Cum se mută o statuie

interviu cu Virgil NIŢULESCU, secretar de stat la Ministerul Culturii Anul trecut, sub genericul "Caragiale sînt eu", ne-am fotografiat pe soclul gol din str. Maria Rosetti: statuia lui I. L. Caragiale fusese mutată în faţa Teatrului Naţional. Ni s-a părut că locul Maestrului este în str. Maria Rosetti, pentru că în faţa statuii se află o casă în care a locuit, în spate alta, la colţ începe strada care-i poartă numele, iar cartierul în ansamblu este în spiritul său, pentru că este un cartier vechi, în care cu siguranţă vor fi locuit de-alde Mache, Lache, Piscupeasca sau Protopopeasca. Am lansat un protest, am adunat semnături şi am trimis totul la Ministerul Culturii, pe adresa dlui secretar de stat Virgil Niţulescu. Acum, statuia a revenit la locul ei. Îl întrebăm pe dl secretar de stat cum au decurs lucrurile . De unde a început totul? A început de la un mesaj primit de la prietenii mei de la Dilema veche, care mi-au atras atenţia că soclul din str. Maria Rosetti a rămas orfan de statuia lui I.L. Caragiale. Trebuie să spun că, în mulţimea de probleme pe care le am în minister, nu-mi făcusem din situaţia statuii lui Caragiale o prioritate. Însă mesajul primit de la Dilema veche a declanşat rezolvarea situaţiei în folosul lui Caragiale şi al oraşului. Ce a implicat această revenire la normal? Mai întîi a trebuit să mă documentez pentru a afla cum a fost mutată statuia din Maria Rosetti în faţa Teatrului Naţional şi care este regimul ei juridic. Am aflat cu oarecare stupoare că este un monument istoric clasat în categoria B - adică monument istoric de importanţă locală - şi, în consecinţă, orice schimbare a amplasamentului fără avizul Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice sau al Comisiei Regionale a Monumentelor Istorice este, de fapt, un act penal. Am încercat să-mi dau seama cine a făcut acest lucru, iar aici m-am prins într-un hăţiş de persoane fizice şi juridice care nu ducea nicăieri. Am înţeles ca ideea mutării statuii din str. Maria Rosetti în faţa Teatrului Naţional a aparţinut unei fundaţii private, dar că în realitate mutarea s-a făcut pe bază de dispoziţie verbală, fără nici un act. Asta înseamnă că nu a existat, în nici un registru al nici unei primării din Bucureşti, vreun document care să certifice mutarea, care să stabilească modalitatea legală prin care s-a făcut acest lucru şi să justifice fondurile necesare. Ulterior, într-o discuţie amicală cu unul dintre primarii de sector din Bucureşti, am aflat exact cum au decurs lucrurile: mi s-a confirmat că o regie autonomă din Bucureşti a primit o dispoziţie verbală de a muta statuia, lucrările de mutare şi amenajare a spaţiului din faţa Teatrului Naţional neregăsindu-se în nici un fel de document. Mi-am dat seama imediat că orice încercare de a descîlci aceste iţe, eventual de a sesiza Parchetul pentru mutarea ilegală a statuii, s-ar fi lovit de faptul că mi-ar fi fost imposibil de a identifica exact persoanele care au mutat statuia şi că aş fi împins soluţionarea juridică a acestei probleme într-un interval de timp nedefinit, în orice caz cu mult după încheierea mandatului meu de secretar de stat la Ministerul Culturii şi Cultelor. Din această cauză, am preferat să trec la restaurarea statuii, acţiune care include şi reaşezarea ei pe soclul din str. Maria Rosetti. Am însărcinat cu această problemă Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural a Municipiului Bucureşti, care s-a achitat cu onoare de sarcina primită. De această dată, absolut toate mişcările au fost făcute legal: am obţinut certificat de urbanism pentru amplasarea statuii, s-a făcut un studiu de arhitectură coordonat de arhitectul Marius Marcu-Lăpădat, lucrările de restaurare au fost coordonate de sculptorul Constantin Marinete şi, într-un tîrziu, am reuşit să amplasăm statuia acolo unde îi este locul - chiar dacă după termenul pe care mi-l propusesem, legat de 30 ianuarie, ziua de naştere a lui Caragiale. Cum stă Capitala cu monumentele? La o privire rapidă, s-ar spune că nu avem prea multe, iar fiecare regim a schimbat, a mutat, a înlocuit ce a vrut. Capitalele vechi, precum sora noastră latină Roma, sînt mult mai stabile din acest punct de vedere... La Roma există un respect vechi pentru monumentele istorice, care nu a fost întrerupt, ca la noi, de vreo cenzură comunistă... Sigur, a fost întrerupt de Mussolini, care a lăsat urme în multe mari oraşe italiene, dar după război s-a revenit la normalitate. Or, în România, în deceniile de după război n-am avut parte de normalitate. Bucureştii din ziua de azi mi se par a fi un oraş lipsit de logică în ceea ce priveşte monumentele de for public: se vede că sînt foarte mulţi decidenţi şi că nu este nici un fel de concepţie unitară la baza deciziilor. De altfel, nu este de mirare că lucrurile stau aşa, pentru că din păcate Capitala noastră duce lipsă de planurile urbanistice atît de necesare. Pentru orice construcţie, trebuie să refacem planuri de detaliu sau planuri urbanistice zonale, şi trebuie să spun cu regret că adeseori se schimbă planul urbanistic general prin modificări "de jos în sus", dinspre planuri urbanistice zonale ori de detaliu. Din această cauză, Bucureştii arată asemenea unui oraş decerebrat, asemenea unui oraş care nu are o noimă. Şi, din păcate, cel mai elocvent exemplu este actuala Piaţă a Revoluţiei (fostă Piaţa Palatului), o piaţă a cărei sistematizare a eşuat la sfîrşitul anilor '30, cînd s-a încercat reaşezarea sa într-o anumită logică, iar de atunci încoace nu numai că nu s-a întîmplat nimic pozitiv, dar lucrurile s-au agravat prin construirea a tot felul de obiecte urbane fără legătură unul cu celălalt. În ceea ce priveşte monumentele de for public, în momentul de faţă avem patru monumente într-un spaţiu foarte restrîns: bustul dedicat lui Corneliu Coposu, ansamblul dedicat lui Iuliu Maniu, micul memorial dedicat Eroilor Revoluţiei şi marele ansamblu "Glorie Eternă Eroilor Revoluţiei", foarte controversat. Toate aceste obiecte urbane sînt într-un spaţiu extrem de restrîns, motiv pentru care vizitatorul nu mai înţelege nimic: impresia este că monumentele "se calcă unele pe altele". Nu ştiu dacă cu regret sau cu bucurie, trebuie să anunţ că, la iniţiativa noastră, trebuie să mai adăugăm ceva acolo, nu chiar în apropierea acestui grup, ci în faţa clădirii fostelor Fundaţii Regale (actuala Bibliotecă Centrală Universitară): sper să reaşezăm acolo , cel tîrziu pînă în 2007, statuia lui Carol I, refăcută după macheta sculptorului Ivan Mestrovici. Este vorba tot despre o reaşezare la locul de unde statuia a fost luată: mi se pare că acest lucru este absolut normal şi cred că ar trebui să regîndim Piaţa Revoluţiei pornind de la faptul că statuia lui Carol I îşi are rostul ei acolo, vis-