Cei care vin cu noi

Publicat în Dilema Veche nr. 875 din 14 - 20 ianuarie 2021
Invizibilii jpeg

Mă gîndeam că nu mi se mai întîmplă nimic în perioada asta. De aproape un an, nimic bun și nimic foarte rău. Dacă mă uit în jur, aș zice că tot e bine. N-am redescoperit nimic, nici plăcerea cititului, nici a statului îndelung în casă, nici vreo răsturnare spectaculoasă de viziuni și valori, nici vreun săpat asiduu cu rezultate sfîșietoare prin interioarele mele. Mi s-a confirmat cel mult că sînt un soi de melc leneș culcușit în casa lui călduță, mergînd încet pe urmele propriilor bale întărite, cu obstinație, iar și iar.

Gîndind așa, la casă și acasă, am descoperit totuși că trăiesc într-o aglomerație diversă de personaje pe care le tîrăsc după mine de o grămadă de ani. Am adus cu mine toate fantomele caselor prin care am trecut, iar acum, în liniștea țiuitoare a refugiatului generic care sînt, le aud vaietele și zăngănitul de lanțuri. Majoritatea sînt prietenoase, delicate și retractile, altele au mereu cîte ceva de comentat, cîteva chiar abuzează de ospitalitatea mea și vin împreună cu micile stafii ale animalelor lor de companie, duse și ele de mult.

Ca un nomad adevărat, am bătut Bucureștiul, orașul ăsta al meu, încă de cînd am plecat definitiv din casa părinților mei. O nestare m-a purtat din casă în casă, din chirie în chirie, în căutarea a ceva pe care lumea îl numește acasă. Așa se face că, de la mutare la mutare, a crescut și bagajul fizic, de la o geantă cu haine și trei cărți la ditamai mașina de spălat ca a oamenilor mari. Pe lîngă trențele domestice și emoționale cărate de la casă la casă, m-am procopsit și cu un anturaj absolut fantastic și pestriț de personaje care au locuit, au trăit și au murit pe unde am locuit și am trăit și eu după ele. Singurul loc din care n-am plecat cu un asemenea amic fantomatic e o garsonieră prăpădită din Berceni de la fereastra căreia vedeam marea de sere de la marginea orașului. Lacul ăsta de plastic care lucea stins la apus, dimpreună cu precaritatea blocului din prefabricate puse cîș, puteau fi combinația perfectă pentru o depresie postmodernă, urban-muncitorească mortală. Locul nu avea trecut și nici istorie, indiferența acelui spațiu de locuit era ucigătoare. Așa că am plecat de acolo fără nimic.

În următoarea casă, de data asta undeva în buricul orașului, m-a urmărit prezența antelocatarei, o biată tulburată mental moartă prea tînără. Nu era nimic agresiv în ea, în nici una dintre stafiile mele nu există violență, dar tulburarea ei și nestarea mă afectau oarecum. A fost perioada în care am simțit cel mai mult străzile și cîrciumile orașului, perioada cu cele mai multe nopți nedormite, deșirate în conversații fără sfîrșit și fără finalitate, cu ruperi emoționale care păreau de nevindecat, cu un haos al viețuirii perfecționat zi după zi. Pe tînăra asta am cărat-o apoi în alt loc bîntuit de data asta de stafia blond-roșcată a unui Golden Retriever extrem de prietenos. Casa astălaltă se afla undeva lîngă Cișmigiu și bănuiesc că fantoma bietului cîine s-a rătăcit pe drumul dinspre parc, la mine în bucătărie. S-a înțeles extrem de bine cu spectrul tinerei tulburate, dovadă că animalele fac bine și dincolo de moarte.

Cu aștia doi am plecat apoi într-un alt loc, ocupat acum mai multe vieți de o bătrînă care nu s-a dat dusă. Era o fantomă cam paradită și guralivă, obișnuia să mute lucruri și să scîrțîie tare parchetul noaptea, dar avea un fond bun băbăciunea. Am și văzut-o o dată; mergea ca un soldățel de tinichea și-i fugea un picior într-o parte din șoldul ectoplasmic înțepenit. Și tot așa, ca în cîntecelul pentru copii cu elefanții care se leagănă din ce în ce mai mulți pe o pînză de păianjen, am ajuns să car cu mine mica oaste de fantome din casă în casă pînă în locul în care sînt acum. Sîntem obișnuiți deja unii cu alții, există o ordine și o ierarhie aici, nu se apucă să bîntuie toată lumea deodată. Șefa tuturor e ultima mea pierdere, o pisică grasă și gri care m-a învățat ce înseamnă curajul și buna-credință generică, aproape de perfecțiune. În tura ei de bîntuit am cele mai frumoase vise.

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor‑șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

Adevarul.ro

image
Doliu în sportul românesc: Baschetbalista Alessia Maria Raiciu s-a stins în ziua în care a împlinit 18 ani
O veste cutremurătoare a apărut, astăzi, pe pagina de Facebook a Federaţiei Române de Baschet, în legătură cu o jucătoare extrem de promiţătoare.
image
Cherofobia: teama de a fi fericit sau „după bine vine rău“. Cum se manifestă, care sunt semnele
Unele persoane simt aversiune faţă fericire, fără a avea un motiv raţional pentru acest lucru. În termeni de specialitate, această formă de anxietate se numeşte „cherofobie“, iar cei afectaţi fac tot posibilul să evite sentimentul de fericire.
image
Afacerile bănoase cu o păstrăvărie şi o firmă de taximetrie, făcute de un poliţist în timpul serviciului
Fost adjunct al Poliţiei Mioveni, comisarul Marius Aioanei a făcut, timp de patru ani, numeroase afaceri bănoase în timpul serviciului, deşi acest lucru este interzis de lege. Poliţistul promova constant pe Facebook două firme deţinute de către familia sa, o păstrăvărie şi o firmă de taximetrie

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.