Alte glasuri, alte primăveri

Publicat în Dilema Veche nr. 936 din 17 – 23 martie 2022
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg

Încet-încet, o să ieșim și din iarna asta, deși primăvara se lasă îndelung așteptată, la fel ca în ultimii ani. Îți dă ceva speranțe în februarie, cînd sînt zile neobișnuit de calde, apoi iarna revine în forță în martie, urmează un aprilie rece, un mai ploios și ne trezim în iunie că n-am avut parte decît de o primăvară fragmentată din care n-am înțeles nimic. Poate că există într-adevăr schimbări climatice ireversibile, mult prea subtile pentru mulți dintre noi, poate că pur și simplu s-a întors lumea cu susu-n jos. De cîțiva ani, am o mică pasiune domestică pentru starea vremii și cred că e moștenită genetic. Am descoperit de curînd un jurnal al tatălui meu de prin anii ʼ70-ʼ80 unde, pe lîngă niște scurte consemnări zilnice despre starea comunismului românesc, cîteodată și despre starea „satrapului”, despre cît de gălbejit și lipsit de vlagă apare la televizor, poate că avem noroc și-l macină vreun cancer – cine știe? –, erau și scurte însemnări despre vreme. De pildă: „15 februarie 1981, frig, presiune în scădere, la limita înghețului. Așteptăm zăpada? Nu, doar cîțiva fulgi...”. Sau: „10 martie 1986. Soare, dar vîntos. Ziua s-a mărit considerabil”. „24 martie, o aversă ca vară. După ploaie, atmosferă clară. De la etajul 11 al Casei Scînteii se văd Bucegii”. E interesant să compar zile, date din calendar, cu cele din urmă cu 40, chiar 50 de ani. Perpetuarea acestor anotimpuri care ne guvernează de fapt existența mi se pare eternă și îmi dă o senzație de siguranță. Starea vremii în sine e cea mai sigură stare de fapt.

Încet-încet, o să ieșim și din iarna asta, urmează încă o primăvară absurdă, oare ce se întîmplă cu deceniul ăsta 2020, cine l-a „programat” pentru noi? Nu știu ce credeți voi, dar eu de trei ani am senzația că trăiesc într-o distopie care nu se mai termină. Mai întîi a fost „filmul” cu pandemia care și-a urmat impecabil reteța – apare un virus nou, oamenii se îmbolnăvesc, mor, sistemele sanitare ale lumii sînt în colaps, oamenii de știință descoperă vaccinul, specia umană este sau nu este salvată, dar, în general, da, pentru că merită (oare?), undeva într-o eprubetă a unui om din ăsta de știință există o variantă mutantă a virusului de zece ori mai periculoasă, pentru un posibil sequel, în cazul în care filmul a avut succes. E doar un sinopsis, o poveste simplificată a pandemiei, însă poate fi o bună idee de a-i explica unui copil de 7 ani – care în anul 2020 abia intrase în clasa I și n-a putut să meargă la școală, s-a întîlnit cu colegii și cu învățătoarea lui doar online – ceea ce s-a întîmplat cu lumea noastră. Nu mi-am permis niciodată, absolut niciodată, să-mi exprim în mod public nici o părere legată de pandemie, virus sau vaccin, indiferent de dilemele și îndoielile mele, dar și de micile drame din familia mea (noroc că nu au fost mari, însă au niște consecințe). Pentru că sînt doar un om care scrie. Nu sînt virusolog, nu sînt imunolog, nu sînt doctor. Pur și simplu, nu știu. Am urmat și eu regulile și am respectat restricțiile ca orice cetățean, m-am vaccinat în mod regulamentar, fără chef și fără convingere, am trecut prin boală tot în mod regulamentar, la două luni după vaccin. Dintr-odată, toate restricțiile s-au „relaxat”, intru prin magazine, doi sînt cu mască, doi fără mască, oamenii sînt derutați, par niște șosete desperecheate, oare tot ce am trăit în ultimii doi ani a fost real sau am visat urît? Citesc că apar noi focare prin China și că în Europa se apropie următorul val. Nu, dragii mei, pentru mine personal pandemia s-a terminat, altfel voi avea senzația că trăiesc zilele pe care le mai am de trăit așa cum se zvonea că trăiește Michael Jackson la ferma lui, Neverland – sub un clopot de sticlă. Cu ce m-am ales în urma pandemiei? Cu o dezamăgire profundă față de specia umană, mai mare decît o aveam înainte. Atît față de cei care au trăit în toată această perioadă în hrubele lor populate de zombie „înțepați” și „perforați”, care și-au urît semenii ce purtau „botnițe”, cît și față de ceilalți, care le-au dorit la modul cel mai sincer moartea celor nevaccinați, pe care i-au învinuit pentru eșecul gestionării pandemiei și cărora le-au spus constant: „Marș la vaccinare!”. Mi s-a părut grotesc eroismul civic de doi lei al brațului dezgolit la vaccin și afișat în mod public pe Internet și mi-a fost silă de atitudini ostile, revoltate, demonstrative, de tipul „Nu există, domʼle, nici un virus” sau, în cel mai bun caz, „E doar o gripă!”. Cu toții, din ambele tabere, și-au urmat cauza, au încercat să „salveze” cu forța planeta... oare chiar mai merită să fie salvată?

