Declarație asupra învățăturii referitoare la „lumea rusă” („russkii mir”)

16 martie 2022
Declarație asupra învățăturii referitoare la „lumea rusă” („russkii mir”) jpeg

„Pentru pacea a toată lumea, pentru bunăstarea sfintelor lui Dumnezeu biserici și pentru unirea tuturor, Domnului să ne rugăm” (Sfînta Liturghie)

Invadarea Ucrainei de către Rusia pe 24 februarie 2022 este o amenințare istorică la adresa unui popor de tradiție creștin ortodoxă. Încă și mai tulburător pentru credincioșii ortodocși, înalta ierarhie a Bisericii Ortodoxe Ruse a refuzat să recunoască această invazie, livrînd în schimb declarații vagi despre necesitatea păcii în lumina „evenimentelor” și a „ostilităților” din Ucraina, subliniind fraternitatea popoarelor rus și ucrainean ca parte a „Sfintei Rusii”, învinovățind „Occidentul” pentru ostilități și chiar îndemnînd comunitățile să se roage în moduri care încurajează fățiș ostilitatea.

Spijinul multora din cadrul ierarhiei Patriarhatului Moscovei pentru războiul lui Vladimir Putin împotriva Ucrainei este înrădăcinat într-o formă religioasă fundamentalistă de etno-filetism ortodox, totalitară în natura ei, numită russkii mir (lumea rusă), o învățătură falsă care îi atrage pe mulți în Biserica Ortodoxă și care a fost chiar preluată de extrema dreaptă, dar și de fundamentaliștii catolici sau protestanți.

În ultimii 20 de ani, discursurile președintelui Vladimir Putin și ale Patriarhului Chiril (Gundiaev) al Moscovei (Patriarhatul Moscovei) au invocat repetat și au dezvoltat ideologia lumii ruse. Începînd cu 2014, cînd Rusia a anexat Crimeea și a declanșat un război în zona Donbas a Ucrainei, pînă cînd Rusia a început un război total împotriva Ucrainei, dar și după aceea, Putin și Patriarhul Chiril au folosit ideologia lumii ruse ca justificare principală pentru invazie. Această învățătură spune că există o sferă sau o civilizație rusă transnațională, numită „Sfînta Rusie”, care include Rusia, Ucraina, Belarus (uneori sînt menționate aici și Moldova și Kazahstan), precum și ruși sau rusofoni din întreaga lume. Învățătura mai spune că această lume rusă are un unic centru politic (Moscova), un centru spiritual comun (Kievul, ca „mamă a tuturor rușilor”), o limbă comună (rusa), o biserică comună (Biserica Ortodoxă Rusă – Patriarhatul Moscovei) și un patriarh comun (Patriarhul Moscovei) care lucrează „în simfonie” cu liderul național comun, președintele Vladimir Putin, pentru a guverna această lume rusă, dar și pentru a prezerva în comun o spiritualitate, o moralitate și  o cultură distincte de celelalte.

Învățătura mai spune că împotrivă s-a ridicat „Occidentul” corupt, condus de Statele Unite și de statele Europei de Vest care au capitulat în fața „liberalismului”, „globalizării”, „cristofobiei”, „drepturilor homosexualilor” promovate în parade gay, precum și a „secularismului militant”. Deasupra și împotriva Occidentului, precum și a ortodocșilor care-l susțin (precum Patriarhul Ecumenic Bartolomeu și alte biserici ortodoxe locale) stă Patriarhatul Moscovei, alături de Vladimir Putin, ca apărători ai adevăratei învățături ortodoxe, pe care ei o văd în termenii unei morale tradiționale, ale unei înțelegeri rigoriste și inflexibile a tradiției și ale venerării „Sfintei Rusii”.

De la întronizarea Patriarhului Chiril în 2009, figurile conducătoare ale Patriarhiei Moscovei precum și purtătorii de cuvînt ai statului rus s-au referit continuu la aceste principii pentru a submina baza teologică a unității ortodoxe. Principiul organizării etnice a Bisericii a fost condamnat la Conciliul de la Constantinopol, în 1872. Învățătura falsă a etno-filetismului este baza ideologiei lumii ruse. Dacă vom considera aceste false principii drept valide, atunci Biserica Ortodoxă încetează să mai fie Biserica din Evanghelii, a lui Iisus Hristos, a apostolilor, Biserica din Crezul Niceano-constantinopolean, a Conciliilor Ecumenice și a Părinților Bisericii. Unitatea ei devine intrinsec imposibilă.

