Despre îngeri, pe bune
Prima ninsoare din iarna asta neobișnuită, iar eu am scos deja, din cutiile cu globuri, beteală și tot restul de kitsch-uri acceptabile pe care le înșir prin casă în așteptarea Crăciunului, un înger. Ăsta e un înger protestant, mărișor, făcut din ceramică. Are o robă albastru-ceruleum încheiată la gît cu doi năsturei aurii și cu un tiv de steluțe la poale, aurii și ele. Ține mîinile întinse cu palmele mici îndreptate în sus și cîntăăă, cîntă pătruns unul din imnurile lui îngerești. I se vede etica muncii pe față.
Am o colecție îngerească mărișoară, strînsă an de an mai cu seamă de prin tîrguri nemțești și vieneze, de cele mai multe ori cu ajutorul prietenilor buni care știu cît de mult îmi plac. Eu însămi, pe vremurile cînd fericiți cutreieram Europa, i-am căutat cu obstinație în orice magazin de catedrală, abație și în orice magazin prăpădit de suveniruri în care pare că nimeni nu intră. Așa se face că am îngeri mari, mici și minusculi, cît unghia. Din porțelan, din ceramică, din fetru, din catifea și din paie. Grași, slabi, spiritualizați, veseli, ba chiar cheflii sau încărcați de vină și alte poveri eterne – îngeri catolici, de-a dreptul. Unii stau înșirați pe cîte o sîrmuliță fină, gata să fie atîrnați pe te miri unde; o duzină de aripioare și fețe bucălate cu niște expresii stupid-vesele. Alții, impunători, dintr-un metal aurit bătut cu ciocanul, suflă în niște trîmbițe și anunță cel mai probabil Nașterea Domnului.
M-am întrebat de unde pasiunea asta și am găsit-o parțial explicată în lipsa de reprezentare din lumea musulmană de unde provin. Sînt laică pînă la ultima fibră, însă, inevitabil, religia în care te naști se numește familie și e punctul originar din care începi să fii. Pe trunchiul ăsta moștenit vii apoi și agăți alegerile personale și frînturi de destin: credința și necredința, provincialismul și universalitatea, înțelegerea, empatia, disperarea, lipsa de apartenență și căutarea ei neobosită, dezrădăcinarea.
În poveștile bunică-mii de prin cărțile ei cu povești religioase (dincolo de Coran, există un narativ – ah, cît am vrut să folosesc cuvîntul ăsta! – adiacent, ca în toate religiile), bineînțeles că apăreau îngeri. „Melek” le spune în limba mea, dar nu i-am văzut niciodată la față. Melek în sus, melek în jos, au și ei aripi precum colegii lor creștini și-s făcuți din lumină. Numai că, evident, eu trebuia să mi-i imaginez pe melecii ăștia. La prietenii mei creștini era mai simplu: ia uite, două aripi înfoiate, un cap buclat, o pereche de ochi albaștri și o cununiță de raze pe cap. Geaba mă zgîiam în cărțile bunică-mii: o minunată înfloritură caligrafică la început de rînd (de la stînga, bineînțeles) și apoi doar frumoasele florete, valuri și cîrligele alfabetului arăbesc. Nici un melek în carne și oase. Nici un djin. Era, recunosc, un efort de imaginație pentru un copil, dar lucrurile se rezolvau cumva de la sine. Așa că, în funcție de cum mi se păreau, acești meleci puteau lua forma unor bile năpraznice de foc care tăiau cerurile precum cometele. Alteori erau un soi de prezențe suave vălurind în nuanțe de azuriu și aur la un metru deasupra pămîntului. Neîndoios că existau, chiar dacă nu erau reprezentați. Așa cum existau Dumnezeu și Profetul lui, fie-i numele lăudat. Păi, cum să nu existe din moment ce, la final de rugăciune, bunică-mea sufla pe umărul drept, apoi pe cel stîng unde se află așezați cei doi îngeri: cel bun și cel neîndurător?
Bănuiesc că acum nu fac decît să compensez din plin absențele figurative din poveștile mele. Să construiesc o tradiție personală care să umple serile astea goale de iarnă. Am găsit în fundul cutiei, învelit bine în plastic din ăla cu bule, încă un înger pe care nu știu de unde îl am. Pur și simplu, nu îmi aduc aminte. E cam cît palma, pare făcut dintr-o ceramică dură și are roba crîmpoțită ca un fluture cu aripile șifonate, abia ieșit din crisalidă. Pe față, o expresie chinuită și un licăr de răutate divină în ochii de piatră. Ceva e complet greșit cu personajul ăsta. Îl învelesc la loc, îl pun pe fundul cutiei, îl ascund în debara. O să mă gîndesc mai tîrziu la asta.
Selma Iusuf este jurnalistă, redactor‑șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.
