La ce sînt bune jocurile online? – un scurt instructaj pentru părinţi

Publicat în Dilema Veche nr. 553 din 18-24 septembrie 2014
La ce sînt bune jocurile online? – un scurt instructaj pentru părinţi jpeg

Cu cîteva zile înainte de începerea şcolii, verişoara mea şi-a dus copilul la mall ca să-i cumpere pantofi. Ochise deja o pereche convenabilă ca preţ, într-unul dintre magazine. „Ei, îţi plac, sînt buni?“ l-a întrebat pe puşti în timp ce îi proba, destul de mîndră de alegerea ei. Mihai îi încălţase la repezeală şi se uita tot timpul la ceas. „Da, hai să-i luăm şi să mergem!“ Se vedea de la o poştă că puştiul nu era prea încîntat de alegerea mamei, dar voia să scape cît mai repede de toată corvoada şi să ajungă acasă. „Sigur nu vrei să mai încerci şi alţii? Nu stăm foarte bine cu banii şi altă pereche nu pot să-ţi mai iau prea curînd…“ Mama lui începuse să se enerveze – era clar că băiatului nu-i plăceau pantofii, însă cel mai tare o deranja faptul că el nu dădea doi bani pe ritualul „cumpărării“ lor, pe care ea îl pregătise din timp. Şi avea un motiv întemeiat. „Hai, mami, să mergem, please, că peste un sfert de oră avem război!“ îi dezvălui el în final. Verişoara mea ştia vag despre ce era vorba – războiul săptămînal din 4Story, programat la o anumită oră, pe care Mihai nu putea să-l rateze sub nici o formă, căci aveau nevoie de el. Juca jocul de mai bine de jumătate de an, avea aproape level maxim, cea mai bună armă din joc şi nu putea să-şi lase baltă camarazii de luptă. Mama lui n-ar fi înţeles niciodată aceste lucruri. Şi atunci el oftă: rl (real life) poate fi atît de anostă uneori, trebuie să mergi la şcoală şi să-ţi cumperi pantofi.

Mihai are un sentiment de admiraţie faţă de mine: sînt un om matur, aproape de vîrsta mamei lui, care joacă jocuri, ştie ce e acela un event şi cum să se poarte cu un noob (o persoană, din joc, care habar n-are să joace şi nici nu dă semne că ar vrea să înveţe). Mi-a făcut chiar şi un cont pe un stream de jocuri, însă nu l-am folosit, i-am explicat că eu nu joc decît un singur joc – Atlantica Online (un mmorpg, desigur). De curînd, i-am povestit că mi s-a oferit un job în joc, cel de Officer (un soi de lider) în ghilda din care fac parte de aproape un an, remunerat cu bani din joc, şi că nu ştiu dacă să-l accept sau nu. Mihai mă înţelege perfect pentru că vorbim un limbaj comun. Iar eu îl înţeleg pe el. De pildă, nu mi se pare mai nimic în neregulă că el şi prietenul lui cel mai bun, Alex (care locuieşte la două blocuri distanţă) se întîlnesc zilnic, uneori doar în joc, şi îşi petrec ore bune împreună (de fapt, caracterele lor). În timp ce avatarele lor formează un party şi o pornesc împreună la luptă, cei doi puştani se coordonează unul pe altul prin telefon (minute nelimitate): „Hai, mergem la mapa aia (de la map=hartă=scenariu de joc)… au băgat mape noi! Uite-l că vine! Mă, eşti prost? Tu n-ai văzut mob-ul ăla? (mob = monstru virtual). Dă-i cu magic… stai că n-am destule Magic Points! Dă-i la cap! Stai că vine un boss! (boss = un mob mai mare şi mai puternic). Da, e ăla cu mult HP! (HP = health points, adică boss-ul are sănătate multă şi moare greu!). Ah! E level 80. Dă-i un Magic Seal! (Magic Steal = sigilarea magiei boss-ului, ca să nu mai poată să atace cu vrăji!) Ah, sînt mort! Învie-mă, pls!“

