De ce aşa nu

În urma publicării articolelor despre neregulile găsite în proiectele didactice, am primit două tipuri de răspunsuri: 1. Multe dintre obiectivele ironizate de mine se regăsesc în programele create de Ministerul Educaţiei şi 2. Este firesc ca în construcţia unui plan didactic să existe un limbaj specializat, limbaj care conţine, deci, termeni mai puţin accesibili publicului larg.

Pe marginea acestora am de făcut următoarele comentarii:

1. Am citit programele şcolare şi, într-adevăr, multe dintre indicaţiile şi formulările de acolo sînt mai mult decît discutabile. Dar programa şcolară este doar un instrument, unul care trebuie folosit cu discernămînt. Nu cred că Ministerul Educaţiei obligă dascălii să îşi propună cînd predau, la clasa a VI-a, o poezie eminesciană, un obiectiv „motric“ de genul „cum să pliem materialul didactic“. Mai departe, nu îţi poţi propune ca obiectiv, la ora despre Creangă, la gimnaziu, ca elevii să te urmărească cu privirea. Fiindcă e prea puţin. Şi inadecvat. Şi comic. Contactul cu literatura de cea mai bună calitate, dar şi cu biologia, geografia, istoria, matematica, oferă elevului, din plin, standarde de formare superioare celui referitor la „efortul oculomotor“. 

2. Este de aşteptat ca un material emis de o instituţie pentru profesioniştii aflaţi în subordine să fie scris într-un limbaj specific, standardizat, specializat. Şi totuşi, formulări de genul: „să acţioneze în vederea creşterii indicilor de manifestare a calităţilor motrice proprii“ sau „să valorifice ipostazele liniei în reprezentări grafice intenţionate“ sau „foiletarea materialului didactic în condiţii de igienă şi securitate“ mi se par ridicole şi preţioase. Mai apoi, să nu se uite că programa, obiectivele nu sînt numai pentru dascăli: ele ar trebui să fie utile şi părinţilor interesaţi să completeze acasă ceea ce se face la şcoală. Un obiectiv ca cel formulat mai sus, într-o păsărească cu pretenţii ştiinţifice, dezarmează pînă şi pe cel mai încăpăţînat şi conştiincios părinte.  

3. Am studiat, după cum spuneam, programele şcolare. N-am întîlnit nicăieri, dar absolut nicăieri, sugestii de teme precum „Piticei ecologei“(!), dansuri moderne dedicate lui Creangă, care se numesc „Smărăndiţele contemporane“, formulări păşuniste de tipul „Iarna, lumea satului românesc se transformă în Rai“ (cînd toată lumea ştie că iarna, lumea satului, cu troiene de doi metri, drumuri îngropate în noroi, cu oameni înzăpeziţi şi îngheţaţi, se transformă în Iad), sau dulcegării eroice de tipul „Românii au stat de veghe, sute de ani, la graniţa cu duşmanii“ etc.  

4. Nu am văzut, citit, auzit pînă acum indignările dascălilor în faţa formulărilor nefericite din materialele editate de Ministerul Educaţiei. Ci, mai curînd, preluări cuminţi, în propriile materiale de la clasă. 

Trebuie să spun că, în cercetările făcute pe acest subiect, am întîlnit şi „profesori fericiţi“: care ştiu să articuleze un proiect didactic, să îşi formuleze nişte scopuri simple, directe, verosimile, profesioniste, onorabile, să angajeze un set de metode pedagogice eficiente, care să îi slujească cu adevărat. Poate că şi ei ar merita menţionaţi. Într-unul dintre numerele viitoare.

Maria Iordănescu este psiholog.