Boston, între optimism şi răzbunare

Publicat în Dilema Veche nr. 481 din 3-8 mai 2013
Boston, între optimism şi răzbunare jpeg

Vreo şapte fotografi şi cameramani înconjoară, ca nişte vulturi, o femeie îmbrăcată în negru, cu gluga trasă pe cap şi faţa acoperită de o eşarfă cu model piele de leopard.

Parcă pentru a smulge o bucată din ea, fiecare jurnalist încearcă în goană şi fulgerător să se apropie cît mai mult ca să-i surprindă chipul.

Femeia merge alert pe trotuar, cu trei genţi în mîini şi pe umăr. Se apropie de o maşină la care o aşteaptă un bărbat, şi el cu gluga trasă. Pentru că jurnaliştii stau între ea şi automobilul salvator, panicată, pentru o secundă, îi împinge pe fotografii din faţă. Din geanta de pe umărul său se aude un mieunat, pe care, prima dată, l-am crezut a fi un scîncet de bebeluş. M-am convins că nu-i aşa doar cînd am văzut pisica, prin plasa laterală a genţii.

Bărbatul o ajută pe doamna fără chip să-şi pună lucrurile în portbagaj, iar apoi, cu toată agitaţia păsărilor de pradă din jur, femeia reuşeşte să se urce în maşină. Automobilul pleacă imediat.

Nici unul dintre jurnalişti nu cred că ştia cine era femeia. Simplul motiv că a ieşit din casa din oraşul Cambridge (lipit de Boston) în care a locuit familia Ţarnaev a transformat-o imediat într-o ţintă. După cîteva verificări, presa descoperă că femeia ar fi fost Katherine Russell, soţia lui Tamerlan Ţarnaev, cel mai în vîrstă dintre cei doi fraţi acuzaţi a fi autorii atentatelor de la maratonul din Boston.

Totul se întîmpla la puţine ore după ce fratele mai mic, Djohar Ţarnaev, a fost prins, iar Tamerlan a murit în urma unei confruntări violente cu poliţia.

Casa în care au locuit cei doi, pentru o perioadă, alături de restul familiei, se află pe o stradă cu un aspect numai bun de pus în vederile cu zona Bostonului. Copaci înfloriţi, imobile cu aspect de vile de vacanţă, oameni care, dimineaţa, îşi plimbă liniştiţi cîinii.

Clădirea de la numărul 410 e cea mai neîngrijită de pe stradă. Are două etaje şi se află în fundul unei curţi înguste, în care mai există acces la o altă casă mai mică. Un geam de la ultimul etaj e spart, iar fereastra cu ramă albă atîrnă spre exterior, pe punctul de a cădea. Lîngă uşa de intrare în clădire sînt trei cutii poştale ruginite şi cu vopseaua uscată, jumulită. Două au lipite bileţele cu numele locatarilor, una nu. De asemenea, două biciclete stau aruncate într-un colţ din curte, dîndu-mi impresia că proprietarii ar fi cuprinşi de o mare silă. Pentru a intra în curtea fără poartă, trebuie să treci pe sub o boltă acoperită de o plantă căţărătoare care încă nu a înfrunzit. În combinaţie cu maroul posomorît al clădirii, atmosfera locului devine apăsătoare.

Pe drum se văd urme de cioburi, probabil de la un geam de vehicul spart. La cîţiva metri mai încolo, sub roata unei maşini stă captivă o bucată de bandă galbenă, utilizată de poliţie pentru a încojura zonele în care accesul publicului este restricţionat.

Matthew Stuber este un tînăr om de afaceri, care locuieşte din anul 2009 în casa din aceeaşi curte cu imobilul în care se află apartamentul familei Ţarnaev. Îşi aminteşte că spaţiul de la etajul al doilea era aglomerat la început, de prezenţa a destui oameni a căror relaţie nu o ştie. I-a întîlnit de cîteva ori pe cei doi fraţi, care, de la o vreme, nu prea mai treceau pe acolo. Pe Tamerlan îl descrie, într-un cuvînt, ca fiind „filfizon“. Cu haine ţipătoare, folosea bolta de la intrarea din curte pentru a face tracţiuni la bară în văzul lumii – spune vecinul. Pe Djohar şi-l aminteşte ca fiind un adolescent timid. Nu poate spune, însă, că i-a cunoscut bine, ceea ce – ţine să precizeze – e normal într-un oraş format dintr-o amestecătură de studenţi, imigranţi şi localnici.

La cîteva case mai încolo, îl întîlnesc pe Carlos. Trăieşte aici de 35 de ani, dar mărturiseşte că nu-şi cunoaşte vecinii. Peste noapte a dormit în hotel, căci strada era închisă seara de poliţiştii încă aflaţi în urmărirea lui Djohar. Admite că e ciudat pentru el să afle ce fel de oameni a avut în preajmă.