O înţeleg însă şi pe verişoara mea şi exasperarea ei. Mihai are performanţe bune la şcoală, însă nu pare să-i placă nici o materie în mod deosebit. (Da, pentru că nici matematica, nici româna nu au cum să fie mai interesante decît viaţa virtuală.) Mihai nu face suficient sport. (Cîtă transpiraţie presupune un raid! Păcat că nu se pune!) Mihai nu are suficienţi prieteni la şcoală, în cartier. (Însă are destui cu nick-uri gen BloodyAss, Killeru, MagicLady etc. cu care comunică la un mod real.) Mihai îşi petrece prea mult timp cu ochii într-un ecran. (Ei, peste vreo 50 de ani nu vor mai exista ecrane şi ne vom petrece timpul efectiv în joc. Sînt convinsă că la asta se va ajunge.) Mihai îşi pierde prea mult timp cu jocurile. (Da, pentru că din păcate dau dependenţă. Şi cu cît i le va interzice mai tare, cu atît îşi va dori să joace mai mult.)

Am văzut de curînd un documentar despre copiii chinezi dependenţi de jocuri, care erau aduşi de către părinţii disperaţi într-un soi de stabiliment de „reeducare“ (creat în spiritul chinez, desigur). Era mai mult o şcoală de corecţie – cu gimnastică de înviorare şi, în general, mult sport, mese regulate, un soi de terapie de grup în care psiholgii le explicau cît de nocive sînt jocurile şi ce „păcate“ faţă de societate comit dacă joacă online, iar puştanii îşi dădeau coate, rîzînd, ora stingerii şi desigur nici un gadget, nici o conectare la net. Adolescenţii din film suportau cu stoicism toată această perioadă de prizonierat şi de abstinenţă şi discutau non-stop între ei doar despre performanţele lor virtuale. Filmul m-a înspăimîntat un pic – aceşti copii nu mai trăiesc deloc în viaţa reală, de care pur şi simplu li se rupe, trăiesc doar prin intermediul caracterelor lor. Nu pot fi vindecaţi. Totuşi, unul dintre ei spune, la un moment dat: „Noi nu sîntem nişte roboţi. Şi nici nu jucăm cu nişte roboţi. În spatele unor avataruri, a unor nickname-uri sînt oameni reali… ca mine, ca tine! Vin în joc cu sentimentele lor reale. Eu sînt un băiat timid, în joc mă simt puternic, apreciat. Viaţa din joc e perfectă!“

De multe ori, de altfel, am rămas uimită de cîtă „umanitate“ există în lumea virtuală. De cîtă înţelegere şi solidaritate. După doi ani de experienţă constantă ca jucător care a început, de fapt, ca un experiment social, mă adresez în primul rînd părinţilor pentru care jocurile pe calculator sînt o mare problemă (uneori doar pornind de la „regula“ infailibilă: „Pe vremea mea nu era aşa!“). Aşa că nu le acceptă, aplică pedepse şi parolează computere, toate aceste reacţii pornind de fapt din teama (într-un fel firească) faţă de ceva nou şi necunoscut (care în aparenţă este nociv pentru copilul lor). Părinţii nu au la ce se raporta, cel mult au jucat Pacman sau Tetris pe un Spectrum sau 486, nu au cum împărtăşi experienţele din joc ale copiilor lor şi, astfel, se îndepărtează în mod constant de ei. În momentul în care le interzic să se joace, amputează, de fapt, o parte din viaţa lor, în contextul actual. După toate semnele, viitorul este online (nu comentăm dacă e bine sau rău). Aşadar, ne dorim să avem nişte copii inadaptaţi? Jocurile au şi părţile lor bune, atît în educaţie cît şi în formare, desigur în doze decente care se vor stabili de comun acord cu copiii, căci după ce vor realiza că faceţi eforturi de a le înţelege, vor fi mult mai receptivi. Mai jos voi înşira cîteva motive pentru care i-aş încuraja pe copiii de astăzi să se joace.

Comunitatea

Mai întîi, ce este un MMORPG? (căci despre asta vorbim, în general). În engleză, ar fi Massively multiplayer online role-playing game. Mai pe înţelesul tuturor, este vorba despre un joc online în care un număr mare de jucători interacţionează unul cu altul, fiecare asumîndu-şi rolul unui caracter ficţional, într-o lume fantastică.

