De la distracţie la pasiune

Publicat în Dilema Veche nr. 660 din 13-19 octombrie 2016
Din nou scandal, în loc de dialog jpeg

Am văzut de curînd Cinema Paradiso, povestea splendidă a unui copil și a pasiunii lui pentru film. O pasiune pe care, mai tîrziu, o va asuma ca profesie și care îl va face celebru în lumea întreagă. Povestea începe într un mic orășel sicilian, de după cel de-al Doilea Război Mondial, cu oameni săraci, care trăiesc între ritualuri seci, lipsite de viață, dar necesare supraviețuirii, și bucuria de a „conviețui“ cu umbrele ce se zbenguie pe pînza unicului cinematograf al orașului. În timpul zilei, comunitatea pare că abia răsuflă. Dar odată cu venirea serii, o inimă uriașă pare că însuflețește întreaga comunitate așezată în fața marelui ecran: cu toții sînt fericiți să rîdă, să plîngă, să iubească, să urască, să lupte sau să petreacă alături de mari artiști și mari povești. Toto este un băiețel sărac, care crește alături de mama și sora lui. Tatăl i-a murit pe front. Are viața obișnuită a oricărui copil din Europa acelor ani: școală, lipsuri, responsabilități prea mari pentru umerii lui, mici găști de prieteni, ruinele și rănile lăsate în urmă de război. Un singur colț, întunecat, prăfuit, periculos, scrijelit, de Paradis: camera de proiecție a cinematografului din care privește, printr-un ochi săpat în zid, spre două lumi paralele: lumea reală, cea în care-și duc viața, zîmbetele și lacrimile concitadinii săi, și lumea fantastică, cea derulată pe ecran.

Sigur, filmul are mult mai multe de spus și de văzut decît cele la care mă voi referi. Am să mă opresc doar la una dintre multele întrebări pe care desfășurarea filmului le lasă în urma ei. Și anume: cum se naște pasiunea în mintea și inima unui copil? Pasiunea aceea care îți transformă definitiv viața, căreia ești pregătit să îi subordonezi ani, sentimente, oameni? Evident, filmul nu se construiește în jurul unei „rețete“ pedagogice. E departe de orice lecție de dirigenție. Dar poți urmări secvențial cîteva trepte pe care musai trebuie să le urci pentru a naște curiozități, interese, pasiuni în inima și mintea unui copil. Pentru micul Toto, cinematografia nu era una dintre multe ore de așa-zisă „dezvoltare personală“ la care se înghesuie, azi, adulți și copii. Ci singura bucurie, într-o lume necăjită. Bucuria de a visa la viețile celor de pe ecran, bucuria de a evada din cenușiu, bucuria de a privi la efectele scenelor de pe ecran asupra celor din jurul lui etc. Primul semn, firav, dar important, că cel mic se apropie de ceva care ar putea să îl intereseze este bucuria cu care face primii pași, din proprie inițiativă. Fără reguli, fără explicații multe, fără presiuni. Purtat numai de pura seducție. Lăsat singur să exploreze, să descifreze, neînghesuit de un program infernal în care, pe lîngă cinematografie, ar fi trebui să urmeze și niscaiva cursuri de înot, patinaj, pian, șah, balet, artă teatrală, canto și tenis.

Mai departe: cum se transformă dis­trac­ția în pasiune? Filmul ar fi putut rămîne pentru micul Toto doar un mijloc gratuit de entertainment. Şi aici e de menționat felul în care era trăită de micul personaj întîlnirea cu filmul: bucuria orelor petrecute în sala de proiecție era una furată, obținută cu greu, cu tertipuri copilărești, prin care păcălea vigilența adulților de lîngă el: mama, care îi aducea aminte de responsabilitățile curente, proiecționistul care-și ferea aparatura, vitală pentru serile comunității, preotul care cenzura orice abatere de la normele Bisericii etc. Bucuria copilului era parte din viața lui și a orășelului, și nu o anexă de care trebuia să se ocupe în timpul liber. Filmul se dăruia, generos, tuturor: și copiilor, și adulților, și bogaților, și săracilor, și „deștepților“, și proștilor. Iar Toto savura din plin lumea fără granițe care i se arăta în fața ochilor.

Dar lucrul poate cel important pentru nașterea și grădinărirea unei pasiuni rămîne întîlnirea, la momentul oportun, cu un mentor. Un mentor potrivit, capabil să transmită propria-i pasiune. În cazul micului sicilian, proiecționistul: un om sărac, semianalfabet, singuratic, aspru, care, treptat, fără prea multă bunăvoință la început, îl lasă să invadeze și să cerceteze mica sa proprietate: sala de proiecție. Tot el este cel care îl sfătuiește pe adolescentul Toto să lase în urmă trecutul, balastul și să plece acolo unde va putea trece de la bucuria privitului la aceea a propriei creații. Poate totul sună puțin sentimental pentru sensibilitatea noastră postmodernă. Dar nu numai emoțiile „complexe“ și marile construcții subtile pot stîrni vocații. Trebuie să lăsăm loc și simplității, impulsului curat, emulației copilărești. 