Prin urmare, respingem erezia lumii ruse precum și acțiunile rușinoase prin care Guvernul Rusiei a dezlănțuit un război împotriva Ucrainei pe baza acestei învățături rele și inaccceptabile, în conivență cu Biserica Ortodoxă Rusă, ca fiind profund neortodoxe, necreștine și împotriva umanității chemată să fie „...luminată...spălată, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfîntului Duh” (Slujba Botezului). Așa cum Rusia a invadat Ucraina, așa și Patriarhatul Moscovei al Patriarhului Chiril a invadat Biserica Ortodoxă, ca de exemplu în Africa, producînd dezbinare și ceartă, cu nespuse consecințe rele nu doar asupra trupurilor cît în suflete, periclitînd mîntuirea celor credincioși.

Văzînd învățătura lumii ruse care devastează și dezbină Biserica, inspirați de Evanghelia Domnului nostru Iisus Hristos și de Sfînta Tradiție a Trupului Său cel viu, Biserica Ortodoxă, proclamăm și mărturisim următoarele adevăruri:

  • „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta. Dacă împărăţia Mea ar fi din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu predat iudeilor. Dar acum împărăţia Mea nu este de aici.” (Ioan, 18,36)

Afirmăm că scopul divin al istoriei, precum și împlinirea ei, telos-ul ei, este venirea Împărăției Domnului nostru Iisus Hristos, Împărăția celor drepți, a păcii și a bucuriei în Sfîntul Duh; o Împărăție atestată de Sfînta Scriptură interpretată cu autoritatea Părinților. Aceasta este Împărăția la care participăm pregustîndu-o la fiecare Sfîntă Liturghie: „Binecuvîntată este împărăția Tatălui, a Fiului și a Sfîntului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor” (Sfînta Liturghie). Această Împărăție este singurul temei și singura autoritate pentru ortodocși, precum și pentru toți creștinii. Nu există o altă sursă a revelației și nici un alt temei pentru orice comunitate, societate, stat, lege, identitate personală sau învățătură pentru ortodoxie ca Trup al lui Hristos cel viu decît cea care ne este relevată în, de către și prin Domnul nostru Iisus Hristos și Sfîntul Duh.

În consecință, condamnăm ca neortodoxă și respingem orice învățătură care încearcă să înlocuiască Împărăția lui Dumnezeu văzută de Profeți, proclamată și inaugurată de Hristos, despre care apostolii ne-au învățat, și primită ca înțelepciune de către Biserică, definită de dogma Sfinților Părinți, pe care o cunoaștem prin Sfînta Liturghie, cu o împărăție a acestei lumi, fie ea „rusă”, sacră bizantină sau orice altă împărăție pămîntească, care uzurpă puterea unică a lui Hristos de a ne aduce Împărăția lui Dumnezeu-Tatăl (1 Corinteni 15,24) și îi neagă lui Dumnezeu puterea de a șterge lacrimile din toți ochii (Apocalipsa 21.4). Condamnăm ferm orice formă de teologie care neagă faptul că creștinii sînt migranți și refugiați în această lume (Evrei 13,14), ceea ce înseamnă că, de fapt, „cetatea noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm Mîntuitor, pe Domnul Iisus Hristos” (Filipeni 3,20) și că creștinii „locuiesc în țările lor, dar numai ca trecători. Ei iau parte la toate cele la care iau parte toți cetățenii și se raportează la toate ca străini. Orice pămînt străin le este casă lor și orice casă a lor le este pămînt străin” (Epistola lui Diognet, 5).

Afirmăm că, așteptînd victoria finală a Împărăției lui Dumnezeu, recunoaștem ca unică și fundamentală autoritate pe Domnul nostru Iisus Hristos. În vremurile acestea, liderii pămîntești asigură pacea, astfel că oamenii lui Dumnezeu trăiesc „viață pașnică și netulburată... în toată cucernicia și curățenia” (Sfînta Liturghie). Astfel, nu există națiune, stat sau ordine omenească care poate să ne ceară mai mult decît ne cere Iisus Hristos, în fața numelui căruia „tot genunchiul să se plece, al celor cereşti şi al celor pămînteşti şi al celor de dedesubt” (Filipeni 2,10).

