Despre board games sau de-a ce ne mai jucăm – interviu cu Mara RADU, PR la Red Goblin
Board games (jocurile pe tablă de joc) au revenit, de ani deja, în forță. Nu mai sînt, ce-i drept, cele din vremea copilăriei mele, de genul Sus-Jos sau Nu te supăra, frate!, în care pur și simplu dădeai cu zarul și tabla te ducea mai departe. Sînt jocuri mult mai diverse și mai complicate, în care îți folosești imaginația, dar și, în unele cazuri, calitățile de întreprinzător, de pildă. Citești instrucțiuni stufoase ca să le poți juca și devii, vrînd-nevrînd, membru al unor comunități specializate. În București există cîteva magazine de asemenea jocuri, iar Red Goblin e unul dintre ele.
De cînd datează primul magazin Red Goblin?
Primul magazin datează din 2008. Era în Piața Romană, chiar lîngă ASE, mititel. Ulterior, după doi-trei ani, s-a deschis aici, pe Colței. Apoi s-a încercat o extindere, s-a deschis un magazin destul de mare și de pompos, la Cluj, care nu a mers. Cel de aici a început în 2005, cînd se axa strict pe anumite jocuri.
Șeful nostru e foarte entuziast. A luat contact cu partea americană, a văzut conceptele de board games stores sau hobby stores din afară și a deschis și el ceva asemănător aici. Cred că mai degrabă hobby store i-am spune, pentru că include și board games, dar și figurine, accesorii necesare pentru a juca, vopsea pentru pictură pe miniaturi, zaruri…
Cum vă explicați revenirea, după boom-ul jocurilor video și pe computer, la board games?
La un moment dat, au fost un pic… left behind, dar, ulterior, s-au ridicat și ele la un anumit nivel. Între ele și jocurile electronice sînt legături. Sînt multe care au și componente electronice. Sau la care ai neapărată nevoie de conexiune la Internet. Plus că se axează, o parte dintre ele, pe concepte care nu sînt unice, ci inspirate din jocuri video, filme, benzi desenate.
Care sînt cele mai solicitate board games?
Cele mai căutate sînt cele pentru grupuri mari, de la șase în sus. Cele mai cunoscute sînt Dixit și Activity. Mai nou este Cards Against Humanity, care e acum un fenomen global. Monopoly, sub diverse teme, cu filme, cu supereroi ș.a.m.d. Catan este iarăși un joc foarte popular, la fel Ticket to Ride. Sînt în top cele care au în general un regulament destul de simplu și un nivel mic spre mediu de dificultate. Majoritatea clienților caută strict anumite jocuri cărora ei le urmăresc evoluția. Există și un segment mai mic de împătimiți, care se duc către noutăți, încearcă riscuri.
Puteți să ne spuneți cîte ceva despre jocurile menționate? În ce constau, cum se joacă?
Activity: o tablă de joc care are un traseu, format din mai multe pătrățele. Se joacă și în echipe, și solo. Trebuie să extragi o carte pusă cu fața-n jos. Pe cartea respectivă scrie ce ai de făcut sau de rezolvat. Se bazează pe task-uri de genul desenează, fără să spui nimic, pentru ca cei din jur să ghicească, sau mimează, sau scoate anumite sunete. Fiecare echipă are cîte un pion și, pe măsură ce membrii ei fac respectivele cerințe de pe cărți, își mută pionul. Iar cei care ajung primii la finish, cîștigă. E o combinație între creativitate și tabla de joc.
Dixit este numai din cărți. Fiecare carte are cîte o ilustrație, frumoasă, dar destul de abstractă. Unul dintre jucători este povestitorul. El pune cartea jos și apoi trebuie să zică o frază, nici foarte exactă, nici foarte vagă. Poate să fie și un vers dintr-un cîntec. Ceva care ar putea să descrie imaginea. După care cartea se pune pe față și se votează. Dacă toată lumea ghicește cartea, nu e bine. Dacă nimeni nu ghicește, nici atunci nu-i bine. Minimum de jucători e de trei.
Cards against Humanity este tot cu un povestitor, care are în mînă o carte pe care e scrisă o întrebare. Care are un spațiu gol, un blank. Blank-ul trebuie completat de ceilalți jucători, cu ce e mai nostim, ce e mai deocheat din celelalte cărți pe care le au în mînă. Fiecare completează cu cea care se potrivește cel mai bine în locul gol. Cărțile se amestecă. Cel care a ales varianta cea mai bună cîștigă. Povestitorul îi dă apoi cartea cu spațiul celui care a cîștigat. Regulile de cîștig sînt destul de personalizabile. Umorul este uneori mai tras de păr, face apel și la inside jokes, și la Easter egg, sau e mai deocheat. L-ai juca cu un grup de prieteni, dar nu cu familia.
Catan nu se joacă în foarte mulți jucători. Combină mai multe elemente: și unul economic, și unul militar, și unul de dezvoltare. Este vorba, practic, de colonizarea unei insule. Fiecare jucător e reprezentat de cîțiva pioni de o culoare anume. Există cărți care pot fi tranzacționate. Pentru că se pot construi și drumuri, se pot pune și orașe… Există și tranzacții între jucători. Dar, în final, e competitiv, deoarece cîștigă cel care are cea mai mare armată, cea mai mare rută comercială, cel mai mare punctaj din toate astea adunate. Noi spunem că Dixit și Catan sînt Monopoly-ul generației noastre.
