Artă cu participare

Publicat în Dilema Veche nr. 602 din 27 august - 2 septembrie 2015
Mîrlanii cu palat jpeg

Mă foiesc uşor pe scaunul pluşat, roşu. Pe scenă se întîmplă chestii incredibil de amuzante şi de inteligente. Un performer îmbrăcat total în negru, subţirel, aproape emaciat, spune ceva care ne face pe toţi să rîdem în hohote. Sala freamătă, se schimbă impresii şoptite, tipul de pe scenă încurajează rumoarea şi agitaţia care ne-a cuprins pe toţi. E cînd într-un capăt, cînd în celălalt capăt al scenei. Nu poate sta locului, vorbeşte din ce în ce mai repede. Tipul reinterpretează deconstructivist rutina unui magician. Sala freamătă în continuare. Se aud oh-uri şi ah-uri, eu mă bucur laolaltă cu oamenii din jurul meu. Simt în nări parfumul unei doamne, undeva în dreapta mea o tînără s-a prins cu ambele mîini de braţul companionului ei şi a făcut nişte ochi mari-mari în care licăreau luminile scenei. Mă foiesc iar pe scaun pînă cînd o lumină orbitoare mă ţintuieşte locului. 

„Reflectorul e pe mine. Reflectorul e pe mine. Reflectorul e pe mine.“ Nu pot decît să macin în creier chestia asta care mi se întîmplă chiar acum. Am paralizat. Strîng braţele scaunului pluşat pînă mi se albesc degetele. Tipul de pe scenă agită un joben din care, tradiţional, se scot iepuri şi mă cheamă în gura mare lîngă el. „Hei, domnişoara brunetă din rîndul trei! Haideţi!“, zîmbeşte ăsta larg, iar eu leşin încetul cu încetul şi ies de-a binelea din coşmar. 

Am visat. Am visat un vis urît pentru că toată viaţa am fugit de rolurile simpatice pe care te invită să le joci vreun artist ca ăsta din vis sau din orice alt gen de artă participativă, să-i zicem. Multă lume acceptă cu graţie aşa ceva şi chiar se descurcă admirabil. Eu sînt un dezastru mut. Mă apucă o panică pînă la lacrimi în momentul în care mi se dă pe neaşteptate un rol pe scenă. Nu-mi plac happening-urile în care eşti împins brusc în mijlocul acţiunii şi lumea se aşteaptă de la tine să improvizezi ceva, să trăieşti momentul, să faci ceva inteligent. Nu ştiu să fac nimic inteligent, vreau doar să fiu lăsată în pace să privesc, să ascult, să înţeleg ce-oi putea înţelege şi să mă bucur de spectacol. Iar dacă cineva ar vrea să mă omoare de-a binelea, m-ar duce într-un local de karaoke şi m-ar pune să cînt acolo. Asta ar fi umilirea supremă. Dintre toate spectacolele, happening-urile, instalaţiile artistice şi altele asemenea care se fac cu implicarea spectatorului, pot cel mult să accept genul de muzee interactive în care eşti lăsat să atingi de capul tău diferite exponate, să testezi lucruri fără să fii privit neapărat de zeci de ochi. Ideea e că nu-mi place să fiu chemată pe scenă, nu vreau să scot lucruri din joben, nu vreau să improvizez la microfon şi, cu atît mai mult –

– nu vreau să cînt în public. 

Îmi plac exponatele de modă veche. Vreau tablouri masive în culori sumbre, în rame somptuoase care stau demne pe perete, vreau -isme moderne şi contemporane încremenite acolo sau testate de alţii, cu mine vizitator-spectator lăsat în pace să le înţeleagă pe îndelete. Vreau să văd ceasuri prelinse în ritmul meu. Nu vreau mîini ieşind din tablouri şi obligîndu-mă să dau noroc cu ele. Îmi lipseşte lejeritatea altora şi reacţia rapidă. Sînt un motor cu aprindere lentă, fără talent de performer, ca toţi sfioşii pămîntului. 

De aia, atunci cînd mă gîndesc la nonşalanţa şi inconştienţa copilăriei, mă apucă rîsul. Cum trebuie să fi arătat în autocar, într-o excursie cu clasa, printr-a III-a, la Slănic Prahova, spunînd bancuri la microfon, în faţă, lîngă şofer? Ce banc penibil oi fi spus atunci, abia ridicată dintr-un mare rău de maşină din cauza căruia vomitasem mai tot drumul? Dar cum oi fi fost în scenetele jucate la serbările şcolare? Îmi povestea maică-mea că eram sufletul spectacolului pe acolo. Doamne, nu vreau să ştiu. 

Tot ce ştiu acum e că n-am treabă cu arta participativă. Sînt o afidă minusculă, invizibilă în situaţiile astea. Sau, mai bine, sînt la rîndul meu un obiect de muzeu, inert şi viu în acelaşi timp. Cu un cordon roşu de jur-împrejur şi o mică pancartă nasoală: „Nu atingeţi exponatul“. 

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM. 

958 8 Lorin Niculae jpg
Zece școli de arhitectură pentru satele românești
Este deci momentul să înțelegem și, eventual, chiar să redescoperim și noi valoarea satului pentru arhitectura românească și să acționăm în consecință.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și feminități
Sigur, era și un mod de confirmare a feminității. Feminitate nu tocmai celebrată în perioada de atunci. Sloganul „femeia la cratiță”, care ne scoate din sărite în ziua de azi, era, pe atunci, în general, realitate. Excepțiile erau puține și rămîneau strict excepții.
p 20 WC jpg
Merită Joe Biden împărtăşania?
Dezbaterea în cauză a putut stîrni, iată, o reflecţie creştină cu multe dimensiuni: raport între credinţă şi laicitate, conştiinţă şi libertate a persoanei credincioase, stil de comunicare a tematicii creştine între dictat normativ şi călăuzire a credinciosului în drumul lui spiritual şi etic.
Nicolaos Tzafouris   Christ de Pitié   PDUT1974   Musée des Beaux Arts de la ville de Paris jpg
Corp păgîn și trup creștin
Prin arhitectura lucrării și derularea stilistic impecabilă a fiecărui capitol component, Marius Lazurca lucrează simultan cu izvoare antice și exegeze moderne, pentru a documenta continuitățile, asimilările, sintezele și rupturile produse în primele veacuri după Hristos.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Să forțezi o femeie să nască și apoi să crească acel copil este o formă de sclavie. Nașterea forțată nu poate fi numită drept la viață”
Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“

HIstoria.ro

image
Prea multe crize pentru o singură planetă
Luna în care vin scadenţele nu e niciodată plăcută, dar, când toate notele de plată se strâng în aceeași zi, ea este greu de depășit. Și ziua aceea pare să fi sosit, la nivel mondial.
image
Una dintre cele mai mari bătălii de tancuri din istorie, în Historia de august
Născut în vara anului 1943, mitul despre bătălia de la Prohorovka a rezistat timp de mai multe decenii, deoarece sovieticii au avut toate motivele să preamărească și să se laude cu victoriile obţinute.
image
Cum a ajuns Vlad Țepeș ostatic la Înalta Poartă
Pacea semnată în 1444 între unguri și turci îl prevedea și pe Vlad al II-lea Dracul.