În consecință condamnăm ca ne-ortodoxă și respingem orice învățătură care subordonează Împărăția lui Dumnezeu, manifestată într-una singură și sfîntă Biserică a lui Dumnezeu, oricărei împărății a acestei lumi prin care se manifestă dorința unor stăpîni, fie ei bisericești sau lumești, de a ne mîntui pe noi. Respingem ferm orice formă de guvern care deifică statul (teocrație) și absoarbe Biserica, deposedînd-o de libertatea ei de a sta, profetic, împotriva oricărei nedreptăți. De asemenea, respingem pe toți cei care afirmă cezaropapismul, înlocuind supunerea lor față de Domnul nostru răstignit și înviat cu supunerea față de orice lider care se învestește cu putere și pretinde că este unsul lui Dumnezeu, fie că se numește „cezar”, „împărat”, „țar” sau „președinte”.

Afirmăm că dezbinarea umanității după grupuri rasiale, etnice, religioase, lingvistice sau orice altă trăsătură secundară a existenței omenești este specifică acestei lumi imperfecte și păcătoase care, urmînd tradiția patristică, se caracterizează prin „deosebiri ale cărnii” (Sf. Grigore de Nazianz, Cuvîntare 7, 23). Aserțiunea superiorității unui grup asupra altuia este un rău cacteristic acestui gen de deosebiri, este total contrară Evangheliei, unde toți sînt egali și una în Hristos, toți trebuie să răspundă Lui pentru faptele lor și toți au acces la dragostea și la iertarea Lui, nu ca membri ai unui grup social sau etnic, ci ca persoane create și născute deopotrivă în oglindirea și asemănarea cu Dumnezeu. (Geneză 1,26)

În consecință, condamnăm ca ne-ortodoxă și respingem orice învățătură care atribuie împuterniciri divine sau autoritate, sfințenie specială sau puritate oricărei identități locale, naționale sau etnice precum și orice învățătură care caracterizează orice cultură în particular ca fiind specială și binecuvîntată aparte de Dumnezeu, fie ea greacă, română, rusă, ucraineană sau oricare alta.

Urmînd poruncile Domnului nostru, afirmăm că, așa cum a spus Sfîntul Siluan Atonitul, „Mila lui Dumnezeu nu este în cel care nu-și iubește vrăjmașul”, și că nu putem avea pace dacă nu ne iubim inamicii. Astfel, declanșarea unui război este cea mai mare lepădare de legea dragostei lui Hristos.

În consecință, condamnăm ca ne-ortodoxă și respingem, orice învățătură care încurajează dezbinarea, neîncrederea, ura și violența între popoare, religii, confesiuni, națiuni sau state. Condamnăm, de asemenea, ca neortodoxă și respingem orice învățătură care demonizează sau încurajează demonizarea celor pe care statul sau societatea în numește „ceilalți”, inclusiv străinii, dizidenții politici sau religioși sau alte minorități stigmatizate social. Respingem orice dezbinare maniheistă sau gnostică care consideră superioritatea vreunei culturi ortodoxe din Răsărit sau a vreunui popor ortodox deasupra „Occidentului” decăzut și imoral. Este rău în mod special să condamni o altă națiune prin cereri speciale, liturgice, în Biserică, afirmînd superioritatea membrilor Bisericii ortodoxe și a culturilor acestor popoare ca fiind sfinte spiritualicește prin comparație cu „heterodoxia” lumească și seculară.

Afirmăm că Hristos ne cheamă să facem milostenie personală și comunitară pentru cei săraci, înfometați, fără adăpost, refugiați, migranți, bolnavi și suferinzi, pentru cei persecutați care caută dreptatea, pentru cei în necaz și în nevoie. Dacă refuzăm chemarea aproapelui nostru și, în schimb, lovim, jefuim și-l lăsăm să sufere și să moară la marginea drumului (Parabola bunului samarinean, Luca 10, 25-37), atunci nu sîntem în dragostea lui Hristos, pe drumul spre Împărăția lui Dumnezeu și devenim dușmanii lui Hristos și ai Bisericii Sale. Sîntem chemați nu doar să ne rugăm pentru pace, ci să facem pace chiar cu prețul vieților noastre. „Fericiți făcătorii de pace, căci fiii lui Dumnezeu se vor chema” (Matei 5,9).  A aduce jertfa liturgică și rugăciunea refuzînd în același timp să acționezi jertfelnic constituie sacrificarea poruncii referitoare la nejudecarea aproapelui și este contrar cu ceea ce ne învață Hristos (Matei 5, 22-26 și I Corinteni 11, 27-32)

În consecință, condamnăm ca ne-ortodoxă și respingem orice promovare a unui „quiet-ism” spiritual printre credincioșii și clerul Bisericii, de la Patriarh pînă la cel mai umil laic. Sîntem împotriva celor care se roagă pentru pace și nu fac nimic ca să facă pace, fie din frică, fie din necredință.

