Altceva

Idei în dialog a împlinit un an de existenţă admirabilă şi putem afirma că, în răstimp, publicaţia şi-a ocupat consistent propria nişă: o revistă elevată, de eseu şi dezbatere ideologică adesea polemică, niciodată trivială, întotdeauna incitantă. Nivelul superior al textelor, grafica fabulistic-moralizantă datorată lui Devis Grebu, prestigiul emblematic al directorului H.-R. Patapievici şi galeria (altfel deschisă) a colaboratorilor deja încetăţeniţi sînt, pe fondul exploziei de vulgaritate din presa noastră scrisă, argumentele unei evaluări bine compensate. E clară, apoi, orientarea sa către o dreaptă liberal-creştină, cu accente temperat conservatoare şi filtre axiologice mai curînd severe. În jurul redacţiei gravitează erudiţi specializaţi în patrimoniul gîndirii iudeo-creştine, filozofi axaţi pe ştiinţele cognitive, teologi laici formaţi în Apus, analişti nutriţi cu clasici ai politologiei de factură aroniană, universitari versaţi în istoria mentalităţilor... Bref, oameni cu CV şi bibliografie: adevărate personalităţi brusc şi fericit înmănunchiate! Apariţia lunară e îndeobşte condamnată la inactualitate sau la acel gen de "actualitate" factice, pretins platonică, din care cititorul contemporan, fatalmente grăbit, se poate înfrupta sporadic, fără să-şi satisfacă sentimentul participării la cronica socială a noii Românii. Nu e cazul ID. Deşi rară la chioşc, ea nu se îngălbeneşte metaforic. E intrinsec vie, pentru că nu vizează suprafaţa evenimentelor, ci subiacenta competiţie dintre tendinţele culturale majore: acelea care, dacă înving, ambiţionează să modifice percepţia decidenţilor asupra realităţii pe care politicile lor o modelează şi o explică. ID e decis contrară multiculturalismului şi bine face, pentru că această ficţiune comod-iresponsabilă a început să arunce în aer - cu bombe sau cocktailuri Molotov - letargia postburgheză, ipocrit umanistă şi castrator-decreştinantă a "bătrînelor" societăţi occidentale. După un an cu ID, încep să fiu mai optimist cu privire la mişcarea intelectuală din această ţară: în fine, ceva coerent, civilizat şi totuşi ferm (ei da!). Nu ştiu dacă făcătorii revistei ştiu sau simt că proiectul lor posedă un semnificativ potenţial de coagulare politică. Poate că ei s-au reunit doar pe criteriul unor afininăţi difuze: tabela de valori comune a cuadragenarilor instruiţi, situaţi deja pe poziţii profesionale relevante, iremediabil urbani şi care chiar au chef să respingă mimetismul provincial la adresa a tot ce mai produce (aşa zicînd) "Occidentul". E vorba despre membrii unei elite informale, care consideră (deocamdată intuitiv) că noile state-membre ale UE mai pot încă evita entropia sistemului continental. E aici o forţă virtuală care merită organizată, structurată, tradusă într-un program. Nu predic anexarea partinică a revistei: o asemenea turnură i-ar altera vocaţia de forum al individualităţilor ridicate, prin efort de abstracţie, deasupra lor însele. Mă gîndesc doar la includerea în sumar a unor teme dedicate, pragmatic, posibilelor linii de acţiune ale României în interiorul clubului european din care, peste X luni, va face parte. După 1990, mulţi dintre noi s-au repliat într-un naţionalism rudimentar, decorativ şi patetic. Iar pe linie ortodoxă, ne-am închipuit, cu o jenantă naivitate, că putem transfera mînăstirile moldovene la Bruxelles. Acum fermentul ideatic s-a rafinat. E loc de o nouă sinteză, capabilă să îmbine diferenţa răsăriteană, faptul discutabil al globalizării, dreptul de a folosi dreptul (într-o Uniune fondată pe egalitatea statelor membre) şi de a reabilita, cu tot instrumentarul conceptual, o dreaptă moderată, scutită de reflexe vetust apologetice şi de veşnice porniri defensive. O dreaptă care salvează Tratatul Constituţional (aparent distrus de xenofobia reţetelor populiste) printr-o reasumare transparentă şi onestă a tot ceea ce modernitatea revoluţionară a scos, cu rele intenţii, din jocul simbolic al imaginarului european. De-a lungul negocierilor de aderare, am tot aflat ce doreşte UE de la noi. Poate că, prin "idei în dialog", vom apuca ziua cînd îi vom spune şi noi ce aşteptăm de la ea. Adică mai mult. Şi, mai ales, altceva.