Balanța plictiselii

„Este îngrozitor să trăiești într-o o societate care nu se mai plictisește”, a afirmat recent Gérald Bronner, profesor de sociologie la Universitatea Sorbona, în cadrul conferințelor anuale Rencontres de l’avenir, organizate, anul acesta, în perioada 17-19 noiembrie, în orașul francez Saint-Raphaël. Sociologul se referea la nuanța „pozitivă” a plictiselii, detașarea și deconectarea, la răstimpuri, de societate, necesare pentru introspecție și pentru relaxarea creierului.

Afirmația a fost făcută în cadrul unei discuții mai ample despre viitorul educației, unul nu tocmai roz, după cum aveau să confirme, cîteva săptămîni mai tîrziu, și testele PISA. Potrivit acestora, în întreaga Europă, competențele elevilor, la toate materiile testate, matematică, lectură și științe, sînt în scădere dramatică.   

În timpul dezbaterii, sociologul Gérald Bronner a avansat ipoteza că notele din ce în ce mai slabe pe care le iau elevii sînt cauzate și de fascinația obsesivă pentru „ecran”, dar și de o dependență a tinerilor de a fi mereu „activi” social (mai ales în social media), de a interacționa în permanență cu ceilalți (cu societatea), prin intermediul Internetului. O dependență de socializare care, în fapt, îi desocializează.

Pe de o parte, sociologul a susținut că Internetul este un instrument extraordinar de educație și de comunicare, dar numai dacă știm să-l folosim și să-l dozăm. Însă, după cum cele mai multe studii arată, cea mai mare parte a elevilor se informează de pe rețele sociale și de pe platforme video, unde excelează nu profesori veritabili, ci influencer-i care fac bani din captarea atenției.

Internetul este folosit cu precădere nu pentru căutarea informațiilor veritabile, „nutriționale” pentru creier, ci pentru divertisment, un soi de fast-food pentru gîndire, căci dă o falsă senzație de sațietate și, prin urmare, dependență. Același divertisment (socializarea online) înlocuiește și interacțiunile reale, șubrezind calitatea relațiilor umane. 

Care este însă diferența între socializarea online și cea din lumea reală?

Sherry Turkle, psiholog clinician și profesor la Institute of Technology din Massachusetts, a studiat timp de peste zece ani impactul profund al tehnologiei moderne asupra relațiilor umane. În studiul său Alone Together („Singuri împreună”), cercetătoarea a chestionat modul în care rețelele sociale reunesc oamenii, una dintre concluziile sale fiind că în zilele noastre conversația s-a transformat în conexiune. 

Conversația nu este doar un simplu dialog, susține Sherry Turkle, și nu înseamnă doar un schimb de informații, ci este un mecanism social complex, care pune în mișcare un întreg sistem cognitiv. Ne concentrăm asupra persoanei cu care vorbim, nivelul de atenție este unul ridicat, dezvoltîndu-se, de asemenea, capacitatea de empatie. 

Pe de altă parte, conexiunea implică doar mici frînturi de informații. Cînd nu sîntem în aceeași cameră cu interlocutorul, comunicînd cu acesta online, sîntem tentați de a face mai multe lucruri în același timp. Mai răspundem unui e-mail, unui mesaj primit, facem curățenie, spălăm rufe, angajîndu-ne în diverse activități care diminuează semnificativ atît calitatea discuției, cît și a interacțiunii sociale. . 

Este ceea ce Robert Kraut, profesor de psihologie la Carnegie Mellon University, a numit „paradoxul Internetului”. Potrivit acestuia, deși Internetul crește semnificativ nivelul de conexiune, scade capacitatea de a avea conversații reale, profunde și semnificative. Consecințele: oamenii au ajuns din ce în ce mai izolați și mai neadaptați unei vieți sociale reale, deși au impresia că sînt extrem de activi social. 

Fugind de plictiseală, am ajuns să ne plictisim?

„În doze mici, plictiseala are multe virtuți”, a susținut sociologul Gérald Bronner. Una dintre cele  mai remarcabile virtuți ale plictiselii fiind dezvoltarea imaginației. Lucru confirmat și de Marie-Estelle Dupont, psiholog și psihoterapeut, citată de Le Point. „În societățile noastre, care pun preț pe «acțiune», ne este realmente frică să nu facem nimic”, a afirmat aceasta. 

Această frică se răsfrînge și asupra copiilor, îndemnați de mici să fie cît mai activi, să nu stea degeaba, să nu se plictisească. Uneori, însă, e bine pentru dezvoltarea intelectuală și emoțională a copilului să îl lăsăm în pace, cu gîndurile lui. 

Potrivit lui Philippe Meirieu, specialist în ştiinţele educaţiei, plictiseala se referă în mod direct la relația copilului cu timpul, un punct fundamental în dezvoltarea acestuia. „Ar trebui să primească totul, imediat ce își dorește un lucru, sau este capabil să aștepte ori chiar să se bucure de această așteptare? Dezvoltarea gîndirii necesită capacitatea de a amîna impulsurile imediate, de a pune sub semnul întrebării legitimitatea dorințelor și de a renunța la «totul, imediat»”, a afirmat acesta într-un interviu pentru Le Point. 

