Un an greu şi pentru presă

Cezar Paul Bădescu
Publicat în Dilema Veche nr. 308 din 7-13 ianuarie 2010
Un an greu şi pentru presă jpeg

Criza economică a afectat, aşa cum era de aşteptat, şi zona mass media, iar multe publicaţii au avut de suferit de pe urma ei, în anul 2009. Unele şi-au restrîns activitatea şi au făcut disponibilizări, altele s-au închis.

De exemplu, unele ziare centrale au renunţat să apară în anumite zile. Este cazul României libere, care anunţa în luna iunie că renunţă la ediţia de sîmbătă, ca urmare a scăderii vînzărilor de publicitate. La fel, în noiembrie, Ziua a renunţat să mai apară lunea în varianta tipărită, în această zi optînd exclusiv pentru varianta online.

Alte redacţii au apelat la soluţia disponibilizărilor în masă. În martie, Gardianul anunţa disponibilizarea a 22 de angajaţi. Exemplul a fost preluat şi de Evenimentul zilei, care în aceeaşi lună punea pe liber 36 de jurnalişti, invocînd criza economică. La puţin timp după aceea, şi România liberă concedia 20 de angajaţi.

În Grupul Realitatea-Caţavencu, mai ales în cazul Cotidianului, căderea n-a fost dintr-odată, ci în reprize. Mai întîi, în iulie, s-a luat decizia reducerii salariilor tuturor angajaţilor, uneori ajungîndu-se chiar pînă la 50%. La numai cîteva săptămîni după această decizie, aproximativ 25 de jurnalişti de la Cotidianul erau trecuţi exclusiv pe online, cu un salariu de 1000 de lei pe lună. Apoi conducerea ziarului a fost schimbată şi a fost adus Cornel Nistorescu. Au urmat demiteri şi demisii ale celor mai mulţi jurnalişti din garda veche a Cotidianului, pentru ca, la sfîrşitul anului, ziarul să se închidă de tot. În Grupul Realitatea-Caţavencu a fost închis şi cotidianul Business Standard, se anunţă că aceeaşi soartă va avea şi agenţia de ştiri NewsIn, iar multe dintre revistele grupului (24 Fun, Tabu, Aventuri la pescuit, Super Bebe şi Bucătăria pentru toţi) au fost invitate să-şi găsească finanţatori care să le editeze, pentru că Realitatea-Caţavencu încetează să mai facă acest lucru.

Publicaţiile din trustul lui Sorin Ovidiu Vântu care şi-au închis porţile către sfîrşitul anului nu au fost, din păcate, singurele în situaţia aceasta.

Încă din februarie 2009, Ringier România anunţa încetarea apariţiei ziarului gratuit Compact (şi, totodată, desfiinţarea a 22 de locuri de muncă). În martie, Business Media Group închidea ediţia românească a revistei Business Review. În aprilie, Igloo Media a făcut acelaşi anunţ, în privinţa revistei Re:publik – invocîndu-se, desigur, criza financiară.În noiembrie, cei de la Burda România au făcut public faptul că numărul din noiembrie-decembrie al revistei Men’s Health este ultimul editat de ei. Compania Attica Media a preluat brandul Men’s Health pentru România, dar a anunţat că, din ianuarie 2010, va închide revista Maxim, pe care o edita. Motivul invocat: desigur, criza economică. (C.P.-B.)
 

header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.