Breasla aşteaptă

Anuala de Arhitectură Bucureşti a fost anul acesta organizată de Emil Ivănescu, noul vicepreşedinte al OAR-Bucureşti. Schimbarea de echipă a dus şi la o schimbare de atitudine a expoziţiei care, în toiul crizei, a putut să ne pară mai animată, centrată pe o mulţime de evenimente colaterale expoziţiei propriu-zise, care a fost decentă. Nu sînt multe de spus despre arhitectura prezentată la Anuală.

Anuala de Arhitectură Bucureşti a fost anul acesta organizată de Emil Ivănescu, noul vicepreşedinte al OAR-Bucureşti. Schimbarea de echipă a dus şi la o schimbare de atitudine a expoziţiei care, în toiul crizei, a putut să ne pară mai animată, centrată pe o mulţime de evenimente colaterale expoziţiei propriu-zise, care a fost decentă. Nu sînt multe de spus despre arhitectura prezentată la Anuală. Nu cred că, mai cu seamă în vreme de criză, arhitecţii bucureşteni proiectează suficient de mult pentru a se mai organiza o asemenea expoziţie în fiecare an. Poate că e momentul să devină şi aceasta o bienală, alternativ organizată, să zicem în anii impari, cu aceea naţională. Anul acesta se calcă pe tălpi cu Bienala organizată de OAR Central. Pur şi simplu, nu există masă critică de lucrări expozabile şi, din această cauză, nu există o selecţie. Poate fi gîndită şi o asemenea expoziţie, care să arate cantitatea şi media producţiei arhitecturale, dar cred că gîndul organizatorilor este, totuşi, acela de a expune vîrful de gamă. Spre deosebire de Bienală, expoziţia Anuală are şi cîteva secţiuni diferite. Păcat că a dispărut fotografia de arhitectură care, în cei cîţiva ani de cînd se organiza, reuşise să impună cîteva nume noi, şi mă gîndesc în primul rînd la Andrei Mărgulescu. În absenţa unui loc unde să se afirme, fotografii de arhitectură nu vor apărea pur şi simplu prin generaţie spontanee. Pe de altă parte, secţiunea de proiecte nerealizate trebuie să devină una de research-by-design sau să dispară. Expunerea proiectelor de studio nu înseamnă nimic, decît ştiinţa manipulării, mai mult sau mai puţin măiastră, a unor reprezentări. Nu ştim motivele pentru care proiectele respective nu au devenit case reale: criza? Modificările operate pe şantier de nevasta proprietarului? Reducerea bugetului? Pe de altă parte, cercetarea prin intermediul proiectării ar găsi în Anuală un bun loc public de expunere.

Chiar cercetarea în domeniul arhitecturii pur şi simplu ar trebui să îşi găsească tot în Anuală simezele necesare, pentru că nimeni nu ştie că se face cercetare şi că ea este, uneori, relevantă. Şi, dacă se publică, oricum nu are nici o şansă la secţiunea carte sau publicaţii. Cîteva cuvinte aici, care sper să nu îmi fie luate în nume rău nici de organizatori, nici de premianţi: nu pot fi bănuit de ranchiună, de vreme ce eu nu mai expun cărţi nici la Anuală, nici, de ceva mai multă vreme, la Bienală. Or, de cînd a apărut Anuala ca eveniment al breslei, le-am reproşat succesivilor preşedinţi OAR Bucureşti că solicită, prin regulament, transformarea unei cărţi într-un poster. E caraghios să reduci o arborescenţă de idei (acolo unde aceasta există), bazată pe text, într-un poster. O poate face un album de arhitectură, dar nu o carte centrată pe text. Pe urmă, cred că există dificultăţi de înţelegere, la nivelul succesivelor jurii de Anuală şi Bienală, nu a ce înseamnă o publicaţie (care poate să fie şi un website), ci a ceea ce înseamnă o carte. Albumele de fotografii, chiar dacă sînt  lucrări de cea mai bună calitate, la rîndul lor premiate de OAR Bucureşti şi naţional, nu reprezintă, încă, o carte. Se poate premia evenimentul al cărui catalog este publicaţia respectivă, dar nu se poate pretinde vreo comparaţie cu cartea. Este un album, este o publicaţie, dar nu este o carte. Prin urmare, cînd ai în producţia anului recenzat de Anuală cărţile Anei Maria Zahariade şi cea a lui Ştefan Ghenciulescu, sau, mai an, antologiile profesorului Alexandru Sandu, unul dintre prea puţinii cărturari urbanişti de la noi – şi nu le vezi, ca juriu, cred că undeva este o problemă. Mai bine să scoatem cu totul cărţile din expoziţii, căci nu e locul lor acolo şi oricum nu le citesc, se pare, nici măcar membrii juriilor. Şi să le lăsăm acolo unde le e locul, nedeschise, în biblioteci. Că este o criză a culturii arhitecturale în România, pe care atitudinea faţă de discursul verbalizat (critică de arhitectură, teorie şi filozofia spaţiului) o reflectă, o spun de atîta vreme încît, probabil, am devenit plictisitor... Pe scurt, Anuala a fost, cred, peste nivelul atmosferei sumbre care domneşte acum în profesia de arhitect în general şi din Capitala României în particular. Trezită din bula imobiliară ca dintr-o beţie cruntă, breasla e în stand-by. Expoziţia anuală a arhitecţilor bucureşteni este însă un succes (inclusiv unul de public!) pentru Emil Ivănescu şi pentru noua echipă de conducere a filialei din Capitală a OAR.  

Augustin Ioan este arhitect şi profesor la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“ din Bucureşti.