Cum să plagiem cu „spor”...
În 2008, semnalam în revista Studii şi Materiale de Istorie Medie, 2008 (pp. 343-347), un caz de plagiat comis de prof. univ. dr. Maria Mureşan într-o comunicare făcută la prestigioasa „Săptămînă de studii“ (6-10 aprilie 2008) de la Prato. Institutul Internaţional de Istorie Economică „F. Datini“ organizează anual conferinţe internaţionale pe diferite teme, cea din 2008 fiind dedicată rolului economic al familiei (secolele XIII-XVIII) (www.istitutodatini.it). Ulterior, intervenţiile au fost publicate într-un volum colectiv sub titlul The Economic role of the family in the European Economy from the 13th to the 18th centuries, Simonetta Cavaciocchi, Firenze University Press, 2009.
Am crezut că Maria Mureşan, profesor la Academia de Înalte Studii Economice, catedra de Istorie economică, Bucureşti, a luat aminte şi, din bun-simţ, şi-a retras intervenţia făcută doar pentru a bifa cerinţele unui grant CNCSIS. Dar în volum regăsesc acelaşi studiu, doar cu mici modificări la note. Cu alte cuvinte, ceea ce preluase fără să spună de unde şi să pună ghilimelele de rigoare, acum din cînd în cînd şi de vreo două ori trimite la lucrările plagiate. Oare este mai puţin grav? Iată cîteva exemple, puse în paralel. Mai întîi intervenţia doamnei Maria Mureşan: „Norms and Law Practice for Preservation of Family Wealth in the Orthodox World. Dowry and Wills in Wallachia and Moldavia in the 18th Century“, pp. 257-266. Şi, apoi, studiul meu: „«Ordinea domestică» şi „«ordinea publică» între Stat şi Biserică (1710-1834), în volumul De la comunitate la societate, Institutul Cultural Român, Bucureşti, 2007, pp. 174-245.
Deşi tradus în engleză, textul seamănă atît de bine cu textul meu, ajungînd să se confunde:
Maria Mureşan, pp. 261-262: „The marital strategies were built inside social categories, business associations, neighbourhoods, friendship. The boyards devised complicated marital strategies trying to remain inside their own category or climb even higher up the social ladder, or to ensure support for future social ascension. The rich merchants wanted to both preserve their social status and, especially, to move on to another rank, to a superior category, to imitate the boyard model, to obtain positions at court and become part of the aristocratic elite. The priests built up real dynasties by creating alliances among themselves. Townspeople had greater liberty of choice because towns and cities harboured a more heterogeneous population, but they were likely to choose a fellow citizen or a business partner capable to ensure a certain welfare for their sons and daughters. Peasants, whether serfs or yeomen, preferred not to leave their native village, looking for potential marital alliances, at the worst, in neighbouring villages.“ Constanţa Vintilă-Ghiţulescu, p. 188: „În primul rînd, strategiile matrimoniale se construiesc în interiorul comunităţilor, categoriilor sociale, tovărăşiilor de afaceri, vecinătăţilor, amiciţiilor. Ţăranii preferă să nu părăsească satul şi-atunci cînd sunt nevoiţi s-o facă nu se îndepărtează prea mult; satele din jurul rezidenţei lor oferă parteneri sau partenere. Preoţii construiesc adevărate «dinastii», se aliază între ei, acceptă riscul de a-şi da fata într-un sat mult prea îndepărtat sau aleg nora dintr-un alt sat. Mahalagiii au o mai mare libertate de alegere, întrucît oraşul adăposteşte o populaţie diferită, provenită din lumea rurală sau din regiunile balcanice sau pur şi simplu din alte oraşe, dar şi aici, orice artizan cu o oarecare stare, orice prăvăliaş sau «om cu meşteşug» se îndreaptă spre un confrate, spre un partener care să-i asigure o alianţă pe viitor, o oarecare «bunăstare» pentru fiul/fiica intrat/ă în acest aranjament. Boierii construiesc strategii matrimoniale complicate, încercînd să rămînă în interiorul unei reţele sau să pătrundă într-o anumită reţea, să mai urce o treaptă, să-şi asigure sprijinul pentru o eventuală ascensiune socială. În aceeaşi situaţie se află negustorii cu stare, ei doresc acum nu atît păstrarea statutului lor social, ci trecerea într-un alt mediu, într-o altă categorie socială, să imite modelul boieresc, să devină dregători, să capete statutul elitei aristocratice şi cum o pot face mai bine decît dezvoltînd o politică matrimonială de succes prin alianţe bine gîndite cu fiicele/fiii boierilor care le puteau deschide drumul spre «înnobilare» şi, mai ales, inserţia şi acceptarea socială.“
Precizez că textul nu are ghilimelele unei preluări şi că se face o trimitere colectivă, eu figurînd printre mulţi alţii nu cu studiul plagiat, ci cu studiul ce urmează să fie plagiat: În şalvari şi cu işlic. Biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească în secolul al XVII-lea, pus, după cum se poate observa, greşit pentru a justifica întîietatea dnei Mureşan asupra studiilor pe secolul al XVIII-lea (vezi nota 21).
