Cetatea de scaune

Publicat în Dilema Veche nr. 382 din 9 - 15 iunie 2011
Cetatea de scaune jpeg

Pricoliciul ajunse în mijlocul marelui o­raş, mult mai repede decît se aş­tep­ta. Era ca şi cum oraşul l-ar fi în­ghiţit pur şi simplu şi s-ar fi trezit dintr-o­da­tă în burta plină de praf şi de murdărie a u­nui aspirator. Plecase destul de nesigur în le­gă­tură cu intenţiile sale de pe maidanul plin de gunoaie de la marginea oraşului, îi ocolise te­mător pe oamenii cu chipurile aidoma ţă­rînei pe care o scormoneau în căutarea vreu­nui obiect de preţ, apoi se pomeni că se stre­coară pe străduţe lăturalnice, descoperind că toa­te drumurile duceau în centru şi că nu era ni­meni care să-l bage în seamă, nici măcar a­tunci cînd traversa prin locuri nemarcate. O vre­me hoinări pe acoperişuri, iar atunci cînd clă­dirile deveniră prea înalte ca să mai me­rite osteneala să le escaladeze, se prelinse pe asfaltul trotuarelor atît de discret, încît toţi tre­cătorii văzură în el doar o umbră.

Cînd se opri pentru prima oară ca să pri­vească în jur, căci pînă atunci fusese prea preo­cupat să se ferească de oameni şi să nu stea în calea lor, îşi aminti de ziua în care so­si­seră tăietorii de lemne şi de momentul în ca­re fugise departe de Grota sa, imaginîn­du‑şi cum ar fi arătat Pădurea dacă s-ar fi trans­format peste noapte într-un oraş. El nu vă­zuse niciodată un oraş, nicidecum unul atît de mare, însă acesta era atît de ciudat, încît nu semăna deloc cu ceea ce-şi imaginase el.

Călătorul ar fi spus că era un alt loc în ca­re magia numelui acţionase din plin, fără să ia în calcul pîrghiile fi­nan­ciare, inflaţia, mecanismele pieţei şi alte con­si­derente pur economice care degradaseră ora­şul într-un asemenea hal, încît acum ară­ta ca o maşinărie uzată despre care n-ai fi pu­tut spune cu exactitate dacă aparţinea tre­cu­tului sau viitorului. Iniţial, Capitala se nu­mi­se Cetatea de Scaun, fiindcă aici îşi avea reşedinţa conducătorul ţării, însă locuitorii ei ana­lizaseră mai bine numele şi ajunseseră la con­cluzia că posesia unui scaun de calitate ar pu­tea să acorde oricui prestigiu şi impor­tan­ţă. Cu timpul, toţi cetăţenii care îşi doreau să de­vină sau chiar presupuneau că sînt nişte per­soane suspuse, cu rang şi cu funcţii înalte, în­cepură să-şi cumpere scaune în neştire. Ast­fel, scaunul deveni un simbol al bu­nă­stării şi, mai mult decît atît, un blazon al po­sesorului său. A avea un scaun îmbrăcat în ca­ti­fea, cu ciucuri auriţi sau un jilţ din lemn de abanos, cu incrustaţii şi cu o pernuţă mică, cu înveliş din mătase, sub şezut, echivala cu a fi un om înstărit, cu un trai confortabil.

