Curățenie în ograda școlilor

Publicat în Dilema Veche nr. 385 din 30 iunie - 6 iulie 2011
Despre prietenie jpeg

Un medic acuzat că lucrarea lui de doctorat este un conspect după texte ale unor confraţi mai bine pregătiţi şi mai conştiincioşi decît el este, în continuare, bine primit în lumea academică, solicitat să dea interviuri şi să-şi dea cu părerea despre ce e bine şi ce e rău în medicina românească. Altul, al cărui dosar depus pentru obţinerea aceluiaşi premiu academic conţine multe pagini falsificate, a ajuns primar. Un alt primar, din Oltenia, profesor de istorie împănat cu multe titluri universitare, dar cu multe lacune în cunoştinţele de istorie de clasa a IV-a, a fost aplaudat şi ovaţionat ani în şir de conducerile şcolilor aflate în oraşul pe care-l patrona. În ziarele de scandal, apar nenumăraţi profesori în ipostaze penale sau, cel puţin, incompatibile cu statutul de dascăl: universitari care le propun studentelor negocieri cu note de examen şi sex, alţii care iau mită pentru a trece o loază bacalaureatul, personaje de film porno în pauza de la catedră, profesoare care se bat cu poliţişti în şcoală, altele care se distrează în biblioteci, improvizînd show-uri erotice, educatori care înjură sau bat elevi. News-urile colorate în roz sau negru din viaţa dăscălimii se găsesc din plin pe prima pagină a ziarelor sau în prime time la televiziune, iar prezentarea lor se încheie de obicei cu faţa stupefiată a unui inspector care declară, nesigur pe atribuţiile lui, că se vor face cercetări şi – „dacă va fi găsit vinovat...“. 

Zilele trecute, un profesor universitar a fost filmat cu camera ascunsă în timp ce se dezbrăca în faţa unei studente. Profesorul şi-a recunoscut, jovial şi îmbujorat, fapta, iar decanul a declarat că îl va demite: „Să ne dea în judecată, ne judecăm, dar nu tolerăm aşa ceva!“. Cu alte cuvinte, un profesor prins cu pantalonii în vine în faţa unei studente pe care o şantaja ar mai putea avea oarece argumente în faţa justiţiei pentru a fi lăsat în continuare să rămînă la catedră.  

De nenumărate ori, cei din conducerea şcolilor sau a inspectoratelor şi-au mărturisit neputinţa în faţa actelor de imoralitate sau chiar penale ale celor aflaţi în subordinea lor: nu există legi suficient de clare prin care un profesor să poată fi eliminat din învăţămînt, atunci cînd comite fapte grave. Sancţiuni administrative, discuţii în cancelarii, agitaţii ale părinţilor, filmuleţe ajunse pe net, imagini comentate prin ziare şi cam atît. Profesorul violent, abuzator, hoţ, şantajist, plagiator stă liniştit, ascuns printre confraţii lui oneşti, cu gîndul la pensia ce va să-i vină fără bătăi de cap.  

În ăst timp, forumurile de pe paginile de net ale liceelor şi facultăţilor sînt pline de stupori, iritări, revolte ale elevilor şi părinţilor privind calitatea dascălilor din învăţămînt. Reclamaţiile curg şuvoi: şpăgi, chefuri ţinute în instituţii de învăţămînt, diplome vîndute pe sute sau mii de euro. 

Mă gîndesc că, aşa stînd lucrurile, ar fi extrem de simplu pentru Ministerul Educaţiei să compună fişa postului şi regulamentul de ordine interioară, astfel încît justiţiei şi consiliilor profesorale să le fie mult mai simplu să penalizeze drastic un dascăl imoral. Şi tot aşa stînd lucrurile, mă gîndesc că vocea profesorilor de bună calitate, care să se revolte împotriva confraţilor care-i fac de rîs, ar trebui să se audă mai des şi mai intens.  

Deocamdată, justiţia din învăţămîntul românesc anunţă cu surle şi trîmbiţe primul pas făcut întru dreptate: un elev olimpic a fost dat afară de la examenul de bacalaureat fiindcă îşi uitase mobilul în buzunar.   

