Actualităţi necesare

Publicat în Dilema Veche nr. 90 din 6 Oct 2005
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

De multe ori am scris pentru Dilema lucruri fără nici o legătură cu imediatul. Mi-am reproşat-o deseori. O revistă, fie şi culturală, fie ea chiar atît de nuanţată şi de liberă precum Dilema veche, nu are rost să publice texte care să nu privească, măcar de departe, ceea ce se numeşte, cu o vorbă pretenţioasă, dar potrivită totuşi, "viaţa cetăţii" sau a ceea ce om forma noi astăzi. Ce rost are să menţionezi (nu cu prea mult şart) teme mistice, cînd situaţia în teren îţi dovedeşte inadecvarea: incultura religioasă e mare, învăţămîntul religios nu îşi prea găseşte soluţii viabile, indiferenţa europeanului faţă de domeniu creşte? Ce rost are să vorbeşti despre dimensiunea de cunoaştere a religiei, cînd oamenii caută îndeobşte acolo puţină securitate, mîngîiere, o sociabilitate mai caldă decît cea a societăţii mari? Ce rost are să îi numeşti pe "nebunii Duhului" cînd două biete femei cu mintea rătăcită nu îşi găsesc loc în sistem şi dau materie pentru faptul divers: una pentru a fi fost primită în mînăstire şi a fi pierit acolo, alta pentru a nu fi fost primită şi a fi făcut să piară o figură spirituală admirată? Ce rost are să tot aminteşti de universalitatea oricărei mari religii, cînd autorităţile ortodoxe ţin să ridice o catedrală a neamului? Ce rost are să vorbeşti despre convergenţa religiilor cînd conflictele alimentate cu combustibil religios umplu lumea şi jurnalele de ştiri, dîndu-şi în fiecare zi porţia dezolantă de victime? Pe scurt, ce rost are să aluneci în "inactualităţi", cînd actualitatea fiecărei zile e, în privinţa religiosului, atît de pestriţă în mutaţii, de bogată în crize, de consistentă în inerţii, de urgentă în nevoia de remedii concrete? Mă întreb. E poate, din parte-mi, o vinovată tendinţă de evaziune. Dar e şi convingerea timidă că puzderia de probleme urgente nu are nevoie, în acest domeniu, numai de comentarii directe, aplicate, cu adresă evidentă la fenomenele în cauză. E speranţa că temele "teoretice", "de principiu", propuse în lumina înmănucheată a tradiţiilor spirituale, pot servi pur şi simplu prin referinţa pe care o menţionează, prin mutarea gîndului într-un alt orizont din care ar putea decurge o privire mai detaşată, mai amplă, mai lucidă. (Ştiu că nu fac asta cu prea multă iscusinţă şi am fost întotdeauna recunoscătoare Dilemei, acum vechi, că îmi acceptă asemenea texte.) Lăsînd la o parte cazul meu, mă întreb dacă "inactualitatea" nu are dreptul la cîte o apariţie - iute, verticală - în şuvoiul marilor şi micilor chestiuni perindate în atenţia publică. Nu e oare util ca acea actualitate densă, care nu piere şi nu se modifică, să fie prezentă - pentru o clipă, ca un reper - în actualitatea care curge, caleidoscopic, dar prea adesea monoton, purtînd crizele, obiectivele, reprezentările, speranţele noastre? Nunc stans ar putea da ceva tărie şi savoare atunci unanimului nunc fluens. Cînd zic actualitate de tipul lui nunc stans nu mă refer la aspectele religiei care au, într-un fel sau altul, drept de prezenţă în dezbaterea publică: religia ca dătătoare de identitate (inclusiv naţională), ca valoare culturală, liant comunitar, educator moral, organism caritativ. Nu mă refer nici la religia invocată, pe o întinsă claviatură, în interes politic. Mă refer cu atît mai puţin la umbroasele pulsiuni ale unor oameni pentru care credinţa e arma infailibilă, doar de ei posedată, cu care vor să disciplineze, dacă se poate total, societatea - religia cu care eşti admonestat dacă te abaţi de la "adevărul lor". Mă refer la o actualitate a lucrurilor spirituale, dezbrăcată, asemenea omului drept din Republica, de veşmintele utilităţii sociale a religiei. Dreptul ei de prezenţă în atenţia, în interogaţia publică, a devenit astăzi problematic. Dar în zorii modernităţii, la sfîrşitul secolului al XV-lea, Pico della Mirandola se oferea să organizeze pe banii săi o uriaşă întîlnire publică între savanţii Bisericii şi savanţii laici. Ea ar fi urmat să dezbată cele nouă sute de teze ale sale privind cunoaşterea sacră, o prisca theologia, regăsită, convergent, în creştinism ca şi în vechile înţelepciuni, religii şi ştiinţe, o philosophia perennis. În Discurs despre demnitatea omului, adresat "venerabililor Părinţi" ai Bisericii, unde pledează pentru proiect, el spune că darul definitoriu cu care e învestit umanul stă în libertatea de natură. Omul nu a primit loc pe nici una din treptele creaţiei; îşi poate alege, prin felul cum îşi construieşte viaţa, în ce regn să se aşeze, ce regnuri să acopere. Dar nobleţea lui specifică îi cere să parcurgă toată scara, să atingă, prin studiu, disciplină interioară şi iubire contemplativă, capătul scării, inteligenţele cherubinice şi să se unească cu Dumnezeu. Plin de un entuziasm tînăr, de un avînt într-adevăr renascentist, Pico repetă persuasiv, înaripat: "să urcăm (căci putem)!" Pentru el, asta era o problemă urgentă, importantă, esenţială, demnă de dezbatere publică. Biserica a fost cam mefientă faţă de tezele lui şi, în loc de dezbatere, a urmat o condamnare, ridicată la moartea papei Inocenţiu al VIII-lea. Azi nu se mai pronunţă condamnări canonice. Dar gustul pentru dezbaterea ori menţiunea publică a chestiunilor spirituale, în actualitatea lor perenă, s-a anemiat - de o parte stă un dogmatism religios sigur de sine, pentru care nu mai e nimic de discutat; de alta, o indiferenţă politic corectă faţă de religie, care priveşte cu suspiciune orice referinţă absolută. Însă, dincolo de ele, există azi libertate a cuvîntului (inclusiv pentru lucrurile spirituale) şi există o mulţime de oameni care nu sînt atît de net instalaţi ideologic, care nu sînt "rezolvaţi". Aşa încît, posibilitatea dezbaterii pe temele actualităţii perene, neconjuncturale, ale "actualităţii inactuale" rămîne deschisă în spaţiul public. A vorbi despre atare teme nu înseamnă neapărat evaziune, dezinteres faţă de "problemele reale", "fugă de lume", sustragere de la responsabilităţi, refugiu în interioritate. O anumită concepţie asupra creaţiei consideră că Dumnezeu nu a făcut lumea lucrînd ofensiv, către şi într-un domeniu din afara Lui. Prezentă mai ales în mistica iudaică din secolul al XVI-lea, dar şi în alte tradiţii, această concepţie consideră că prima mişcare divină ce conduce la creaţie constă în concentrarea lui Dumnezeu, în "contracţia" sa, care lasă astfel un spaţiu pentru desfăşurarea lumii, un teritoriu unde să poată rezista o fiinţă care nu are realitatea Lui tare. Hölderlin spunea că Dumnezeu i-a creat pe oameni precum oceanul continentele: retrăgîndu-se. Nu este vorba despre o mişcare stînjenitoare, prin care Dumnezeu "se strînge puţin" ca să facă loc şi creaţiei. Dumnezeu se cufundă în propriul lui abis, se retrage în misterul lui insondabil, infinit, dezgolind în urma sa un ţărm. Din inima acestui miez întunecat de mister ţîşnesc apoi Lumina şi Cuvîntul prin care lumea e instituită şi organizată. Orice faptă umană eficace ar trebui, conform acestei concepţii, să urmeze pilda Creatorului: să îşi aibă sursa, să îşi primească suflul din acea actualitate perenă a interiorităţii divine. Ori să rămînă măcar atentă la ea.

