A dărui şi a primi
„Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pămînt. Pîinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău…“
Stă pe spate, culcat direct pe trotuarul încă ud de la ploaia asta de primăvară rece și-i dă înainte cu rugăciunea bolborosită. Disting cuvintele pentru că o știu. Altminteri n-aș fi înțeles nimic din șirul monoton de sunete neterminate care se înghit unele pe altele înainte de a se isprăvi.
Îl cunosc bine. E homles-ul străzii noastre, stă pe aici de vreo doi ani și nu s-ar da dus în vreun adăpost oricît de frig ar fi. Acum e mai bine, se dezmorțește totul pe afară, au apărut mierlele care i dau cu cîntatul încă din zori, castanii din curtea vecinului au niște muguri mari, grași, gata să se deschidă. Toată iarna a dus-o pe afară, lîngă gura unei centrale care scotea un abur toxic, vicios, dar cald.
Sigur că e rufos, e murdar, cu haine de căpătat puse unele peste altele, un pulovăr întărit de slin, un palton de damă prea strîmt, ghete mototolite. Are o barbă înspicată, nu pare foarte în vîrstă, dar la ei nu poți să știi niciodată. Sub tot jegul și slinul ăla ar putea fi un bărbat frumos.
Stă culcat cît e de lung pe trotuar și-i dă înainte cu Tatăl. Ține mîinile încrucișate pe piept ca mortul pe catafalc și e singur în toată nebunia asta a lui. Mă apropii și-i pun niște bani în mîini. Apucă banii, deschide un ochi, se uită la mine și apoi îi azvîrle cumva nervos lîngă el. Nu prea departe însă, cît să fie la îndemînă, să nu-i zboare vîntul cumva. Gestul m-a uimit întrucîtva, deși îl știam cît de morocănos e, dar, na, cine se așteaptă ca un biet amărît ca el să fie și simpatic? M am îndepărtat cu un rest de mirare în cap și în ochi, mă gîndeam că poate nu se face să-l întrerupi pe om din rugăciune, și nu se face, cînd îl aud: „…cea de toate zilele / Dă-ne-o nouă astăzi… Auzi, da’ niște țigări ai?“ Aveam, cum să nu am, m-am întors plină de solicitudine și i-am dat vreo trei-patru din pachet. Le-a luat și pe alea, le-a pus pe piept, „…și ne iartă nouă greșelile…“
Omul a primit ce aveam eu de dat. Mă gîndeam apoi cît de mult mi-a trebuit mie să învăț a primi ceva cu oarecare grație. Pînă de curînd orice gest de mărinimie al vreunui cunoscut sau necunoscut era întîmpinat cu oarecare teamă, cu un iz de neîncredere; n-aș fi meritat eu așa ceva. Iar mulțumirile erau peste măsură. Exagerate. Temenele orientale, insistență în a-mi arăta recunoștința. Simțeam că trebuie ca omul ăla să știe pe deplin cît de mult îi mulțumesc. Probabil că sfîrșeam prin a-l face să se simtă de-a dreptul prost. Între timp m-am mai educat. Primesc cu mare recunoștință, dar am învățat să mulțumesc decent.
Mi-am adus apoi aminte de sperietura pe care a tras-o o femeie la metrou atunci cînd m-am repezit să-i iau geanta grea din mînă ca s-o ajut să urce scările. O fi crezut biata că vreau s-o agresez, să-i fur papornița aia imens de grea din mînă, căci, Dumnezeule, nu știu ce căra acolo, dar părea să fie toată casa lumii înghesuită în ea. Ați observat cum o mărinimie gratis, din senin, un gest bun către un oarecare e privit inițial cu teamă? Dar de ce m-o ajuta omul ăsta? Ce interes o avea, ce-o fi la mijloc? Gestul ăsta bun al lui m-o îndatora pe viitor?
Puțină lume știe să primească. Trebuie să fie acolo o cale curată, cu două sensuri, în a dărui și în a primi. Știam să dăruiesc, am învățat să primesc. Nu-mi mai pun atîtea întrebări și nici nu-l înec pe omul ăla cu milioane de mulțumiri. Homles-ul meu morocănos n-avea ce să dea, dar avea ce primi. Și n-avea cum s-o facă altfel.
A mai fost un tip care a avut de dat, despre care lumea credincioasă zice că s-a întrupat în dăruire. L-a luat lumea de nebun – așa se întîmplă întotdeauna –, omul și-a văzut de treabă și a dat tot ce avea de dat. Cîțiva au primit, majoritatea nu, încă. Tipul ăsta se numește Iisus, o să învie acuș, în cîteva zile. Eu, una, pot să primesc măcar o poveste frumoasă.
Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.
