţionale şi artistice, pe care le-a lăsat ori le-a inspirat, a fost incompletă, pentru că deja s-a dovedit a fi trecătoare. Ceea ce se întîmplă acum cu creştinismul - spunea părintele Scrima, şi asta mi se pare profetic - este că va trebui fie să se autofalsifice în compătimirea că nu mai este ce a fost (calea resentimentului), fie să-şi reinventeze definiţia, făcînd abstracţie de formele sale istorice deja cunoscute: creştinii trebuiau să se retragă din nou în catacombe, pentru a relua potenţat şi într-un alt fel experienţa pe care primii lor strămoşi au cunoscut-o illo tempore, atunci cînd nu aveau biserici puternice şi instituţiile statului de partea lor, atunci cînd au reuşit să facă din slăbiciunea creştinismului primitiv forţa prin care el a creat mai apoi Europa şi, în sens larg, toată lumea modernă. Dar vă spuneam că, între figurile religiosului, părintele Scrima îmi pare a o fi ilustrat în chip perfect pe cea de-a treia, aceea a străinului şi a peregrinului. Spunea adeseori: "Eu nu sînt de aici". Era o judecată de existenţă, nu una de valoare. Prin acest enunţ el nu se punea sub semnul figurii clasice a străinului, pe care noi îl percepem fie ca străin etnic, fie ca străin religios. Etnic, el nu era diferit de noi; nici religios nu era, deşi metafizic împărtăşea altă putere a filozofiei decît noi, cei din jurul său. Era de aici, din punctul de vedere al străinului convenţional. Dar nu era de aici din punctul de vedere al faptului că el se şi te disloca din propria lui/ta prezenţă. Era de faţă fără a fi de aici nu numai pentru că asumase în chip riguros sacerdoţiul vocaţiei sale monastice, ci şi pentru că înţelegea creştinismul într-un fel special, ca pe un instrument de depăşire a tuturor situaţiilor care ne situează, care ne fixează şi care, deci, ne omoară. Mereu cu exemple din Pateric pe buze şi citînd în arabă hadith-uri de-ale Profetului, părintele Scrima se disloca pe sine din formele încetăţenite de devoţiune şi viaţă rituală şi, prin exemplul său paradoxal, avea darul de a te disloca şi pe tine, cel care îl priveai, care intrai în contact cu el, care îi ascultai cuvîntul: te scotea din tine, pentru a te pune pe drum. Te scotea din odihna situării tale pentru a te pune în neliniştea şi nesiguranţa trecerii. Te petrecea la drum - aceasta era metoda sa, pedagogica şi anagogia sa. Asta însemna că el, ca peregrin şi străin, îţi spunea că trebuie să te afli mereu într-un loc care să nu te situeze. Pentru că, dacă te situai, rămîneai "omul de acolo", omul identificat cu una din determinaţiile sale; nu mai erai omul pur şi simplu. Ceea ce este un fel de a-ţi trăda atît relaţia cu Dumnezeu, cît şi natura ta proprie. Trebuie să te disloci era îndemnul părintelui Scrima, rămînîndu-ţi astfel fidel ţie, ca smulgere, ca ţîşnire, nu locului din care te-ai dislocat. Este o experienţă paradoxală, care nu poate fi înţeleasă decît într-un limbaj apofatic, de paradox şi negare. Dar ceea ce este remarcabil - şi părintele Scrima era o mărturie vie a acestui lucru - e că acest tip de experienţă, a unei situări care îşi refuză situarea, se poate trăi. E o experienţă care e dificil de descris în vorbe, dar care se poate trăi. Iar noi, cei care l-am cunoscut pe părintele Scrima, am văzut instrumentarul său existenţial la lucru. Cărţile lui nou-apărute stau mărturie despre acest mod paradoxal de a se raporta la lucruri. El se dăruia retrăgîndu-se, se retrăgea dăruindu-se. Noi nu putem exprima aceste experienţe decît ca antinomii, în care liantul dintre opoziţii este un chiasm, este o prăpastie, dar nu una vidă, ci una care e o tensiune vie, acea tensiune capabilă să unească în despărţire şi să disocieze în unire. Tensiunea de care vorbesc nu se vede, se trăieşte. Iar semnul că e vie şi că e "acolo" e dat de capacitatea omului de a le trăi printr-o experienţă care le uneşte fără a le dizolva. Vă îndemn să citiţi aceste cărţi ca pe o mărturie de dincolo de ele; să le folosiţi ca pe un drum, nu ca pe un prilej de popas; ca pe o scară, nu ca pe o pajişte de promenadă; ca pe ceva pe care să îl folosiţi pentru a ajunge acolo unde părintele se situa în permanenţă şi unde nu e nici loc de locuit, nici nu se află bunuri de apucat. Ele arată spre ceva. Nu confundaţi mîna care arată cu obiectul arătat. Aceste cărţi au fost scrise pentru a sluji celor cărora le dă în gînd să le transforme, prin meditaţie şi trăire, în propria lor carne. Aceasta este filozofia; şi asta este în fond toată religia. H.R. PATAPIEVICI

