Bătălia pentru România

Întîmplările legate de exploatarea gazelor de şist tind să capete dimensiuni epopeice. Tot felul de gospodine ies la război şi ne declară public ataşamentul lor faţă de patrie şi popor, încercînd să ne convingă despre justeţea luptei lor cu capitalismul american. Fiecare familie de „buni români“ îşi aminteşte de faptele glorioase de arme ale strămoşilor lor şi doreşte ca tradiţia să fie dusă mai departe. Preoţii, la rîndul lor, au uitat de colaci şi de cele dumnezeieşti şi au luat goarna în mînă, ţipînd împotriva exploatării omului de către om şi împotriva cotropitorilor. Ei sînt cei care organizează „oştile“ şi le pun în situaţie de „război“. Bătrînul satului îşi aduce la manifestaţie şi fluierul moştenit din tată în fiu şi, în pauzele scandalului, mai cîntă cîte o doină pentru alinarea suferinţei. Babele nu înţeleg mare lucru, ştiu însă – pentru că au văzut la televizor –, că „ăştia aduce cutremur“. O femeie vine din mulţime şi ne spune că ea se va lupta aici, aşa cum strămoşii ei s-au luptat cu turcii. Ştiam că femeile noastre sînt mai viteze ca noi, dar nici chiar aşa! Am văzut copii mici şi tineri cu feţe pierdute în mirare, puşi în genunchi în faţa jandarmilor pentru a demonstra hotărîrea părinţilor de a-şi apăra glia strămoşească „cu preţul vieţii“. Am mai văzut scene halucinante, în care un moş se aruncă în mlaştină, după care fiica sa îi acuză pe jandarmii că au vrut să-l omoare. Cu mic, cu mare, comunitatea se mobilizează şi, prin gesturi de „patriotism fierbinte“, opreşte utilajele „capitalistului“. Dincolo de situaţiile tragice, de un sinistru hazliu, pe care le provoacă, aceşti oameni sînt foarte serioşi, ei chiar cred că duc o bătălie pentru România. Singura problemă este că noi vrem un capitalism prosper şi pe ei am uitat să-i anunţăm.

Mutăm discuţia în Capitală. Şi aici se protestează – mai elevat şi parcă mai puţin patetic. Oamenii sînt diferiţi şi metodele lor sînt diferite. Cei de aici au altă viziune. Ei „apără“ întreaga ţară. Dacă acum cîtva timp păreau a fi inteligenţi şi legitimi, mai ales în dezbaterea despre Roşia Montană, acum par a fi un fel de adunătură neorganizată, capabilă să protesteze oricînd şi împotriva a orice. Unul dintre participanţi spune că este împotriva cianurilor, a gazelor de şist şi el a aflat că nici cu regionalizarea lucrurile nu sînt chiar în regulă. Dacă ar fi să ne luăm după mulţi dintre ei, ar trebui să ne întoarcem în epoca de piatră. Sînt împotriva petrolului, a aurului, a gazelor, a cărbunelui ş.a.m.d. Pe fond de criză a instituţiilor statului, începem să fim conduşi din stradă de oameni care stau şi zece ore pe zi în faţa calculatorului şi planifică manifestaţiile prin Facebook. Se manifestă uşor violent cînd sînt „în direct“ la vreo televiziune, iar în rest sînt chiar paşnici, chiar dacă ocupă şi blochează, după bunul plac, artere importante de circulaţie. Oameni inteligenţi şi chiar îngrijoraţi se amestecă cu biciclişti, care poartă mască, şi fete tinere, care îşi plimbă cărucioarele cu copii la manifestaţie. Totul este condus de inşi bine îmbrăcaţi, care deţin unelte moderne de comunicare şi par a şti exact ce vor. O parte a acestor oameni sînt sinceri şi duc o bătălie pentru România, folosind protestul ca instrument, iar o parte nu sînt anticapitalişti sau antisocialişti, ei sînt împotrivă, pur şi simplu.