Nimeni nu impusese această nouă ie­rar­hie, cea a scaunelor. Era vorba despre o men­talitate ce se formase treptat şi de la sine. Drept urmare, în momentul în care Pri­co­liciul păşise pentru prima oară în Capitală, ora­şul părea locuit mai degrabă de scaune de­cît de oameni. Acestea erau diferite, în func­ţie de personalitatea şi de situaţia fi­nan­ciară ale celor cărora le aparţineau – scaune din plastic, scaune din fier forjat, scaune er­gonomice de birou, scaune îmbrăcate în piele, scau­ne rotunde, pătrate, înalte sau scunde, cu patru picioare şi cu un singur picior, ta­bu­reţi şi fotolii impozante, tronuri, băncuţe pe care putea să încapă o întreagă familie, scau­ne pentru bebeluşi, scaune moi, tapiţate şi scau­ne tari, ţepene, din lemn masiv, scaunele den­tiştilor, ale funcţionarilor publici, ale ar­bi­trilor meciurilor de tenis, ale judecătorilor, scau­ne electrice, şezlonguri şi balansoare. În ge­neral, oamenii nu-şi prea ţineau scaunele pe-acasă unde nu le-ar fi văzut decît familia şi prietenii apropiaţi, aşa că le scoteau afară, în stradă, în faţa locuinţelor şi a magazinelor. Din cînd în cînd, se mai aşezau pe ele ca să‑şi bea cafeaua şi să citească ziarele sau pur şi sim­­plu ca să se uite la trecători şi, uneori, să le dea bineţe. Scaunele scumpe erau legate cu lanţuri ca cele ale bicicletelor de stîlpii por­­ţii pentru a nu fi furate, iar unele erau pre­văzute chiar şi cu sisteme de alarmă. Mulţi dintre pietoni renunţaseră să mai mear­gă pe jos şi se deplasau acum cu aju­to­rul unor scaune cu rotile. În zilele obişnuite de lucru, mai exact lunea, acestea erau atît de multe încît aşa-zisul „trafic de scaune“ de­ve­nea foarte aglomerat.

Era tocmai o zi de luni, o zi fără sfînt, adi­că atunci cînd se muncea cu spor în întreaga ţa­ră. Sfintele săptămînii – de la Marţolea şi pînă la Sfînta Duminică – erau iubite de oa­meni fiindcă interziceau anumite munci şi, în plus, mai trebuiau şi sărbătorite cum se cu­vine. Aşa că, în celelalte zile în afară de luni se muncea oarecum, dar puţin şi mai în silă.

În acea dimineaţă de luni, o mulţime gră­bită de oameni se revărsa pe străzi, în­ghion­ti­n­du-se printre scaunele cu rotile din trafic, pentru a ajunge cît mai repede la serviciu. Pri­coliciul remarcă un om cu scaun la cap, adi­că un tînăr cît se poate de serios care mer­gea pe stradă cu cel mai bun scaun al său spri­jinit pe creştetul capului. Într-o staţie de au­tobuz, era un altul care ţinea cu dinţii de scau­n şi încerca cu orice preţ să se urce în au­to­buz, cu scaunul în dinţi. Tot aici, Pricoliciul auzi pentru prima oară expresia: „Ţine-ţi scau­nul acasă!“, adresată tînărului cu dinţii în­fip­ţi în scaun, de o bunicuţă care aştepta liniş­tită autobuzul şezînd pe un scăunel de pes­car

Nedumerit, Pricoliciul care se pitise în spa­tele tonetei de bilete îşi mută atenţia spre o tînără care încerca să-şi liniştească bebe­lu­şul agi­tat pe care îl ţinea în portbebe.

– Are un scaun! îl lămuri plină de mîn­drie pe soţul ei.

Tot în staţie, mai era un cerşetor care stă­tea de-a dreptul pe trotuar, cu o mînă întinsă.

– Bietul de el! E atît de sărac că n-are nici mă­car un amărît de scaun! remarcă o doam­nă bine îmbrăcată care trecu pe lîngă el, tră­gînd după ea un impozant fotoliu pe roţi în ca­re se tolănise un motan obez. 

De obicei, Pricoliciul întrebuinţa cu­vin­te­le în sensuri foarte stricte, fără să fie con­ştient de multiplele lor sensuri şi că acestea ar putea avea o înrîurire asupra lucrurilor pe care le denumesc. Aşa că nu pricepu mare lu­cru din povestea cu scaunele şi nu căută o explicaţie logică, închipuindu-şi că era doar o ciu­dăţenie a acelor locuri. Totuşi, brusc şi fă­ră motiv, se simţi deprimat şi stingher.