Cea mai bună parte din noi jpeg
Și dacă nu o să se termine?
Sperăm că celălalt ne va accepta cu toate bandajele noastre.
Zizi și neantul jpeg
Ploi
Eram, se poate spune, invincibilă cu armura asta de plastic: torentele și bulboanele nu mă puteau doborî.
E cool să postești jpeg
Noile adicții ale adolescenților
Sînt aceste nevoi satisfăcute prin adicții? Doar temporar, însă efectele sînt copleșitoare.
p 20 Breugel, Ispitirea Sfintului Anton (detaliu) jpg
Literatură și experiență mistică
Cuvîntul poetic asigura această trecere din „mediul exterior” în „mediul interior”.
foto BTC DV bis jpeg
De ce blîndețea?
E aici ceva din alchimia virtuții la fel de veche ca natura umană.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe lîngă ofertele de serviciu, la mica publicitate apar uneori (ca în ziarul Libertatea de vineri, 24 martie 2023) și oferte matrimoniale: „DOMN București doresc doamnă 70 ani pt. a îi oferi feeria vieții“. De nerefuzat. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Iubirea e testul pentru curaj
Cîteodată, îți dorești atît de mult unele lucruri încît, atunci cînd apar în viața ta, te temi că le-ai inventat chiar tu – credibil, pînă la ultimul detaliu.
Zizi și neantul jpeg
Stradale
Uneori, mai ales cînd e frumos afară, strada e pur și simplu bucurie. Te plimbi și te bucuri, fără să ai vreun motiv anume. Sau avîndu-le, de fapt, pe toate.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce șanse are copilul ăsta?
Probabil că vecina mea deduce doar că ne certăm și e îngrijorată din cauza asta.
E cool să postești jpeg
Simțire fără rațiune
„Azi, rețelele de socializare au impus emoția, în detrimentul rațiunii”
p 20 Minastirea Sfintul Mihail, Kiev WC jpg
Diferite diversităţi religioase
Întîlnirea religiilor cere, chiar mai intens decît politicul, cunoaşterea interlocutorului: cel din faţa ta şi Cel de deasupra tuturor.
Theodor Pallady jpeg
Religia în școală, o veche poveste
După mine, neîncrederea în autorități (partide politice, instituții publice, lideri) s-a transferat și în tabăra seculariștilor anticlericali.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
L-am rugat pe Siri (aplicația cu funcție de „asistent personal”) să-mi spună istoria controversatei aplicații TikTok.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Vreau să mai verific o dată
Încerc să îmi spun, cînd nu dorm de grija tuturor lucrurilor care ar putea merge prost, că este doar o încercare a minții, care vede pericole peste tot, de a mă proteja.
Zizi și neantul jpeg
Parcul Tineretului
Așa am început să ne apropriem teritoriul parcului, colțișor cu colțișor și tufiș cu tufiș, și să nu ne mai temem de el.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Am vrut să scriu
despre sărăcie, dar am scris despre cîrciumi și despre hipsteri
Oameni tineri, relaxați, care par să nu fi muncit o zi în viața lor sau în nici un caz o muncă din asta mai de duzină, numai treburi fine, intelectuale.
p 20 jpg
Sărăcia lucrurilor. Despre felul de a vedea al celor simpli
Cei simpli se află în posesia unui adevăr pe care îl știu și copiii încredințați de ocrotirea părintească: aceea că lumea, în absența lui Dumnezeu, este prea fragilă pentru a putea exista.
E cool să postești jpeg
Violența contra profesorilor
„Violența împotriva profesorilor este în creștere”, titra la sfîrșitul anului trecut și Tagesschau un articol despre un sondaj recent, potrivit căruia „Insultele, intimidarea și atacurile fizice împotriva profesorilor au ajuns să fie la ordinea zilei în multe școli din Germania”.
foto BTC DV bis jpeg
Latina la bacalaureat
Se poate începe cu pasul just și minimal al reintroducerii latinei ca materie de bacalaureat.
p 24 S  Voinescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cîndva în anii ’70, Coreea de Nord a făcut o comandă de o mie de mașini Volvo, pe care nu le-a plătit nici pînă azi. La fiecare șase luni, suedezii le reamintesc să facă plata.
Zizi și neantul jpeg
Mame și mama
Nu mi-a plăcut niciodată prea mult ziua de 8 Martie.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce film revedem astăzi?
Revizionările ne oferă confort emo­țio­nal, ne dau un sentiment de control asupra vieților noastre și ne conectează cu tre­cutul.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Scriitorul – o specie sălbatică
Am prieteni scriitori care îmi zic: lasă, bre, că scriem pentru generațiile viitoare!
p 20 WC jpg
Nimbul după Bizanţ
Ortodoxia ca model de societate – centrat pe viaţa în Biserică, pe liturghie şi monahism – a fost un model viabil în secolele post-bizantine.

Adevarul.ro

image
Regrete printre românii care au trecut la Hidroelectrica. Au fost atrași cu un preț mic, dar situația se schimbă
Cele mai multe contracte expiră în curând, iar oamenii se plâng că nici măcar nu au fost notificați de furnizor.
image
Cronica unei crime cu ucigaș cunoscut. Ancheta a durat 10 ani, deși polițiștii știau cine este făptașul
Autorul unei crime comise în urmă cu 15 ani s-a bucurat de libertate în tot acest timp, cu toate că anchetatorii aveau martori și probe care îl incriminau direct.
image
Alimentul care ar răspândi cancerul în tot corpul: „Are ceva în el care îl face un catalizator puternic“
Autorii studiului sunt de părere că acest lucru ar putea fi combătut prin medicamente sau diete speciale. Însă, pentru asta studiile clinice ar trebui să treacă la subiecți umani.

HIstoria.ro

image
Statul sovietic paralel în România. Rețeaua colonelului Zudov
Prin sintagma „stat sovietic paralel” înțelegem mecanismul clandestin prin care Uniunea Sovietică a instituit controlul total asupra suveranității statului român.
image
Povestea marilor cutremure ce au zguduit spațiul românesc
La mijlocul lunii februarie a acestui an, orașul Târgu Jiu și localitățile învecinate au fost afectate de o serie de cutremure care, deși nu au produs pierderi de vieți omenești sau pagube materiale majore, au stârnit panică în rândul populației.
image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.