Cartea şi bucatele

Publicat în Dilema Veche nr. 430 din 10-16 mai 2012
Prostănaci de fiecare zi jpeg

„După ce pătrunseră înăuntru, văzură atîrnat de perete un splendid portret al stăpînului lor, aşa cum îl văzuseră doar cu cîteva ceasuri mai înainte, în întreaga minunăţie a tinereţii şi a frumuseţii sale. Pe podele zăcea un mort, îmbrăcat în haine de seară, cu un cuţit împlîntat în inimă. Era gheboşat şi zbîrcit şi avea o faţă cumplit de respingătoare.“

Pe acest pasaj dinspre finalul Portretului lui Dorian Gray (o ediţie BPT din ’67 care miroase a vanilie prăfuită) zace o pată mare, unsuroasă, neregulată. În suspansul lecturii, scăpasem probabil pe pagina cu pricina ori un cartof prăjit, ori vreo chiftea uscată şi rece, din cele de a doua zi. Căci pe Dorian Gray am mîncat mai degrabă chestii sărate. Părţile din dreapta, jos, ale paginilor îngălbenite, muncite, uşor friabile, poartă din loc în loc semnele uleioase ale îmbuibărilor mele din copilărie. E unul dintre volumele citite şi răscitite. Citite iarna cu o farfurie de plăcintă cu carne aşezată în unghiul făcut de picioarele ghemuite şi abdomen, aşa cum stăteam chircită pe o parte pe vreo canapea. Citită vara, la bunică-mea, în timp ce mă ascundeam de ceata ei gălăgioasă de babe care voiau să le duc ba apă rece, ba încă o linguriţă de şerbet scufundată în aceeaşi apă rece, ba să mă produc în faţa lor în tătăreasca perfectă pe care o vorbeam la vremea aceea, spre încîntarea şi mîndria nesfîrşită a bunicii. Am citit-o mîncînd iaurt, cartofi, plăcinte, şniţele calde şi reci, am citit-o mîncînd în silă ciorbele obligatorii. Lacrimile gălbui, stropşite, de ciorbă îmi stau mărturie pe destule pagini.

Pe La răscruce de vînturi am mîncat mai degrabă fructe şi îngheţată. Pagina în care mîna rece ca gheaţa a fantomaticei Catherine Earnshaw apucă încheietura unui musafir îngrozit e marcată definitiv de urma unui măr pe jumătate mîncat pus acolo ca semn de carte; un gest ireverenţios şi lipsit total de eleganţa unui lector rasat al unei pauze de lectură. Nicicînd vreun pasaj nu m-a înspăimîntat într-atîta. Ba poate imaginile cu echipajul de pe vasul fantomă cu ochii ciuguliţi de pescăruşi din Gordon Pym-ul lui Poe să mai fi băgat atîta groază în mine. (Pe Aventurile lui Gordon Pym nu ştiu ce am mîncat.) Dar pe Heathcliff şi pe Catherine i-am însoţit cu livezi de mere şi pere. Cu boluri imense de cireşe negre – astea pătează cel mai bine –, cu felii întregi de pepene care au şiroit roz pe dealurile bătute de vînt şi pe durerea din sufletul lui Heathcliff. Cu gutui înecăcioase toamna, cu piersici zemoase şi caise verzulii, cu struguri albi şi cu struguri negri, cu portocale. Mîncatul ăsta al fructelor în timp ce citeam venea cu un ritual. Merele nu erau mîncate pur şi simplu. Erau sculptate cu dinţii. Croiam mai întîi un şanţ lat, chiar pe mijlocul mărului, cu incisivii. Şanţul era apoi nivelat frumos pînă cînd fructul ajungea să arate ca un os din desene animate. Mijlocul subţiat şi capetele cotorului neatinse. Urma apoi sculptatul atent al părţilor rămase. La final mai rămînea inima mărului, cu seminţele ascunse în petalele lemnoase din mijloc. Restul de cotor îl aruncam după canapea. Se stafidea acolo, frumos, nemirositor, ca moaştele sfinte.

Cu timpul, cărţile mele au început să arate curăţel. Creşteam, vezi bine; ieşeam într-o domnişoreală conştientă, chipurile, de valoarea cărţii ca obiect. Sigur, supărările tatălui meu care zicea că am apucături de vandal or fi avut şi ele un rost. O hartă culinară din ce în ce mai vagă, mai împuţinată, a început să-mi însoţească lecturile. Cu anii, m-am pierdut cu totul. Nu am renunţat, desigur, la a mînca în timp ce citesc. A dispărut însă îmbuibatul ca în copilărie. Înfulecatul şi cititul cu o curiozitate din cele mai sincere.

Mi-am adus aminte de cărţile mele pătate acum cîteva zile. Unu, pentru că am citit (şi m-am bucurat) lista cărţilor recomandate copiilor pentru noile ore de literatură universală. Doi, pentru că ieri am pătat iremediabil o carte cu o îngheţată de cacao plină de calorii. Şi nu m-am simţit prost. 

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Cum a slăbit Damian Drăghici aproape 70 de kilograme. „Am avut zile când puteam să trăiesc doar din zahăr” VIDEO
Artistul, care a dezvăluit cum s-a transformat din punct de vedere fizic și mental, povestit că cea mai mare luptă pe care a dus-o a fost cea cu zahărul, și nu cea cu kilogramele.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.