„Binecuvîntare" papală pentru proiectele preşedintelui Macron

27 iunie 2018
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg

Preşedintele francez Emmanuel Macron s-a întreţinut marţi 26 iunie la Vatican cu Papa Francisc într-o atmosferă "cordială", arată agenţiile de presă, deşi în privinţa unora dintre subiectele abordate cei doi demnitari nu au aceeaşi viziune. În Franţa comentatorii spun că preşedintele Macron doreşte să-şi atragă simpatia şi sprijinul catolicilor într-un moment cînd are mari ambiţii europene, dar în acelaşi timp şeful statului francez apără principiul neutralităţii statului faţă de toate reliigile.

Citiți și ascultați mai multe pe rfi.ro

50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
13-15 iunie '90. Stelian Tănase: Cei care aruncau cu flori în mineri există și astăzi. Societatea, la fel de divizată
Stelian Tănase: Am îngropat instituțional, dar și emoțional acele evenimente. Ne amintim de ele cînd și cînd, mai ales jurnaliștii. Numai în media mai transpare subiectul. Nu avem o emoție publică.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Donald Trump şi Kim Jong-un, foarte mulţumiţi de summit; analiştii, mai sceptici
Următorul astfel de exerciţiu de mare amploare este prevăzut pentru luna august.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Interviu cu criticul George Banu despre Festivalul de la Sibiu
Cea mai recentă carte semnată de George Banu se intitulează Isuşii mei şi a apărut la Editura Nemira, Mihaela Marin fiind autoarea fotografiilor care însoţesc aceste eseu despre „coexistenţa cu arta sacră”.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
"Meciul secolului": Donald Trump vs Kim Jong-un
Insula pe care se află acest hotel are avantaje mari în materie de securitate. Se află nu departe de ţărm şi de centrul statului-oraş, deplasările se pot deci controla uşor. Este legată de ţărm printr-un teleferic, un tunel şi un pod pietonal.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Cotidianul francez La Croix: „Ameninţare asupra luptei anti-corupţie în România”
„Emblemă a luptei împotriva corupţiei din 2013 încoace, Laura Kövesi a devenit inamicul partidului la putere.”
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Epidemia politică anti-sistem din Europa
În Europa s-a format deja un fel de arc geografic anti-sistem. Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Slovenia, Grecia, Austria, Italia au intrat într-o logică anti-sistem, care este una anti-Bruxelles.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Ce ar trebuie să facem de Ziua Copilului?
În fiecare an, pe 16 iunie, se mai sărbătoreşte Ziua copilului african, în amintirea unui masacru comis pe 16 iunie 1976 la Soweto.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Bugetul ca o plastilină. Cum trag cheltuielile de venituri riscînd să rupă deficitul
În primul rînd, cheltuielile cresc mult mai puternic decît veniturile. Raportul este aproape dublu, adică veniturile au crescut cu 11,8%, în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut, iar cheltuielile au avut un salt cu 21,5%.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Airbus Helicopters amenință Guvernul cu închiderea uzinei din Brașov: "Răbdarea noastră are limite!"
Șeful Airbus Helicopters, Bruno Even, a precizat pentru cotidianul La Tribune că aşteaptă o poziţionare fermă din partea României.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Salonul cărţii din Balcani la Paris: poetul Paul Vinicius invitat din România
Nu întîmplător acest Salon propune o altă privire asupra Balcanilor, prin dezbaterile programate sau proiecţiile cinematografice.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Diavolul și bunul Dumnezeu
România a deviat major de la ținta asumată de a avea un deficit structural de 1% din PIB.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Închiderea unui centru de experimente nucleare în Coreea de Nord: partidă de poker mediatic?
Coreea de Nord a anunţat, ca un gest de bună voinţă, distrugerea unui centru subteran de experienţe nucleare.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Theodor Paleologu: Cînd Viorica Dăncilă deschide gura, îţi crapă obrazul de ruşine
În opinia sa, "Guvernul Dăncilă sau mai exact persoana doamnei Dăncilă este o ruşine naţională (...).”
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Pascal Bruckner la RFI România
Cuvîntul fobie vine din grecește și înseamnă frică, iar frica e un sentiment firesc. Avem dreptul la frică, de exemplu avem dreptul să ne temem de Islam, mai ales văzînd cum evoluează, cum a evoluat în ultimii 20-30 de ani, iar asta nu înseamnă rasism. Îmi pare foarte rău dar frica nu înseamnă rasism.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Un pas înainte la PIB, stagnare la salarii
Desigur, urcarea în clasamentul european al PIB este un fapt de semnalat. Dar entuziasmul ar trebui să fie mai moderat, dintr-un motiv simplu...
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Lucian Pintilie a încetat din viață
Interdicţia de a mai lucra în România îl determină să se expatrieze în 1973.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Fericitul Vladimir Ghika, prințul care a devenit marele vagabond apostolic
Vladimir Ghika este unul dintre cei mai interesanți sfinți contemporani. El s-a născut în anul 1873 la Constantinopole.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Cannes: Spike Lee şi Lars von Trier revin în forţă
Danezul Lars von Trier nu mai e persona non grata, aşa cum fusese după în 2011 în urma declaraţiilor sale.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Ministrul de Externe, convocat de Klaus Iohannis la Cotroceni, în scandalul ambasadei
Şeful statului a acuzat PSD că face politică externă "după ureche" şi riscă să scoată ţara din UE.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Cannes: un dizident rus reţinut acasă, un lepros carismatic şi un film-fluviu
Producătorii şi actorii filmului Leto au urcat însă covorul roşu iar în susul treptelor au ridicat o pancartă pe care era scris în negru numele regizorului absent.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Le Monde despre decizia lui Donald Trump
"O decizie absurdă cu efecte destabilizatoare", este intitulat un editorial publicat de Le Monde pe acest subiect.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Opozantul Nikol Pachinyan numit prim ministru al Armeniei
Societatea civilă poate, în mod paşnic, să provoace schimbări la nivelul puterii atunci cînd aceasta din urmă se auto-descalifică prin abuzuri.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
A 71-a ediţie a Festivalului de la Cannes
În deschidere, chiar în această seară, intră în cursă primul film, pelicula de deschidere intitulată Everybody knows în regia iranianului Asghar Farhadi.