Se mută într-o intersecţie unde văzu mal­dăre de scaune vechi sau rupte aruncate de ce­tă­ţeni, pe care gunoierii ar fi trebuit să le ridice, însă numărul lor era atît de mare, în­cît aceştia le dădeau pur şi simplu foc. Un fum vineţiu se ridica în permanenţă din ră­mă­şiţele scaunelor arse, transformîndu-se în­tr-o ceaţă densă ce învăluia oraşul. Locuitorii săi păreau să fi uitat cum arătau culorile, cînd totul în jur era atît de lipsit de culoare. În­cepuseră să se îmbrace doar în haine albe şi negre. Nici în casele lor lucrurile nu stă­teau mai bine. Oglinzile erau acoperite de pî­clă, iar celelalte obiecte păreau scufundate în­tr-o supă groasă, cenuşie.

Mergînd mai departe şi tot căscînd gura, Pri­coliciul văzu o sumedenie de magazine de mo­bilă care expuneau scaunele noi chiar pe tro­tuar, şi cîteva Sîngerii de unde oamenii îşi cum­părau sînge, pentru a-şi hrăni vampirii do­mestici. Pîndi mai multă vreme cîţiva cîini vaga­bonzi care lipăiau dîrele de sînge din ur­ma bidoanelor sparte. Blana lor era la fel de pră­fuită ca hainele oamenilor şi toţi păreau să se scarpine de purici, în acelaşi ritm. Îşi în­chipui despre el însuşi că nu era decît o altă mo­gîldeaţă incoloră şi insignifiantă care bîn­tuie prin marele oraş.

– Hei, dă-te mai încolo! Ţi s-a lăţit scau­nul, sau ce?

O fată cu un ten gălbejit, în ciuda ma­chiajului abundent, îl împinse de pe bordura din piatră a unei fîntîni arteziene. Pricoliciul toc­mai se aşezase pentru că simţea că pi­cioa­rele îi erau prea grele ca să-l mai ducă în altă par­te. Era într-o piaţă publică unde oamenii, cu sau fără scaune, mişunau ca furnicile. O cli­pă a avut senzaţia că fata i se adresase lui. În­să atunci cînd îi întoarse privirea, îşi dădu sea­ma că se uită prin el, la locul gol de lîngă ea. Era doar o prezenţă, însă nu şi o per­soa­nă.

La un moment dat, fata plecă, iar pri­co­liciul se pomeni singur pe bordura fîntînii, doar el şi o revistă ilustrată, mototolită. După ce silabisi titlul de pe copertă – Făt-Fru-mos vrea în sfîrşit să se în-soare? – se gîndi dacă me­rita să o şterpelească ori ba, după cum îi era obiceiul. Însă brusc îşi dădu seama că nu mai era interesat de nimic şi se lăsă cuprins de o stare pe care deseori oamenii o numesc a­patie. Sentimentul de tristeţe pe care îl în­cer­case mai devreme, la groapa de gunoi, se estom­pase, de parcă ceaţa densă a oraşului l‑ar fi învăluit, transformîndu-l treptat în in­di­ferenţă. Nu mai simţea nimic. Nu-i mai era dor de casă, nu-l mai aştepta pe Călător, nu-şi mai dorea să meargă nicăieri. Apoi, fă­cu o serie de gesturi mărunte care nu aveau nici un scop decît să-i umple timpul. Tim­pul… atît de preţios pentru un Pricolici care tră­ia în Umbra Sfîrşitului devenise dintr-oda­tă fără rost. 

Luă revista, se scărpină în cap, îşi des­chi­se raniţa, scotoci prin ea, foşni o foaie de cort, zdrăn­găni nişte monezi, mirosi o alifie men­to­lată, mestecă o bucăţică de coajă de copac, a­prinse un chibrit şi suflă ca să-l stingă, cons­tată că termosul era gol, se înţepă într-un ciob despre care habar n-avea cum nimerise aco­lo şi se pomeni ţinînd în mînă o pană de Pa­săre Măiastră pe care o luase la întîmplare atunci cînd plecase în mare grabă din Crîn­gul Pantofarilor, fără să ştie dacă îi va folosi vreo­dată la ceva. O culesese de pe jos în ziua în care apăruseră pentru prima oară Mesa­gerii Urmei, iar un stol de Păsări Măiastre mi­graseră într-un mod dezorganizat spre Sud. Era o pană micuţă, albăstruie. Se uită mi­rat la ea, de parcă atunci ar fi văzut-o pen­tru prima oară.