Maria Iordănescu este psiholog.

clasicii literaturii n ediii de colecie jpg
Clasicii literaturii în ediții de colecție
Portretul lui Dorian Gray rămâne același roman, fie că îl citești într-o ediție simplă sau într-una legată elegant. Totuși, dacă ai ținut vreodată în mână o carte bine făcută, știi că experiența nu este chiar aceeași.
Cum s a transformat industria fashion de a lungul marilor epoci istorice Magnific jpg
Cum s-a transformat industria fashion de-a lungul marilor epoci istorice
Modul de a se îmbrăca oamenii de-a lungul timpului a reflectat valorile, resursele și transformările societății din care făceau parte.
autobronzant jpg
Autobronzant gradual: Ce este și cum funcționează
Autobronzantul gradual este o loțiune sau cremă care îți oferă un bronz treptat, prin aplicări repetate, fără expunere la soare. Îl folosești zilnic, ca pe o cremă de corp, iar culoarea se intensifică de la o zi la alta. Rezultatul? Un ton cald, uniform, pe care îl controlezi ușor.
BRAT jpg
BRAT își prezintă poziția față de textul curent al Digital Omnibus VII și atrage atenția asupra importanței acestuia pentru sustenabilitatea și libertatea presei
Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT) își exprimă poziția față de textul actual al Digital Omnibus VII, propus de Președinția Cipriotă a Consiliului Uniunii Europene în data de 21 mai 2026, si susține propunerea de excludere din acest proiect de lege a prevederii privind gestionarea ...
pexels artbovich 6301180 (1) jpg
Produse esențiale pentru confortul casei tale
Confortul unei locuințe nu este dat doar de dimensiunea spațiului sau de aspectul mobilierului, ci de modul în care toate elementele funcționează împreună pentru a crea o atmosferă echilibrată.
e128e6605e07942ba1046d597fed6e22cf jpg
Cum să îți alegi sandalele pentru ținutele din această vară? 7 recomandări
Vara îți schimbă ritmul și garderoba. Rochiile devin mai lejere, pantalonii mai subțiri, iar încălțămintea trebuie să țină pasul cu temperaturile ridicate și cu planurile tale spontane. O pereche bine aleasă de sandale îți susține ținuta, dar și confortul zilnic – fie că mergi la birou...
e1bc93b4bddb4412281d9fc37921f51f77 jpg
Utilizări mai puțin cunoscute ale ipsosului în amenajări interioare
Ipsosul (pulbere obținută prin arderea și măcinarea gipsului, care face priză rapid în contact cu apa) apare frecvent în reparații. Îl folosești pentru a umple găuri sau pentru a fixa doze electrice și, de multe ori, te oprești aici.
Vinuri premium selectii exclusiviste pentru cunoscatori jpg
Vinuri premium - selecții exclusiviste pentru cunoscători
În lumea vinului, diferența dintre un produs obișnuit și o experiență memorabilă este dată de origine, rafinament și atenția la detalii. Pentru cunoscători, alegerea nu se rezumă la o simplă băutură, ci la o expresie a terroir-ului, a tradiției și a măiestriei vinificatorului.
DilemaVeche jpg
Cât din ce cumpărăm este necesar și cât este doar influența trendurilor
Trăim în era consumului. Nu doar de produse, ci și de informații, de social media, consumăm aproape orice. Oare care este linia dintre nevoile noastre și influența exterioară care ne împinge (sau ne atrage?) spre această tendință generalizată de a absorbi totul?
featured image jpg
Fenomenul gamblingului social: cum devine uneori comunicarea mai importantă decât rezultatele în sine
Jocurile de noroc online au fost proiectate în mare parte ca resurse pentru distracție pe cont propriu, de la distanță, oferind intimitate - utilizatorul interacționează asumat doar cu operatorul platformei iGaming.
e18e438df050be644c7c891ab6c3aa68e6 jpg
„Insula” care unește. Cum aduni într-un spațiu mic o comunitate de cititori?
O comunitate de cititori nu are nevoie de o sală mare sau de bugete generoase. Are nevoie de intenție clară, organizare și cărți potrivite.
e1fa43dd4e6a9e6a00f697cba5dfa0391c jpg
Tipuri de skateboard-uri: Ce model să alegi?