Afirmăm că Iisus și-a chemat discipolii nu doar să cunoască adevărul, ci să și vorbească adevărul: „Ci cuvîntul vostru să fie: Ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decît acestea, de la cel rău este” (Matei 5,37). O invazie la scară mare a unei țări vecine de către cea de-a doua cea mai mare putere militară a lumii nu este doar „o operațiune militară specială”, nu sînt „evenimente”, nu este „conflict” sau orice alt eufemism am găsi ca să negăm realitatea. Este, în fapt, o invazie militară pe scară largă care a produs deja morți – civili și militari –, devastarea violentă a vieților a peste 44 de milioane de oameni, migrația și exilul a peste 2 milioane de oameni (pînă în 13 martie 2022). Acest adevăr trebuie spus, oricît de dureros ar fi.

În consecință, condamnăm ca ne-ortodoxă și respingem orice învățătură sau acțiune care refuză să spună adevărul sau care subminează adevărul despre răul care se desfășoară în Ucraina împotriva Evangheliei lui Hristos. Condamnăm vehement orice discurs despre „războiul fratricid”, „repetarea păcatului lui Cain care și-a ucis fratele din invidie”, dacă nu se recunoaște explicit intenția ucigașă și vinovăția unei părți asupra celeilalte (Apocalipsa 3, 15-16)

Declarăm că adevărurile pe care le-am afirmat și condamnarea ca ne-ortodoxe a erorilor pe care le-am respins sînt bazate pe Evanghelia lui Iisus Hristos și pe Sfînta Tradiție a credinței creștin-ortodoxe. Îi chemăm pe toți cei care acceptă această declarație să fie conștienți de aceste principii teologice în deciziile pe care le iau cu privire la politicile bisericești. Îi chemăm onest pe cei care această declarație îi privește să revină la „unitatea Duhului întru legătura păcii” (Efeseni 4,3).

13 martie 2022 – în Duminica Ortodoxiei 

(traducere de Sever Voinescu)

Foto: Catedrala Sf. Sofia din Kiev (Maksym Kozlenko/wikimedia commons)

poate o vedeta sa parieze online fara sa fie recunoscuta jpg
Poate o vedetă să parieze online fără să fie recunoscută?
Pentru vedetele din România, telefoanele fanilor fac parte din viața de zi cu zi. O plimbare prin mall ajunge pe Instagram, o cină la restaurant devine subiect pentru site-urile mondene, iar o vizită într-o agenție stradală poate apărea pe rețelele sociale înainte de fluierul final
dilemaveche winner jpg
Fascinația lucrurilor gratuite: de ce o ofertă ne poate schimba decizia de cumpărare
Un produs oferit cadou, transportul gratuit sau o lună de abonament fără costuri pot influența rapid decizia unui consumator.
dilemaveche 888 jpg
Norocul, între superstiție și probabilitate: de ce continuăm să credem în numere norocoase
Unii oameni evită numărul 13, alții aleg mereu cifra 7 sau consideră anumite date favorabile pentru decizii importante. Credința în numere norocoase există în numeroase culturi și continuă să influențeze comportamentul oamenilor, chiar și într-o societate în care matematica și statistica sunt...
historia(1) jpg
Între ecrane și conversație: locul șemineului în ritualurile unei seri acasă
Într-o seară obișnuită, sufrageria poate găzdui mai multe lumi care nu se întâlnesc. Cineva urmărește un film, altcineva răspunde la mesaje, iar o a treia persoană caută, fără prea mult succes, începutul unei conversații. Nimeni nu este neapărat nepoliticos.
imagine principala png
Tehnici tradiționale de prelucrare a lemnului, redescoperite la Festivalul internațional DRANICA din Sighetu Marmației
Dacă întrebi un meșter care lucrează cu lemnul cum alegi un arbore bun pentru șindrilă, fii pregătit să ai timp să îl asculți. Vei auzi o poveste întreagă. Îți va spune pe ce versant a crescut, în ce perioadă a fost tăiat, ce vârstă avea, de ce l-a ales și așa mai departe.
imagine principala jpg
Divertismentul digital după 2030: cum ar putea evolua platformele online în următorii ani
Ținând cont de viteza spectaculoasă de evoluție a tehnologiei, cu impact direct asupra divertismentului digital, a anticipa cum va arăta acest sector peste mai mulți ani este o provocare deloc simplă chiar și pentru specialiștii din industria de entertainment.
e1940afd872dd2b58aab38a6da3183985c jpg
Hygge în stil românesc: 7 idei pentru o casă caldă și primitoare toamna
Toamna se întunecă mai devreme, temperaturile scad și petreci tot mai mult timp acasă. E momentul perfect să transformi livingul, dormitorul sau bucătăria în locuri în care chiar îți face plăcere să stai. Și nu ai nevoie de renovări sau de un buget mare
WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.