 – Măiestrele nu-şi pierd penele doar a­tunci cînd mor, vestesc sau preschimbă, mor­măi Pricoliciul.   

Chiar atunci o pală de vînt, de fapt un curent de aer, de parcă Oraşul însuşi ar fi oftat printr-o gură de ca­nal din apropiere, i-o smulse dintre degete. Preţ de cîteva clipe, pana pluti deasupra fîn­tî­nii, apoi se lăsă în rotocoale pline de graţie la pămînt, atingînd uşor asfaltul. Şi, în acel mo­ment, se petrecu a zecea sau poate chiar a mia parte dintr-un miracol!

Fragment din romanul fantasy în lucru O istorie recentă a Ţării Vamipirilor

50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
„Binecuvîntare" papală pentru proiectele preşedintelui Macron
Cotidianul Le Monde precizează că Emmanuel Macron a stat de vorbă cu Papa Francisc exact 57 de minute.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
13-15 iunie '90. Stelian Tănase: Cei care aruncau cu flori în mineri există și astăzi. Societatea, la fel de divizată
Stelian Tănase: Am îngropat instituțional, dar și emoțional acele evenimente. Ne amintim de ele cînd și cînd, mai ales jurnaliștii. Numai în media mai transpare subiectul. Nu avem o emoție publică.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Donald Trump şi Kim Jong-un, foarte mulţumiţi de summit; analiştii, mai sceptici
Următorul astfel de exerciţiu de mare amploare este prevăzut pentru luna august.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Interviu cu criticul George Banu despre Festivalul de la Sibiu
Cea mai recentă carte semnată de George Banu se intitulează Isuşii mei şi a apărut la Editura Nemira, Mihaela Marin fiind autoarea fotografiilor care însoţesc aceste eseu despre „coexistenţa cu arta sacră”.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
"Meciul secolului": Donald Trump vs Kim Jong-un
Insula pe care se află acest hotel are avantaje mari în materie de securitate. Se află nu departe de ţărm şi de centrul statului-oraş, deplasările se pot deci controla uşor. Este legată de ţărm printr-un teleferic, un tunel şi un pod pietonal.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Cotidianul francez La Croix: „Ameninţare asupra luptei anti-corupţie în România”
„Emblemă a luptei împotriva corupţiei din 2013 încoace, Laura Kövesi a devenit inamicul partidului la putere.”
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Epidemia politică anti-sistem din Europa
În Europa s-a format deja un fel de arc geografic anti-sistem. Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Slovenia, Grecia, Austria, Italia au intrat într-o logică anti-sistem, care este una anti-Bruxelles.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Ce ar trebuie să facem de Ziua Copilului?
În fiecare an, pe 16 iunie, se mai sărbătoreşte Ziua copilului african, în amintirea unui masacru comis pe 16 iunie 1976 la Soweto.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Bugetul ca o plastilină. Cum trag cheltuielile de venituri riscînd să rupă deficitul
În primul rînd, cheltuielile cresc mult mai puternic decît veniturile. Raportul este aproape dublu, adică veniturile au crescut cu 11,8%, în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut, iar cheltuielile au avut un salt cu 21,5%.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Airbus Helicopters amenință Guvernul cu închiderea uzinei din Brașov: "Răbdarea noastră are limite!"
Șeful Airbus Helicopters, Bruno Even, a precizat pentru cotidianul La Tribune că aşteaptă o poziţionare fermă din partea României.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Salonul cărţii din Balcani la Paris: poetul Paul Vinicius invitat din România
Nu întîmplător acest Salon propune o altă privire asupra Balcanilor, prin dezbaterile programate sau proiecţiile cinematografice.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Diavolul și bunul Dumnezeu
România a deviat major de la ținta asumată de a avea un deficit structural de 1% din PIB.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Închiderea unui centru de experimente nucleare în Coreea de Nord: partidă de poker mediatic?
Coreea de Nord a anunţat, ca un gest de bună voinţă, distrugerea unui centru subteran de experienţe nucleare.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Theodor Paleologu: Cînd Viorica Dăncilă deschide gura, îţi crapă obrazul de ruşine
În opinia sa, "Guvernul Dăncilă sau mai exact persoana doamnei Dăncilă este o ruşine naţională (...).”
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Pascal Bruckner la RFI România
Cuvîntul fobie vine din grecește și înseamnă frică, iar frica e un sentiment firesc. Avem dreptul la frică, de exemplu avem dreptul să ne temem de Islam, mai ales văzînd cum evoluează, cum a evoluat în ultimii 20-30 de ani, iar asta nu înseamnă rasism. Îmi pare foarte rău dar frica nu înseamnă rasism.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Un pas înainte la PIB, stagnare la salarii
Desigur, urcarea în clasamentul european al PIB este un fapt de semnalat. Dar entuziasmul ar trebui să fie mai moderat, dintr-un motiv simplu...
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Lucian Pintilie a încetat din viață
Interdicţia de a mai lucra în România îl determină să se expatrieze în 1973.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Fericitul Vladimir Ghika, prințul care a devenit marele vagabond apostolic
Vladimir Ghika este unul dintre cei mai interesanți sfinți contemporani. El s-a născut în anul 1873 la Constantinopole.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Cannes: Spike Lee şi Lars von Trier revin în forţă
Danezul Lars von Trier nu mai e persona non grata, aşa cum fusese după în 2011 în urma declaraţiilor sale.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Ministrul de Externe, convocat de Klaus Iohannis la Cotroceni, în scandalul ambasadei
Şeful statului a acuzat PSD că face politică externă "după ureche" şi riscă să scoată ţara din UE.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Cannes: un dizident rus reţinut acasă, un lepros carismatic şi un film-fluviu
Producătorii şi actorii filmului Leto au urcat însă covorul roşu iar în susul treptelor au ridicat o pancartă pe care era scris în negru numele regizorului absent.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Le Monde despre decizia lui Donald Trump
"O decizie absurdă cu efecte destabilizatoare", este intitulat un editorial publicat de Le Monde pe acest subiect.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Opozantul Nikol Pachinyan numit prim ministru al Armeniei
Societatea civilă poate, în mod paşnic, să provoace schimbări la nivelul puterii atunci cînd aceasta din urmă se auto-descalifică prin abuzuri.

