Unde cade vălul islamic al Turciei

Publicat în Dilema Veche nr. 360 din 6 - 12 ianuarie 2011
Unde cade vălul islamic al Turciei jpeg

În vremurile comunismului, învăţam că turcii erau un popor de asupritori. Învăţam şi eram programaţi să gîndim în termeni negativi despre „acei păgîni“ care ne-au prigonit atîta amar de vreme, dar cu care, totuşi, ne-am bătut tot timpul neînfricaţi şi în faţa cărora – povesteau pe larg şi ilustrau cu poze manualele şcolare – am reuşit să ne dovedim întreaga noastră vitejie. După Revoluţie, Turcia a devenit, tot în mentalitatea generală, un rai comercial. În primul rînd, era văzută ca un soi de bazar imens, un depozit de mărfuri descoperit de cei ageri la minte, care făceau săptămînal naveta la Istanbul sau Edirne, că era mai aproape, întorcîndu-se de acolo cu pixuri, blugi sau unde făceau bişniţă cu rulmenţi. 

Mai apoi, după Turcia asupritoare şi cea comercială, a apărut şi Turcia turistică. Ofertele agenţiilor de turism curgeau gîrlă, iar românii, săturaţi de vacanţele autohtone, începeau să descopere exotismul foştilor asupritori. Nu vestigiile istorice ademeneau, ci preţurile şi luxul. Hoarde de turişti au dat astfel năvala, iar spre finele anilor ’90, în vocabularul turcilor apăruseră primele texte de agăţat în româneşte. „Ce mai faci?“, „Bine“, „Bine venit“ s-au transformat rapid în „Hagi“, „Iubesc la Romania“ „Romania, frate meu“. De altfel, cele mai multe etichete puse de turci românilor se referă ori la Ceauşescu (din ce în ce mai rare, totuşi), ori la Hagi. 

Ce etichete poartă însă azi turcii, înlăuntrul graniţelor dornice (sau nu) de a se deschide Europei, şi cîte Turcii există de fapt în ţara întinsă pe două continente? Pe scurt, cum arată Turcia profundă între laic şi Islam? 

Alcool doar la etaj Căutarea Turciei profunde avea să treacă atît prin zonele comerciale şi prin cele turistice din sud (întreaga coastă a Mării Mediterane) cît şi înspre zonele estice, înspre graniţa cu Siria şi Iran – zone care, dacă nu sînt omise de ghidurile turistice, sînt cel puţin trecute la capitolul „mai bine nu“, din cauza problemelor ridicate de populaţia kurdă. După aproape şase-şapte ore de condus intens din Bucureşti, ajungi spre orele amiezei în fosta capitală (1365-1453) a Imperiului Otoman, Edirne, oraş avanpost al islamismului în Turcia. 

O tradiţie locală e campionatul anual de Yagli Gires – luptele turceşti. Legenda spune că acestea ar fi reminiscenţe ale antrenamentelor foştilor soldaţi otomani. Azi, campionatul, care începe cu parada celor 1000 de luptători, defilînd pe acorduri de muzică ţigănească, este mai mult o atracţie turistică. 

Iar turiştii sînt bine primiţi. Mirosurile aromate şi senzaţia de huzur îţi pătrund simţurile, în timp ce baţi străduţele vechi, garnisite cu cîrciumioare şi localuri pline de incofundabila aromă de mangal (care ţi se piteşte în nări şi nu te mai părăseşte întreaga Turcie). Vorbind de localuri, iniţial te poţi decide cu greu unde să te aşezi. Pentru că, pe strada principală cel puţin, stau înşirate unul lîngă altul, toate îmbietoare, luminoase şi pitoreşti. Au însă şi un mic cusur, care poate fi un criteriu serios în a renunţa la ele: pe nicăieri nu se serveşte alcool. 