Zona în care a fost arestat Djohar Ţarnaev, ascuns într-o barcă din curtea unei case din oraşul Watertown (tot de la periferia Bostonului), a rămas închisă curioşilor şi presei, pentru mai multe zile. După capturarea suspectului, maşini de poliţie blocau aleile. Locul era puternic luminat cu ajutorul unor reflectoare mobile, iar prin faţa casei se întrezăreau siluetele unor agenţi îmbrăcaţi în costume albe, ca ale cercetătorilor care intră în laboratoare cu viruşi. Cam atît vedeam eu, de la o distanţă de vreo 500 de metri.

Mult mai aproape de toată nebunia a fost însă un alt român, Dumitru Ciuc. Din anul 1989 acesta trăieşte împreună cu soţia şi copiii pe strada Franklin din Watertown. Cartierul e frumos, compus din case prietenoase, cu gazon verde crud în faţă, ca-n filmele americane. După ce toată ziua de vineri, 19 aprilie, poliţiştii s-au învîrtit prin zonă, iar oamenilor li s-a spus să nu iasă din locuinţe, spre seară, recomandarea a fost ridicată. Pe la ora 18, Dumitru Ciuc a auzit o bătaie în uşă. Un ofiţer de poliţie i-a strigat: „Evacuaţi casa imediat!“ Cînd a ajuns în stradă, a observat că toată zona era înţesată cu membri ai forţelor antitero şi agenţi. Împreună cu soţia, a fost dus repede de poliţişti la vreo 300 de metri mai încolo, în spatele unei alte vile. În acel moment, au început să se audă împuşcăturile. „Ca-n zona de război“ – povesteşte românul. Au stat la adăpost aproximativ trei ore, fără să ştie ce se întîmplă, după care li s-a permis să se întoarcă în locuinţă.

Două dormitoare de la etaj au fost ocupate, probabil, de forţele speciale. „Geamurile au fost scoase şi puse în mijlocul casei. Maşina mi-a fost acoperită cu o prelată“ – îşi aminteşte Dumitru Ciuc. Urmele de gloanţe sînt multe. „Am pe peretele din spate şapte. În grătarul electric am unul. În copacul din spatele grădinii sînt vreo opt. Bineînţeles, şi prin gard.“

Familia Ciuc a avut ghinionul să locuiască la vreo 30 de metri de aria în care Djohar Ţarnaev a fost prins, ascuns în barca din grădina unui vecin. Casa lor este a doua în şir de la cea în care s-a petrecut ultima confruntare între suspect şi forţele de ordine. De la etajul locuinţei sale, Dumitru Ciuc spune că se vede clar şi barca în care se refugiase Djohar.

Nu am putut să merg să văd casa familiei Ciuc pentru că accesul în zonă nu era permis decît rezidenţilor.

Îl întreb, în final, dacă are de gînd să se mute, din cauza celor întîmplate. Răspunsul e clar: „Nu.“ Românul completează, într-un ton optimist, de american: „Totul va fi în regulă. Viaţa merge înainte.“

Imediat după cele două explozii din timpul maratonului din Boston, centrul oraşului a fost izolat. Un ultim bilanţ arăta că trei oameni şi-au pierdut viaţa şi alte 250 de persoane au avut de suferit în urma deflagraţiilor.

Toate drumurile adiacente străzii Boylston, unde au fost puse bombele, erau închise cu bariere şi păzite de militari din garda naţională şi de poliţişti. Vehicule militare Humvee şi altele ale trupelor speciale stăteau parcate în intersecţii. Într-un oraş relaxat ca Bostonul, era tare ciudat să auzi, din loc în loc, răzbătînd lătratul agresiv al cîinilor. Cîini de la unităţile K9 ale poliţiei.

La nici o zi după explozii, cu toate că semnele tragediei erau evidente în centrul Bostonului şi oraşul era asaltat de jurnalişti, autobuzele speciale pentru tururi turistice funcţionau şi aveau destui pasageri. Terasele cafenelelor şi ale restaurantelor nu duceau nici ele lipsă de clienţi.

Într-un capăt al străzii Boylston, de la care începea blocajul pentru aria din jurul exploziilor, americanii au improvizat un memorial. Pe gardul care bloca strada, dar şi pe asfalt, oamenii au adus steaguri, buchete de flori, cîte trei lumînări, baloane inscripţionate cu „Însănătoşire grabnică“ sau mesaje pe hîrtii: „Boston, te iubesc“, „Bostonul va învinge“.

