Austria e pe cale să facă acest anunț, înainte de al treilea (!) tur al alegerilor prezidențiale sau puțin după ce-i va ști cîștigătorul. Asistăm doar la o transformare de parcurs sau la o schimbare de identitate? Vedem cum o simplă cezură electorală periodică, normală în democrații, devine prăpastie, putînd conduce chiar la redefinirea radicală a identității colective?

Securitate prin ordonanțe de urgență

Dacă numărul critic al solicitanților de azil, de 37.500, va fi atins, Austria va apela pe o perioadă limitată de șase luni (avînd posibilitatea de prelungire cu pînă la un an și jumătate) la ordonanțe de urgență pentru a păstra ordinea publică și a proteja securitatea internă în timpul controalelor de la frontiera de stat. Se va întîmpla din toamnă. Armata federală se pregătește să controleze frontiera. Azilul pe termen limitat nu va mai fi acordat la graniță și va permite expulzarea în state limitrofe, considerate a fi sigure.

Cancelarul dă rateuri

La vremuri grele, pînă și cancelarul dă rateuri! De frica dispariției alegătorilor stîngii, oricum slăbiți și dezorientați înaintea alegerilor prezidențiale federale atipice, din a treia încercare, programate pentru 2 octombrie. În aceeași zi cu referendumul din Ungaria pe tema cotelor de refugiați impuse de UE. Cancelarul social-democrat Christian Kern (n. 1966), președintele partidului de guvernămînt SPÖ, a catalogat, la televiziunea austriacă ORF, negocierile privind aderarea Turciei la UE ca fiind o „ficțiune diplomatică“, adăugînd că a venit vremea „apăsării butonului de reset“! E nevoie de un „concept alternativ“ pentru renuniunea la vîrf UE din 16 septembrie de la Bratislava. Fără a detalia cum și ce. Atîta i-a trebuit ministrul turc de Externe Mevlut Cavusoglu să audă. I-a și răspuns fără înconjur: „Cancelarul Kern ar trebui, în primul rînd, să se uite în propria ţară. Rasismul intră în contradicţie cu valorile drepturilor omului (…). Viena este capitala rasismului radical“. Austriacul a ajuns să primească lecții de la ministrul de Externe al unei țări aflate la răscruce, din care provin și numeroși membri ai propriului său partid social-democrat. Ambasadorul turc la Viena a fost convocat imediat la Ministerul de Externe. E evident pentru oricine că rasismul, de orice formă ar fi, nu-și are capitala în republica alpină. Iar Kern nu e Metter­nich, se subînțelege.

Dușmanul ideologic arată cu degetul

Este însă o ironie amară ca tocmai președintele FPÖ-ului, H.C. Strache, dușmanul ideologic, să-l arate pe cancelar cu degetul! După ce a reușit să-i atragă pe votanții social-democrați, la nici două luni înaintea alegerilor, Strache e liderul celui mai în vogă partid din Austria. Sondajele îl arată cîștigînd în situația unor alegeri parlamentare anticipate. Partidul Libertății (FPÖ), formațiune cu un discurs populist și uneori xenofob, îl are și pe Norbert Hofer (n. 1971), candidatul-minune la alegerile din toamnă. Hofer, unul dintre vicepreședinții Parlamentului federal și, în această calitate, președinte federal interimar în funcție, e și candidatul prezidențial al FPÖ-ului. „Mă bucur că Kern mă copiază“, afirmă Strache. De la egal la egal. Liderul opoziției nu-și menajează cancelarul și profită. La mesele vieneze, într-o vară ploioasă, alegătorii social-democrați mai pot fi numărați pe degete. Proletariatul orășenesc și-a dat mîna cu mediul rural tradiționalist și ambii au ceva de spus, vorbind despre naționalism, despre un idealism austrofil, despre „patrie“, devenită tabu. „Turcia nu e o parte a Europei. Nu dorim o uniune euro-asiatică“, insistă Strache.

Herr Karl

Austriecii de pe stradă, inclusiv cei sosiți de pe alte meleaguri, nu vorbesc cu plăcere despre străinii nou-veniți, argumentînd de multe ori însă cu un adevăr. Austria a primit cu brațele deschise refugiați în 1956 (după revoluția maghiară), în 1968 (după primăvara pragheză) și la începutul anilor ’90, după recunoașterea pripită (spun unii) a independenței Croației și înaintea războiului iugoslav. Sînt(em) destui?! Așa se întreba, probabil retoric, „Herr Karl“, antologicul personaj din anii ’60 al lui Helmut Qualtinger, cabaretist și scriitor de geniu. Acest Domn Karl întruchipează și astăzi austriacul de rînd, un soi de mic burghez, supraviețuitor oportunist. Pe dinafară simpatic, părînd naiv, e profitorul ce se considera pe sine un „om de lume“. Sînt pline birturile. Fără marile migrații, nu ajungea FPÖ-ul să dea tonul la Viena. Turcul vinde chebab la colțul străzii, e muncitor de treabă, cu familie numeroasă și pașaport austriac. Evident că nu-l cheamă Karl, dar s-a adaptat și el cum a putut. A tot votat SPÖ-ul, fiindcă i-au dat cetățenia care l-a scăpat acasă de armată.

