Conjugopatii în literatură: 1% arsenic, 99% căsnicie

Publicat în Dilema Veche nr. 808 din 15-21 august 2019
Conjugopatii în literatură: 1% arsenic, 99% căsnicie jpeg

– Mauriac și celebra doamnă Thérèse Desqueyroux – 

Fascinat peste poate de Madame Bovary, Mauriac scoate în 1927 un cover alternative, mult mai condensat și mai alert, cu ruperi de ritm, poziționări înăuntru și în afara personajului, salturi în timp și fraze inegale, care dau textului o instabilitate capabilă să-i susțină premisele psihologice. În următorii ani, Mauriac va dezvolta un real atașament față de Thérèse Desqueyroux și îi va continua traseul în alt miniroman (Fin de nuit) plus încă două nuvele. Cu oricîte note experimentale și improvizații narative, credința lui rămîne atît de flaubertiană încît într-o zi ajunge să-i mărturisească lui Jean Amrouche: „Thérèse Desqueyroux, c’est moi désespéré“.

Povestea are o sursă de inspirație proprie, cazul Henriette Blanche-Canaby, care a încercat să-și otrăvească soțul, falsificînd niște rețete, iar Mauriac a avut ocazia să asiste la proces (stins prin complicitatea victimei). Mizanscena, foarte importantă și ea în ecuație, cuprinde landele nisipoase din zona Bordeaux, și în centru – Argelouse, un sat în care vînturile dinspre ocean aduc mirosul greu de sare, vara soarele arde pe zeci de kilometri pădurile de pin, toamna vin ploile fără sfîrșit și înfundă drumul de legătură cu un orășel tare obscur și el, iar spre sfîrșitul iernii „și oile devin cenușii“. Teoretic, ar putea fi și alt punct din lunga provincie a Franței, care funcționează după legea „Parisul sau nimic“.

„Fără îndoială, biata mea Bovary suferă şi plînge în acest moment în douăzeci de sate din Franţa“ – scrie Flaubert pe la jumătatea secolului al XIX-lea. Nu pare să se fi schimbat mare lucru de atunci. Mauriac însă, născut și crescut acolo, știe bine locul, îl simte și mai ales îi știe bine oamenii.

Thérèse și Bernard Desqueyroux sînt prinși într-o căsnicie pe care el a propus-o din interes (pădurile ei de pin sînt mai întinse decît ale lui), iar ea a acceptat-o aparent din obligație. Poate să fie indiferență din partea lui, conveniență, comoditate, dar din partea ei nu poate fi decît ură, iar această ură mocnită îi duce mîna să-i toarne în pahar digitală, aconit și (ca să se păstreze raportul cu Madame Bovary) o supradoză de soluție Fowler, care bineînțeles conține arsenic.

Totuși, nu e vorba doar de presiunea socială, de cutume și de „așa stau lucrurile pe aici“ cînd Thérèse (la acea vreme) Larroque îi acceptă cererea. În ecranizarea din 2012, Claude Miller schimbă ordinea narativă și începe filmul cu multă răbdare pentru copilăria ei fericită și imaculată. După-amieze lungi de vară, plimbări alături de Anne de la Trave (sora vitregă a lui Bernard), asfințituri de soare, lecturi în barcă și bineînțeles o candidă atracție sexuală între cele două, tăiată din scurt de Thérèse, care trage macazul și se hotărăște pentru o căsătorie previzibil anostă. Poate Miller a ales varianta asta doar ca să facă un fir epic liniar, dar poate a descoperit prin analiză ceea ce Mauriac a descris spontan luînd ca model pe cineva cunoscut. Declarativ, Thérèse își dorește căsătoria ca să fie liniște.

