DevotaÈ›ii domeniului – mă refer la matematică în acest caz, dar extensia poate cuprinde È™i alte discipline –, asemeni sihaÈ™trilor, retraÈ™i din lume, fără contacte chiar cu cei care slujesc acelaÈ™i Zeu, suportă cu stoicism caznele „mîntuirii prin inteligență“, cum ar zice Swedenborg. Sînt cei care ispășesc un păcat care nu a fost comis, purtîndu-È™i demni crucea încrustată cu misterioase semne pentru cei din afara breslei.
La periferia Sankt-Petersburgului, într-un modest apartament, trăieÈ™te la limita sărăciei unul dintre cei mai mari matematicieni ai momentului: Grigori Perelman. Interiorul aduce a „chilie“ de pustnic – o masă, un scaun È™i un pat ponosit –, fără icoane pe pereÈ›i, în loc de Biblie are la căpătîi cine È™tie ce tratat de topologie matematică, iar palida lumină din încăpere e dată de o candelă modernă: lumina unui display. Soneria de la intrare e toaca la ale cărei chemări nu răspunde niciodată, contactele cu semenii nu îl interesează, îi sînt suficiente „un creion, o hîrtie È™i o stare de spirit“. Sărăcia lucie îl È›ine departe de tentaÈ›ii, paradoxal îi dă chiar un stenic sentiment de securitate emoÈ›ională, o garanÈ›ie a concentrării maxime fără de care izbînda nu e posibilă.
GriÈ™a, cum îi spun colegii È™i prietenii, a fost de mic un elev dificil, avînd dificultăți de adaptare la rigorile unei È™coli de elită din vechiul Leningrad, „Școala 239“, specializată în matematică. Mama a renunÈ›at la profesorat (matematică) pentru a fi aproape de un geniu în devenire. Discuta adesea cu „antrenorii“ de matematică din taberele special organizate pentru elevii supradotaÈ›i, despre gradul de dificultate al problemelor date spre rezolvare, despre performanÈ›ele odraslei, de care nu se îndoia, dar neliniÈ™tile veneau din altă parte: GriÈ™a refuza adesea să mănînce, iar printre multe alte bizarerii era È™i faptul că È™ireturile de la pantofi nu È™i le înnoda niciodată! Am în față o biografie – Dans la tête d’un génie, de Masha Gessen –, iar pe copertă este o fotografie mai recentă a celebrului matematician: în haine ponosite, cu o pungă de plastic în mînă ce sugerează o ieÈ™ire la cumpărături, iar È™ireturile pantofilor sînt, ca de obicei, neînnodate.
PărinÈ›ii au încercat fără succes îmblînzirea rebelului. Vioara a abandonat-o repede, tenisul de masă îl practica sporadic, iar cursurile de înot le-a refuzat, avînd oroare de apă – inclusiv cea de spălat! Hidrofobia È™i legenda biblică par a-i sugera un proiect pe măsura geniului: „Calculul vitezei cu care mergea pe apă Iisus Hristos pentru a nu se scufunda“.
Ascensiunea nu i-a fost uÈ™oară: elev cu un potenÈ›ial de inteligență excepÈ›ional, dese conflicte cu colegii È™i profesorii, adversități la tot pasul pe care, adesea, el însuÈ™i le provoca, È™i nu în ultimul rînd discriminarea antisemită, mascată sau la vedere, practicată nu numai în È™coală, dar È™i în universitățile È™i instituÈ›iile academice sovietice – iată cîteva dintre stavilele greu de surmontat. Probabil că de aici i se trage ura pentru „matematica instituÈ›ionalizată“, solitudinea apărîndu-i ca fiind soluÈ›ia unică pentru realizarea îndrăzneÈ›elor sale proiecte.
La vîrsta de 16 ani, în 1982, cîÈ™-tigă Olimpiada InternaÈ›ională de Ma-tematică de la Budapesta cu un „scor perfect“, adică punctajul maxim în limbajul olimpicilor: „42 din 42“. Bucuria victoriei nu a fost numai premiul în sine, ci È™i intrarea fără examen la Universitatea din Leningrad, unde erau admiÈ™i numai doi candidaÈ›i de origine evreiască în fiecare an. RezonanÈ›a patronimului nu a mai fost o piedică, fiind admis la „excepÈ›ional“. InteligenÈ›a unui adolescent a sfidat dogma comunistă.