Adevarul.ro

image
Cea mai coruptă țară din UE. România, în top 3
Raportul Transparency International reflectă modul în care este percepută corupția din sectorul public din 180 de state și este făcut prin acordarea de puncte.
image
Un ieşean, obligat să plătească facturile unei case în care nu mai locuieşte de 8 ani
Un bărbat din Iaşi s-a trezit cu o surpriză neplăcută, când a aflat că trebuie să plătească facturile noilor proprietari ai casei în care nu mai locuieşte de opt anI. Acest lucru s-a întâmplat pentru că noii locatari nu au transferaT contractul pe numele lor.
image
Vietnamez filmat la Cluj cum jupoaie un șobolan. „Capturează ilegal și mănâncă tot ce mișcă” VIDEO
Un vietnamez a fost filmat în incinta unei fabrici din Cluj-Napoca pe când jupoaie șobolani. Clujeanul care a făcut publică filmarea susține că acesta face parte dintr-un grup de vietnamezi care vânează și mănâncă tot ce prinde: șobolani, păsări, iepuri.

HIstoria.ro

image
Reglementarea prostituției în București, la sfârșitul secolului al XIX-lea
Către finalul secolului al XIX-lea, toate tentativele întreprinse pentru a diminua efectele prostituției prin regulamente, asistență medicală și prin opere de binefacere nu dădeau rezultatele așteptate, mai ales în ceea ce privește răspândirea bolilor venerice.
image
Caragiale: un client râvnit, dar un cârciumar prost VIDEO
Caragiale: un client râvnit, un cârciumar prost
image
Anul 1942, un moment greu pentru Aeronautica Regală Română
Anul 1942 a însemnat pentru Aeronautica Regală Română, ca de altfel pentru toate forțele Armatei române aflate în zona de operațiuni, un moment deosebit de dificil.