Pentru toți copiii, ieșirea din copilăria tîrzie, o perioadă de relativă acalmie după faza inițială de sexualitate, e o schimbare perturbatoare. Apariția pulsiunilor sexuale în cîmpul conștiinței, între timp consolidat, poate produce destule neliniști, iar reacțiile sînt dintre cele mai variate, aproape întotdeauna valabile doar pentru cel în cauză. În studiul său recent despre isterie, Cristopher Bollas se ocupă în amănunțime de această zonă confuză. „Istericii adulți sînt tentați să abandoneze sexualitatea pentru că este «prea complicată».“ Practic, se trage o cortină de fier, iar dorințele rămîn închise dincolo, deși continuă să bată cu pumnii în peretele despărțitor. Nu va avea loc nici măcar o negociere. După Freud, „istericul“ își refulează conținuturile sexuale, în timp ce „perversul“ le pune în act. Nu e limpede la Thérèse Desqueyroux dacă e vorba de pulsiuni în general sau se pedepsește doar pentru atracția vinovată față de Anne, iar răspunsul satisfăcător ține de autenticitatea personajului, unde, ca la orice om, încap de toate, și pe rînd, și deodată.

Iar Bernard nu face nimic să-i fie mai bine, felul în care se mișcă în pat îi întărește repulsia. Iar „cel mai remarcabil paradox al istericului este înlocuirea sexualității carnale – mai precis a pulsiunii genitale – cu sexualitatea spirituală“ (tot Bollas). Se ajunge la o dragoste „tip Petrarca“ în care excitația fizică se transformă în excitație spirituală. Din păcate, Bernard nu strălucește (chiar deloc) nici în acest spațiu, nu poate ajunge în „zonele ei confuze, fără limite, unde a trăit și a suferit“. Chiar mai mult, imediat după căsătorie, îi promite foarte tandru că o să-i scoată din „căpșor“ ideile „greșite“.

Într-o asemenea situație, scrisorile Annei de la Trave (acum devalorizată activ de Thérèse Desqueyroux), în care îi povestește cu lux de amănunte și fraze patetice povestea ei de dragoste cu tînărul Azevedo, nu fac decît să toarne gaz pe foc și să-i aprindă în vîlvătăi imaginația, la fel cum focul cuprinde pădurile de pin din vecinătatea moșiei.

Azevedo nu e în nici un fel obiectul pasiunii pentru Thérèse Desqueyroux și nu se va întîmpla nici un adulter, și nici o o crimă din dragoste, el e doar peretele ei de squash, proba palpabilă că și ea ar putea trăi așa ceva. Cu condiția să ajungă la Paris.

Pînă atunci însă are un hop de trecut, și nu e deloc ușor. Trebuie să-l elimine fizic (și cît mai discret) pe Bernard pentru că de divorț nici nu poate fi vorba în comunitatea de la Argelouse. Pe de altă parte lucrează să o despartă pe Anne de Azevedo, pe care îl ajută să compună o scrisoare de adio. (Și între timp naște o fetiță față de care nu are nici un atașament, absorbită în marasmul conflictului interior.)

După ce o prinde în hățișul rețetelor false, victima îi devine călău. Unul la fel de perfid. Bernard o tîrăște în proces, apoi o extrage din mîinile legii printr-o mărturie mincinoasă și o face prizonieră pe domeniul moșiei sale, în acord total cu tatăl Thérèsei și ceilalți apropiați. La suprafață sînt o mulțime de convenții care trebuie apărate – viitorul fetiței, onoarea familiei, averea și cariera politică a domnului Laroque. În spatele demersului, pulsează dorința lui Bernard de a o anula. Dacă nu fizic, măcar psihic, de a o aliena (la un moment dat folosește termenul de „dresaj“, apreciind reușita bărbatului cu care Anne de la Trave e forțată să se mărite).

