„Demonstraţiile din România au dus cultura protestului la alt nivel“ – interviu cu jurnalistul Nicolas DON

Ne întîlnim, cred, în cel mai propice moment pentru a vorbi despre fenomenul fake news – masive proteste de stradă, intoxicări informaționale, un context politic tensionat. Cum comentați evenimentele?

Protestele din Piața Victoriei sînt o mișcare ieșită din comun care ar trebui recuperată politic, în mod corect și coerent. Întrebarea este: cum poate această mișcare omogenă, fără discrepanțe ideologice, să se afirme și să se închege la un nivel politic, astfel încît să poată întruchipa o opțiune politică credibilă? Mișcarea a pornit de la controversata ordonanță și s-a amplificat puternic prin contestarea unui mod inacceptabil de a face politică. Demonstrațiile din România au dus cultura protestului la un alt nivel, vorbim despre oameni foarte bine informați, care știu ce vor și își argumentează foarte bine doleanțele.

Susțineți că protestatarii din Piața Victoriei sînt foarte bine informați – totuși am fost martori la o suită de informații false care au circulat în mass-media și social media.

Pentru că îmi ridicați mingea la fileu, nu pot să nu remarc faptul că protestatarii au reușit să contracareze fenomenul „fake news“ prin… umor. Vorbim despre un umor pur românesc, inteligent și tăios. Mă refer la explozia de inventivitate a manifestanților: s-a spus că cei care protestează au primit bani de la Soros, iar cei care veneau cu animalele de companie primeau ceva în plus. Ei bine, de a doua zi, protestatarii chiar au venit cu animalele de companie, iar unele slogane ironizau insinuările legate de finanțarea primită de la Soros. Îmi vine în minte o pancartă pe care stătea scris: „Soros, azi e din partea casei, dar de mîine mai vorbim“.

Dezinformarea a prins zilele noastre etichete de fake sau false news. Există o diferență între cele două?

Este o problemă de nuanță. Pe cînd false news au o intenție pur comercială („știri“ menite să ridice audiența), fake news se referă la propagandă și la manipulare, și au, de cele mai multe ori, mize politice. Ultimul exemplu care circulă acum pe rețelele de socializare, legat de manifestațiile din România, insinuează că aceste proteste ar folosi intereselor Rusiei, care vrea să rupă România și să facă din ea un fel de Ucraina. Este o tîmpenie monumentală pentru că efectul protestelor este exact invers: manifestațiile au ancorat foarte puternic România în tabăra occidentală și au dat o conștiință europeană României. În ochii străinătății, această mobilizare a făcut din România o țară exemplu și un apărător al valorilor europene reale, al statului de drept și al democrației într-o Europă care e pe cale de a se fărîmița. Vorbesc despre ce se întîmplă în Germania sau Polonia, unde discursul antieuropean este foarte puternic. România este acum contra curentului, în sensul pozitiv, și e o prostie să spui că ceea ce se întîmplă în stradă folosește Rusiei. Însă nu putem nega faptul că marea problemă culturală pe care o avem la momentul actual, în epoca post-adevăr, este că „adevărul“ a devenit o opinie ca oricare alta. În seara de 5 februarie, cînd peste jumătate de milion de oameni din toată țara au ieșit în stradă pentru a protesta contra politicii guvernamentale, a existat și tabăra pro-PSD. Discursurile proveneau din realități diferite. Simplificînd, la Cotroceni, susținătorii PSD nu aveau argumente, dar erau extrem de emotivi, pe cînd în Piața Victoriei oamenii cereau un lucru extrem de precis: a­brogarea unui document pe care îl considerau nefast democrației. Pe de o parte, vorbim despre senzații, pe de alta, despre fapte. Bineînțeles, aveau același drept să manifesteze și unii, și alții, dar vorbim despre mentalități diferite.

Aceste trăiri și impresii despre care vorbiți sînt rezultatul manipulării informaționale?

Sînt rezultatul lipsei de informare corectă și al expunerii publicului la știri create pe filieră emoțională. O știre corectă este cea făcută în urma unui demers profesionist clasic, în care jurnaliștii anchetează, verifică, argumentează și publică un punct de vedere solid. Aș vrea să merg mai departe și să duc problema la baza meseriei pe care o practic, cea de jurnalist. Totul trebuie să plece de la fapte. Dacă nu, am dat cu oiștea-n gard încă de la început, pentru că nu mai avem de-a face cu o știre, ci cu o „literatură“, ca să fiu indulgent. Dacă nu plecăm de la fapte și nu discutăm pe partea incontestabilă a realității, nu poate exista o dezbatere adevărată purtată cu opinii argumentate temeinic. Dacă afirmi că cei din Piață sînt cumpărați și manipulați de Soros, care sînt dovezile?

Credeți că s-au schimbat în timp reacția și educația oamenilor la impactul cu informația? O „digerăm“ mai bine?