Încet-încet, vom ieși și din iarna asta, o altă primăvară, distopia continuă. O sun pe maică-mea ca să o întreb ce mai face și îmi răspunde oftînd: „Uite, mă uitam la război!”. Ne uităm cu toții împietriți la televizor, la război, războiul ne înspăimîntă, e foarte aproape de noi, dintr-odată războiul acela din cărțile de istorie și din amintirile bunicilor de pe front devine posibil în țara vecină, în țara noastră, în orașele noastre, pe străzile noastre. Privim împietriți ce se întîmplă în Ucraina, nu ne vine să credem că e realitate. Apoi ne dezmeticim și vrem să ajutăm, să arătăm că sîntem capabili de solidaritate, să demonstrăm că, de fapt, sîntem buni. Oare chiar sîntem buni? Sau întrebarea este, de fapt: sîntem mai buni decît alții? Desigur, apar voci care spun: „Nu există, dom’le, nici un război!” sau „Parcă ar fi ceva război, dar nu e cum ne arată ăștia la televizor!”. Îi urîm pe ruși, pe toți rușii. Apar alte voci – să nu se mai citească Dostoievski, să nu se mai cînte nicăieri Ceaikovski. Un scriitor îndrăznește să scrie pe Facebook altceva decît despre război, are un vis de iarnă, cu zăpadă, inofensiv, o altă scriitoare mai progresistă sare la gîtul lui: „Da, tu ai un vis de iarnă, în timp ce femeile alea mor în frig și sub bombe” (citez din memorie). Am amici ruși, tineri și foarte tineri, artiști, realizatori de film documentar care se uită și ei împietriți la același război, din cealaltă parte a porții celei mari din Mordor. M-am tot gîndit în ultimele săptămîni ce aș putea scrie la rubrica mea ca să nu pară inadecvat, superficial (de altfel, recunosc că nici nu prea îmi arde de scris zilele astea). Mi-am dat seama că nu pot scrie despre război, nu sînt analist politic sau militar, nu pot să-mi dau cu părerea despre cele ce se întîmplă, nu sînt „doctor” în război cum sînteți voi, cei de pe Internet. Și nici nu-mi doresc să fiu. Așa că voi reveni la textele mele despre micile bucurii și tristeți ale vieților noastre mărunte, de zi cu zi, cît timp or să mai fie. Între timp, mă uit ca și voi împietrită la toată această durere umană, la toți acei oameni care fug ca să-și protejeze copiii, dar și animalele. Oamenii cu animalele lor de companie mă emoționează tare mult – în urmă cu sute de ani, oamenii fugeau de război cu cîte o capră, un vițel sau o găină, strict pentru supraviețuire, acum fug strîngînd la piept cîini și pisici. Poate că e prea devreme să-mi pierd total încrederea în această specie. Și mai sînt orașele, statuile, tot ce au clădit oamenii ăștia secole de-a rîndul. Mă emoționează pînă la lacrimi statuile pe care oamenii le-au înfășat cu grijă ca pe niște bebeluși, din Lvov (apropo, pentru prezentatorii de la știri, cel mai bine este să pronunțați Liov, nu Lîvov), mă emoționează Odessa, un oraș de care sînt îndrăgostită fără să fi ajuns niciodată acolo.                

