Devotații domeniului – mă refer la matematică în acest caz, dar extensia poate cuprinde și alte discipline –, asemeni sihaștrilor, retrași din lume, fără contacte chiar cu cei care slujesc același Zeu, suportă cu stoicism caznele „mîntuirii prin inteligență“, cum ar zice Swedenborg. Sînt cei care ispășesc un păcat care nu a fost comis, purtîndu-și demni crucea încrustată cu misterioase semne pentru cei din afara breslei.

La periferia Sankt-Petersburgului, într-un modest apartament, trăiește la limita sărăciei unul dintre cei mai mari matematicieni ai momentului: Grigori Perelman. Interiorul aduce a „chilie“ de pustnic – o masă, un scaun și un pat ponosit –, fără icoane pe pereți, în loc de Biblie are la căpătîi cine știe ce tratat de topologie matematică, iar palida lumină din încăpere e dată de o candelă modernă: lumina unui display. Soneria de la intrare e toaca la ale cărei chemări nu răspunde niciodată, contactele cu semenii nu îl interesează, îi sînt suficiente „un creion, o hîrtie și o stare de spirit“. Sărăcia lucie îl ține departe de tentații, paradoxal îi dă chiar un stenic sentiment de securitate emoțională, o garanție a concentrării maxime fără de care izbînda nu e posibilă.

Grișa, cum îi spun colegii și prietenii, a fost de mic un elev dificil, avînd dificultăți de adaptare la rigorile unei școli de elită din vechiul Leningrad, „Școala 239“, specializată în matematică. Mama a renunțat la profesorat (matematică) pentru a fi aproape de un geniu în devenire. Discuta adesea cu „antrenorii“ de matematică din taberele special organizate pentru elevii supradotați, despre gradul de dificultate al problemelor date spre rezolvare, despre performanțele odraslei, de care nu se îndoia, dar neliniștile veneau din altă parte: Grișa refuza adesea să mănînce, iar printre multe alte bizarerii era și faptul că șireturile de la pantofi nu și le înnoda niciodată! Am în față o biografie – Dans la tête d’un génie, de Masha Gessen –, iar pe copertă este o fotografie mai recentă a celebrului matematician: în haine ponosite, cu o pungă de plastic în mînă ce sugerează o ieșire la cumpărături, iar șireturile pantofilor sînt, ca de obicei, neînnodate.

Părinții au încercat fără succes îmblînzirea rebelului. Vioara a abandonat-o repede, tenisul de masă îl practica sporadic, iar cursurile de înot le-a refuzat, avînd oroare de apă – inclusiv cea de spălat! Hidrofobia și legenda biblică par a-i sugera un proiect pe măsura geniului: „Calculul vitezei cu care mergea pe apă Iisus Hristos pentru a nu se scufunda“.

Ascensiunea nu i-a fost ușoară: elev cu un potențial de inteligență excepțional, dese conflicte cu colegii și profesorii, adversități la tot pasul pe care, adesea, el însuși le provoca, și nu în ultimul rînd discriminarea antisemită, mascată sau la vedere, practicată nu numai în școală, dar și în universitățile și instituțiile academice sovietice – iată cîteva dintre stavilele greu de surmontat. Probabil că de aici i se trage ura pentru „matematica instituționalizată“, solitudinea apărîndu-i ca fiind soluția unică pentru realizarea îndrăznețelor sale proiecte.

La vîrsta de 16 ani, în 1982, cîș-tigă Olimpiada Internațională de Ma-tematică de la Budapesta cu un „scor perfect“, adică punctajul maxim în limbajul olimpicilor: „42 din 42“. Bucuria victoriei nu a fost numai premiul în sine, ci și intrarea fără examen la Universitatea din Leningrad, unde erau admiși numai doi candidați de origine evreiască în fiecare an. Rezonanța patronimului nu a mai fost o piedică, fiind admis la „excepțional“. Inteligența unui adolescent a sfidat dogma comunistă.

