Copilul tău are ce mînca azi?

Publicat în Dilema Veche nr. 711 din 5-11 octombrie 2017
Copilul tău are ce mînca azi? jpeg

O sursă importantă de mîncare, pentru mulți oameni din România, este magazinul social. Pentru susținerea acestui tip de magazin, Legea risipei alimentare ar fi fost salutară. Teoretic, comercianții ar fi fost obligați să doneze produsele aflate în pragul expirării, iar magazinul social ar fi putut să le revîndă, la prețuri simbolice, către acei oameni care nu au nici bani, dar nici nu se încadrează la capitolul „venitul minim garantat“. Pensionari, familii cu copii mulți, familii monoparentale, oameni cu dizabilități, pensionați pe caz de boală, oameni aflați de cealaltă parte a norocului. Legea a fost însă amînată pentru că se dorește, de fapt, scoaterea amendamentului care ar face posibilă funcționarea acestor magazine sociale.

Săptămîna trecută, o știre destul de nebăgată în seamă: ministrul Agriculturii, Petre Daea, a anunțat că Legea risipei alimentare este, din nou, amînată. Motivele invocate au mers de la „inexistența“ metodelor de implementare pînă la „îngrijorarea“ că forma actua­lă a legii ar putea încuraja un comerț paralel – referindu-se la faptul că, dacă alimentele apropiate de termenul de expirare vor putea fi revîndute, chiar la prețuri extrem de mici, asta ar genera un comerț greu de controlat.

Despre ce este vorba? Acum aproximativ doi ani au existat două inițiative pentru o asemenea lege. Una din partea PNL, alta din partea UDMR. Risipa alimentară e o problemă la nivel global, iar în România se suprapune și peste statistici alarmante ale gradului de sărăcie la care e expusă mai mult de jumătate din populația țării. Cu alte cuvinte, pe de o parte, există comercianți care aruncă zilnic mîncarea care expiră pe rafturi, pe de alta, oameni care mor de foame.

O lege care ar fi obligat comercianții să doneze, în loc să arunce alimentele care se apropie de termenul de expirare, către asociații și ONG-uri din domeniu, ar fi fost una salutară. Însă, în forma ei finală, prezentată de către deputatul PNL Florin Alexe grupului de lucru de la ­MADR, legea avea o mare hibă: articolul 3 prevedea că revînzarea de produse donate să fie strict interzisă și că orice ONG sau asociație care primește, prin donație, produsele nu are voie să le vîndă mai departe, ci să le doneze, la rîndul lor, către beneficiari.

La prima vedere, articolul pare unul inspirat din proverbul românesc „Dar din dar se face rai“, însă nu are nici o legătură cu realitatea. Căci, în realitate, articolul este un dezastru care, paradoxal, va duce la o lege nu doar inutilă, ci și periculoasă, căci va distruge conceptul de magazin social – pe care, în loc să-l încurajezi, îl vei elimina total din ecuație.

Căci în ecuația donator-beneficiar există mulți pași pe care trebuie să îi respecți, altfel rezultatul va fi unul greșit. Practic, tu obligi prin lege comercianții să doneze acele produse – însă cui le vor dona? Pentru parcursul lor intact pînă la beneficiar ai nevoie de un sistem bine pus la punct care să le preia și să le distribuie beneficiarilor în timp util (să nu uităm că este vorba de alimente care expiră în două-trei zile). Pentru a respecta această fereastră îngustă de timp, ai nevoie să asiguri rapid transportul, în condiții optime (să deții, adică, mașini frigorifice), ai nevoie de un spațiu de depozitare adecvat, de oameni angajați care să le preia și să le distribuie, de oameni care să țină o evidență corectă a produselor, dar și a beneficiarilor. Există în România ONG-uri cu îndeajuns de multă capacitate financiară proprie care să susțină un asemenea sistem? Răspunsul este simplu: nu. Singura soluție pentru ca acele produse donate să nu ajungă la groapa de gunoi este să susții, prin lege, funcționalitatea unui sistem de magazine sociale.

