Din nou, despre cîte sînt de făcut

Acum cîteva săptămîni, scriam despre tinerii excepţionali, şcoliţi la mari universităţi ale Europei, care îşi găsesc cu greu locul în sistemul de învăţămînt sau cercetare al României. Tineri cărora le propuneam să lase deoparte barierele puse de un stat neisprăvit şi de instituţiile lui inerte, şi să ne înveţe ce ştiu mai bine, pe căi private: cursuri, fundaţii, cluburi, orice formă le este la îndemînă. Un cititor al Dilemei vechi mi-a atras atenţia că există deja cîteva astfel de iniţiative, care merită prezentate. Iată două dintre ele:

Fundaţia Calea Victoriei, născută în 2007, este, în fapt, o „şcoală altfel“ pentru toate vîrstele şi preocupările, o şcoală pentru adolescenţii ale căror interese sau curiozităţi depăşesc puterile învăţămîntului românesc, sau pentru adulţii care nu au primit, după mulţi ani de învăţătură, răspunsuri la propriile întrebări. Fundaţia are cursuri de pictură, modelaj, teatru, lectură – adresate în special copiilor instituţionalizaţi, cursuri de istorie şi civilizaţie, de modă şi de antropologie, de fotografie, muzică sau dans, de actorie sau filozofie, de jurnalism sau de religie, pentru tot omul dornic de instrucţie suplimentară. Profesori sînt nume celebre din elita intelectuală românească (Georgeta Filitti, Neagu Djuvara, Adina Nanu ş.a.), dar şi tineri masteranzi, cercetători şi doctoranzi din domeniile umaniste. Cu totul impresionante sînt, dincolo de oferta generoasă făcută într-o ţară în care nimic nu se construieşte uşor şi totul se plăteşte din greu, discreţia şi perseverenţa cu care cele două fondatoare ale fundaţiei – doamnele Sandra Ecobescu şi Irina Grigore – îşi joacă rolul în consolidarea instituţiei: ţintele lor sînt carenţele sistemului de învăţămînt, tinerii care au nevoie de modele şi de locuri în care să le întîlnească, adulţii care au ceva de oferit.

Alt exemplu: Theodor Paleologu a obţinut titlul de doctor în filozofie politică la unele dintre cele mai importante universităţi din Paris şi München, a fost bursier la Harvard şi Notre Dame, a predat în Boston, Berlin şi Copenhaga. A fondat, nu cu mult timp în urmă, Casa Paleologu, o instituţie de studii umanistice şi diplomatice. Cu alte cuvinte, face ce ştie mai bine: a adunat laolaltă o educaţie excelentă primită în şcoli şi familie, experienţa de diplomat şi pe cea de profesor, şi le-a pus în slujba românilor exasperaţi de ignoranţa, lipsa de civilitate, nepriceperea celor care au responsabilităţi uriaşe (şi nemeritate) în societate. La Casa Paleologu se predau cursuri de retorică, teorie şi practică diplomatică, filozofie, istorie şi literatură. Printre lectori se regăsesc Petre Guran, Şerban Filip Cioculescu, Grete Tartler, Sever Voinescu – adică oameni care au dovedit, nu de puţine ori, că şi în România se pot găsi oaze de profesionalism, educaţie şi inteligenţă.

Nu sînt, desigur, singurele exemple de oameni care încearcă să scoată la iveală generaţii de tineri mai deştepţi şi mai cultivaţi decît putem spera bizuindu-ne numai pe sistemul de învăţămînt şi pe cei care îl conduc. Ştiu actori care le vorbesc copiilor despre cărţi şi roluri, scriitori care bat liceele în căutarea timpului şi a dialogului pierdut cu adolescenţii, pictori care invită copiii în muzee de artă, muzicieni care ţin cursuri la televizor etc. Eu cred că este una dintre puţinele şanse pe care le avem, ca să putem reforma cu adevărat învăţămîntul de stat: aceea ca elevii şi părinţii să apuce, demonstrativ, şi căi colaterale. Şi-o pot face doar dacă au ca model cursuri bine făcute şi profesori cu adevărat pregătiţi, oferite, deocamdată, mai curînd în spaţiul privat. Trebuie, cu alte cuvinte, să renunţăm a ne mulţumi cu puţinul oferit de şcoala românească „oficială“.

Ar fi bine ca iniţiative de tipul celor amintite să dureze. La urma urmei, cu treizeci de ani în urmă, într-o staţiune de munte, a existat cineva care, cu mult mai puţine mijloace – o tăblie de lemn, o cameră friguroasă dintr-o cabană de lemn şi o chiuvetă fără scurgere – a înfiinţat o „şcoală altfel“ la care tînjesc mulţi dintre românii de azi.  

Maria Iordănescu este psiholog.