Dacă totuşi simţi nevoia ca, pe lîngă o Haşlama (ciorbă de oaie), Kebab sau Çoban Kavurma (miel prăjit cu ardei, roşii şi usturoi) să strecori prietenos şi un fir alcoolic (bere sau raki, căci vinurile în Turcia sînt extrem de scumpe şi nu mereu la înălţimea preţului), trebuie să părăseşti strada principală, să te afunzi prin vreo uliţă întunecoasă şi puţin populată, să găseşti, în cele din urmă, un restaurant pitit, unde se serveşte alcool, dar doar la etaj, cît mai departe adică de ochii lumii. Nici aici nu poţi fi însă pe deplin mulţumit: pentru că, mai europeni ca europenii, turcii interzic fumatul peste tot, şi mai ales în spaţiile închise. 

Primul pas în Turcia, prin Edirne, pe străduţe şi uliţe, deşi aflat la graniţa cu Europa, ne-a îndemnat să ne reglăm conduita pentru o ţară islamică. Aici, la început de călătorie, îţi dai seama că, deşi tradiţiile au tangenţă mare cu modernitatea, cu greu poţi spune că mentalităţile se împletesc.

Turcia turistică 

Din Edirne porneşti spre Canakkale, adîncindu-te înspre partea asiatică. Drumurile în Turcia sînt impecabile, autostrăzile largi – bine îngrijite (de multe ori vezi echipe de muncitori pregătiţi 24 de ore din 24 să remedieze vreo fisură care ar putea apărea în asfalt, fisuri semnalate de echipe care se plimbă cît e ziua de mare, să cerceteze porţiunile arondate), toate bibilite în cel mai mic detaliu. Accesul se plăteşte, elegant, cu carduri, la automate. Totul e facil, logic şi civilizat. 

Abia spre intrarea în Izmir, de fapt cam la 40 de km depărtare de oraş, începe un ambuteiaj colosal. O nebunie de nedescris, în care comportamentul şoferilor te duce cu gîndul la traficul din Napoli. Bară la bară, şoferii se bagă în faţa ta, fără semnalizări, fără acea minimă privire umilă şi rugătoare de „hai, nene, lasă-mă şi pe mine“. Dar nu e vorba de nesimţire. Mentalitatea de aici e că şoferul din spate trebuie să-l păzească şi să fie atent la manevrele celui din faţă. 

Ceea ce nu a fost totuşi cazul nostru. În ambuteiaj, cum mergi, cum frînezi, la un moment dat, şoferul din spate a frînat cu sete taman în bara de protecţie a maşinii noastre. Un ghinion care însă a provocat un prim contact cu viaţa de dincolo de turism: poliţia. În general, poliţia în Turcia e foarte amabilă cu turiştii. Însă un pont: deşi poate vă dă ghes să ciripiţi din amabilitate în turceşte cu ei, vorbiţi doar engleză – limbă pe care, după toate aparenţele, nu o stăpînesc şi care pare a intimida forţele de ordine. (Un alt sfat: întreaga Turcie e împînzită de radare, iar conform legii, detectorul de radare e strict interzis, amenda pentru posesia unui asemenea aparat ajungînd pînă la 1000 de dolari.) 

Pentru procesul-verbal am fost escortaţi cu girofarul pînă la cel mai apropiat sediu. Aici, într-o clădire albastră, a început o birocraţie fără sfîrşit. Formulare îngălbenite de vreme, abia găsite, completate cu greu, xeroxate – şi mai greu. După care, în biroul unde adăstam deja de o oră, au început să se perinde mai mulţi gradaţi, fiecare dînd cu semnătura. Cireaşa de pe tort a fost ştampila. Cum pe fiecare birou tronau cîteva rozete pline cu ştampile, găsirea celei potrivite a durat cam cît a durat întreaga tevatură cu procesul-verbal. 

Singura consolare era că în tot acest timp toţi poliţiştii erau de o amabilitate plină de compasiune, şi ne repetau la răstimpuri, arătînd liniştitor către noi: „cusur ioc“. Adică nu era vina noastră. Spre noapte, după toată agitaţia, după un drum lung şi obositor, am ajuns, în sfîrşit, la malul mării. În Pamucak, un complex turistic retras, discret, vizitat în special de turişti nemţi, cu căsuţe şi palmieri pe plajă, într-o linişte ireală, doar cu spartul valurilor în urechi, am avut o oarecare ezitare dacă să mai căutăm Turcia profundă. Am dat însă ghes primului imbold şi ne-am avîntat ziua următoare mai adînc, înspre Asia.

