Puțini creștini își cunosc personal episcopul, așa cum puțini alegători și-au întîlnit direct parlamentarul menit să-i reprezinte. Credincioșii „practicanți“ (și cetățenii foarte interesați de politică) au mai multe șanse să și încrucișeze pașii cu păstorii lor sufletești (și cu „aleșii“ lor). Cei mai mulți rămîn însă separați prin bariere nevăzute, dacă nu chiar metalice, de acești exponenți ai puterii spirituale sau democratice. Nu e ceva firesc, însă e oarecum inevitabil, căci înaltul cler și corpul legislativ constituie entități rarefiate, pe cînd „mulțimile“ sînt evident numeroase, adică indistincte. Totuși, fiecare sîntem o voce (un vot), fiecare întrupăm nu doar o personalitate și un destin singular, ci și un „mădular“ sau un „cetățean“ menit să alcătuiască, printr-o dinamică însumare comunitară, corpul mistic al Bisericii și pe cel politic, al națiunii. Vitalitatea celor două trupuri atîrnă de toate legăturile posibile, verticale sau orizontale, așa încît rețeaua – ca sumă a interconexiunilor transversale – rămîne adevărata temelie a supraviețuirii întregului. Legăturile între nivelul „superior“ și cel „de bază“ nu se reduc la interacțiunile nemijlocite. Te simți incorporat și prin adevăr. Dacă liderii mint sau vorbesc în limba de lemn, atunci ei se exclud și te exclud, iar distanța crește pînă la ruptură. Sînt sigur că oricine detecteză discursul adevărat, deși ni se spune că ne-am așezat în timpul post-adevărului. O dovadă a prezenței adevărate – rară și cu atît mai prețioasă – apare atunci cînd cel ajuns să conducă se pune în dubiu, se smerește, altfel spus te învață de bine, socotindu-se nevrednic. Poate că în politică pierzi prin modestie, dar în viața eclezială n-ai decît de cîștigat, căci micșorarea de sine te apropie de măreția Învățătorului divin. Am descoperit această aptitudine în ierarhul instalat de curînd ca episcop de Huși (loc traumatizat de un inenarabil scandal). Preasfințitul Ignatie s-a rodat pastoral în realitatea diasporei iberice. Apoi a preluat o eparhie modestă, unde a început să reconstruiască solid, cu naturalețea autenticității. Nu am avut bucuria unei relații cu istoric vechi, sînt în plină descoperire a acestei figuri proaspete a Sf. Sinod, prietenos cu intelectualii mireni, generos cu copiii săraci dintr-un județ năpăstuit, firesc în atitudinile zilnice și articulat în predicație. Tocmai mi a trimis, pe WhatsApp, link-ul predicii sale din Duminica a V-a a Postului pascal, din care cer voie să citez mai pe larg:

„Evanghelia de astăzi este minunat de actuală: oamenii aleargă după funcţii, privilegii şi putere. De unde ne dăm seama că oamenii se lasă îmbătaţi de putere? Dacă cer putere, au nevoie de privilegii. Cînd le dobîndesc, au nevoie de funcţii foarte bune. Cînd demnitatea funcţiei nu este în sincronicitate cu demnitatea caracterială, înseamnă că eşti un om îmbătat de putere, de mîndrie şi de orgoliu. Cînd ai primit funcţiile, uiţi cum să te comporţi faţă de cel de lîngă tine. Dacă doreşti o poziţie de vizibilitate, demnitatea acelei funcţii să fie de-o fiinţă cu demnitatea caracterului tău. Cînd eşti un om lipsit de caracter şi deţii o funcţie, înseamnă că eşti un om care doreşti cu orice chip puterea. Atunci devii un dictator, îi chinui pe cei din subordinea ta. Chinuindu-i, nu faci altceva decît să transmiţi că nu meriţi demnitatea funcţiei pe care ai primit-o. Hristos ne învaţă că adevărata putere nu înseamnă să domneşti asupra cuiva, nu înseamnă să te comporţi ca un stăpîn. Adevărata putere este slujirea! Cînd începi să slujeşti şi să te smereşti faţă de semenul tău, atunci eşti cu adevărat un om mare.“

Să admitem: rostirea de soiul acesta răsună excepțional, deși traduce niște perene evidențe morale. În cuvîntul evanghelic – reflex al Cuvîntului întrupat – se ghemuiește o forță uriașă, nevăzut-lucrătoare. De îndată ce lozinca omiletică lasă locul unei cugetări vii, sănătatea comunității revine, cu discreta strălucire a vieții netrucate. Cît m-aș bucura ca stilul ignatian să se răspîndească reiese din simpla scriere a prezentului text… 

Teodor Baconschi este diplomat și doctor în antropologie religioasă.