Cînd rîzi ca prostul

Publicat în Dilema Veche nr. 868 din 26 noiembrie - 2 decembrie 2020
Invizibilii jpeg

Normal că de mine vorbesc. Îmi recunosc aici niște minusuri imense, niște căderi de caracter despre care, cumva, simt nevoia să vorbesc public. Nenumărate au fost ocaziile în care m-am trezit că rîd, zîmbesc, rînjesc, rîd interior, hohotesc, fix atunci cînd nu se cade. Nu zic, o fi fost și o formă de autoapărare, dar, în principiu, nu am nici o scuză.

Povesteam zilele trecute cu o bună prietenă care-mi spunea cum, în pre-pandemie, l-au căutat cu orele pe taică-su (vetust, sărit de 80) și că omu’ a apărut în cele din urmă cu un domn necunoscut la ușă care-i căra diverse cutii și cutiuțe. Bătrînul fusese la o tombolă. Unul dintre evenimentele alea în care diverși comercianți vînd în sisteme piramidale ce vrei și ce nu vrei. Cratițe și oale-minune, steamere, aparate de măsurat tensiunea, aparate de masat tălpile și de făcut mușchi cît zaci în fotoliu, brelocuri-pulsometru, strecurători, peruci, ceasuri de masă cu cuc interior, minicuptoare de copt și vopsit ouă, poțiuni și loțiuni, argint viu, tot ce vrei. Bătrînul era încîntat că dăduse lovitura. Luase cu reducere bună parte din lucrurile pe care le-am înșirat mai sus. Răstimp, familia a fost înnebunită, l-a căutat pe străzi și prin vecinii jucători de șah, nu i-a ars nimănui de rîs. Mie, da. Mai mult, i-am povestit la schimb cum un Alzheimer îți nenorocește familia, că nu e nimic mai dureros decît să vezi un om cum se cufundă adînc în nimic și trage după el o grămadă de altă lume, și cum, în toată mizeria noastră comună, te poți trezi deodată rîzînd. Cum bunicul, aflînd de la soția unei rude că persoana respectivă nu o mai duce mult și că cel mai probabil își va încheia socotelile cu viața într-unul dintre spitalele noastre mizere, se trezește s-o întrebe pe aia singura chestie care îl măcina la vremea aceea: „Dar căldură aveți?”. Să-mi fie cu iertare, am rîs, cu lacrimi amestecate, dar am rîs. Maică-mea, îngrijorată, povestindu-mi la telefon toate astea, a rîs și ea, împotriva inimii și certîndu-mă, dar a rîs.

Zilele trecute vorbeam iar cu un prieten la telefon. „Ce faci?”, mă întreabă omul cu bună-credință, și drag, și preocupare nemimată. „Mă uit la un documentar pe Netflix”, îi răspund. „Despre un copil hidrocefal”, completez repede, iar pe ăla îl bușește rîsul. Ne cerem scuze amîndoi, „băi, iartă-mă, n-am vrut să rîd, dar nu știu ce am”, cert e că behăim amîndoi ca niște cretini. „Bietul copil”, zice ăla sufocat, „de unde e?” „Din Indiaaaa”, răspund, iar aici ne-au cedat într-adevăr nervii. Rîs de COVID, de nesocializare îndelungată, habar n-am, nu am nici o scuză.

Am rîs cînd am auzit cuvîntul „a impacta”, am rîs cînd mi-am recitit niște texte în care mă chinuia evident talentul, am rîs cînd a căzut cineva pe gheață. Am avut crize de rîs cînd am citit știri la radio. Cînd am tradus otova din engleză și am povestit publicului că nu știu ce pacienți au fost tratați cu „droguri inovatoare”. Nu că ar fi imposibil, dar acolo nu era cazul. Cînd, într-un rar puseu de extroversiune, i-am spus unui personaj important o cimilitură cu cuvinte porcoase și ăla a zîmbit stingher. Cînd am mîncat pentru prima oară o pasăre minusculă cu cuțitul și furculița la un dineu oficial. Ăsta o fi și motivul pentru care mi-au plăcut întotdeauna comediile bufe în care lumea își trîntește frișcă pe față, se aleargă în jurul mesei, personajelor le cad pantalonii în diverse situații sociale și pică face down într-o băltoacă. Scenele cu Chaplin care-și mănîncă elegant șireturile ca pe spaghete le-am gustat mai tîrziu. Iar alea din Timpuri noi, în care rămîne cu ticurile de la muncitul pe bandă de dă cu ciorba de toți pereții, se potrivesc mănușă pe rîsul meu nervos de acum. Așa că îmi cer iertare.

Îmi cer iertare și de la fosta mea dirigintă din liceu care ne-a dat afară de la ora de matematică, pe mine și pe o bună prietenă, pentru că eu n-am știut a rîde mai discret. După ora petrecută pe holuri, ne-am gîndit totuși să mergem să ne cerem scuze. Ne-a iertat atunci femeia, dar ghinionul a făcut să spună la final: „Dar nu știți ce ați pierdut. Azi am făcut Cercul lui Euler”. Da. Am rîs cu lacrimi și acolo, în cancelaria de unde ne-a dat iar afară. Menționez că eram la o clasă de filologie, am o scuză.

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor‑șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

Adevarul.ro

image
Doliu în sportul românesc: Baschetbalista Alessia Maria Raiciu s-a stins în ziua în care a împlinit 18 ani
O veste cutremurătoare a apărut, astăzi, pe pagina de Facebook a Federaţiei Române de Baschet, în legătură cu o jucătoare extrem de promiţătoare.
image
Cherofobia: teama de a fi fericit sau „după bine vine rău“. Cum se manifestă, care sunt semnele
Unele persoane simt aversiune faţă fericire, fără a avea un motiv raţional pentru acest lucru. În termeni de specialitate, această formă de anxietate se numeşte „cherofobie“, iar cei afectaţi fac tot posibilul să evite sentimentul de fericire.
image
Afacerile bănoase cu o păstrăvărie şi o firmă de taximetrie, făcute de un poliţist în timpul serviciului
Fost adjunct al Poliţiei Mioveni, comisarul Marius Aioanei a făcut, timp de patru ani, numeroase afaceri bănoase în timpul serviciului, deşi acest lucru este interzis de lege. Poliţistul promova constant pe Facebook două firme deţinute de către familia sa, o păstrăvărie şi o firmă de taximetrie

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.