Dincolo de paradis 

Pamucak e într-adevăr o staţiune atipică. Pentru că majoritatea staţiunilor de pe litoral au căzut victime glamorului. Sînt strălucitoare, ţipătoare, agresive, opulente. Cum mergi pe coastă spre Antalya, şi dincolo de ea, vezi o reală „victorie a socialismului“, hoteluri-bloc, înalte, urîte, betoane care ştirbesc cu mult frumuseţea naturală a locurilor. Turismul agresiv a „îmbolnăvit“ cumva coasta, transformînd-o într-un loc exclusiv de făcut bani – ceea ce n-ar deranja, dacă disperarea goanei după aur n-ar fi lăsat urme atît de adînci în peisaj (deşi legislaţia interzice orice iniţiativă imobiliară care ar strica natura). Complexe turistice megalomane şi kitschioase, hoteluri aurite, cu peşti enormi pe post de intrare, sau palmieri împopoţonaţi cu tot soiul de brizbizuri aruncă asupra staţiunilor de pe litoralul turcesc o umbră nu tocmai favorabilă. Cu toate acestea, turismul a crescut enorm, iar cei mai fideli consumatori sînt ruşii, urmaţi îndeaproape de est-europeni, mari doritori de all inclusive. 

Antalya, una dintre cele mai vestite şi vînate staţiuni, e şi centrul coastei. Plină-ochi de hoteluri şi oferte, ascunde totuşi, departe de lucirile turistice, locuri şi oameni care se încăpăţînează încă să rămînă fideli timpurilor trecute. 

Prin centrul vechi, oraşul se restrînge parcă în sine, din faţa modernităţii, labirintic şi îngust, se plimbă pe străduţe pietruite, se răsfaţă la terase mici, umbrite, retrase, şi-şi trage sufletul pe la cîte o masă liniştită, ascultînd trubaduri neosteniţi, care – din cîte avea să ne spună un cîrciumar bătrîn – cîntă cu dor despre Turcia de altădată. Dar Turcia arhaică este încă departe. După Antalya, urmează altă zonă a litoralului, plină de betoane, blocuri ireale, înalte şi slabe – o fabrică de bani, fără trubaduri.

După Kis Kalessi 

Anual în Turcia sudică se inaugurează zeci de hoteluri. Avînd o poziţionare perfectă, vestigii istorice, climă care permite extinderea sezonului, investiţiile în turism par a fi cele mai sigure. Iar investiţiile sînt sprijinite din plin de Guvern, prin Ministerul Turismului. Pentru că, prin dezvoltarea acerbă a turismului, se susţine atît producţia internă (agricultura în primul rînd) cît şi o rată scăzută a şomajului. Aici, în sud, Europa se simte ca la ea acasă. Se mănîncă de la kebab la spaghete milaneze, se fumează, chiar dacă e interzis, se bea oriunde şi se poartă orice fel de îmbrăcăminte. Ce se petrece însă dincolo de zona turistică? 

Ultima staţiune a coincis parcă şi finalului de sezon. Spre Kis Kalessi (Castelul Fecioarei), popasul de dinaintea Turciei autentice, am ajuns pe un drum străjuit de o parte şi de alta de plantaţii de bananieri şi măslini, care coborau în valuri înspre mare. Micile cîrciumi de pe drum sînt fermecătoare în peisaj, n-au însă prea multe de oferit: salate cu suc de rodii, supă de năut şi, din cînd în cînd, peşte. Cam ce se găteşte rapid, în bucătăriile oamenilor zonei. Vorbind de mîncare, în Kis Kalessi specificul locului, brenduit de altfel de un ghid britanic, este tantumi – un fel de sandviş în lipie, cu carne friptă de miel şi foarte mult pătrunjel. 