„24 februarie 1982“, scrie tatăl meu în jurnal. „Cîteva raze de soare dimineață, după care înnorat. Frig pînă înspre seară, Adina vrea să mergem în parc să ne dăm pe hintatei... e un loc în Politehnică unde sînt trei hinte, trei leagăne. Doina îi explică că e prea frig. Ieșim cu căruciorul prin Militari, pe trotuar. După ce o plimbăm, adoarme, în sfîrșit.”

Da, era o zi liniștită pentru noi pe 24 februarie 1982, în România. O familie cu un copil mic. Oare ce visuri și planuri își făceau pentru mine acei părinți? Într-o țară ca un lagăr de concentrare. Ce sperau pentru mine, în afară de faptul că erau programați să mă iubească?

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (II)
Dar poate că mai mult decît plimbarea în sine conta acel „împreună”.
p 19 jpg
Cultul virginității
Ideea că virginitatea fizică atestă puritatea și inocența depășește granițele religioase, devenind un construct social și ipocrit prin care unei femei i se anulează calitățile morale în favoarea celor fizice, ajungînd să fie prețuită mai degrabă integritatea trupului decît mintea și sufletul.
p 20 San Filippo Neri WC jpg
Despre creștinism și veselie
Multe dintre textele clasice ale creștinismului dovedesc o relație încordată pe care Sfinții Părinți o întrețineau cu rîsul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Migdalul lui Origen
Editat, tradus, redescoperit în bogăția și autenticitatea sa în ultimul secol, Origen revine de fiecare dată în atenția cititorilor cu o înnoită putere de atracție.
Zizi și neantul jpeg
Dacia roșie
Era o oază, într-o vreme în care lucrurile se degradau pe zi ce trecea: la cantina de acolo se putea mînca bine și ieftin, ba chiar și cumpărai una-alta pentru acasă, uneori.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La Galați, o candidată a fost surprinsă în timp ce încerca să fraudeze examenul de bacalaureat cu un pix-telefon. Avea 45 de ani și era absolventă a unui liceu particular, la frecvenţă redusă.
41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.

Adevarul.ro

image
Avertizări de caniculă şi vijelii pentru toată ţara. Unde se vor înregistra fenomene extreme: harta regiunilor afectate
Avertizări de Cod Portocaliu şi Cod Galben de ploi torenţiale, vijelii şi grindină au fost emise marţi, 5 iulie, pentru mai multe judeţe din ţară.
image
Atacul rechinilor. Ce spun biologii marini despre cazul turistei românce ucise în Marea Roşie a Egiptului
Periodic, rechinii atacă turiştii în Marea Roşie. Ultima victimă este o româncă de 40 de ani din Suceava. Aceasta nu a avut nicio şansă în faţa Marelui Alb care la doar 600 de metri distanţă mai ucisese o turistă din Austria.
image
Cum se vor impozita imobilele şi care este baza de calcul pentru contribuţiile la pensii şi sănătate
Modificările Codului Fiscal prevăd, printre altele, şi modificări ale modului de calcul pentru plata imobilelor, dar şi a bazei de calcul pentru contribuţiile la sănătate şi pensii.

HIstoria.ro

image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.
image
SUA și Republica Dominicană - Cum a eșuat o anexare dorită de (mai) toată lumea
Pe 2 decembrie 1823, într-o vreme când majoritatea coloniilor spaniole din Americi își declaraseră independența sau erau pe cale s-o câștige, președintele SUA, James Monroe, a proclamat doctrina care-i poartă numele și care a devenit unul dintre documentele emblematice ale istoriei politice a SUA și a lumii.