A refuzat multe onoruri: „Premiul Societății Europene de Matematică“, „Medalia Fields“, „echivalentul“ premiului Nobel pentru matematică, „Premiul mileniului“ – un milion de dolari americani! – decernat de „Clay Mathematics Institute“, o prestigioasă instituÈ›ie americană de cercetări în domeniu. Rezolvarea „Conjecturii lui Poincaré“, o problemă formulată în anul 1904, problemă la care au trudit mulÈ›i matematicieni – un secol! –, i-a adus acest trofeu în anul 2006.
Celebre universități americane – Stanford, Berkeley, Princeton, MIT etc. – s-au întrecut în oferte pentru a-l avea ca asociat sau colaborator. Jim Simons, È™eful departamentului de matematică de la „Stony Brook“, disperat de nereuÈ™ita aducerii lui Perelman între cercetătorii de la Columbia University, i-a făcut o ofertă incredibilă: să-È™i dicteze condiÈ›iile, iar salariul să È™i-l fixeze singur!
De necrezut, oferta americanilor nu l-a interesat.
DeÈ™i în ultima vreme trăia din puÈ›inii bani agonisiÈ›i în periplul american de conferinÈ›e, refuza toate ajutoarele care veneau din partea prietenilor È™i a unor instituÈ›ii. Orgoliul era mai presus decît toate ofertele materiale. Pensia mamei sale – aproximativ optzeci de dolari americani pe lună – acoperea cu greu nevoile cotidiene ale familiei. Masha Gessen, ziaristă născută la Moscova, dar care trăieÈ™te la New York, autoarea volumului biografic menÈ›ionat mai sus, are o explicaÈ›ie proprie privind decizia de neînÈ›eles a matematicianului rus: „La raison de son refus était plus simple: l’idée de servir de trophée, pour quelconque université, le revolté“.
Perioada dintre nominalizarea la Premiul Mileniului (Institutul Clay) È™i acordarea efectivă poate dura pînă la trei ani, timp în care un număr de cîÈ›iva matematicieni, vîrfuri mondiale în domeniu, selectaÈ›i de departamentul de specialitate al instituÈ›iei, se pronunță asupra valabilității soluÈ›iei problemei puse în discuÈ›ie, inclusiv redactarea È™i publicarea ei într-o prestigioasă revistă de specialitate. Unii dintre cei propuÈ™i pentru evaluarea tra-valiului lui Grigori Perelman – „un fel de ascensiune pe Everestul matematicii“ – au avut probleme cu înÈ›elegerea soluÈ›iei. Erau cei mai competenÈ›i în domeniul topologiei matematice, dar scăpărătoarea in-teligență a rusului i-a pus în dificultate.
EmoÈ›ii scăpate de sub control, lipsa empatiei, întreruperea bruscă a conversaÈ›iei cînd ajunge la subiectul care îl interesează, igienă precară, dezordine vestimentară, explozie de furie pentru motive minore etc. sînt cîteva dintre simptomele specifice autismului. Psihologul britanic Simon Baron-Cohen a studiat, printre altele, o formă particulară de autism: sindromul Asperger. Testul a fost făcut pe grupuri de doctoranzi de la Universitatea Cambridge, Marea Britanie, iar rezultatul a fost surprinzător: probabilitatea ca matematicienii să fie atinÈ™i de autism era de la trei pînă la cinci ori mai mare comparativ cu cei din alte discipline È™tiinÈ›ifice. Masha Gessen, într-o lungă convorbire telefonică cu Simon Baron-Cohen, i-a sugerat acestuia să meargă la Sankt-Petersburg È™i să-l contacteze pe Grigori Perelman pentru o evaluare psihologică, ba chiar să încerce a-i măsura „coeficientul de autism (AQ)“. Dar, cum era uÈ™or de bănuit, refuzul „subiectului“ la această provocare a fost categoric: Niet!
Nu este exclus ca Grigori Perelman să fie atins de sindromul Asperger, dar asta are mai puÈ›ină importanță, relevante sînt extraordinarele lui performanÈ›e matematice.
În Penseés, Pascal – geniu al fizicii È™i al matematicii, deopotrivă – vorbeÈ™te despre virtuÈ›ile bolii: „…c’est que je connais les dangers de la santé et les avantages de la maladie“. AfirmaÈ›ie curioasă din partea unui om care a suferit toată viaÈ›a. Să fie bolile È™i infirmitățile stimulente ale potenÈ›ialului creator?
(fragment din volumul Vămile albastre, Editura Institutul European)
Emil Belu este scriitor È™i trăieÈ™te în Canada.
Foto: Grigori Perelman în 1993, wikimedia commons