Kis Kalessi este ultima staţiune unde m-am simţit ca în Europa. 

„În Antiohia întîia oară ucenicii s-au numit creştini“  (Faptele Apostolilor 11, 26) 

Depărtîndu-te de coastă, spre est, treci prin Adana, locul celebrului kebab picant ce îi poartă numele, al patrulea mare oraş al Turciei (după Istanbul, Ankara şi Izmir), un oraş în plină expansiune industrială, cu o populaţie de peste două milioane de locuitori. Primul popas, făcut la un ockac basi – tradus mot-à-mot prin „cu capul la cuptor“ – mi-a produs o primă impresie de Islam: în local nu erau femei. Stînd laolaltă pe o băncuţă lungă, printre mulţii turci veniţi să mănînce frigărui cu ficat şi ardei iute, am simţit o altă Turcie, o Turcie care pune femeia într-un loc, bărbatul într-altul. Un exemplu, la suprafaţă, e şi faptul că, în restaurant, bărbatul este servit primul; femeia e tratată cu indiferenţă, lăsată în grija însoţitorului său masculin. Iar încercările mele de a intra în discuţia complezentă („Sînteţi turişti?“, „De unde veniţi?“) erau privite scurt şi muteşte, după care conversaţia era reluată cu partenerii reali de discuţie. Adică cu bărbaţii. 

Ceea ce avea să se tot petreacă de acum încolo, cu cît înaintam spre estul Turciei. Şi nu doar asta: cu cît laşi mai în urmă raiul turistic, cu atît mai mult începe Islamul să-şi facă simţită prezenţa. În Antakia deja apare vălul la femei. Numărul turiştilor scade, iar portretul lui Atatürk e din ce în ce mai rar prin magazine sau hoteluri. Cît priveşte oraşul, pe vremuri cel mai important centru al fostei civilizaţii elene, fosta Antiohia, Antakia de azi abia mai are cîte ceva din gloria ei consemnată. Străbătut de rîul Orontos, oraşul e descris în unele ghiduri ca o combinaţie de bulevarde largi, art-deco-ul coloniei franceze (1918-1938), şi străduţele oraşului arab, vechi şi îngust. Din toată imaginea fastului a rămas azi doar bazarul. Unul imens şi colorat. Cele cîteva case art-deco au fost modificate, au dispărut sau au fost înlocuite de clădirile noi-standard, care împînzesc teritoriul turcesc. Cutii de beton, nefinisate, contrastante maniei pentru detaliu pe care o depistezi în locurile turistice. Lăsată în voia sorţii e şi natura. De unde, în locurile turistice vezi palmieri peste tot, îngrijiţi pînă la împodobire, aici sînt uscaţi, trişti, năpădiţi de buruieni. Peste tot e o atmosferă care pare a spune: dacă turism nu e, nimic nu e. Pentru ei înşişi, turcii nu par a se sinchisi prea mult. Blocurile nu sînt finisate, nu sînt vopsite, iar parterul e în mare parte plin de moloz. De multe ori, peste grămezile de moloz tronează şi cîte o sofa de sufragerie, pe care turcoaice grase, îmbrăcate în şalvari, cu batice în cap şi conduri în picioare, stau la taclale, „la portiţă“. 

Totuşi, locul e plin de farmec. De un suav sentiment oriental. Din atitudinea comercianţilor dispare slugărnicia peste care dai în zonele de litoral. Asta am, asta cumperi, dacă vrei bine, dacă nu, nu. Deşi locurile sînt pline de istorie, turişti sînt rari şi, în cea mai mare parte, arabi. Nu vezi decît foarte rar cîte un european, iar Antakia e primul loc unde nici Ceauşescu, nici Hagi n-au ajuns înaintea ta. Au ajuns însă creştinii. Centrul crucial al creştinismului timpuriu, locul unde a trăit Sf. Petru, între 47-54 d. Chr., Antiohia a rivalizat cu Constantinopolul. Prima biserică creştină se bănuieşte a fi chiar Peştera Sf. Petru (Sen Piyer Kilisesi), aflată în nord-estul centrului oraşului. – „În Antiohia întîia oară ucenicii s-au numit creştini.“ (Faptele Apostolilor 11, 26) 