Încarcerarea Thérèsei Desqueyroux capătă materialitate stilistică. Firele de ploaie devin zăbrele în jurul moșiei, iar pinii înghesuiți unul într-altul sînt paznicii aliați. Thérèse Desqueyroux fumează în neștire și colindă fără țintă coridoarele casei atunci cînd e lăsată să iasă din cameră. Dar cea mai mare parte a timpului și-o petrece în pat într-o stare vecină cu pseudodemența isterică. Declinul cognitiv este marcat, funcționarea deficitară, cu greu se mai îngrijește. Absentă din lumea concretă, Thérèse se adîncește în fantasme vii, aproape halucinante. Se visează scăpată în Paris, unde e cînd anonimă și se pierde pe bulevarde, cînd înconjurată de prieteni și admiratori care îi cer insistent să-și povestească viața sau să-și sublimeze drama într-un roman.

Mauriac se hotărăște să lase pentru moment lucrurile în acest punct și închide surprinzător firul, așa că o eliberează din Argelouse (tot prin mîinile lui Bernard) și îi dă drumul, amețită și fumată, pe străzile Parisului, mergînd la întîmplare și rîzînd de una singură.

„Monsieur Mauriac… a choisi la toute-connaissance et la toute-puissance divine. Mais un roman est écrit par un -homme pour des hommes. Au regard de Dieu, qui perce les apparences sans s’y arrêter, il n’est point de roman, il n’est -point d’art, puisque l’art vit d’apparences. Dieu n’est pas un artiste; M. Mauriac non plus“ – punctează Sartre în articolul lui despre Mauriac & libertate (retractat ulterior). Cert e că Mauriac stăpînește natural un principiu simplu, al omului de la țară: nu-i pune altuia în spate mai mult decît poate să ducă. (Imaginea căruțelor care sînt făcute pe măsura hîrtoapelor de pe drum e recurentă în roman și îndeajuns de plastică.) Sau, altfel spus, fiecare cu un destin pe măsură. Așa că nici personajelor nu le dă mai mult decît pot să cuprindă în mentalul proiectat. Thérèse Desqueyroux nu arată ca un produs de laborator, ea a rezultat din observație + introspecție, și în consecință i-a ieșit suficient de pulsională, rezonabil de incoerentă în comportament și incongruentă în afect. E un „truc“ din faza incipientă de construcție. Dacă e făcut cum trebuie, mai departe personajul se va mișca la fel ca un om, cu de la sine putere. 

Augustin Cupșa este scriitor și psihiatru.

