Cu aura prin lume
„Microsoft Word needs to download the font Osaka.“ Skip. A apăsat skip. Un soi de lasă-mă-n pace. Du-te. Dispari. N-a interesat-o cum arată fontul Osaka – să fi avut în design geometrii japoneze? O să vadă, poate, mai tîrziu. Pînă una-alta s-a trezit că urăște la grămadă Netflix, HBO GO, Facebook, Instagram, Pinterest, Twitter, Tumblr cu cine l-o mai folosi, pagina de mondenități de la Daily Fail, E! Entertainment, unde poți vedea cele mai găunoase personaje din lume, și toate televiziunile de știri românești. Pe toate grămadă.
S-a trezit că a început să umble prin lume fără aură. Era fix ca atunci cînd umbli de nebun, gol, pe stradă. Se mira chiar că n-o arată lumea cu degetul – „Uite-o și pe amărîta asta, umblă fără aură, unde naiba o fi pierdut-o? Mai rău e că, fii atent, nici măcar nu-și dă seama că e în persoana goală. A ieșit netedă cum a făcut-o mă-sa, ca un om fără pic de istorie, și bate străzile fără rușine.“
Avea pe vremuri o aură aurie care strălucea bogat în jurul ei. Un halou princiar care unduia cu sensuri, nefărîmițat, plin ca un brocart din picturile alea olandeze. Se și iubea mult mai tare, se cultiva pe sine, își mîngîia mintea cu bunătățuri, avea timp și avea trufia aia frumoasă ascunsă în simplitate tăcută. Tot pe vremea aia putea să citească și aura celor din jurul ei. Erau cîte unii învăluiți într-un albastru senin, calm, de o precizie de laborator, un albastru aseptic aproape, cinstit. Erau alții în jurul cărora unduia un aer verzui, de ape mîloase și puțin adînci în care înotau cu miile mormolocii. Alții duceau cu ei o aură roșie carmin, focoasă, mîndră, cu nările dilatate, gata să sară la bătaie. Erau apoi și cei în roz inocent, galbenii solari, portocaliii mîncăcioși și cei cu aura brună ca o foaie învechită, cu miros dulce de carte.
Pe vremea cînd aura ei era la apogeu, cînd ajunsese să se coacă aproape deplin, auriul începuse să capete tonalitatea aceea ușor afumată de bronz imperial. Conștiența de sine era full, sută la sută acolo. Cea mai bună măsură a maturizării se putea vedea în genul de cititor în care se transformase. Trecuse, vorba lui Matei Călinescu, de la stadiul neagregat de cititor halucinat la cel de cititor deplin, atent la sensuri, la structură, la intenții, la frumusețea din planul doi, trei și patru. Se folosea de referința asta livrescă pentru a-și măsura creșterea și dezvoltarea, pentru că fix așa i se părea că e și viața. Trăită la început moment cu moment, înfulecată în hălci mari, emoționale, doar prezent, fără memorie și fără teamă de viitor. Exact ca un cititor începător. Mai apoi, cu vîrsta, a început să lege cele trei fire, să le împletească sensurile – prezent cu trecut, cu viitor –, o cocardă tricoloră înfiptă în piept.
Cu timpul însă, a venit și o oarecare oboseală, o lehamite inexplicabilă pînă la un anumit punct, și ea, persoana bogată, cu aura aurie, a început să se fărîmițeze aici și pe dincolo. În tot soiul de fotografii pe Instagram – mîini îngrijite de fete cu cartoane de cafea în mînă, flori, pisici, pahare de vin la apus și la răsărit în filtre bogate, cremoase, se pierdea apoi în felurite teme – de la design interior la street fashion pe Pinterest, în lungi pauze pe Facebook cu degetul înțepenit pe down arrow, niciodată destul ca să priceapă ceva, niciodată prea iute ca să nu, în tweet-urile retardate ale lui Trump și în cele inteligente ale nu știu cărui comedian. În Netflixul ăsta nenorocit care a stricat totul.
În loc de mîini are două telecomenzi uriașe. În loc de ochi are în mijlocul frunții o cameră de filmat ciclopică, în loc de urechi – difuzoare, și în loc de gură – nimic. A redevenit cititorul halucinat, upgradat acum, bionic, dar, paradoxal, fără un RAM de memorie. Seriale, filme polițiste, cu pirați și cu eroi romantici, filme după cărți bune și proaste, filme care au toate șansele să devină cult. Le înghite pe toate, zilnic, și nu mai înțelege nimic. Cititul matur, cu sens, s-a dus. Mănîncă cu telecomenzile alea crescute în loc de mîini floricele, înghețată și alune, și-n ochiul din frunte îi lucesc creditele de final. Aura? Aura aurie e praf.
Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.