„Ne-am opus“ – mi-a declarat Simon Suitner, managerul SOMARO, singurul magazin social care a rezistat și care funcționează în România de șapte ani. „Am fost prezent la acea ședință făcînd parte din grupul de lucru de la MADR implicat în elaborarea acestei legi. Am susținut și ne-am dorit această lege pentru că, dacă ar fi o lege bună, magazinele sociale ar putea avea marfă mai multă, mai diversă pentru clienții noștri, oameni care nu își permit să cumpere acele produse de pe prima piață. Însă, în forma prezentată atunci, legea făcută tocmai pentru a ne susține ar fi trecut magazinul social în ilegalitate. Am propus, așadar, un compromis: magazinele sociale să poată achiziționa acele produse la 3% din prețul inițial și să avem voie să le revindem cu maximum 25% mai departe. A fost un compromis, pentru că în prezent noi funcționăm pe bază de donații.“

În mod surprinzător, propunerea societății civile a fost acceptată. „Au dat aviz favorabil, iar legea a ajuns în Camera Deputaților, unde a fost votată în proporție de 100%. Cu toate acestea, cu o zi înainte să intre în vigoare, pe 21 mai, ministrul a spus că o amînă pentru finalul anului și că cea mai mare problemă este amendamentul nostru privind revînzarea. Acum, cel mai probabil, va amîna din nou termenul de intrare în vigoare și sîntem din nou acolo de unde am plecat. Argumentația lor este că prin revînzare se deschide drumul pentru tot felul de șmecherii. Contraargumentul nostru e că în România nu interzici mașinile pentru că se merge cu viteză, soluția e să pui poliția pe stradă.“

Realitatea de lîngă noi

Pentru unii, deși nu o știm, fericirea înseamnă și faptul că habar n-avem cît costă un iaurt. Cînd mergem la cumpărături, luăm de pe raft un calup, îl aruncăm în coș, apoi în frigider. Uneori uităm de el cu săptămînile și ne aducem aminte doar cînd îl aruncăm. Pentru alții, însă, fericirea înseamnă să-și poată permite să cumpere acel iaurt nu cu 2 lei – cît costă, în medie, un iaurt într-un supermarket –, ci cu 25 de bani. Dacă, pentru unii, mersul la supermarket este banal, uneori o corvoadă, pentru alții e un lux și un motiv de tristețe, pentru că rareori își permit să cumpere de pe raftul unui supermarket.

„Aici este singurul loc unde mă simt și eu bogată“ – spune o clientă a magazinului SOMARO. Pentru că aici, la magazinul social, ea își permite. Își permite să cumpere după „pofta inimii“. Își cumpără făină și bulion și ulei, uneori mezeluri și lactate și, cînd are noroc, încălțăminte pentru fiul ei. Altfel, în lumea plină de supermarket-uri a Bucureștiului, ea n are ce căuta. Nu are bani. Dar aici are și ea bucuria că se poate „răsfăța“. Ca ea sînt întristător de mulți oameni.

„Zilnic am contact cu clienții care vin în magazinul nostru“ – îmi spune Simon Suitner. Magazinul, al cărui manager este, are la bază un concept austriac, magazinele SOMA fiind înființate în urmă cu mai bine de douăzeci de ani, la inițiativa privată a unui grup austriac care, văzînd cît de multe produse din sectorul alimentar sînt aruncate și cît de mulți oameni suferă de sărăcie și foame, s-a gîndit la înființarea acestui lanț de magazine sociale. Cum funcționează ele?

În Austria, totul e simplu și logic: unii donatori, adică magazinele mici spre medii, au în spate o poartă unde există o cutie mare de plastic unde, în termen de două-trei zile, angajații depozitează alimentele scoase de pe rafturi; mașinile de la SOMA vin de două-trei ori pe săptămînă, colectează cutiile respective, duc produsele pe rafturile lor, unde le revînd la prețuri extrem de reduse. Nu anunță pe nimeni că au fost acolo, nu există acte, nu există birocrație. Doar o logică plină de bun-simț.

În România, primul magazin ­SOMARO a fost deschis în urmă cu șapte ani. Au urmat încă două, la Sibiu și Satu Mare, cel din urmă fiind însă închis acum cîțiva ani, pentru că nu au existat furnizori dornici să doneze produse. Căci, în România, mulți preferă să le arunce decît să se lege la cap cu încă o sarcină în plus. Cînd însă găsești pe cineva dispus să doneze, intri într-o junglă birocratică cumplită. Programare la rampă, contracte semnate, acorduri bine puse la punct, certificate de conformitate etc. etc. – totul extrem de rapid, pentru că produsele expiră în doar cîteva zile.