Parteneri

Cladirea Guvernului german
Partidele populiste sunt în ascensiune în Europa - iar antidotul nu este cel care a eșuat până acum
Problema gestionării dreptei radicale și, în general, a partidelor populiste fie de dreapta, fie de stânga a ajuns să fie cea mai importantă problemă cu care se confruntă democrațiile occidentale în prezent.
Ilie Bolojan, consultări la Cotroceni
Decizia CCR în disputa Bolojan-Înalta Curte pentru 4,8 miliarde de lei. Ce se întâmplă cu banii magistraților
Curtea Constituțională a României (CCR) a respins miercuri, 7 octombrie, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de premierul interimar Ilie Bolojan privind existența unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ).
image png
Primul „Monument al Prostiei”, inaugurat în România. În ce oraș se găsește sculptura
De marți seară, la Brăila poate fi admirat un monument mai puțin obișnuit. Caricaturistul Costel Pătrășcan a inaugurat ceea ce numește „Monumentul Prostiei”, o lucrare satirică realizată sub forma simbolului infinitului, ales special pentru a sugera că „prostia nu are limite”.
Design fără titlu (7) png
Primele imagini cu Maria Săceanu, românca ucisă în Marea Britanie
Au apărut primele imagini cu Maria Săceanu, românca de 24 de ani ucisă în Marea Britanie. Benjamin Day a pledat vinovat pentru crimă.
Jared Kushner ginerele lui Donald Trump a avut cancer sotul Ivankai Trump (6) jpg
Afacerile ginerelui lui Trump, sub lupa Congresului SUA. Democrații cer explicații despre milioanele câștigate de Jared Kushner în Orientul Mijlociu
Robert Garcia, membrul important al Comitetului de Supraveghere al Camerei Reprezentanților, a lansat o investigație privind investițiile lui Jared Kushner, după o anchetă CNN care a scos la iveală legături indirecte între firma sa și companii implicate în susținerea ndustriei militare israeliene.
Statuetă antropomorfă din Eneolitic, descoperită pe Dâmbul Cetății
O statuetă antropomorfă din Eneolitic, aparținând culturii Cucuteni, descoperită de arheologi în Harghita
Arheologi din cadrul Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni au reluat săpăturile în situl de pe Dâmbul Cetății, județul Harghita, iar prima descoperire din acest an este o mică statuetă antropomorfă (idol feminin), din Eneolitic, aparținând culturii Cucuteni (4500-4050 î. Hr.).
Soldați ruși pe frontul din Ucraina FOTO EPA EFE jpg
Finlanda, în alertă la granița cu Rusia. Tot mai multe persoane care încearcă să treacă ilegal frontiera au experiență militară
Tot mai multe persoane care încearcă să treacă ilegal din Rusia în Finlanda au experiență militară, potrivit Gărzii de Frontieră finlandeze. Autoritățile spun că unii dintre suspecți ar putea încerca să evite recrutarea sau serviciul militar.
cluj napoca 3480861 1280 jpg
Orașul din România unde metrul pătrat de apartament a trecut de 3.000 de euro. Cât de mare este diferența față de București
Un oraș mare din România este pe primul loc în topul celor mai scumpe piețe imobiliare din țară. Metrul pătrat a trecut de 3.000 de euro, iar un apartament de 53 de metri pătrați costă, în medie, 165.000 de euro. Pentru 100.000 de euro, cumpărătorii pot achiziționa doar aproximativ 37 de mp.
9175ca02 0a0d 44e0 a698 40e2625798ae png
Atelierul tău de acasă primește upgrade în magazinele Lidl: noile oferte Parkside cu reduceri de până la 35%
Proiectele de acasă devin mai ușor de realizat atunci când ai la îndemână uneltele potrivite.