Cu tot optimismul public afişat, momentul atentatelor a fost unul marcant pentru cei care s-au aflat în preajmă. Juliette Fontaine, belgiancă, profesoară în Boston, era printre „spectatori“, la doar cîţiva metri de explozia petrecută în apropiere de linia de sosire. „Am văzut oameni fugind speriaţi, plîngînd. Şi eu am luat-o la fugă, căci nu ştiam ce s-a întîmplat. (...) A fost îngrozitor. Sînt încă puţin speriată.“

Tot în zona deflagraţiilor s-a întîmplat să se afle domnul Kelly. Era de serviciu ca portar la un hotel din centrul oraşului. Cu vorbe puţine şi reţinute, fără nici o urmă de zîmbet, acest american de rînd nu împărtăşeşte abordarea pozitivă a unora dintre concetăţenii săi. „M-am săturat. Sînt sătul să mă simt în primejdie.“

Această tensiune acumulată şi mîndria şifonată i-au făcut, probabil, pe unii locuitori ai Bostonului şi ai comunităţilor din jur să iasă în stradă, să chiuie, să ţopăie, să arate pumnul la camerele de televiziune şi, din loc în loc, să se bucure penibil, ca la victoria într-un meci de fotbal, în momentul în care Djohar Ţarnaev a fost prins de poliţie.     

Octavian Coman este jurnalist.

Zizi și neantul jpeg
Alarme, sonerii, zgomote… – din alte vremi
Aproape vii, ceasurile ne umpleau singurătățile.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
#metoo? În România?! Să fim serioși!
Nu cred că există vreo femeie, cel puțin din generația mea, care să nu fi trecut măcar o dată în viață printr-o experiență de hărțuire sexuală
p 20 N  Steinhardt jpg
N. Steinhardt despre creștinismul firesc
Creștinismul devine un regim natural al vieții, un accent care însoțește gesturile cele mai mărunte ale cotidianului.
Polul jpg
Colonialism și misionarism
Reconcilierea dintre colonialism și misiunea creștină internațională este foarte complexă.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
A ajuns acasă rîzînd, a rîs toată noaptea și nu s-a oprit nici a doua zi (joi), nimic neputîndu-i pune capăt veseliei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
În ochii ei era dragoste, multă dragoste
Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.
Un album studiu al bisericilor transilvane jpeg
Un album-studiu al bisericilor transilvane
Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.
Theodor Pallady jpeg
Tiparul și Cartea cărților
Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.
Zizi și neantul jpeg
În mulțime
Oamenii prezenți erau animați de entuziasm, dar de unul mai blînd, mai difuz.
Visez parcaje subterane jpeg
Visez parcaje subterane
Locuitorii la bloc ar trebui să-și privească cartierul ca pe propria curte și să lase mașinile la bulevarde, pentru a se bucura de natură.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Un bărbat de 60 de ani a mers la dentist pentru o plombă și a ajuns la urgență direct în operație, pentru că a înghițit capul frezei care-i scormonea dintele.
Oh salvie levănțică iasomie trandafir jpeg
Oh salvie levănțică iasomie trandafir
La început, l-am întîlnit pe Mircea Anghelescu ca profesor, în Amfiteatrul „Bălcescu“.
Zizi și neantul jpeg
Din mers, „mici” bucurii
Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Privirea lui Chateaubriand
Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.
Filosofie și muzică  Gabriel Marcel jpeg
Filosofie și muzică. Gabriel Marcel
Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
...mai mulți americani au murit înecați cu lăptuci decît mușcați de șerpi și de crocodili, combinat.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Speranța moare ultima?
Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.
O lume a poveștilor jpeg
O lume a poveștilor
Narativele care pot subjuga națiuni întregi nu sînt o invenție modernă – după cum afirmă psihiatrul Boris Cyrulnik, în cea mai recentă carte a sa, apărută luna trecută la editura Odile Jacob.
André Scrima: Ziua una şi a opta jpeg
André Scrima: Ziua una şi a opta
Lumina Paştilor: pe cea vizibilă în biserici şi pe străzi, ucrainenii nu şi-au putut-o îngădui; pe cea spirituală, religia patriarhului Kiril o insultă, o sufocă.
Theodor Pallady jpeg
Un Sisif în robă franciscană
Camus a fost doar martorul esențial al asprelor sale vremuri și, prin revolta contra absurdului, aproape un mărturisitor.
Zizi și neantul jpeg
Iarbă verde și obligativități
Avem tendința să ne complicăm puținele zile libere. Să le încadrăm în sisteme, să le tratăm ca pe unele de lucru în alt domeniu: cel al leisure-ului, al entertainment-ului.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Care ar fi playlist-ul ce v-ar alunga pe dumneavoastră de la o demonstrație?
Blocul, strada, etajul și apartamentul jpeg
Blocul, strada, etajul și apartamentul
În locul garajului a apărut un parc, la fel de lipsit de imaginație din punct de vedere urban ca și lamele de blocuri din spatele unității militare, dar care, cu zonele sale verzi, evoca peluza spălătoriei de steaguri.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce caută americanul în Europa?
Îmi dau seama că avem de toate aici, pe bătrînul nostru continent, micul nostru paradis terestru, că este (a fost... oare?) una dintre cele mai bune lumi posibile și că mi-ar trebui vreo cinci vieți ca să văd și să trăiesc tot.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.