Dacă acum m-ar întreba cineva ce este globalizarea, probabil că i-aş răspunde că e un MMORPG. Un rol esenţial în joc îl are, de fapt, comunitatea, dacă ea n-ar fi existat, probabil că aş fi părăsit de mult lumea din Atlantica Online. Aşa cum spunea şi adolescentul din documentarul chinezesc, în spatele acestor nick-uri şi caractere sînt oameni reali, de etnii şi vîrste diferite, cu preocupări diferite şi, treptat, petrecînd un timp în joc, începi să te ataşezi de ei, ca de nişte prieteni reali, fiind conştient totuşi de convenţia jocului. N-aş vedea de ce acest tip de ataşament virtual ar fi diferit (şi greşit) faţă de ataşamentul din rl. Aceleaşi mecanisme ale relaţiilor sociale funcţionează. Iar „globalizarea“ de acest gen înseamnă în primul rînd Cunoaştere, o fereastră deschisă şi foarte la îndemînă spre lumea cea largă (prin intermediul chat-ului jocului). Şeful ghildei din care fac parte are 42 de ani şi este, aşa cum ne-a mărturisit, „un canadian rătăcit în Texas“. Îi plac bărcile şi cu toţii l-am felicitat cînd fetiţa lui a cîştigat un concurs de aeromodele. Din cînd în cînd, „dispare“ din timpul unei misiuni, cerîndu-şi scuze şi precizînd în glumă că „wife aggro“ (aggro = termen din joc, folosit atunci cînd monştrii te atacă pe neaşteptate), chemîndu-l la masă sau trimiţîndu-l pînă la supermarket. În ghildă, sînt mulţi jucători din America de Sud, din ţări pe care am ajuns să le cunosc cît de cît şi datorită lor. Alex e din Ecuador, însă a emigrat în Spania, unde merge la facultate şi îşi doreşte să devină programator. De curînd ne-a trimis un mesaj la toţi, în care ne-a explicat că nu mai poate juca o vreme, începe şcoala, va fi un an greu şi va avea serios de învăţat. Totuşi, l-am văzut aseară în Nation Dungeon (un fel de „război“ de-al lui Mihai), călare pe un dragon, şi i-am atras atenţia să nu cumva să chiulească de la cursuri. Avem şi un tată şi un fiu – AnetSword, pensionar, peste 60 de ani şi băiatul său MeditatedPie. Pie joacă din an în paşti, aşa că tatăl îi administrează contul. Belaro (pe numele lui american George) joacă împreună cu soţia sa KingJimmi (aşa o cheamă pe pisica lor). „Bel, hai să facem un Guild Dungeon. Cheamă-o şi pe King!“ „Nu pot, doarme!“ „Păi, trezeşte-o, dar be gentle!“ „Nu îndrăznesc să fac asta!“ „LOL!“ Există şi cupluri care s-au format în joc, uneori chiar din ţări diferite. S-au vizitat, s-au plăcut, iar acum sînt împreună în rl. CannonBe e un belgian sensibil şi timid care încă mai speră că-şi va găsi o iubită în Atlantica. Cu DarkSara am făcut schimb de link-uri de site-uri cu pantofi (din Suedia şi din România). Din cînd în cînd, jucătorii se lansează în discuţii vii şi polemice despre politică, economie, obiceiuri locale, tabu-uri (un musulman mă tot bătea la cap de ce la vîrsta mea nu sînt măritată şi că „nu e bine“), mersul lumii în general.

Dacă n-ar fi fost Atlantica, n-aş fi avut ocazia să cunosc oameni din atîtea locuri de pe Pămînt şi nici să-mi fac o idee despre ce înseamnă „omenire“ în general. Limba oficială a chat-ului este engleza, o engleză simpatică, „internaţională“, căci toţi facem eforturi ca, în primul rînd, să ne înţelegem unii pe alţii. În ciuda prescurtărilor pe care trebuie să le înveţi ca să nu fii noob, nivelul meu conversaţional a crescut enorm în ultimul an.

În plus, în joc contează foarte mult întrajutorarea. Nu poţi face nimic de unul singur. Principiul general valabil este cel de Share. Astfel, copilul care se joacă va învăţa că e bine să oferi, ca să primeşti ceva în schimb şi va aplica acest principiu şi în viaţa reală.Toată lumea e drăguţă şi politicoasă (nici n-ar avea de ce să nu fie, în fond e doar un joc), iar cei care nu sînt primesc banned (adică sînt reduşi la tăcere). Cam aşa funcţionează Comunitatea. Nu i-am mai pus la socoteală pe cei under 18 care tot timpul se plîng că părinţii nu-i lasă să se joacă şi că îi aggro mereu.

