Cartea de poezii a lui Sorin Vieru

Publicat în Dilema Veche nr. 595 din 9-15 iulie 2015
O lume aproximativă jpeg

Despre

cartea de poezii a lui Sorin Vieru, apărută recent la Humanitas, Ion Mureşan, în Cuvîntul introductiv, spune că e o carte fără sfîrşit: „Cel puţin eu unul nu am reuşit să o gat în mine şi, de fiecare dată, în funcţie de starea sufletească şi de momentul zilei în care o citeam (…) mi s-a părut că parcurg o altă carte.“ 

Într-adevăr, de cînd am pus mîna pe carte, am tot citit şi recitit poeziile din ea, încercînd să ajung la un capăt. La care nu am ajuns, dar, probabil, am reuşit dacă nu să înţeleg, măcar să identific şi să inventariez imaginile şi motivele din poeziile cu influenţe şi eminesciene, şi bacoviene, comentîndu-le pe alocuri, fără nici un fel de pretenţii exhaustive. 

Poeziile lui Sorin Vieru pot fi plasate pe multe coordonate, între care se mişcă şi alunecă, scăpîndu-ţi din mînă. La o primă vedere, extrem de superficială, pot părea ludice: „Obiecte pierdute şi neridicate: un melc de ebonit, / o furculiţă ştirbă, / un costum de scafandru / şi fîntîna cu ghizduri de lemn / pe care adastă douăsprezece pahare de argint. / Obiecte uitate“ („Obiecte uitate“). 

Dar nu e decît o aparenţă rapid şi serios contrazisă. Contrazisă de însuşi cuvîntul „uitate“, memoria – şi, mai curînd, lipsa ei – fiind un leitmotiv al poeziilor din volum: „Se sfarîmă mărunt / Memoria, ca sticla. / Mai singur, tot mai crunt. / Şi se lăţeşte sihla.“ („Memoria, ca sticla…“). 

Uitarea pîndeşte peste tot. Scurgerea timpului nu e iertătoare, ci „surdă şi rea“ („Ziua prea clară“). Şi e asociată cu claritatea excesivă, prea rece: „A fost o zi albastră şi rece. / Noi ne plimbam prin cerul sticlos.“ („Ziua prea clară“) Dar şi cu pericolul sfărîmării, dispariţiei. 

„Pînda“ e un alt motiv recurent. În universul poetic al lui Sorin Vieru, aproape nimic nu e ce pare a fi, altceva, neliniştitor şi, eventual, revers, pîndeşte mereu din umbră: „Plutind, ca fără plan, / Ne tot pîndea un mal“ („Memoria, ca sticla…“); „Dar noaptea iară vine, / nu surpă altă stea. / Neturburat s-aţine / la pîndă: Dragostea!“ („La pîndă: Dragostea“) 

Aproape orice imagine sau senzaţie, fie ea vizuală, auditivă, olfactivă sau termică poate fi însoţită şi de contrariul ei: „Munţii tristeţii tale şi piscuri zgîriate / de mari tăceri de gheaţă urcînd încrîncenate / prefac privirea-ţi dusă molatecului somn / Într-un cuprins de flăcări şi gheţuri albe dom. / Aşa trăieşti dementă, – două lumini în una – / Ca flacăra şi gheaţa, ca soarele şi luna (…)“ („Mari tăceri de gheaţă“).

Nici iubirea nu e deloc comodă, e făcută din contrarii: „Iubire: vîlvătăi / Sudînd metale reci – / Te mistui deci rămîi / Spre mari limanuri treci. („Mari limanuri“). Nici ea nu e chiar o salvare, deşi rămîne, nu se predă: „Tăcere-n preajmă. Funerară pace: / Muri victoria mult aşteptată. / Numai iubirea nu, ea tace / Ca mina din adînc, neexplodată.“ („Numai iubirea“). Tăcerea iubirii poate fi o soluţie, în timp ce viscolul ei se opreşte: „Viscolul iubirii a stat / La fel de negîndit / Cum pornise să bată: / Pe suflet s-au lăsat zăpezi eterne.“ („Viscolul iubrii a stat“).  Iubirea presupune durere – „Şi deşi torentul primăverii / A răzbit şi va răzbi mereu, / Inima din strîngerea durerii / Se dezgheaţă dureros de greu.“ („Iarăşi s-a topit zăpada moale“) – şi e ameninţată de „cocleala verde“: „Sub noi, cocleala verde a cercului de baltă / Şi iarba, hăt, din ceruri, ne năpădea înaltă. / Te-am luat încet în braţe şi n-am mai fost cuminţi… / Iar mai apoi tocarăm un fir amar în dinţi.“ („Ţipetele toamnei“) 

Nimic nu e simplu şi cert. Dacă nu sîntem ameninţaţi de sticla sfărîmătoare, ne pîndeşte „mîlul întîmplărilor fumurii“ („Avutul ontologic“). Dar şi „vidma“ care „va veni neîntîrziat“, dar pe care o putem ruga să ne mai lase şi să ne mai jucăm cu ea „de-a alba-neagra“. Pînă cînd „va veni o zi (…) / cînd totul va fi bine (…) / fiindcă îmi vei răspunde / atunci cînd nu voi mai aştepta / nimic de la Tine / şi focul răspunsului / va arde poptolit, / cu măsură, / cu multă măsură.“ („Va veni o zi“). 

Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.
Jilava Prison jpg
Răutatea și contextul de viață
Oamenii vinovați de ceva rău, cîți or fi ei, provin adeseori din rîndul celor buni.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Labirintul din tufișuri de tuia și-a deschis porțile pentru 78 de nudiști.
Zizi și neantul jpeg
Mentalități din alt film
Avem, oarecum, un obraz mai gros, ne-am învățat, de nevoie, să fim mai puțin sensibili în momente în care, de fapt, ar trebui să fim.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
M-aș muta din București, dar unde?
Mereu am urît cumva Bucureștiul, deși m-am străduit să-l iubesc, iar în ultimii ani, de cînd nu se întrevede nici o schimbare, l-am urît mai mult decît oricînd.
p 19 WC jpg
Ordinea morală a lumii
Ne place sau nu, chiar există și femei care nu vor să aibă copii. Ce se întîmplă dacă le obligi să ducă sarcina la termen și să dea naștere unui copil pe care nu-l doresc?
p 20 jpg jpg
„Cîntarea Cîntărilor” și tandrețea interpretării
În mijlocul unei istorii a poporului lui Dumnezeu aspru judecată, cu căderi și ridicări neîncetate, cu plîngeri și strigăte de speranță, pocăință, credință neclintită și întunecate lepădări stă un cîntec de dragoste care lovește pe cititor chiar în creștetul sufletului și al cărnii.

HIstoria.ro

image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.
image
Şiretlicurile lui Vlad Țepeș: Începutul războiului cu otomanii
În 1460, câțiva dintre boierii nemulțumiți de Vlad Țepeș au sosit la Curtea lui Mahomed al II-lea și i-au prezentat situația din Valahia și probabil unele povești exagerate de-ale lor. Chemat imediat la Edirne/Adrianopol pentru a duce tributul și 500 de băieți, Vlad a trimis vorbă sultanului...
image
Dacia romană, o provincie puternic militarizată
Distribuţia armatei în interiorul teritoriului provinciei Dacia a servit scopului strategic principal al acestei provincii, şi anume de a separa şi supraveghea neamuri „barbare” care erau potenţial periculoase, în special dacă se aliau între ele contra Romei, cum au fost în special sarmaţii iazigi.