Situl e însă prost întreţinut, iar turiştilor li se permite accesul nelimitat (foarte mulţi se pozează stînd în diferite poziţii pe piatra sfîntă, bănuită a fi fost locul de unde propovăduia Sf. Petru). Peste tot se comercializează mătănii, magneţi şi produse din ulei de dafin, cu aromă de dafin, în formă de dafin. Pentru că la 8 km de Antakia, chiar spre graniţa cu Siria, se află fostul Dafnis (actualul Harbyiye). Legenda spune că aici a trăit Dafnis, cea transformată de Apolo într-un dafin, din frunzele căruia zeul şi-a împletit cununa. Tot aici a fost construit şi un templu închinat lui Apolo, unde Antoniu s-ar fi căsătorit cu Cleopatra. Azi, toate astea nu mai există, există însă mărturii ale opulenţei clădirilor din zonă, mozaicuri aflate în Muzeul Hatay, gazda a peste 50 de mozaicuri romane, unul dintre cele mai importante muzee din lume. (Istanbulul face presiuni de a-i fi cedate comorile, dar Antakia rezistă, nedorind să se despartă de una dintre cele mai mari atracţii ale sale.) 

De altfel, o anumită subtilă şi nedeclarată luptă pentru turişti am sesizat-o şi în căutarea oraşului Harbyiye. Un oraş îngrijit şi cochet, mult mai aerisit şi mai primitor pentru turiştii veniţi să viziteze Antakia, decît însăşi Antakia. Dar, deşi se află la doar cîţiva kilometri, îl găseşti cu mare greutate: indicatoare nu există, iar locuitorii din Antakia îţi dau indicaţii contradictorii.

Şanliurfa, oraşul kurd 

Părăsim Antakia, trecem (cum mulţi alţii o fac) în goană pe lîngă Gaziantep (Măritul Antep) şi depăşim controversatul Baraj Atatürk – centrul ambiţiosului proiect GAP care, prin dezvoltarea a 18 baraje hidroelectrice şi sutele de kilometri de tuneluri şi canale în bazinul Tigru-Eufrat, a provocat mînia Siriei, obligată să stea la mîna Turciei, dacă nu vrea să i se „închidă“ robinetul. 

După cîteva ore de mers cu maşina, într-un peisaj arid, în decorul căruia cămile trec domol pe marginea autostrăzii, precum la noi cirezi de vaci pe drumurile judeţene, ajungem în Şanliurfa. 

Oraş controversat, scenă a luptelor pentru independenţa kurzilor, capitală kurdă prin excelenţă, Urfa a căpătat onorificul Şanli (Sfîntul) pentru rezistenţa dusă contra Franţei, care vroia să o includă în Siria. Azi e un oraş mare, mai mult liniştit din punct de vedere politic, cu zumzăitul specific de oraş turcesc. 

Hotelurile seamănă între ele. Camerele sînt mici, dotate cu strictul necesar. Nelipsite de aer condiţionat şi Internet, sînt însă lipsite în totalitate de cabine de duş. Ţuţuroiul şi furtunul, direct pe gresie, fără cadă sau o cît de mică îngrădire – firescul unei băi turceşti. La fel de firească e şi improvizaţia pentru că, dacă ţeava de duş e înnodată cu batiste, la set vine WC-ul cu cordonul priponit zdravăn cu o sfoară de bazin. Preţurile pentru o cameră variază, de la 40 la 100 de lire turceşti, iar dacă stai mai multe nopţi, trebuie să negociezi: surpriza poate fi un tîrg deosebit de avantajos, mai ales că în Urfa nu sînt mulţi turişti. Tocmai de aceea negocierea pare a merge mai mult la hoteluri, decît în bazar. 