Cred că este o generație de români care a crescut în normalitate. Una dintre lozincile din Piața Victoriei este: „Noi sîntem copiii golanilor din Piața Universității“. Cînd am fost, ca reporter, în Piața Universității în 1990, am remarcat că acei protestatari aveau deja o educație și o conștiință civică politică dezvoltate, cu argumente, și o viziune care corespundea viziunii europene asupra unei țări democratice. Acțiunea lor nu s-a tradus atunci printr-o victorie: au fost ciomăgiți și trimiși acasă. Au fost dați la o parte din mediul politic cu bîtele și topoarele, dar nu au renunțat. Și-au educat copiii în același spirit, iar copiii ăștia, care au avut contact și cu societatea occidentală și au acces la informație, au transformat România, care nu mai e o insulă izolată de restul lumii. E normal să-i vezi azi apărînd democrația, cu un discurs coerent și argumentat. Pentru că vorbim despre oameni bine informați – iar pe aceștia este mult mai greu să-i manipulezi. Vorbim azi despre o societate bazată pe educație și nu numai pe trăiri. Societatea românească a devenit o societate în care spiritul civic este vigilent.

Totuși, acest spirit civic despre care vorbiți nu s-a manifestat la alegeri…

Asta este altă discuție. Dar vă voi contracara cu afirmația că, pînă și în absenteismul la vot, românii sînt occidentali. În Occident nu prea se mai iese la vot. Dacă ne uităm la alegerile din SUA, vom vedea că Trump a fost ales, de fapt, de foarte puțini alegători. Este explicabil, pentru că în țări cu o cultură democratică veche începi să ai cumva încredere în faptul că nu prea mai există loc pentru derapaje de la democrație. Personal însă, cred că mulți dintre cei care au ieșit în Piață au fost și la vot.

Fenomenul Facebook în România?

Pot spune că a propagat și informație de bună calitate. Am devenit cu toții doctori în Drept într-o săptămînă, pentru că oameni de meserie au reușit să explice pe înțelesul tuturor care au fost problemele cu Ordonanța 13. Dar asta nu înseamnă că poți să te informezi doar de pe Facebook – să nu uităm că fenomenul fake news este atașat direct de social media, via Facebook, într-un context cu miză politică. De aceea informațiile luate de pe Facebook trebuie verificate.

Liviu Dragnea a acuzat un jurnalist elvețian de fake news. Cum comentați?

Mi se pare un episod hilar. Și am rezerve asupra întregului incident, pentru că nu-mi pot imagina că un ditamai liderul de partid poate fi atît de inconștient încît să afirme „pe bune“ că anticorupția este un „bullshit“. Dacă la alegeri PSD-ul a avut consilieri foarte buni de comunicare, acum pare că și i-au luat pe cei mai proști sau nu mai au pe nimeni. Nu înțeleg cum un lider de partid reacționează într-un mod atît de nociv pentru imaginea sa.

Derapaje ale presei din România în această perioadă?

Nici nu mai e vorba despre derapaj, vorbim mai degrabă despre propagandă. Un derapaj se întîmplă o dată, de două, de trei ori, dar cînd linia editorială devine partizană vorbim despre asumarea unei direcții politice. Bineînțeles, publicul decide, pentru că are telecomanda. Pe de altă parte, inflamarea și partizanatul există cam peste tot la televiziunile din România. La un capăt avem Antenele, la altul Digi24 – unde, pe toată perioada protestelor, erau anti, respectiv pro manifestanții din piață. Obiectivitatea începe de la a avea diferite voci, din diferite tabere, iar tu ca jurnalist să nu imprimi publicului nici o emoție în nici o direcție. Nici prin comentariu, nici prin mimică. Să ai o linie editorială constantă. Mie mi se reproșează că mă duc și la emisiunile unor televiziuni propagandiste. Ceea ce-mi ridică întrebarea: dacă ne ducem doar la televiziunile care dau bine în fața unui anumit public, cum rămîne cu obiectivitatea? Nu refuzăm noi înșine acelor televiziuni alte puncte de vedere? Dacă o televiziune pe linie de partid te invită, în calitate de jurnalist independent, de ce nu te-ai duce? În Franța, unde televiziunile își asumă culoarea politică, nu ar fi nici o problemă.

Neasumarea culorii politice te pune la adăpost de învinuiri de propagare a ­fake news?

Cred că da, dar în România există o atare ipocrizie, care face mai rău mesajului. Dacă tu, ca jurnalist, pretinzi că ești independent politic, dar susții clar un mesaj „colorat“, atunci este mult mai grav. Mai e o problemă în România, legată de ideologiile politice, dreapta sau stînga nefiind încă bine definite. Atunci ajungi să fii suporterul unor oameni și nu al unor ideologii. Mai bine îți asumi o culoare politică, iar de aici poți fi obiectiv cu partidul la care aderi, poți să-i observi și să-i comentezi și realizările, dar și derapajele. Altfel îți pierzi legitimitatea și credibilitatea de jurnalist – lucruri pe care nu prea le mai poți recăpăta.

a consemnat Stela GIURGEANU

Acest text a fost realizat într-un program de parteneriat cu Osservatorio Balcani e Caucaso pentru Centrul European de Presă şi Libertatea Presei (ECPMF), cu sprijinul Comisiei Europene. Responsabilitatea pentru conţinutul acestui text aparţine exclusiv revistei Dilema veche şi nu se poate în nici un fel considera că el ar reflecta punctul de vedere al Uniunii Europene.