Cumpărături de noapte
Am vrut să încep textul ăsta cu o frază din cele sigure pe sine şi pe mesajul de transmis, genul de frază din care afli că autorul ştie el mai bine cum e cu un anume lucru sau cu altul. În capul meu, aş fi vrut să sune cam aşa: „Dacă vreţi să cunoaşteţi la prima mînă ţesătura unui oraş, uitaţi-vă la cei care fac cumpărături noaptea, la non-stopuri“. Sună prost, autosuficient şi parţial fals. În fine, dincolo de stilistică, cei care fac cumpărături în creierii nopţii sînt într-adevăr o categorie de urmărit.
Am fost şi eu unul dintre cei poate fără stare, fără viziune, fără somn sau fără ţigări care au bîntuit nopţile calde de vară prin magazinele în care serveau vînzătoare palide. Zic am fost, pentru că, odată cu trecerea timpului, ieşirile mele nocturne s-au rărit, aşa cum s-au rărit şi petrecerile la care pierdeam timpul. Cred că în anii studenţiei am atins un vîrf al ieşitului noaptea la diverse cumpărături. Rămîneai fără ţigări şi fără cafea în plină sesiune, se termina băutura la petrecere, ţi se făcea brusc poftă de o pungă cu chips-uri pe care organismul tău tînăr le rodea în neştire şi fără efecte vizibile. Asta ar fi o categorie pe care o ştiu bine.
O alta e bine reprezentată de insomniacii care bîntuie non-stopurile fără un scop anume. Am văzut destul de des bătrîni pe care-i ştiu din cartier, ieşiţi cu bastoane şi papuci în răcoarea dulce a nopţilor de vară bucureştene, uitîndu-se printre rafturi şi ieşind apoi cu cîte un iaurt rece în pungă. Personaje greu de categorisit, fără stare, unele vorbind singure, biete suflete fără pereche; apoi domni singuri şi apatici cu o vagă înfăţişare byroniană care-şi cumpără un nes şi un croissant la două noaptea şi, în general, oricine care nu poate cronic să pună geană pe geană. Insomniacii au o tristeţe de neratat în gesturi şi în apariţie.
Petrecăreţii sînt drăguţi. Ăştia mai agită lucrurile în acvariile triste ale magazinelor care luminează pe dinăuntru scurtele noastre nopţi de la oraş. Vin cîte doi-trei şi, în general, le e foame şi sete. Cînd nu sînt în faţa vitrinelor cu mîncare gătită de la vreun nonstop pustiu, îi găseşti în faţa şaormeriilor care bubuie de viaţă. „Să mai luăm bere, că nu mai e… şi ceva de mîncare, că îmi crapă capul de foame“ – îi auzi. De cîte ori nu ne-o fi crăpat şi nouă capul de foame pe la 1 noaptea, de cîte ori n-om fi adormit viermele care ne crîmpoţea măruntaiele cu cîte o şaormă imposibil de bună? De cîte ori nu ne-o fi salvat de la moarte prin înfometare ruloul ăla de lipie din care curgeau şi zemuiau indecent de gustos toate sosurile, toate ingredientele şi toţi ardeii iuţi pe care-i avea turcul la vînzare? Şaorma e salvatoarea tuturor flămînzilor nopţii. Şi a taximetriştilor. Şi ei sînt clienţi buni ai întunericului; îşi beau cafelele din pahare de carton şi mănîncă kebaburi stînd jumate pe scaunul şoferului, cu portiera larg deschisă şi un picior în pantaloni scurţi scos afară. Pe de altă parte, cît de mult s-or amuza însă vînzătoarele cînd au parte de petrecăreţi destul de grizaţi, nu-mi dau seama. Eu m-am distrat sigur, ca spectator, văzînd pe cineva beat clampă, cu o caschetă de şantier pe cap (clar nu era a lui, tipul părea un soi de proto-hipster cu cioc, era prin anii 2000 timpurii), încercînd să ceară pe la 3 noaptea nişte pui Shanghai. Dicţia era valoroasă, am rîs cu lacrimi.
Non-stopurile mai sînt bîntuite şi de străinii de oraş. Îi vezi şi-i simţi, sînt destul de nesiguri şi-şi cumpără în general chestii inofensive şi ambalate. Sucuri, biscuiţi, apă, sendvişuri în ţiplă. Tot noaptea îşi mai fac cumpărăturile unii cerşetori ieşiţi din tura de seară. Multe pîini şi salam ieftin feliat.
Ultima oară am ieşit la cumpărături la 2 noaptea acum cîteva zile, după o lungă perioadă de pauză. Ne prinsese nestarea şi foamea pe nu ştiu ce terasă. Am reuşit să cumpăr atunci două piese jenante: o cutie de tofu şi un balsam de rufe. Tofu şi balsam de rufe. Viaţa mea socială e praf, recunosc.
Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM.