Foto: François Mauriac, 1933, wikimedia commons

Cea mai bună parte din noi jpeg
Promite-mi doar ce poți
„Pot să-ți promit că voi fi atent, că voi încerca să nu greșesc, dar nu pot să-ți promit că o să mă fac bine”.
Zizi și neantul jpeg
Alte stradale
Dar astăzi strada, în general, a devenit mai agresivă. Poate la fel de plină ca-n anii ’90, dar într-un alt mod.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Două kilograme și jumătate și alte cugetări
Este un text despre lipsa de acceptare a bolii și a morții.
E cool să postești jpeg
Cum inventezi mîndria națională
Ne iubim, așadar, compatrioții? Ne simțim bine în România? Sîntem mulțumiți cu traiul nostru?
p 20 WC jpg
Din ce sînt alcătuite viețile noastre?
Altfel, lumea nu este locuită nici de păcătoși iremediabili, nici de creștini perfecți. Intervalul este numele metafizic al obișnuitului pe care îl locuim.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Marele Premiu pentru filosofie al Academiei Franceze
Anca Vasiliu a contribuit constant la crearea punților dintre cultura care a primit-o și i-a recunoscut totodată expresivitatea stilistică a scrierilor sale
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Gino a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai bătrîn cîine din lume: are 22 de ani și încă se ține bine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Biroul meu de astăzi e același
Mă întreb tot mai des dacă, în loc să devină o gazdă pentru o viață mai bună, lumea nu s-a transformat cumva într-un birou universal în care ești mereu de găsit.
Zizi și neantul jpeg
Diverse, stradale…
Omniprezenți, pe vremea de atunci, în orele de lucru, erau cerșetorii și cei care sufereau de boli psihice.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce trăiesc nemții cîte o sută de ani, sănătoși și întregi la cap?
Pentru mine, Berlinul este orașul cel mai bine organizat, ca infrastructură și ca tot, dar în care te simți cel mai liber.
E cool să postești jpeg
Unde-i tocmeală mai e păsuire?
„Pot rezista la orice, mai puțin tentației”.
p 20 WC jpg
Cafea sau vin?
La fel ca vinul, cafeaua are, în legendele ei de origine, o întrebuinţare spirituală.
Theodor Pallady jpeg
Energii divine necreate...
Teologia creștină s-a cristalizat în numeroase orizonturi lingvistice, dar ortodoxia a rămas în mare măsură tributară geniului grecesc.
640px Bucharest, Drumul Taberei (16307818580) jpg
Drumul Taberei 2030
Fidel Castro a fost plimbat pe bulevardul Drumul Taberei
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe o dubă destinată livrării unor produse, o adaptare a limbajului telefoanelor „fierbinți“ din anii 2000: „Livrez orice! Ia-mă! Sînt electrică!“
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîi pe culoarul tău
Mi-a luat o jumătate de viață să înțeleg că oamenii nu pot fi înlocuiți și că creativitatea noastră este cea care ne legitimează unicitatea.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și dispariții
Țin minte că pe ultimele le-am văzut cam atunci cînd s-a născut copilul meu. Atunci au fost, la propriu, obiecte de trusou.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
În goana vieții
„Nu juca acel joc la care te obligă un semafor care decide pentru tine cînd e timpul să mergi, cînd să te oprești. Stai puțin nemișcat și gîndește-te.”
p 20 Walter Benjamin  WC jpg
Geografii spirituale (II): orașul
Walter Benjamin nu vorbește, desigur, despre o transcendență personală, nici măcar despre una în sens tradițional.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Hypatia. Adevăr și legend
Uciderea Hypatiei de către un grup de fanatici care-și spuneau creștini e un fapt istoric incontestabil.
p 24 E  Farkas jpg
Cu ochii-n 3,14
Altfel spus: e sexul normal „mai puțin” decît devierile anal-orale sau este perversiunea supremă?
Cea mai bună parte din noi jpeg
Povestea merge mai departe
Unul dintre motivele pentru care am dorit să mă mut în București au fost concertele.
Zizi și neantul jpeg
Călătoria prin orașul-pădure
Paltoanele noastre cu siguranță erau: parcă ne camuflau, ne făceau să ne pitim în peisaj. Într-un fel, așa ne simțeam în siguranță.

Adevarul.ro

camasialtita
Greșelile intenționate de pe iile cusute de femeile de pe vremuri. „Știau să-și pună acest semn al bunului simț”
Ia cu altiță se află pe lista patrimoniului UNESCO. Demersul de includere a acestei cămăși în patrimoniul UNESCO a fost pornit în comun de specialiști din România și Republica Moldova.
nava de croaziera Viking Polaris Foto AFP jpg
O americancă a fost ucisă la bordul unui vas de croazieră, după ce vaporul a fost lovit de un val răzleț
O turistă a fost ucisă și alți patru pasageri au fost răniți după ce un un val răzleț (de tip rogue, n.r.) a lovit un vas de croazieră cu destinația Antarctica, a anunțat compania de turism Viking.
vin fiert shutterstock 1207175692 jpg
Rețeta unui delicios vin fiert, cea mai populară băutură iarna. Ingrediente care îl fac senzațional
Băut în cantități moderate, vinul roșu se transformă în leac natural. Iarna, consumat fiert, acționează eficient împotriva răcelilor datorită resveratrolului, o substanță care are proprietăţi inflamatorii.

HIstoria.ro

image
Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor
Fără îndoială, una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor a fost scoaterea de sub cenușă a orașului roman Pompeii, redus la tăcere în vara lui 79 de erupția vulcanului Vezuviu.
image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.