Cîteva clipe de optimism
La sfîrşitul lunii mai a fost lansată cea de-a treia ediţie a Coaliţiei pentru Universităţi Curate, proiect prin care „vor fi evaluate şi monitorizate integritatea şi buna guvernare în universităţile publice, vor fi căutate soluţii la problemele identificate şi vor fi făcute publice neregulile găsite“ (citat din prezentarea evenimentului găsită pe site-ul România curată). Acest proiect face parte dintr-un program mai larg, denumit „Schimbarea mediului universitar prin implicarea studenţilor şi schimbul de bune practici“ şi realizat de Societatea Academică din România (SAR), alături de Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) şi Federaţia Studenţilor din Elveţia (VSS-UNES-USU).
Ştim, de foarte, foarte mulţi ani, că învăţămîntul românesc este măcinat de corupţie, incompetenţă, lipsă de viziune şi de reformare. Mai toate ştirile şi analizele din presă sau de pe site-urile de profil dau detalii nemiloase despre felul în care se mişcă şcoala din România, detalii care nu lasă nici o fărîmă de speranţă în privinţa viitorului ei. Impresia generală este de resemnare: părinţii, profesorii şi tinerii par a încasa fără nici o urmă de revoltă statisticile demobilizatoare, manualele proaste, programele prăfuite, ştirile senzaţionale despre furt şi plagiat.
În aceste circumstanţe dezolante, eforturile unor oameni foarte bine pregătiţi profesional şi fără nici o altă motivaţie decît aceea declarată clar şi răspicat de a face primul pas spre reformare este sau ar trebui să fie o ştire de primă pagină. Este remarcabilă tenacitatea cu care doamna Alina Mungiu-Pippidi, împreună cu Societatea Academică din România, pe care o conduce, propun soluţii eficiente şi realiste, mobilizează oamenii adecvaţi scopului propus, ia la întrebări oamenii politici răspunzători de educaţia din ţară şi cere transparenţă în privinţa felului în care instituţiile de învăţămînt îşi gestionează timpul, banii, oamenii, programele. Din 2008, Coaliţia pentru Universităţi Curate analizează şi evaluează activitatea didactică din diferite centre universitare. Zeci de şcoli superioare sînt solicitate să facă public felul în care sînt cheltuite bugetele sau modul în care sînt obţinute diplomele de studii, să răspundă acuzaţiilor de plagiat, de nepotisme sau de folosire ilicită a banului public, să explice procedura prin care sînt numiţi cei din conducerea lor.
Cu alte cuvinte, ceea ce îşi propune SAR este primul pas cu adevărat util spre modificarea substanţială a portretului cenuşiu pe care îl are educaţia românească: privim mai întîi cu atenţie la ce avem, ce e de curăţat şi ce e de ajustat, ce trebuie păstrat şi ce e de aruncat. Implicăm în acest efort toate resursele umane oneste, toţi studenţii şi profesorii care îşi doresc ca şcoala să producă generaţii competente. Ne uităm şi în ograda vecinilor noştri occidentali pentru soluţii verificate în ani mulţi de experienţă universitară.
E puţin? Merge greu? Încă nu se văd rezultate extraordinare? Sînt întrebări legitime pentru oricine visează ca generaţia lui să prindă momentul magic al reformării învăţămîntului din temelii. Dar ohtăturile de victimă nu ne vor fi de nici un folos. Singurul lucru pe care îl avem de făcut este să ne bucurăm împreună de cîteva clipe de optimism dăruite de astfel de iniţiative. Şi să punem umărul, mai curînd decît să băltim în speranţe deşarte.
Maria Iordănescu este psiholog.