Parteneri

Gheorghe Hagi (Sportpictures) jpg
Hagi și-a ales jucătorii pentru ultimele meciuri din Liga Națiunilor în 2026
Selecționerul a convocat 18 stranieri și opt jucători din Liga I.
image png
Aexandru Rogobete (PSD), alături de Alin Tișe (PNL) pe șantierul viitorului spital pentru copii din Cluj. Proiectul primește o finanțare de 200 de milioane de euro: „Un moment istoric”
Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății (PSD), a mers sâmbătă pe șantierul Spitalului Pediatric Monobloc din Cluj-Napoca, unde a susținut o conferință de presă alături de președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe (PNL).
Horoscop, foto Shutterstock jpg
Zodia care are parte de noroc pe toate planurile în perioada 7-15 noiembrie. Oportunități neașteptate și câștiguri financiare
În perioada 7-15 noiembrie, o zodie va avea parte de oportunități neașteptate, reușite și momente care îi pot schimba radical starea de spirit.
image png
Momente de groază într-un bloc din Constanța: 29 de persoane, inclusiv un copil, evacuate de urgență
Un incendiu a izbucnit sâmbătă seară într-un apartament de pe Aleea Horia Agarici din municipiul Constanța. Zeci de persoane s-au autoevacuat sau au fost evacuate.
Donald Trump si Dana White, la evenimentul UFC de la Casa Alba foto Casa Alba png
Trump vrea să-l numească pe șeful UFC secretar de presă al Casei Albe: „Un luptător violent și războinic”
Președintele SUA, Donald Trump, a transmis sâmbătă, 7 noiembrie, că i-a cerut directorului executiv al UFC, Dana White, să ocupe funcţia de secretar de presă al Casei Albe.
Un avion de transport Douglas C-54 Skymaster
Avionul cu 44 de oameni la bord, care a dispărut fără urmă în sălbăticia înghețată a Canadei
La 26 ianuarie 1950, un avion militar american a dispărut fără urmă în regiunea muntoasă de la granița dintre Alaska și Canada. La bord se aflau 44 de persoane, inclusiv o femeie, copilul ei și zeci de militari.
01 CSM BUCURESTI SOLA HANDBALLKLUBB, LIGA CAMPIONILOR (18 10 2026) jpg
„Tigroaicele” n-au avut replică, Brest s-a impus la scor. Gloria Bistrița joacă mâine cu Podravka
Misiune dură pentru echipa feminină de handbal CSM Bucureşti în etapa cu numărul 7 din Liga Campionilor. Vicecampioana României a fost surclasată (25-40) de echipa franceză Brest Bretagne Handball, în deplasare.
mana copil spital perfuzie branula foto shutterstock
Cazuri extreme de intoxicație cu alcool la Iași. Un bărbat aflat în divorț a ajuns de trei ori la Urgențe în 24 de ore
Șefa UPU-SMURD Iași, dr. Diana Cimpoeșu, a relatat mai multe cazuri extreme de intoxicație cu alcool întâlnite la Urgențe, printre care cel al unui tânăr aflat în divorț, care a ajuns de trei ori la spital în decurs de 24 de ore, dar și al unei femei cu o alcoolemie record de 7 grame la mie.
luca niculescu (1) png
„Ziua Cârtiței” în administrație. Luca Niculescu cere ministerelor planuri de economii. Reducerea cheltuielilor statului, mai ușor de promis decât de făcut
Premierul a cerut ministerelor și instituțiilor publice să prezinte planuri concrete pentru reducerea cheltuielilor, primele propuneri fiind așteptate săptămâna viitoare. Însă reforma reală presupune o strategie coordonată de la nivelul Guvernului, atrage atenția analistul Alexandru Coita.