Self-esteem

Părinţii care nu ştiu despre ce este vorba vor vedea cum copilul lor storceşte nişte creaturi de pe un ecran care la răstimpuri se va umple de sînge, schimbă arme cu repeziciune, împuşcă, taie, hăcuieşte. Şi vor trage concluzia că jocurile incită la violenţă. De cele mai multe ori, violenţa din jocuri e doar o convenţie, un entertainment pur, jucătorii nu o mai evaluează la valoarea ei reală. Este ca violenţa din filmele lui Tarantino, cine o mai crede? Majoritatea MMORPG-urilor au ca principiu lupta dintre Bine şi Rău. Desigur, jucătorul este cel bun. El are nişte misiuni de îndeplinit (quest-uri) şi nişte sarcini (task-uri). Copilul jucător ştie că, dacă nu-şi duce la îndeplinire task-urile, nu va avansa în joc. Aşadar, jocul impune un anumit tip de disciplină. În Atantica sînt şi aşa-zisele Dailies, sarcini zilnice, un fel de „teme“. Sînt plicticoase, însă poţi învăţa din joc că rutina e necesară uneori.

Un mare plus al jocurilor online (în afară de cele pay-for-win, în care nu poţi ajunge departe, dacă nu cumperi itemuri ca arme, potiuni, licenţe cu bani reali de la Item Mall) este faptul că jucătorii pornesc în joc cu şanse reale. De aceea, mulţi spun că este o societate perfectă. Cine nu munceşte nu poate să atingă un anumit nivel, nu poate să devină şef de ghildă, să conducă un raid etc. Iar cei care ajung sus au parte de respectul real al celorlalţi jucători. E adevărat, părinţii nu-şi pot lăuda copiii pentru astfel de performanţe. Însă, ei nu ştiu faptul că self esteem-ul din viaţa reală a copilului creşte în mod automat. Brusc, el se simte în stare de multe lucruri, pentru că are habar ce înseamnă, de fapt, o competiţie. Uneori, mă surprind pe stradă că mă gîndesc cu cît de mare uşurinţă am omorît un boss de care, în urmă cu zece level-uri, nici nu puteam să mă ating, iar ceilalţi jucători din party au făcut wow, îmi îndrept spatele şi zîmbesc.

Economia

Toate jocurile au o economie de piaţă funcţională (pentru că e controlată oarecum de adminstratorii jocului) care se bazează pe cerere şi ofertă, trade-uri între jucători. Poţi să „produci“ cîte ceva prin Craft şi poţi vinde ceea ce produci. Poţi să cumperi ieftin, să urmăreşti preţurile şi să vinzi mai scump. Îţi petreci o mare parte din timpul de joc la Market-ul general, însă ai posibilitatea de a-ţi face magazinul tău (un my store). Orice jucător îşi doreşte să acumuleze, să aibă o armă mai bună, o armură invincibilă. Aşadar, există şi aici un soi de competiţie (ca în viaţa reală), există bogaţi şi săraci. Însă chiar şi pentru un copil de 10 ani, un MMORPG este o lecţie de economie, căci nu poţi să joci dacă nu ştii cît fac 4 x 4, dacă nu compari preţuri şi nu gîndeşti din perspectiva financiară (cu banii din joc, desigur). Totul e să nu încurci nişte lucruri, aşa cum am păţit eu cînd am vîndut o armură +7 şi primul meu gînd a fost să merg şi să-mi plătesc întreţinerea. Lol.

O scurtă concluzie – nu mă simt vinovată pentru faptul că mă joc, nu mi se pare un timp pierdut, dimpotrivă, e un mod mai eficient de relaxare decît multe altele. Şi mi se pare un cîştig că pot privi lumea şi din această perspectivă.

pompy ciepła (2) jpg
Pompe de căldură - utilizarea, funcționarea și tipurile acestora
În ultimii ani, pompe de căldură s-au remarcat intre dispozitivele utilizate în sistemele moderne de încălzire.
header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.