Maria Mureşan, p. 262: „In practice, according to customs, but very close to the provisions of the day, the marital age was between 14-15 for girls and 19-29 for boys. The difference between the Romanian world and the Western one is obvious – while in the former, marital precocity was encouraged, in the latter, at the same period of time, the marital age of girls went toward 25-26 and 26-27 for boys.“
Constanţa Vintilă-Ghiţulescu, p. 183: „Potrivit Îndreptării legii, o căsătorie devine legală atunci cînd băiatul a depăşit 14 ani, iar fata 12. În practică, vîrsta de la măritiş se apropie foarte mult de aceste prevederi ale pravilei: 14/15 ani pentru fete, 19/20 pentru băieţi. Se poate observa foarte uşor diferenţa între lumea românească cu precocitatea mariajului şi lumea occidentală unde pentru aceeaşi perioadă vîrsta urcă pînă la 25/26 de ani pentru fete şi 27/28 de ani pentru băieţi.“
Dna Maria Mureşan a făcut corectura necesară; iniţial îşi susţinea spusele făcînd trimitere la studiul colegului meu Gheorghe Lazăr – „Continuitate şi discontinuitate socială: reţele comerciale şi afaceri familiale. Secolele XVII-XVIII“, din acelaşi volum De la comunitate la societate, pp. 183. Acum, îndreaptă; face trimiterea la studiul meu, dar fără a cita corect textul, adică cu ghilimelele academice necesare, astfel încît să arate că este, de fapt, o preluare.
Maria Mureşan, pp. 262-263: „Another condition imposed by the Church was the religion to which the future life parteners belonged. They had to be of Orthodox faith, even if they came from different ethnical groups. In practice, the Church encouraged the conversion of the future partener to «true faith», then marriage was granted. The archives recorded such situations of conversions justified by marriage, but also by economic and social interests.“
Constanţa Vintilă-Ghiţulescu, pp. 187-188: „Un alt obstacol impus de Biserică îl constituie religia sau confesiunea partenerilor: ei trebuie să fie ortodocşi chiar dacă provin din regiuni diferite sau sînt de etnii diferite. Biserica ortodoxă încurajează convertirea partenerului la «pravoslavnica credinţă», şi, odată devenit ortodox, ea îşi dă acordul la realizarea unei căsătorii. Arhivele înregistrează astfel de convertiri legitimate de «dragoste», de necesitatea realizării unei uniuni sau de interese economice şi sociale.“
Din nou dna Mureşan preia textul inclusiv cu nota 37, vezi în textul domniei sale nota 26, fără să menţioneze cine a scris asta. Maria Mureşan, p. 263: „Engagement and dowry / Constanţa Vintilă-Ghiţulescu, p. 191, Logodna şi zestrea“ – unde veţi regăsi ideile din textul meu fără a se mai obosi să mă citeze.
Apoi, intervenţia dnei Maria Mureşan se apleacă asupra cărţii mele: În şalvari şi cu işlic. Biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea, Humanitas, 2004, citată greşit cu secolul al XVII-lea, după cum am menţionat.
Maria Mureşan, pp. 264-265: „«The dowry in between promise and reality». After engagement, the son-in-law received a dowry record, but the assets reached his house only on the wedding day. Probably the transfer of assets took place according to a specific ritual, just like in other European countries, if we think of reminiscences of such a ritual event in the 19th-20th centuries. Because a marriage with no dowry was contracted only with great difficulty even for less wealthy classes, parents strove to gather a dowry, but especially made lots of promises.“ Constanţa Vintilă-Ghiţulescu, p. 153: „«Zestrea între normă şi practică». După logodnă, ginerele primeşte foaia de zestre, dar lucrurile intră în casa sa abia cu ocazia nuntirii, cînd mireasa se mută în casa soţului. Probabil că livrarea zestrei are loc în cadrul unui ritual specific, aşa cum se întîmplă în Italia sau Franţa secolelor trecute, pentru că urmele acestui ritual apar în secolele XIX şi XX, dar despre ce se întîmplă în secolul al XVIII-lea nu ştim mare lucru. Cum o căsătorie fără zestre se realizează cu dificultate, şi cei mai săraci părinţi se străduiesc să alcătuiască zestrea atît de necesară. Pentru a-şi vedea fiica măritată, tatăl promite un anumit număr de stînjeni, vii, livezi, sau mori.“ Şi lucrurile continuă de aceeaşi manieră şi la capitolul „The Wedding“ sau „The Divorce“. Dna Mureşan nici măcar nu şi-a dat silinţa să ascundă plagiatul sau să rescrie textul după ce am sesizat acest lucru. Ci a preluat totul, rînd cu rînd, literă cu literă, notă cu notă, trimitere bibliografică cu trimitere bibliografică, singura modificare fiind legată de renunţarea la sursele de arhive pe care le preluase cu dezinvoltură din textul meu. În textul din SMIM îi atrăgeam atenţia dnei Mureşan că lectura în arhive păstrează, din fericire, o memorie a celor care le-au consultat şi că numele domniei sale nu se regăsea printre cititori. De altminteri, că nu prea ştie despre ce este vorba o arată şi fraza de la p. 261 unde scrie cît de greu îi fu să citească izvoarele „scrise în greacă sau slavona de biserică“, toate „deteriorate“, „greu de descifrat“ etc. Dacă ar fi ajuns cu adevărat în arhive, ar fi ştiut că majoritatea documentelor de secol XVIII sînt scrise în limba română, dar cu folosirea alfabetului chirilic.
Pentru mine, ceea ce face dna Maria Mureşan este hilar şi trist, totodată. Carevasăzică, renunţăm la surse că nu trecurăm pe acolo (şi se verifică), da’ textul pălmaşului îi public şi, dacă-i public, facem ce vrem. Să zic mersi că mi l-a tradus în engleză şi că din cînd în cînd mă mai citează. E drept, aiurea şi greşit, că doar nu trebuie să se prindă internaţionalii că-i „după mine“.
Nu reuşesc deloc să mă dumiresc: îi profesor universitar, ce nevoie avea de asta?! Să cred că nu-i pasă şi că întreaga-i carieră îi construită cam aşa?!
Că textul de faţă nu va schimba cu nimic starea lamentabilă a cercetării româneşti sau poziţia de „frunte“ a dnei profesor în atribuirea de granturi de la CNCSIS e de la sine înţeles.