„Dar nu asta este problema“ – spune Simon Suitner –, „problema este că sînt zile în care rafturile magazinelor sînt goale și nu avem marfă pentru clienții noștri, și asta este dureros. Și este păcat. Pentru că există marfa pe care unii o aruncă, iar alții mor de foame.“

Îmi povestește de clienții magazinului. Unii sînt părinți singuri, mame cu doi-trei copii, care se zbat pentru ca viața copiilor lor să fie una normală. Au grijă să fie curați, să ajungă la școală, să aibă temele făcute, să aibă hainele decente, ca să nu fie bătuți de alți copii, să învețe, să aibă o viață mai bună. După ce copilul pleacă la școală, începe însă stresul: ce o să-i pună pe masă cînd vine de la școală? Totul e scump și, oricît s-ar chinui, cu două slujbe, să asigure masa copiilor, este un calvar la care alții nici nu se gîndeesc. „Iar asta ar fi atît de ușor de rezolvat. Produsele există, noi nu trebuie decît să conectăm două grupuri de persoane care altfel nu se întîlnesc. Din păcate, în România te lovești de prea mult dezinteres.“

În alte țări, lucrurile merg de la sine. Există, în țările din Vest, o tradiție în acest sens, există tot felul de sisteme și concepții de a dona produsele care nu mai pot fi folosite pe prima piață. E un principiu atît de simplu: de ce să nu ajuți, cînd poți s-o faci?

În România, birocrație, legislație proastă, dar mai presus de toate, nepăsare. Implicarea socială a multor companii se rezumă doar la campaniile proprii de CSR, cele care aduc vizibilitate imediată. Să donezi alimente pentru magazinele sociale devine deja o responsabilitate în plus și parcă nici nu s-ar vedea atît de mult.

O lege care le-ar obliga să doneze acele alimente aflate în prag de expirare ar fi o gură de oxigen pentru atît de mulți oameni. Însă doar dacă vorbim despre o lege bună – una care să susțină posibilitatea reală de a intermedia accesul oamenilor la acele produse.

Altfel totul este în zadar. Iar pentru taximetristul care muncește zece ore pe zi și care are, în acte, un salariu decent, dar despre care nu știi că are acasă un copil bolnav, pe medicamentele căruia se duc toți banii, mîncarea zilnică va deveni o povară; pensionara a cărei pensie abia îi ajunge nu o să-și mai permită luxul de a mînca un iaurt în fiecare seară; oamenii pentru care hrana zilnică este o problemă își vor pierde încet demnitatea și vor fi ținuți, din nepăsare, pe prima treaptă a piramidei lui Maslow. Și asta pentru că este atît de greu să faci un lucru de bun-simț pentru semenii aflați de cealaltă parte a norocului.

„Produsele există, voința de a le dona – mai puțin. În șapte ani am întîlnit un singur om care ne-a contactat după ce a văzut un reportaj la TVR, spunînd că se bucură mult că ne-a găsit, că firma lui aruncă zilnic alimente și că vrea să ajute. Dar este un singur om în șapte ani. Deși despre asta se tot discută. Se fac conferințe. Politicienii spun că le e frică de șmecherii; sponsorii, că le e greu cu donațiile; alții, că trebuie modificate nu știu ce legi – pe oamenii ăștia eu i-aș întreba dacă au încercat vreodată să culce un copil care nu a mîncat o zi întreagă.“

poate o vedeta sa parieze online fara sa fie recunoscuta jpg
Poate o vedetă să parieze online fără să fie recunoscută?
Pentru vedetele din România, telefoanele fanilor fac parte din viața de zi cu zi. O plimbare prin mall ajunge pe Instagram, o cină la restaurant devine subiect pentru site-urile mondene, iar o vizită într-o agenție stradală poate apărea pe rețelele sociale înainte de fluierul final
dilemaveche winner jpg
Fascinația lucrurilor gratuite: de ce o ofertă ne poate schimba decizia de cumpărare
Un produs oferit cadou, transportul gratuit sau o lună de abonament fără costuri pot influența rapid decizia unui consumator.
dilemaveche 888 jpg
Norocul, între superstiție și probabilitate: de ce continuăm să credem în numere norocoase
Unii oameni evită numărul 13, alții aleg mereu cifra 7 sau consideră anumite date favorabile pentru decizii importante. Credința în numere norocoase există în numeroase culturi și continuă să influențeze comportamentul oamenilor, chiar și într-o societate în care matematica și statistica sunt...
historia(1) jpg
Între ecrane și conversație: locul șemineului în ritualurile unei seri acasă
Într-o seară obișnuită, sufrageria poate găzdui mai multe lumi care nu se întâlnesc. Cineva urmărește un film, altcineva răspunde la mesaje, iar o a treia persoană caută, fără prea mult succes, începutul unei conversații. Nimeni nu este neapărat nepoliticos.
imagine principala png
Tehnici tradiționale de prelucrare a lemnului, redescoperite la Festivalul internațional DRANICA din Sighetu Marmației
Dacă întrebi un meșter care lucrează cu lemnul cum alegi un arbore bun pentru șindrilă, fii pregătit să ai timp să îl asculți. Vei auzi o poveste întreagă. Îți va spune pe ce versant a crescut, în ce perioadă a fost tăiat, ce vârstă avea, de ce l-a ales și așa mai departe.
imagine principala jpg
Divertismentul digital după 2030: cum ar putea evolua platformele online în următorii ani
Ținând cont de viteza spectaculoasă de evoluție a tehnologiei, cu impact direct asupra divertismentului digital, a anticipa cum va arăta acest sector peste mai mulți ani este o provocare deloc simplă chiar și pentru specialiștii din industria de entertainment.
e1940afd872dd2b58aab38a6da3183985c jpg
Hygge în stil românesc: 7 idei pentru o casă caldă și primitoare toamna
Toamna se întunecă mai devreme, temperaturile scad și petreci tot mai mult timp acasă. E momentul perfect să transformi livingul, dormitorul sau bucătăria în locuri în care chiar îți face plăcere să stai. Și nu ai nevoie de renovări sau de un buget mare
WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.