Maria Iordănescu este psiholog.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Încurcături
M-am alipit și eu grupului în care povestea, mai un zîmbet, mai o aluzie, devenise un „poate”.
Zizi și neantul jpeg
Moși, daruri, tradiții
Moș Nicolae e primul din seria Moșilor de iarnă de la noi.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
The most beautiful time of the year... pe bune?!
„Băi, trebuie să mergem să luăm ceva provizii, că vin termitele astea și nu mai găsim nimic! Măcar pîine să avem”.
E cool să postești jpeg
8 secunde
Cît de mult ne afectează toate aceste zgîndăreli emoționale și acele false informații care, sub masca unei cunoașteri, ascund doar un munte de rumeguș?
p 20 Muzeul Taranului Roman WC jpg
Caietul de desene al Ioanei Bătrânu
Studiile adunate în album fac prezente, de altfel, teme dominante ale Muzeului configurat de Horia Bernea şi de echipa lui.
Theodor Pallady jpeg
Miracolul mirării
Pe firmamentul filozofiei europene din veacul 20 au strălucit cel puțin trei gînditoare evreice, ardente și tributare unui inerent „feminism” axiologic
974 21 2 jpg
Școala de arhitectură, ca o citadelă...
Se spune despre arhitectură că reușește să surprindă cu cea mai mare acuratețe spiritul unei epoci
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cu alte cuvinte, dacă Grinch există, există cu siguranță și Moș Crăciun.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Promite-mi doar ce poți
„Pot să-ți promit că voi fi atent, că voi încerca să nu greșesc, dar nu pot să-ți promit că o să mă fac bine”.
Zizi și neantul jpeg
Alte stradale
Dar astăzi strada, în general, a devenit mai agresivă. Poate la fel de plină ca-n anii ’90, dar într-un alt mod.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Două kilograme și jumătate și alte cugetări
Este un text despre lipsa de acceptare a bolii și a morții.
E cool să postești jpeg
Cum inventezi mîndria națională
Ne iubim, așadar, compatrioții? Ne simțim bine în România? Sîntem mulțumiți cu traiul nostru?
p 20 WC jpg
Din ce sînt alcătuite viețile noastre?
Altfel, lumea nu este locuită nici de păcătoși iremediabili, nici de creștini perfecți. Intervalul este numele metafizic al obișnuitului pe care îl locuim.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Marele Premiu pentru filosofie al Academiei Franceze
Anca Vasiliu a contribuit constant la crearea punților dintre cultura care a primit-o și i-a recunoscut totodată expresivitatea stilistică a scrierilor sale
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Gino a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai bătrîn cîine din lume: are 22 de ani și încă se ține bine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Biroul meu de astăzi e același
Mă întreb tot mai des dacă, în loc să devină o gazdă pentru o viață mai bună, lumea nu s-a transformat cumva într-un birou universal în care ești mereu de găsit.
Zizi și neantul jpeg
Diverse, stradale…
Omniprezenți, pe vremea de atunci, în orele de lucru, erau cerșetorii și cei care sufereau de boli psihice.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce trăiesc nemții cîte o sută de ani, sănătoși și întregi la cap?
Pentru mine, Berlinul este orașul cel mai bine organizat, ca infrastructură și ca tot, dar în care te simți cel mai liber.
E cool să postești jpeg
Unde-i tocmeală mai e păsuire?
„Pot rezista la orice, mai puțin tentației”.
p 20 WC jpg
Cafea sau vin?
La fel ca vinul, cafeaua are, în legendele ei de origine, o întrebuinţare spirituală.
Theodor Pallady jpeg
Energii divine necreate...
Teologia creștină s-a cristalizat în numeroase orizonturi lingvistice, dar ortodoxia a rămas în mare măsură tributară geniului grecesc.
640px Bucharest, Drumul Taberei (16307818580) jpg
Drumul Taberei 2030
Fidel Castro a fost plimbat pe bulevardul Drumul Taberei
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe o dubă destinată livrării unor produse, o adaptare a limbajului telefoanelor „fierbinți“ din anii 2000: „Livrez orice! Ia-mă! Sînt electrică!“
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîi pe culoarul tău
Mi-a luat o jumătate de viață să înțeleg că oamenii nu pot fi înlocuiți și că creativitatea noastră este cea care ne legitimează unicitatea.

Adevarul.ro

image
Austria se opune aderării României şi Bulgariei la Schengen. Anunțul, făcut de ministrul de Interne
Ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner, a anunțat hotărârea definitivă a ţării sale de a se opune prin veto aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, din cauza creşterii migraţiei ilegale.
image
A renunțat la „visul american” și s-a întors în România. Povestea pensiunii dintr-un cătun izolat în splendoare
După 26 de ani petrecuți în Statele Unite ale Americii, Virgil Marchiș s-a întors definitiv acasă, în Maramureș, unde și-a făcut o pensiune împreună cu femeia iubită. Spune că nu s-ar mai duce în America decât în vizită și doar alături de partenera lui.
image
Actori din Wednesday, despre filmările în România: „Nimic nu m-a pregătit pentru asta”
Câțiva dintre actorii străini din serialul „Wednesday” (Addams), producția filmată în România, care a avut cea mai bună lansare de pe Netflix, au vorbit despre experiența lor din țara noastră, într-un interviu pentru HotNews.ro

HIstoria.ro

image
Căderea comunismului în Polonia şi Ungaria. „Reabilitarea” lui Imre Nagy
Dintre cei șase sateliți ai Uniunii Sovietice în Europa răsăriteană, Polonia și Ungaria au reprezentat un caz aparte.
image
Prima zi de ocupație germană în București
În dimineața zilei de 6 decembrie 1916, primarul Bucureștilor, Emil Petrescu, însoțit de mai mulți ambasadori – Vopicka (SUA) sau baronul Vredenburg (Olanda) – au ieșit în întâmpinarea armatelor Puterilor Centrale până aproape de Chitila.
image
Katiușa, „orga lui Stalin“: O revoluție în materie de artilerie autopropulsată
Adevărata revoluție în materie de artilerie autopropulsată a venit de la ruși: teribilele lansatoare multiple de rachete Katiușa.