Al treilea plan al dezbaterii îl desemnăm a fi televiziunile de ştiri. Aici, lucrurile devin de-a dreptul halucinante. Ele sînt cel mai des folosite pentru informare, după cum tot ele sînt purtătoarele de mesaj ale marilor interese economice şi geopolitice. Preşedinţi de companii, patroni de televiziuni, oameni politici, oameni de influenţă, ziarişti, servicii secrete, toată lumea se mobilizează şi foloseşte tot arsenalul. România este sfîşiată de gălăgia lor şi de interesele lor uriaşe. Se duce un război total, în care buna-credinţă şi naivitatea nu au nici un loc. Aflăm, de la o asemenea televiziune, în seara circului cu gazele de şist (miercuri, 16 octombrie 2013), că zeci de oameni au fost bătuţi de jandarmi şi spitalizaţi, că Franţa (iar ne comparăm cu cine nu trebuie!!!) nu exploatează aşa ceva şi că, deşi America are asemenea exploatări, există „mari probleme“. Tonul moderatoarei este unul ţipat-isteric, probabil pentru a ne impresiona. Schimbă des planul discuţiei, la indicaţiile din culise, pe care le primeşte în cască. Minte aşa cum respiră. Se insistă, cum este şi normal, pe latura sensibilă, a „sacrificiului şi vitejiei“ localnicilor. Concluzia, aşa cum mă aşteptam, ştiind pe ce canal mă aflu, este aceea că nu avem nevoie de americani şi de gaze de şist. Totul se cuantifică în puncte de rating şi nivel de intoxicare. România nu există aici decît ca obiect al minciunii şi înjurăturii. Ni se induce ideea că sîntem imposibil de condus şi că oricum nu ni se potriveşte democraţia. Nimic nu este bine, nimic nu este frumos. Există oameni care, luîndu-i în serios, fac depresii, crezînd că este sfîrşitul lumii. Trebuie să regretăm îndrăzneala Revoluţiei din decembrie şi speranţa că putem să ne bucurăm de un viitor democratic şi prosper. Am fost aroganţi să credem că putem sfida pe fostul nostru mare aliat de la Răsărit. Faptul că ne-au livrat gaze la cel mai scump preţ practicat a fost, în mod evident, o pedeapsă pentru îndrăznelile amintite.

România are nevoie de gazele de şist, şi a judeca problema la pachet cu Roşia Montană este o mare eroare. Alăturarea este rău intenţionată şi are drept obiectiv obţinerea unui sprijin popular, şi împotriva gazelor de şist. Sînt probleme diferite, cu soluţii diferite. În cazul gazelor de şist, nimeni nu a ezitat să acorde autorizaţii de explorare, tocmai pentru că şansa apariţiei de probleme este mult mai redusă. Implicaţiile geopolitice ale exploatării gazelor de şist de către România, Polonia şi Germania sînt importante. Gazprom nu va mai putea cere renegocieri de preţuri în plină iarnă. Monopolul rusesc asupra gazelor ar fi spart, cu consecinţe importante în plan geoeconomic. Influenţa economică şi politică a Rusiei va fi în scădere. Primitivismul şantajului cu sistarea livrărilor de gaze în plină iarnă poate să devină o amintire. În context, trebuie să amintim şi să privim în altă lumină îndrăzneala noastră de a construi un gazoduct spre Basarabia, dar şi independenţa tot mai mare afişată de Basarabia şi Ucraina, care doresc, în 29 noiembrie, la Vilnius, semnarea acordurilor de asociere la Uniunea Europeană. Primitivismul de atitudine al Rusiei va înceta. De altfel, este inacceptabil ca un demnitar rus, care a venit în Basarabia în toamnă, să le amintească de frigul din iarnă, în contextul intenţiei Basarabiei de apropiere de UE. Independenţa economică naşte independenţă politică. Or, resursele de energie dau independenţă economică. Independenţa faţă de importurile de gaze ruseşti ar fi un mare pariu cîştigat de o generaţie politică mult şi uneori pe nedrept criticată. Este vorba despre generaţia mea politică, a celor care la Revoluţie aveau între 20 şi 30 de ani şi care au cunoscut comunismul, şi de aceea preţuiesc mai mult libertatea. În dezbaterea despre gazele de şist se simte în aer miza despre care vorbesc. România îşi permite să fie din nou arogantă, propunîndu-şi, iată, nu numai să devină independentă de „marele prieten“, ci să întindă o mînă şi Basarabiei. Importanţa energiei în poziţionarea geopolitică a unui stat este foarte mare. O Basarabie membră a UE este un vis frumos.