Vrei să te plimbi prin oraș mai rapid, să înveți primele trick-uri sau să ai o alternativă cool la mersul pe jos? Alegerea plăcii potrivite face diferența între o experiență frustrantă și una care te motivează să ieși zilnic la skate.
masina jpg
De ce fraudarea kilometrajului rămâne o problemă majoră pe piața mașinilor second-hand?
O mașină este un mare ajutor în repetate rânduri. În mediul urban este o necesitate. De asemenea, și în cazul celor care stau în mediul rural și fac naveta este un mijloc de transport obligatoriu. Însă, oscilațiile economiei afectează puterea de cumpărare.
1775202799 jYvq jpg
7 factori care pot influența valorile trigliceridelor
Trigliceridele sunt un tip de grăsime prezent în sânge, pe care organismul îl folosește ca sursă de energie. După masă, excesul caloric se transformă în trigliceride și se depozitează în țesutul adipos. Problema apare atunci când valorile rămân crescute în mod constant.
imagine principala jpg
Psihologia la cazino online: evitarea deciziilor impulsive și alte abordări pentru distracție mereu responsabilă
Noroc sau strategie, ce contează mai mult în cadrul divertismentului digital făcut posibil de către platformele cu jocuri de cazinou disponibile în spațiul virtual?
Motive pentru care un media convertor prin fibra optica este folosit pentru transmiterea semnalelor pe distante lungi jpg
Motive pentru care un media convertor prin fibră optică este folosit pentru transmiterea semnalelor pe distanțe lungi
Dezvoltarea accelerată a infrastructurilor IT și creșterea constantă a volumului de date transferate între sedii, clădiri sau puncte de lucru aflate la distanțe considerabile au determinat companiile să caute soluții tehnice capabile să ...
Aparat dentar Spark cum arata de fapt tratamentul zi de zi jpg
Aparat dentar Spark: cum arată, de fapt, tratamentul zi de zi
Pentru mulți pacienți, ideea de aparat dentar vine la pachet cu o serie de întrebări legate de confort, estetică și adaptare. În cazul tratamentului cu aparat dentar Spark, lucrurile sunt însă diferite față de variantele clasice, mai ales în ceea ce privește modul în care acesta este purtat zi de zi
petrecerea burlacilor sau escapade de weekend jpg
Top 5 idei de vacanțe pentru petrecerea burlacilor sau escapade de weekend cu gașca de prieteni
Petrecerea burlacilor este un eveniment important din viața unui tânăr, înainte ca acesta să facă pasul cel mare și să se căsătorească. În general, prietenii sunt cei care pun la cale distracția și vin cu idei inedite.
featured image jpg
Bet Builder vs. bilet multiplu clasic: Care sunt diferențele?
Bet Builder și biletul multiplu clasic sunt două concepte care au același scop la pariuri sportive, dar între ele sunt câteva diferențe mari.
dilemaveche ro Peste un an, alegerea se simte blănuri naturale cumpărate ieftin vs corect jpg
Peste un an, alegerea se simte: blănuri naturale cumpărate ieftin vs corect
Peste un an de la achiziție, o piesă bună nu-ți mai cere atenție. O iei din dulap, o pui pe tine și pleci
Cum păstrezi corect cafeaua pentru a i menține aroma jpg
Cum păstrezi corect cafeaua pentru a-i menține aroma
Mirosul cafelei atrage, poate, mai mult decât gustul. Aroma intensă, promisiunea gustului, acea senzație de prospețime care umple bucătăria pot dispărea însă repede, dacă boabele sau cafeaua măcinată nu sunt păstrate corect.
imagine principala jpg
Ce înseamnă timp rezonabil petrecut la cazino online, pentru un joc responsabil și echilibrat
Oriunde și oricând - acesta este conceptul divertismentului digital, aplicabil desigur și pentru jocurile de cazinou pe internet.
pexels gustavo fring 4254164 jpg
Design interior și eficiență energetică: cum creezi o locuință modernă și sustenabilă
În momentul în care amenajezi sau renovezi o locuință, nu mai este suficient să alegi doar produse care arată bine.
carucior lorelli 1 png
Căruciorul 3 în 1, între utilitate reală și decizie rațională: o lectură calmă pentru părinți care aleg informat
Discuția despre căruciorul 3 în 1 este adesea polarizată. Pe de o parte, este promovat ca soluție completă pentru primii ani de viață ai copilului.

