Bătălii mărunte
Am făcut mult timp parte dintr-un grup de consiliere a tinerilor aflaţi la început de viaţă independentă, dusă în afara zidurilor organizaţiilor în care au crescut: ore întregi dezbăteam liste lungi cu sfaturi, îndrumări, informaţii (despre viaţa profesională, oportunităţi financiare, cabinete specializate pe diverse tipuri de consiliere gratuită, instituţii ale statului sau organizaţii nonguvernamentale care-i pot ajuta, domenii culturale etc.), toate necesare pentru a se descurca în hăţişurile junglei urbane.
O bună parte din lista mai sus amintită era acoperită de sfaturi care se refereau la protecţia lor împotriva minciunii, a furturilor, înşelăciunii, birocraţiei, a indiferenţei: cum să verifice fiecare factură pe care o primesc de la supermarket, gaze, electricitate, telefonie, aprozar, ca să fie siguri că plătesc exact pentru ceea ce primesc şi să nu cedeze în faţa nici unui kilowat, măr, minut de convorbiri telefonice, pachet de zahăr apărut din neant pe factura lor; cum să verifice aparatul de taxat al taximetrelor, fiindcă de multe ori cifrele de la suma de plată se învîrtesc mai repede decît kilometri parcurşi; cum să-şi stăpînească nervii şi să-şi multiplice resursele de răbdare în faţa ghişeelor care schimbă de la o zi la alta regulile de funcţionare, listele cu acte necesare sau stările sufleteşti ale funcţionarilor din spatele lor.
Le-am mai vorbit despre cum să-şi protejeze aparatura electrică atunci cînd curentul este tăiat brusc, pentru un timp nedeterminat, şi revine cu o intensitate asasină; despre cîntarele din pieţe sau magazine, care, atunci cînd nu sînt măsluite, sînt înghesuite în cele mai nefireşti locuri, departe de ochii cumpărătorului; despre merele româneşti care sînt, de fapt, din Spania, despre portofelele care trebuie ţinute la buzunarul de la piept şi poşetele musai bine închise şi strînse sub umăr, despre falsele reduceri la haine sau încălţăminte, despre administratorii de bloc care pot uita să treacă în conturile asociaţiei sumele încasate, despre falsele termene de garanţie de produse, despre şoferii de autobuz care opresc între staţii să-şi cumpere ţigări sau pîine. Le-am mai spus apoi că micile atenţii, dar foarte micile atenţii date celor care prestează servicii de orice fel trebuie să recompenseze o faptă bine făcută, şi nu simplul gest de a te băga în seamă. Am avut de povestit, tot atunci, în orele de consiliere, multele şi nefericitele experienţe cu meseriaşii chemaţi pentru reparaţii în casă, cu mecanicii auto şi instalatorii, şi i-am prevenit că zîmbetul lor larg şi mulţumirea de sine afişată în exces sînt, de obicei, invers proporţionale cu eficienţa, onestitatea şi priceperea lor.
Le-am vorbit, deci, despre micile bătălii zilnice pe care ca adult le ai de dus în România de azi. Le-am mai spus, însă, că pînă la bătăliile cu miză mare – cele împotriva corupţiei politicienilor, a legilor ineficiente, a incompetenţei guvernanţilor – cele mărunte, de fiecare pas făcut între serviciu şi casă, cele care-ţi consumă, într-adevăr, mult timp, energie, încredere, bunăvoinţă nu-s chiar de lepădat: ca să le poţi cere celor care te conduc să fie oneşti, trebuie ca tu însuţi să rezişti ispitei de a lua sau a da mită, de a face treabă de mîntuială, fiindcă oricum aşa fac toţi, de a cumpăra favoruri, de a renunţa la drepturile tale fiindcă oricum nu te ascultă nimeni, de a încălca drepturile altora, fiindcă oricum nu te pedepseşte nimeni. Pe scurt, că fără lupta cu sine, lupta cu ceilalţi e perdantă.
Maria Iordănescu este psiholog.