Ceea ce nu reuşeşte nimeni să spună, pînă acum, cu destulă convingere şi claritate este faptul că exploatarea gazelor de şist ar transforma România într-o ţară mult mai competitivă din punct de vedere economic. Sigur, vom avea un preţ mai mic la gazul de consum casnic, vom deveni independenţi de importuri, pentru care plătim miliarde de euro anual, dar preţul mic va duce şi la costuri mai mici, competitive pentru toată industria. Marjele de profit în industrie vor creşte. În acelaşi timp, investitorii se pot gîndi să repornească industrii mari consumatoare de gaze, cum ar fi, să zicem, industria petrochimică. Continuînd exemplul, îngrăşămintele chimice pentru agricultură ar fi mai ieftine şi preţurile produselor agricole mai mici. Competitivitatea economică crescută s-ar manifesta pe orizontală şi pe verticală, în toată economia. Investitorul străin ar privi cu alţi ochi o ţară democratică şi stabilă, care îi oferă un preţ acceptabil la gaze şi energie. Datorită rezervelor mari, putem deveni, din importator, un exportator de gaze. Ar fi de aşteptat şi putem genera un efect de multiplicare economică, specifică unui „tigru balcanic“, aşa cum spune Democracy Institute din Washington. Prin exploatarea gazelor de şist putem spera la alte coordonate ale economiei. Anticipez (deşi mulţi vor spune că visez!!!), în primul deceniu de exploatare, o creştere a PIB cu 30%, ajungîndu-se la o cifră în mărime absolută de 180-200 de miliarde de euro anual. Efectul poate fi o mult visată şi vizibilă creştere a nivelului de trai. Bătălia pentru energie este bătălia pentru România.

În contextul intenselor dezinformări media din seara „revoluţiei de la Pungeşti“, am căutat, ca tot omul, să văd dacă cineva din media are o reacţie sau o contrareacţie care să aducă evenimentele în cadrul lor normal. Nu am găsit aşa ceva. Unii dezinformau, alţii se bucurau că Guvernul mai primeşte o lovitură, pentru că ei apără actuala opoziţie, iar alţii difuzau, în plină oră de vîrf, telenovele. Ultimii despre care vorbesc sînt chiar Televiziunea Română. Paradoxul cinic face ca acolo să văd imagini dintr-un film cu deja clasicul conflict dintre indianul care îşi apără pămînturile de omul alb cotropitor şi „rău“, cel ce aduce civilizaţia care va otrăvi peştii şi animalele, va polua aerul şi va face numai „rele“. Este epoca în care, atunci cînd au văzut primele trenuri, indienii au tras cu arcul în ele pentru a le ucide. În film, indianul se lupta cu omul alb şi omul alb îl învinge. Aşa a fost şi în istorie, această victorie stînd la baza Americii de azi. Mă tot gîndesc la feţele oamenilor din Pungeşti. Le-am explicat bine ce vrem să facem cu ţara asta? Şi dacă le-am explica, ne-ar înţelege?

Dorel Dumitru Chiriţescu este profesor de economie la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Tîrgu-Jiu. În 2010 a publicat cartea A treia Romă. Despre capitalism, America şi criza din 2007, Editura Academică „Brâncuşi“. 

Foto: L. Muntean