Argumente unice pentru o editură unică
Luați de valul de frig și confiscați de nesfîrșitele dialoguri (inutile) despre „statul paralel“, puțini dintre români au băgat de seamă că primul pas spre monopolul de stat asupra editării manualelor în România a fost realizat: a fost votată în Parlament o ordonanță de urgență care prevede transformarea Editurii Didactice și Pedagogice în societate pe acțiuni, cu capital integral de stat și cu control de stat asupra selecției de autori și de manuale „acceptabile“. Va urma un al doilea pas, o a doua legiferare, echivalentă cu o lege a manualului: editura sus numită va face singură selecția de autori, iar cei selectați vor face contract direct cu statul, nu cu editurile private.
Să revenim la legea privind editura ministerului, adoptată de Camera Deputaților. Iată felul în care a fost ea dezbătută în cel mai înalt for decizional, despre care nu ai voie să spui că pare semianalfabet fără să te faci vinovat de defăimare. Și totuși: argumentele pentru care se instituie editura unică a manualului unic sînt în cel mai bun caz rău intenționate și, oricum le-am privi, amuțitoare. Citez, spre ilustrare, din dezbaterile – mă rog, vorba vine – pricinuite de această lege.
Domnul Ștefan Alexandru Băișanu, deputat ALDE: „Dacă tot este vorba de economie de piaţă, haideţi să lăsăm ca legile acestui tip de economie să funcţioneze atunci cînd vindem pere, prune, şaibe, piuliţe. Aici este vorba de cărţi pentru toţi copiii României, iar pînă în momentul de faţă am văzut că, din cauza unor licitaţii şi a unor bătălii care să reuşească pînă la urmă să facă un tip de carte, avem întîrzieri şi, la momentul în care cartea ar trebui să fie pe banca elevului, lucrul acesta nu se întîmplă, tocmai din cauza unor contestaţii care curg, de la un an la altul. Consider că ministerul face un lucru bun, Guvernul face un lucru bun. Nu exagerez cînd spun că trebuie să fie un monopol, atîta vreme cît este vorba despre educaţia copiilor noştri. Pe de altă parte, am să spun că eu am făcut şcoala şi aveam o fotografie pe care o colegă mi-a arătat-o mai înainte. Aveam pe toate cărţile fotografia lui Ceauşescu. Credeţi-mă că eu nu l-am învăţat pe Ceauşescu, ci am învăţat ce scria după acea fotografie şi, dacă nu mă înşel, sîntem generaţia care a făcut şcoala atunci. Dacă hulim cartea după care am învăţat noi, cei care astăzi sîntem în Parlamentul României şi conducem România, înseamnă că ne hulim pe noi, hulim Parlamentul şi atunci ar trebui să plecăm cu toţii acasă.“ Cîteva date despre domnul deputat: licențiat în filozofie, psihopedagogie specială și drept, cu diplome obținute după ’90, ultima, la o facultate privată, care urmează să fie desființată. Două din cele patru cărți scrise de domnia-sa au fost publicate la Editura Didactică și Pedagogică. Este, evident, doctor în filozofie.
Domnul Mihai Tudose, deputat PSD: „Cînd statul român începe să-şi asigure o infrastructură necesară bunei funcţionări, în special în educaţie, apare un coleg care foloseşte sintagma «ca copiii noştri să înveţe nu ştiu ce…», dovadă că manualele oricum nu le-au folosit la nimic. Să ne povestească că e bine să avem patru tipuri de interpretare a istoriei, şase tipuri de interpretare a, ştiu eu, teoremei lui Pitagora, cu 20 de tipi care se bat pe manuale, pentru ca ele să nu fie gata la 15 septembrie, indiferent, stimaţi colegi, cînd începe Ministerul Educaţiei licitaţiile, fiindcă întotdeauna – nu-i aşa?! – trăim într-o ţară liberă şi există un drept de a contesta o licitaţie, a contesta caietul de sarcini, a contesta vremea de afară, pentru ca pe data de 15 septembrie să poată fi folosite, imperios necesare, acele caiete suport, substitute de manuale, care mai costă. (…) Plîngeți de grija editurilor? Am înţeles! Nu ştiu cine vă mînă în luptă, doamnă! Nu ştiu cine vă mînă în luptă! Noi vrem ca banii să rămînă la stat!“ Nu mai comentăm biografia școlară și profesională a fostului premier, fiindcă nu vrem să îl defăimăm.
Corneliu Bichineț, deputat PMP: „A vorbi despre cărţi este foarte bine şi foarte frumos. Nu iau în glumă această problemă. Ştiu ce s-a dezbătut la Comisia pentru învăţămînt, din care sper să fac şi eu parte vreodată, pentru că sînt profesor – de aceasta am ajuns la Comisia de mediu, se înţelege! – şi acolo au fost părerile împărţite. A blama mereu Editura Didactică şi Pedagogică nu este bine! A i scoate în evidenţă numai calităţile, iar nu este bine! Cum am vorbit despre TVR! Toată lumea critică TVR: consumă bani, face emisiuni de nu ştiu ce tip, dar toţi ne batem să ajungem la TVR, pentru că la alte televiziuni ajungem pe criterii nu tocmai axiologice, valorice, ci pe criterii politice. În concluzie, eu v-aş sugera, celor care aveţi copii acasă, să răsfoiţi manualele de pe care învaţă copiii dumneavoastră şi îl veţi înţelege pe Ion Creangă cînd vorbea despre acel cumplit meşteşug de tîmpenie. Manuale mai barbare decît în ţara noastră nu există! (…) Eu predau logică, psihologie, filozofie şi, vă rog să mă credeţi, ca să pot preda o lecţie cum se cuvine, folosesc material din zece manuale!“ Îmi pare rău pentru domnul profesor de filozofie că trebuie să citească atît! Trebuia să îi spună cineva, înainte să se apuce de această meserie, că o să aibă o bibliografie cam stufoasă.
Una peste alta: unanimitate! Rămîne să stabilim – prin lege, desigur – a cui fotografie va trebui pusă pe prima pagină a viitoarelor manuale. În rest, e simplu: reluăm „manualele după care am învățat noi“, avem grijă ca „banii să rămînă la stat“ și ca profesorii să nu citească prea mult…
Maria Iordănescu este psiholog.
Foto: Adevărul
