Apă caldă și căldură

Publicat în Dilema Veche nr. 825 din 12–18 decembrie 2019
Zizi și neantul jpeg

Să ai căldură și apă caldă au fost, de ani buni, lucruri normale. Mi se părea de la sine înțeles ca, atunci cînd mă trezeam, să pot deschide geamul larg și să mă simt confortabil în casă. Ori să mă lăfăi în baia fierbinte, eventual lă­sînd apa să curgă nu știu cît înainte.

Și asta, locuitor la bloc fiind. Într-un bloc făcut în anii din urmă ai comunismului, urît cît cuprinde pe dinafară, cu dimensiunile camerelor standard și dotările tot standard. Fără centrală proprie, doar cu aerisitoare la aceleași calorifere dintotdeauna.

Uitînd, lăfăindu-mă în confortul ăsta minimalist, dar suficient, una dintre viețile mele anterioare. Cea din România comunistă a fioroșilor ani ’80. Perioada asta fără căldură și apă caldă m-a teleportat fix prin iernile de prin 1983 pînă în 1989. Cînd eram, totuși, privilegiați pentru vremurile alea, fiindcă locuiam în centru, aproape de Piața Romană. Chiar dacă apartamentul nostru era la parter și se inunda tot timpul, era friguros și igrasios. Nu conta asta. Eram în centrul centrului și, drept urmare a acestui privilegiu, aveam următoarele avantaje: mă puteam întoarce seara oricît de tîrziu, chiar singură; aveam lumină mai tot timpul, nu țin minte să se fi stins la noi, ca-n multe alte cartiere; și, fiind aproape de traseul lui Ceaușescu prin zonă, ne „bucuram“ ades, prin fața geamurilor, în special al celui de la baie, de prezența băieților în costume cenușii care se asigurau că totul urma să funcționeze conform planului și că nimeni nu urma să stea în calea convoiului prezidențial.

Ultimul de pe lista de „avantaje“ nu e o glumă: i-am văzut, de nenumărate ori, cu ochii mei (mai ales cînd mă duceam la baie) pe securiștii epocii, literalmente niște bărbați în costume cenușii dotați cu niște aparate ce păreau walkie-talkie-uri, în care bîiguiau diverse chestii. Explicația e simplă: blocul nostru avea o poziție strategică, era în centru, dar în spate ferestrele nu dădeau la stradă, în zona din jurul lui erai ferit de forfota ei. Mama mea țipa mereu, pe geamul de la baie, la băieții în costume cenușii. Apostrofarea cea mai frecventă era: „Perversule! Te reclam!“.

Și era într-un fel nostim, pentru că replica asta reducea instituția respectivă la dimensiunile unei farse de prost gust. Dar în altul, tragic, pentru că știam că, de fapt, era mult mai mult de atît, că aparent inofensivii băieți în gri nu erau deloc inofensivi, că te puteau turna și aresta cînd ți-era lumea mai dragă, dacă deveneai periculos. Și că îți invadau intimitatea, așa cum mama mea o striga ad litteram, într-un mod mai profund: „vegheau“ tot timpul asupra noastră, abia așteptînd să scoatem capul. Și, dacă am fi făcut-o, ne-ar fi dat în el cu un ciocan, ca să-l băgăm înapoi la cutie, asemenea animăluțelor dintr-unul din jocurile de la mall.

În orice caz, pe vremea lor, dacă lumină aveam, căldură nicidecum. Oamenii improvizau cum puteau, iar improvizațiile intrau în cotidian, nici nu mai păreau ceva special. Cea mai simplă metodă era să dai drumul la aragaz (gaze, în general, erau). Noi făceam și asta, din cînd în cînd. Pînă cînd, într-o noapte, pe „tura“ tatălui meu vitreg de atunci, focul dat la maximum a cuprins puzderia de ciorapi ce se legănau cuminți deasupra lui,  înșirați pe sfoară. Am avut noroc că singurele victime au fost respectivii ciorapi.

Dar de atunci încolo n-am mai dat flacăra aragazului la maximum. Am făcut rost – evident, la negru – de o rezistență, cred că așa se numea, făcută de cineva de la institutul de proiectări unde lucra unchiul meu. Era o chestie mică și metalică în mijlocul căreia trona o bară. Care, dacă o băgai în priză, se-ncingea, se făcea roșie ca focul și-ncălzea destul de bine întreaga cameră. Dormeam noaptea cu ea, ni se garantase că era safe. Cert e că n-am pățit niciodată nimic cu respectivul device. Dimpotrivă, îi port o amintire duioasă.

Așa cum tot cu duioșie îmi amintesc de improvizațiile pe care trebuia să le punem pe noi ca să nu murim de frig, salvatoarea rezistență nefiind suficientă: treningurile, pijamalele și șosetele flaușate erau doar un început. Alte acoperăminte novatoare pentru te miri ce parte a corpului le eclipsau: bunicul meu îmi făcuse, de pildă, un fel de pantaloni scurți dintr-un pulover vechi, pantaloni care se purtau pe sub orice fustă sau pantaloni adevărați.

Ideea e că-n lunile astea de toamnă tîrzie, un pic înainte să se facă 30 de ani de la revoluție, frigul din casă mi-a amintit de perioada anilor ’80. Pe lîngă o oarecare inevitabilă duioșie a amintirilor, sentimentul predominant e unul de frustrare și revoltă: nu mai e în nici un fel momentul să retrăim asemenea senzații tari. Desigur, oricine, dacă are bani suficienți, își poate pune o centrală de apartament. Dar nu asta e ideea, ci ca toată lumea, inclusiv cei care nu își permit sau nu au energia de a face transformări majore, să nu sufere de frig în apartamentele lor. Și să se poată spăla, fără să încălzească oala pe aragaz, cînd au chef. Căci, altfel, deja am început să ne simțim ca-ntr-un soi de tabără, pre-apocaliptică, în care ne trezim cercetași fără voia noastră.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Cum a slăbit Damian Drăghici aproape 70 de kilograme. „Am avut zile când puteam să trăiesc doar din zahăr” VIDEO
Artistul, care a dezvăluit cum s-a transformat din punct de vedere fizic și mental, povestit că cea mai mare luptă pe care a dus-o a fost cea cu zahărul, și nu cea cu kilogramele.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.