Parteneri

image png
Chiriaș din Cluj, revoltat după ce i s-a mărit chiria cu 150 de euro peste noapte: „Crede că are penthouse în Dubai”. Care a fost motivul
Un chiriaș din Cluj a stârnit numeroase reacții după ce a povestit pe rețelele sociale experiența avută cu proprietara locuinței în care stă de trei ani. Potrivit povestirii acestuia, proprietara garsonierei în care locuiește a mărit prețul, având un motiv ireal.
image png
Cine trebuie să poarte obligatoriu centura de siguranță în mașină. Sancțiunile pot ajunge la peste 600 de lei
Purtarea centurii de siguranță este obligatorie pe drumurile publice din România atât pentru șoferi, cât și pentru toți pasagerii din mașină, inclusiv cei de pe locurile din spate. Nerespectarea acestei reguli se sancționează cu amenzi cuprinse între 405 și 607,5 lei, plus puncte de penalizare.
benzinarie jpg
Benzina și motorina, mai scumpe sâmbătă la pompă. Unde găsesc șoferii cei mai ieftini carburanți
Prețurile combustibililor la pompă au crescut în București, Timișoara, Iași și Constanța, iar la Cluj-Napoca s-a scumpit doar motorina.
Gheorghiu pislaru  jpg
SURSE: Oana Gheorghiu și Dragoș Pîslaru devin membri PNL. Îl vor susține pe Ilie Bolojan la congresul liberalilor
Oana Gheorghiu și Dragoș Pîslaru și-au depus cererile de înscriere în organizația PNL Sector 6 București, potrivit unor surse politice.
usturoi jpg
Ce se întâmplă când mănânci usturoi în fiecare zi. Efecte pe termen scurt și lung
Experții vorbesc despre ce s-ar putea întâmpla pe termen scurt și lung atunci când usturoiul devine parte a rutinei tale zilnice.
image png
Cheltuiala zilnică per turist în Grecia. Spania și Portugalia, mai ieftine decât destinația elenă
Grecia continuă să fie una dintre destinațiile preferate de mulți turiști, însă, odată cu creșterea fluxului de vizitatori, au crescut și prețurile, ajungând ca unele costuri să fie mai mari decât în Spania sau Portugalia. Iată cât ajunge să cheltuiască zilnic un turist în Grecia și care sunt țările
plaja bulgaria istock jpg
Bacterii periculoase descoperite pe o plajă din Bulgaria frecventată de români
Autoritățile sanitare din Bulgaria au interzis temporar înotul pe una dintre plajele din Varna, stațiune preferată de mulți turiști români, după ce analizele de laborator au indicat prezența unor bacterii periculoase în apa mării.
image png
Andreea Popescu a atras atenția în toiul nopții. Gestul periculos pe care vedeta l-a făcut în timpul unei plimbări cu mașina
Andreea Popescu și-a îngrijorat fanii de pe Instagram după ce s-a filmat în miez de noapte scoțând capul și mâinile pe geamul unei mașini aflate în mișcare. După divorțul de campionul de dans sportiv Rareș Cojoc, influencerița participă des la petreceri și evenimente pentru a trece peste despărțire.
gaz gaze energei conducte gazoduct foto shutterstock
Membrii Inițiativei Coridorul Vertical își unesc forțele. De ce investiția este strategică pentru România
Membrii Inițiativei Coridorului Vertical (DESFA, Gastrade, ICGB, Bulgartransgaz, Transgaz, FGSZ, Eustream, Vestmoldtransgaz și Gas Transmission System Operator of Ukraine), și-au unit forțele în vederea realizării anumitor investiții strategice.