A refuzat multe onoruri: „Premiul Societății Europene de Matematică“, „Medalia Fields“, „echivalentul“ premiului Nobel pentru matematică, „Premiul mileniului“ – un milion de dolari americani! – decernat de „Clay Mathematics Institute“, o prestigioasă instituție americană de cercetări în domeniu. Rezolvarea „Conjecturii lui Poincaré“, o problemă formulată în anul 1904, problemă la care au trudit mulți matematicieni – un secol! –, i-a adus acest trofeu în anul 2006.

Celebre universități americane – Stanford, Berkeley, Princeton, MIT etc. – s-au întrecut în oferte pentru a-l avea ca asociat sau colaborator. Jim Simons, șeful departamentului de matematică de la „Stony Brook“, disperat de nereușita aducerii lui Perelman între cercetătorii de la Columbia University, i-a făcut o ofertă incredibilă: să-și dicteze condițiile, iar salariul să și-l fixeze singur!

De necrezut, oferta americanilor nu l-a interesat.

Deși în ultima vreme trăia din puținii bani agonisiți în periplul american de conferințe, refuza toate ajutoarele care veneau din partea prietenilor și a unor instituții. Orgoliul era mai presus decît toate ofertele materiale. Pensia mamei sale – aproximativ optzeci de dolari americani pe lună – acoperea cu greu nevoile cotidiene ale familiei. Masha Gessen, ziaristă născută la Moscova, dar care trăiește la New York, autoarea volumului biografic menționat mai sus, are o explicație proprie privind decizia de neînțeles a matematicianului rus: „La raison de son refus était plus simple: l’idée de servir de trophée, pour quelconque université, le revolté“.

Perioada dintre nominalizarea la Premiul Mileniului (Institutul Clay) și acordarea efectivă poate dura pînă la trei ani, timp în care un număr de cîțiva matematicieni, vîrfuri mondiale în domeniu, selectați de departamentul de specialitate al instituției, se pronunță asupra valabilității soluției problemei puse în discuție, inclusiv redactarea și publicarea ei într-o prestigioasă revistă de specialitate. Unii dintre cei propuși pentru evaluarea tra-valiului lui Grigori Perelman – „un fel de ascensiune pe Everestul matematicii“ – au avut probleme cu înțelegerea soluției. Erau cei mai competenți în domeniul topologiei matematice, dar scăpărătoarea in-teligență a rusului i-a pus în dificultate.

Emoții scăpate de sub control, lipsa empatiei, întreruperea bruscă a conversației cînd ajunge la subiectul care îl interesează, igienă precară, dezordine vestimentară, explozie de furie pentru motive minore etc. sînt cîteva dintre simptomele specifice autismului. Psihologul britanic Simon Baron-Cohen a studiat, printre altele, o formă particulară de autism: sindromul Asperger. Testul a fost făcut pe grupuri de doctoranzi de la Universitatea Cambridge, Marea Britanie, iar rezultatul a fost surprinzător: probabilitatea ca matematicienii să fie atinși de autism era de la trei pînă la cinci ori mai mare comparativ cu cei din alte discipline științifice. Masha Gessen, într-o lungă convorbire telefonică cu Simon Baron-Cohen, i-a sugerat acestuia să meargă la Sankt-Petersburg și să-l contacteze pe Grigori Perelman pentru o evaluare psihologică, ba chiar să încerce a-i măsura „coeficientul de autism (AQ)“. Dar, cum era ușor de bănuit, refuzul „subiectului“ la această provocare a fost categoric: Niet!

Nu este exclus ca Grigori Perelman să fie atins de sindromul Asperger, dar asta are mai puțină importanță, relevante sînt extraordinarele lui performanțe matematice.

În Penseés, Pascal – geniu al fizicii și al matematicii, deopotrivă – vorbește despre virtuțile bolii: „…c’est que je connais les dangers de la santé et les avantages de la maladie“. Afirmație curioasă din partea unui om care a suferit toată viața. Să fie bolile și infirmitățile stimulente ale potențialului creator? 

(fragment din volumul Vămile albastre, Editura Institutul European) 

Emil Belu este scriitor și trăiește în Canada.

Foto: Grigori Perelman în 1993, wikimedia commons