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

Adevarul.ro

image
O influenceriţă urmărită de milioane de fani, acuzată că şi-a ucis iubitul. Tânăra mai fusese arestată pentru că l-a agresat fizic FOTO
Courtney Clenney, în vârstă de 26 de ani, este o influenceriţă şi model OnlyFans din Statele Unite. Ea a fost arestată pentru crimă, după ce şi-a înjunghiat mortal iubitul, în timp ce se certau.
image
Cum a primit un şofer aer în loc de combustibil la o benzinărie din Argeş. Ce nereguli a descoperit Protecţia Consumatorului
O pompă de combustibil la staţia Fuel One din comuna argeşeană Căteasca contoriza costul cantităţii de combustibil livrate, ca şi când ar fi fost distribuită în mod real, însă în fapt containerul de combustibil era gol, au descoperit după un control efectuat miercuri 10 august inspectorii de la CJPC Argeş.
image
Şoferiţa din Iaşi care a ucis patru muncitori pe şosea, acuzată de omor calificat. Declaraţii uluitoare
O echipă a firmei Citadin din subordinea Primăriei Iaşi se afla la o lucrare, într-o noapte de iunie, când a fost spulberată de maşina condusă de o femeie în stare de ebrietate. Patru oameni au murit, iar patru au fost răniţi.

HIstoria.ro

image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.
image
Armele dacilor: formidabile și letale
Dacii erau meșteșugari desăvârșiți în prelucrarea metalelor, armele făurite de fierarii daci fiind formidabile și letale. Ateliere de fierărie erau în toate așezările, multe făcând unelte agricole sau obiecte de uz casnic, dar un meșter priceput putea foarte ușor să facă și arme.
image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.