Astfel, acel soi de plictiseală indusă de lipsa mijloacelor de divertisment facil, precum televizorul sau telefonul, dezvoltă imaginația. „Un copil lipsit de un ecran se va plictisi cinci minute, însă, mai apoi, va începe să își folosească imaginația. Va inventa un joc, o poveste, va construi o cabană sau orice altceva”, susține  Marie-Estelle Dupont.

Un fapt demonstrat și de un experiment al Universității Central Lancashire, din Marea Britanie. Cercetătorii au cerut unui grup de oameni să copieze timp de un sfert de oră mai multe numere de telefon, în timp ce al doilea grup a fost scutit de această sarcină extrem de plictisitoare. Apoi, după cincisprezece minute, ambelor grupuri li s-a cerut să întocmească o listă cu ce ar putea face cu două căni. Primul grup a fost mult mai creativ. Explicația cercetătorilor a fost că, deși să copiezi niște numere de telefon poate părea o plictiseală de nesuportat, creierul ia o pauză, timp în care se relaxează, iar cînd întîlnește un stimul adevărat, va fi pregătit să răspundă mult mai bine. 

FoMO 

Conform World Journal of Clinical Cases, Fear of missing out (FoMO) sau „frica de a nu rata o informație” este un termen introdus în 2004 pentru a descrie un fenomen observat pe site-urile de socializare.

FoMO include două procese: în primul rînd, o stare de neliniște acută, percepția anticipată a unei frici de a pierde contactul cu ceea ce se petrece în jur, faptul că altcineva ar putea avea o experiență de care tu ai fi privat. Această frică dezvoltă un comportament compulsiv pentru a menține conexiunile sociale, menite să te țină la curent.

Potrivit analizelor făcute de cercetătoarea britanică Stacy Jo Dixon, citată de revista Forbes, o persoană petrece în medie 147 de minute pe zi pe rețelele sociale, un timp în care nu doar că își documentează viața în detaliu (de la postarea activităților zilnice la păreri și trăiri diverse), ci se documentează și asupra vieții celorlalți.

„Deși FoMO nu este o afecțiune psihologică diagnosticabilă – cel puțin nu încă –, acest fenomen poate avea un impact direct atît asupra sănătății mentale, cît și asupra sănătății fizice.” Natalie Christine Dattilo, Ph. D., fondatoarea Priority Wellness Group și profesoară de psihologie la Universitatea Harvard, susține că acest fenomen a atras din ce în ce mai mult atenția specialiștilor, mai ales din cauza simptomelor pe care le generează: dependența obsesivă de a verifica încontinuu rețelele sociale pentru a vedea ce fac alții, dezvoltarea unor sentimente negative de depresie atunci cînd îți compari viața cu viața aparentă a altora, epuizare mentală și fizică. Nevoia de conectare permanentă duce pînă la urmă la izolare, anxietate, dificultăți de concentrare. „FoMO este un fenomen strîns legat de frica de excluziune socială sau de ostracizare”, a afirmat Natalie Christine Dattilo.

Potrivit lui Erin Vogel, Ph. D, psiholog social și profesor asociat la Centrul de Științe ale Sănătății de la Universitatea din Oklahoma, citat de Forbes, acest sindrom, deși a existat dintotdeauna, a fost facilitat și acutizat de rețelele sociale. „De exemplu, s-ar putea să primești o invitație la o petrecere de week-end la care nu vrei neapărat să participi, dar mergi oricum pentru că nu vrei să te simți exclus cînd prietenii tăi vor posta despre asta în ziua următoare”, a susținut acesta. 

Plictiseala a fost, evident, repudiată din această societate agitată în care trăim. Cînd, de peste tot, sîntem îndemnați la acțiune, la mișcare, la implicare, la dinamism, cînd avem senzația că trebuie să fim la curent cu totul, ca să nu fim depășiți de evenimente, a te plictisi înseamnă, de fapt, a fi exclus. Bineînțeles, plictiseala mai înseamnă și lene, inactivitate, poate provoca stări de angoasă și depresie. Însă aceleași lucruri le poate declanșa și frica de plictiseală. 

În disperarea de a evita plictiseala, cădem deseori pradă unor substitute de acțiune. Hobby-urile au devenit desuete, cititul – plictisitor, mai ales că acestea se fac în intimitate, departe de „lumea dezlănțuită”. Așa că, pentru a fi în toiul acțiunii, navigăm, de multe ori, orbește pe Internet, ne verificăm obsesiv telefoanele, în căutare de mesaje noi, ne uităm la televizor, alegînd știri deja rumegate, ca să nu mai pierdem timp pentru verificarea și înțelegerea acestor știri.

Însă, fugind astfel de plictiseală, nu ajungem să fim din ce în ce mai plictisiți?