Punga şi geanta
Îmi amintesc că mama avea întotdeauna, cînd venea sau pleca de acasă, o geantă și o pungă în mînă. Una fără alta nu se putea. În geanta care, pentru mine, era miraculoasă și plină de surprize, avea cam ce avea orice femeie – portofelul, cheile, poate o pudră și un ruj, o agendă (sîntem prin anii ’80) și încă una în care se îngrămădeau tot soiul de rețete de la medic – fascinante și ele; le imitam tăind din foi A4 fîșii lunguiețe de hîrtie și încîlceam acolo ceva ce se dorea a fi un scris de om mare, de medic. Parafă n-aveam, o desenam și p-aia.
În pungă era speranța. Speranța că găsește știu eu ce sărăcii mai catadicseau ăia să bage prin magazine. Speranța că izbîndește la coadă și cumpără o bucată de unt jumate apă. Nu vreau să devin patetică aici, vreau doar să vă spun că m am gîndit deunăzi cu ce bagaje de zi cu zi pleacă lumea la serviciu, în oraș sau te miri unde mai are treabă.
Păi, să știți că majoritatea femeilor pleacă și acum de acasă cu cîte o geantă și o pungă. Există aici două subcategorii: cele cu geantă și pungă de plastic și cele cu geantă și pungă de hîrtie. Cele cu punga de plastic sînt de modă veche, ceva din anii ăia ’80 a trecut o generație și a ajuns la ele – probabil copii sau adolescente la vremea aceea. Punga de plastic înainte de ’80 avea un simbol de status social. Se puneau bine deoparte cele ajunse din străinătate. Aveai una cu Marlboro, scris frumos cu roșu, erai bine, cam prin zona Vuittoanelor. Aveai una cu duty-free, te învîrteai tot pe acolo, aveai una din cele cu ramă și mînere de plastic care se închideau cu doi țumburuși – erai sus de tot, pe la Hermès, Birkin, pe undeva. Pungile de plastic de acum sînt luate și purtate în caz de orice, un dosar dus și adus de la muncă, pachetul de mîncare, alte nimicuri care nu pot încăpea în geanta mică. Pungile de hîrtie, însă, cu toate mărcile de haine și cosmetice care se găsesc prin mall-uri imprimate pe ele, sînt folosite exclusiv pentru căratul pachețelului cu mîncare. Îndeletnicirea mea preferată în metrou: să caut cu ochii în ele, să văd ce mai mănîncă fetele. Un iaurt, sendvișuri, cîte o banană, mere.
Vin apoi fetele care au genți imense. Genți în care încape absolut orice. Fac parte din categoria asta și vă spun sincer că un asemenea personaj poate să scoată din geanta aia de la o șurubelniță în cruce pînă la picături decongestionante de ochi. Umărul meu drept e un pic mai jos plasat decît umărul meu stîng. Geanta asta e criminală, utilă și inutilă, un soi de scut cu care umblăm prin lume, un soi de extra-îmbrăcăminte, o pavăză, o apărătoare, o piatră de moară. Înrudite cu gentoasele mari sînt rucsăcoasele. Rucsacul duce în el la fel de multe, e folosit deopotrivă și de băieți, în cazurile cele mai proaste nu se scoate deloc de pe umeri prin autobuze sau metrou. O armată de țestoase ninja care pot mătură totul în cale la o simplă rotire în aglomerație.
Pe la urmă sînt delicatele care au o gentuță cît palma petrecută de-a curmezișul peste trup. Încap acolo juma’ de telefon și o fisă de 50 de bani. Le admir pentru alegerea editată la maximum, dar am o bănuială că nu din spirit spartan se plimbă ele prin oraș cu timbrele alea agățate de umăr.
Cît despre băieți/bărbați, dincolo de rucsacurile de care vorbeam, au și ei generația veche a borsetelor cu mîner pentru încheietura mîinii și, pe latura ailaltă, a hipsterimii, genți-geamantane scumpe, de piele, în care habar nu am ce cară. Dacă aflați, să-mi spuneți și mie.
Idealul la care vreau să ajung, și pe care mulți bărbați l-au cucerit, e să ies din casă cu mînile în buzunare. Telefon, chei, card, ce poate fi atît de complicat? Vă spun ce poate fi. Dincolo de sclifoseli și false probleme, să umbli cu toată casa ta în niște saci jerpeliți, să-ți duci toate nimicurile pe care le ai într-un cărucior cu o roată bezmetică furat de la supermarket, să-ți duci salteaua jegoasă pe care dormi în stradă sub braț, ca pe laptop. Aia e mai complicat.
Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.
