Căsuţa dacilor pentru pitici
Cînd citești lista grădinițelor particulare, primul lucru pe care îl observi este imaginația debordantă, și un pic cam șuie, a patronilor, imaginație pe care au folosit-o, întîi de toate, în alegerea numelor pentru instituțiile școlare pe care le-au înființat. Iată cîteva exemple: „Căsuța dacilor“, „Ana Lugojana“, „Clubul Boreal“, „Gan Eden“ (expresia aceasta are de-a face cu viața de după moarte în viziune evreiască), „Zumzărel“, „Chitzi-bush“, „Angels Academy“, „Busy Bees Academy“, „Crocodil Dandi“, „Spectrum“, „Plușica“, „Grădinița cu PN și PP Planeta copiilor“. (Am încercat să aflu din prezentare ce Dumnezeu înseamnă PN și PP, dar nu am reușit. Dacă știe cineva...)
Mai apoi, clientul grădiniței nu este, așa cum ar putea crede cineva fără prea multă carte și inimă, copilul, ci buburuzele, piticii, îngerașii, albinuțele, năzdrăvanii etc.: „la grădinița noastră, îngerașii dumneavoastră vor fi atent supravegheați“, „avem tot ce trebuie pentru ca piticii să se dezvolte (sic!) într-un mediu familiar“, „buburuzele vor avea grijă de plantele din clasa lor“ și așa mai departe. În plus, toate aceste mici lighioane au o nouă activitate prezentată la loc de cinste: aceea de „a servi micul dejun, prînzul sau gustarea“. Înțelegem că, probabil, vor servi masa educatoarelor și bucătăreselor, ceea ce nu e rău deloc, dat fiind că mai toți chelnerii români au plecat pe vapoare de croazieră.
De departe, însă, cea mai captivantă secțiune a prezentării este cea în care se vorbește despre „misiune și obiective“. Spre exemplu, site-ul unei grădinițe ne descrie relația ideală dintre profesor și copil, aceea aflată sub semnul refrenului binecunoscut „să vină pompierii, inima să-mi stingă“: „Profesorul este doar scînteia care aprinde focul. De incendiu se ocupă dorința nestăvilită a celui care caută și în sufletul căruia s-a aprins dorința de a ști mai mult.“ Un alt site, o altă descriere a profesorului perfect, o combinație între Sf. Augustin, Mammy și Albert Einstein: „Profesorul trebuie să aibă iubire de sfînt, răbdare de servitor şi înţelepciunea unui om de ştiinţă.“ Și dacă tot am aflat cum arată profesorul ideal, să vedem cum stăm și cu portretul copilului inteligent: „Un copil inteligent este neobosit, atent şi dornic să cunoască lumea.“ Cu alte cuvinte, copilul-model trebuie, potrivit standardelor de evaluare, să fi băut cu nemiluita energizante, să fi urmat cursurile școlilor de pușcași marini și să viseze la călătoriile lui Marco Polo. Atenție, deci, dacă picotește cumva după masa de prînz, trebuie să îi verificăm IQ-ul. Dacă simțim că ne lasă puterile în fața încăpățînării copilului, educatorii ne bat cu palma pe umăr și ne consolează: nu e nimic grav, „comportamentele negative există, nu le putem înlătura niciodată total, de aceea important este ca piticii (sic!) să manifeste un puternic comportament pozitiv.“ Logic, nu?
O altă prezentare a inovației pedagogice, în care, din păcate, entuziasmul a amețit cu totul logica, subiectul, limba română, mesajul: „În conceptul Newton’s Academy, fiecare copil este o personalitate în formare, pe care prin proiectele educaţionale îşi propune dobîndirea de noţiuni şi formarea de concepte despre viaţă, natură, om şi evoluţia lui, în vederea atingerii unor standarde cît mai ridicate privind acestea şi aplicarea lor în viaţa de zi cu zi.“ Dacă nu înțelegeți nimic, nu aruncați cu mere în mesager.
„Copilăria este un tărîm magic. Nu știm cînd și unde începe și nu știm cînd și unde se termină“, ne avertizează melancolic altă grădiniță. Eu zic, pentru binele copiilor pe care îi au în grijă, că educatorii de acolo ar trebui să știe cam cît durează această etapă biografică, altfel, le vor oferi piure de morcovi pînă la prima întîlnire romantică.
Pe un alt site, autorul prezentării ne îndeamnă să renunțăm la prejudecăți: pentru copii, viața profesională este una cu cea familială: „În momentul în care se simte ca acasă, grădiniţa este un fel de mic serviciu pentru micuţul care creşte pe zi ce trece, învaţă în fiecare zi ceva nou şi care este într-o continuă descoperire!“ Așadar: la școală ca acasă, acasă ca la serviciu!
Și, în sfîrșit, o declarație care te lasă lat, după ce cauți în zadar subiectul și predicatul, atributul și complementul, logica și mesajul: „Grădiniţa noastră este mediul ideal de conducere indirectă a dezvoltării personalităţii copiilor dumneavoastră prin oferirea ocaziilor de explorare şi relaţionare prin joc, care asigură educaţie, confort şi securitate, avînd la bază un colectiv tînăr şi calificat.“
Maria Iordănescu este psiholog.