Ticket to Ride se joacă în maximum șapte jucători. Fiecare are o hartă. De pildă, a Europei. Trebuie să faci rute de trenulețe între diverse orașe. Evident, și ceilalți fac același lucru. Mai iei puncte în funcție de cît de lungi faci rutele, ce conexiuni faci. Poți să mai faci gări, în anumite variante de joc. Locurile sînt din realitate, cu hărțile reale. Poți învăța geografie.
Mai sînt în vogă jocurile educative?
Avem un joc care mie îmi place foarte mult, Timeline. Fiecare jucător pornește cu un număr de cărți, le vede toată lumea, pe fiecare e scris un eveniment istoric, iar pe spate anul. Pe care nu ai voie să-l vezi. Se pune o carte la mijloc. Și trebuie să construiești o linie temporală. Înainte de era noastră sau după. Trebuie să ghicești care carte urmează după care. Cînd descriem clienților acest joc, ei zic da, dar după un timp învăț anii… Păi, tocmai ăsta-i scopul.
Monopoly-ul clasic se mai joacă?
Monopoly-ul clasic e greu de găsit, dar avem o serie de variante noi, cu supereroi. La A Game of Thrones sînt case, iar terenurile sînt zone geografice care apar în serial. La Star Wars sînt zone galactice, poți construi baze stelare.
Un joc interesant e Mafia. Aveți ceva asemănător?
Jocuri de deducție. Există multe variante: e unul cu vîrcolaci, Werewolf, în care trebuie să te aperi de vîrcolaci, care sînt infiltrați printre oameni. Mai este unul Mafia de Cuba, în care cineva a furat diamantele unui mafiot și trebuie să afli cine a fost.
Aveți jocuri și pentru copii?
Avem pentru toate vîrstele. De la 4 ani în sus. Avem o serie de jocuri care se numesc smart games. Sînt un fel de puzzle-uri pe anumite teme. Preferatul nostru se numește Penguins. Are o tablă de plastic și niște figurine cu pinguini pe gheață. Copilul are în față o cărticică în care vede cum sînt așezați pinguinii. După cum mișcă piesele, trebuie să le pună în așa fel încît pinguinii să arate la fel ca-n poză. Există și family games, de pildă Activity junior, cu mai puține cărți cu încercări. Abracadabra – fiecare jucător trebuie să facă anumite vrăji după niște panouri; trebuie să ghicești ce fac ceilalți, ca să nu faci același lucru.
Mai există jocurile simple de noroc de altădată?
Jocurile simple de noroc de altădată nu prea mai există. Dar majoritatea acestor board games se bazează pe zar. Dacă te lupți cu un inamic și trebuie să-l taxezi cu ceva, dai cu zarul. Dacă vrei să înaintezi, dai cu zarul.
Care e situația jocurilor pe roluri?
Cele mai flexibile jocuri sînt role-playing games. Cele mai cunoscute sînt Dungeons and dragons. Fiecare jucător are o fișă a personajului pe care îl joacă, într-o tematică fantasy. Poate să fie orice vrea, un cavaler, un hoț, o vrăjitoare. Toate rolurile sînt traduse prin anumite statistici: atîta viață, atîta armură, atîtea vrăji… E un alt jucător care coordonează totul, face povestea, un Dungeon master. Fiecare are cîte o piesă prin care e reprezentat personajul. Jucătorii trebuie să și-l știe pe fiecare foarte bine, să intre în pielea lui, și atunci cînd joacă să fie cît mai aproape de conceptul pe care‑l au la dispoziție.
Există și la noi întîlniri live, între participanții la joc costumați și imitînd respectiva atmosferă, epocă etc.?
Live action role play. La noi nu se întîmplă, din păcate. În Anglia, de pildă, au pornit de la reenactements – reconstituirea unor evenimente istorice, bătălii etc., cu oameni pasionați de epoca respectivă. Există, însă, DreamHack sau Comic Con. La Comic Con sînt mulți care fac role play. Participăm și noi la ele. Și în România se organizează East European Comic Con. În general, se ocupă de benzi desenate, dar conține și filme, și jocuri video. Sînt cîteva locuri de joacă. Sînt multe gherete unde se pot vinde figurine, dar și mulți artiști care-și vînd propriile reviste, opere de artă. Am văzut destul de mulți cosplayers. DreamHack e dedicat jocurilor video, în general campionatelor online cu mai mulți jucători.
Cine sînt cei care cumpără jocuri de la dvs.?
Sînt destul de mulți care sînt fideli, care urmăresc anumite jocuri sau benzi desenate. Dar avem și destui clienți noi sau unici, care au avut nevoie o dată, pentru revelion, să zicem. Vin și persoane care vor să joace ceva aici. Cei care vor să joace Activity, în grupuri mai mari, de pildă. Nu vin, în general, oameni singuri. Dar se mai întîmplă: am organizat diverse evenimente și s-au cunoscut acolo. Eu, de pildă, organizez sesiuni de Dungeons and Dragons. După sesiuni s-au mai întîlnit să joace oameni din grupuri diferite.
a consemnat Iaromira POPOVICI