Parteneri

Donald Trump
Donald Trump nu și-a revenit după înfrângerea republicanilor în alegeri: „America a făcut un pas uriaș înapoi în istorie”
Donald Trump a reacționat după rezultatele alegerilor intermediare din Statele Unite, în urma cărora Partidul Republican a pierdut majoritatea în ambele camere ale Congresului.
accident feroviar in egipt aproape de cairo
Accident feroviar grav în Egipt: două trenuri de pasageri s-au ciocnit. Cel puțin patru persoane au murit, iar alte 88 au fost rănite
Un grav accident feroviar s-a produs duminică în Egipt, unde două trenuri de călători s-au ciocnit la aproximativ 76 de kilometri sud de Cairo.
Mark Rutte   Volodimir Zelenski Foto NATO jpg
Șeful NATO spune că plănuiește să se îmbete cu Zelenski după încheierea războiului
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, are deja o idee despre cum ar putea sărbători sfârșitul războiului alături de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.
Emblema controversată purtată de atacatorul din Cracovia
Emblema controversată purtată de atacatorul din Cracovia. Ce legătură are cu Statele Unite
Un ecuson cu un schelet cu coarne, o clepsidră și o suliță care străpunge o inimă însângerată a fost observat pe echipamentul tânărului de 24 de ani acuzat că a ucis șase persoane și a rănit alte câteva zeci în Cracovia.
Șeful Nvidia Jensen Huang critică firmele care dau vina pe AI pentru concedieri FOTO: X/@RadioTaiwan_Eng
Șeful Nvidia, suspectat că a avut o relație cu o presupusă spioană chineză. Congresul american cere explicații
Mai multe publicații au relatat vineri seară, 6 noiembrie, că directorul general al Nvidia, Jensen Huang, ar fi avut o relație romantică cu o femeie suspectată că ar fi spioană chineză.
irina fodor asia express jpg
Cine sunt finaliștii Asia Express 2026 și când are loc marea finală
Asia Express se apropie de final. Care sunt cele trei echipe ajunse în ultima etapă a competiției și când se difuzează marea finală.
avalansă in alpi jfif
Un alpinist de 21 de ani este anchetat după ce și-ar fi abandonat partenera de 17 ani pe un munte din Alpi. Fata a fost salvată cu elicopterul
Un alpinist în vârstă de 21 de ani este cercetat penal după ce ar fi lăsat singură o adolescentă de 17 ani în timpul unei ascensiuni pe muntele Zugspitze, cel mai înalt vârf din Germania.
14161871 parades jpg
Argentina va contesta amenda-record pe care FIFA i-a aplicat-o după finala CM cu Spania
Federaţia Argentiniană de Fotbal a anunţat că va face apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) după ce a fost sancționată de Federația Internațională de Fotbal Asociație (FIFA) fiindcă jucătorii săi au provocat indidente după finala Cupei Mondiale cu Spania (0-1), din vară.
accident feroviar egipt jpg
Două trenuri s-au ciocnit: cel puțin patru morți și 120 de răniți
Patru morți și 120 de răniți, după un accident feroviar cumplit în Egipt. Mai multe vagoane au deraiat după ce au intrat în coliziune.