Amalgamul din Bierstube

Austria se măsoară verbal cu suveranismul lui Erdogan, pînă mai ieri „acceptabil“, astăzi considerat delirant? Realpolitik a Vienei diferă de Willkommenskultur (cultura de bun-venit) germană, fiind cumva în contradicție și cu granzii de la Bruxelles. E o grabă a Vienei, Kern versus Juncker, sau se prefigurează doar ce va urma la reuniunea de la Bratislava din septembrie? Marile migrații au dus la un amalgam în Bierstube! Pe altarul political correctness-ului, născut în SUA acum vreo douăzeci-treizeci de ani, stînga europeană, cu puține excepții, a trebuit să accepte gambitul doamnei cancelar Merkel. Pionii – bineînțeles, milioanele de migranți! Toți s au folosit și încă se mai folosesc de ei. Efectul-surpriză a ținut pînă cînd a devenit clar pentru toți că riscul e uriaș. Psihopații suicidari cu traseu transfrontalier din Germania sau Franța ultimelor săptămîni au prăbușit-o și pe Angela Merkel în sondaje.

Încă din iarna trecută, Oskar Deutsch, președintele comunității israelite din Viena, a atras atenția că țara „e la limita capacității de a accepta refugiați“. Islamismul antisemit nu se va limita la „hate speech“, ci e capabil de „hate crime“.

„Continuînd ca pînă acum, nu o să reușim“

Posomorîți doar pînă la Oktoberfest, bavarezii se delimitează și ei de Berlin prin vocea prim-ministrului Horst Seehofer (CSU, Uniunea Creștin-Socială): „Continuînd ca pînă acum, nu o să reușim“. Este și primul răspuns public clar la apelul Angelei Merkel: „Wir schaffen das“ – asta ne va reuși! Și resentimentele față de Piefke (peiorativ, neamț) domnesc în continuare. Nu doar în Austria.

Viktor Orbán: „Noi sîntem indienii“

La categoria afinități selective într-o Europă de Mijloc (mai spre est), tușele se fac simțite ca la scrimă în vara preelectorală austriacă. Cică Viktor Orbán ar fi zis că imigrația e ceva pozitiv pentru SUA, dar a adăugat: „Ei ar trebui însă să înțeleagă că în această poveste noi sîntem indienii“.

Travestiul ideologic

Travestiul ideologic al cancelarului care a preluat și a edulcorat mesajul xenofob al opoziției va duce, dacă continuă, la pierderea luptei cu partidul candidatului Nobert Hofer. Kern s-a întîlnit recent la Viena, discret, cu Strache. Pe vremuri, Jörg Haider se întîlnea cu Alfred Gusenbauer (cancelar social-democrat austriac între 2007-2008) la un pahar de vin de Chianti. Se repetă istoria.

Turismul hipertrofiat ca doctrină de stat

Onesta Austrie nu-și dorește decît să rămînă neutră, aptă pentru un „turism hipertrofiat“, o doctrină adoptată încă din 1938, crede prozatorul și eseistul Robert Menasse. Turismul a adus bunăstare economică, mai ales după război, dar a distrus și o bună parte din identitatea austriacă. Austria, după 1955, la mai puțin de o oră de ruși, e arătată și în filmul Holec, lungmetrajul austriac tocmai apărut cu finanțare publică. E vorba despre Helmut Zilk, primarul social-democrat al Vienei (1984-1994), în slujba serviciului secret cehoslovac STB, la sfîrșitul anilor ’60. Revista germană Der Spiegel crede că Zilk era de atunci sub protecția CIA-ului.

Chipul hidos al războiului rece devine ficțiune

Nici măcar candidatul declarat cîștigător al turului doi, anulat ulterior printr-o decizie a Curții Constituționale, nu a scăpat de astfel de posibile discreditări. Cotidianul conservator Die Presse din 15 mai 2016 se întreba dacă profesorul „verde“ Alexander Van der Bellen (n. 1944) nu a fost cumva un spion al blocului răsăritean. O poveste din 1985, nedovedită vreodată. Austria a fost mereu un bun „traducător“, mijlocind între realitățile răsăritene și cele apusene.

Cardinalul, arbitru de fairness electoral

Viena, scrie același Robert Menasse, e „un oraș al culiselor. În față e aparență fără esență. În spate e esență fără aparență“. Alegerile prezidențiale se vor decide la Viena. Însuși cardinalul Christoph Schönborn s-a oferit să le fie arbitru. Cancelarul le-a greșit probabil startul. Partidul său și l-a asumat drept candidat pe Van der Bellen, declarîndu se dispus de data aceasta să-l sprijine pe față. Manpower-ul roșu pentru Van der Bellen ascute lupta. Funcționarii și pensionarii SPÖ-ului ar putea ieși din nou la vot. Deși participarea la vot în octombrie va fi mai slabă decît în mai, spun sondajele. Din nou, alegerile federale pot fi decise „la mustață“. 

Alex Todericiu este analist politic.