Cunoaşte tînărul din Sinaia, de la Vulcanizare
La Sinaia, pe Variantă, lîngă partener Rompetrol e un tip tînăr, la blugi-tricou, cu bărbiţă. Dacă ar fi la Bucureşti, faţa lui de şmecher ţi-ar spune exact ce şi cum este. La Sinaia, pe Varianta întîi eşti cu temere. Ai experienţă deja în umflat cauciucuri şi citit oameni. Dar uite că te înşeli. Mi-a dat jos roata din portbagaj şi mi-a spus: nu puneţi în ţărînă bagajele, puneţi-le pe banchetă. A rostogolit roata în fundul lui de vulcanizare şi a umflat-o, a decrăcit-o, a frecat janta şi cauciucul cu peria încet-temeinic, a căutat-o de bube, de răutăţi, tacticos, a dat-o cu smacuri multe să facă etanşul cum trebuie. Eram cu ochiul pe el, ca pe butelie; cîte am păţit cu vulcanizatori de margine de drum, nu vă spun! Dar omul acesta limpede, slab, cu bărbiţă trăgea de roată şi avea tot timpul meu din lume să-mi dea curaj, siguranţă, putere.
Fiindcă aşa sînt io, cînd mi se întîmplă ceva cu maşina, nu mai sînt om şi primul care mă ajută e Dumnezeu, şi-apoi în entuziasmul meu descopăr că fuse diavol nepriceput. Sînt păcălit de cele mai multe ori, cu vorbe multe, proclete, dar pe care vreau să le aud, nu-i aşa? Le cer. Omul din Sinaia a tăcut. A făcut treabă, mi-a dat siguranţa de a o călca pînă-n Bucureşti. A mers, a funcţionat. Şi mi-am promis că la el mă duc cu roţile de vară, le iau şi la el mă duc să mi le pună. Dacă entuziasmul meu va fi iar lovit? Dacă omul plictisit de atîta nărav de calm şi lucru bine făcut începe să dea rateu? De unde să ştiu? Dar, uite, după cizmarul de la etajul zece, mai număr un om, tocmai la Sinaia. Şi, pe frica ce-o am io faţă de orice serviciu, merită drumul, oricît de lung este.