Celebrul bazar nu pare diferit de alte bazaruri turceşti. Cu cît pătrunzi însă mai adînc în labirintul de străduţe, descoperi o viaţă fascinantă care se desfăşoară în faţa ta, în timp real, printre magherniţe, ateliere de blănărie, pielărie, croitorie sau tinichigerie. Sînt străduţe pline de meseriaşi, care îşi petrec zilele acolo, modelează, pictează, cos, taie, dar şi mănîncă, dorm, socializează, trăiesc în cel mai mic detaliu. Paralel cu aceste străduţe – interfaţa: dughenele care comercializează obiectele făurite în atelierele din spate. Tot timpul printre tarabele de mirodenii şi dughenele unde se vinde kebab (cel mai sănătos fast food, după cum îl laudă turcii), şerpuiesc şi vînzătorii de ceai, cu tăvi pline cu pahare, care îşi anunţă prezenţa bătînd cu lingurile în tavă. Toţi par a trăi într-o simbioză perfectă. 

Femeile sînt excluse din peisajul comercial. Sînt doar cumpărătoare, iar strada le supune parcă unui drastic cod vestimentar. Dacă în Antakia fusta lungă şi un batic pe cap erau de ajuns, aici femeile sînt acoperite în întregime, iar bărbaţii poartă şalvari largi şi fesuri sau turbane. Ca turist, eşti obligat să adopţi un cod vestimentar asemănător, mai ales în cazul femeilor, care trebuie să se acopere cît mai mult, cu haine cît mai largi şi mai închise la culoare. 

În Şanliurfa turiştii sînt rari, românii – vorba turcului: ioc. Totuşi, locuri turistice există, vizitate mai ales de pelerini musulmani. Peştera lui Avraam (conform Coranului, Urfa e locul de naştere al profetului Avraam) este un complex turistic veşnic plin de vizitatori de tot soiul. Prin grădinile de o frumuseţe rară vezi oameni care se închină, alţii au trăiri mistice în mijlocul ierbii, alţii beau ceai sau meditează. Nimeni nu uită însă să hrănească „sfinţii crapi“ – probabil cei mai răsfăţaţi crapi din lume, peşti care plutesc cu indolenţă prin bazinele şerpuitoare din curtea moscheiei Halil ur Rahman, construită în 1211. Sînt peşti protejaţi prin lege, iar legenda spune că, dacă vezi printre hrăpăreţii crapi şi unul alb, vei ajunge cu siguranţă în rai. 

Colinele cetăţii sînt accesibile pentru doar 3 lire turceşti. De sus, Şanliurfa apare în toată splendoarea sa, un oraş străvechi, bine păstrat, cu clădiri tradiţionale în culori nisipoase, cu terase largi şi un amalgam de culoare care curg dintr-unul într-altul. În timpul unei chemări la rugăciune din miezul zilei, am văzut culoarele cum se umpleau de o mulţime de bărbaţi apăruţi deodată, din toate părţile (unii purtînd covoraşe de rugăciune), curgînd înspre moschei. 

În Urfa, tradiţia islamică e mai prezentă ca în oricare alt oraş vizitat. Poza lui Atatürk dispare cu desăvîrşire, fiind înlocuită cu pasaje din Coran, iar oamenii sînt conservatori pînă în măduva oaselor. Nu se fumează, nu se bea, se merge la rugăciune şi se păstrează timpul pe loc. Totuşi, deşi unele terase sau locuri publice încă mai păstrează segregarea între familii şi oameni singuri, locurile fiind împărţite, iar păstrarea tradiţiilor (precum sira gecesi, o tradiţie locală, un fel de şezătoare pentru bărbaţi) e încă preţuită, la lăsarea întunericului totul pare a se schimba. 

Alcool, după cum am spus, nu găseşti nici în restaurant, nici în supermarket. Dacă totuşi insişti să bei (sperînd să nu pari alcoolic), o vînzătoare îţi poate indica, încet, şoptit, ruşinoasă, un butic de unde poţi să-ţi procuri mult rîvnitul alcool. Găsim buticul şi încercăm să-l convingem pe vînzător să vorbească cu băieţii de la o terasă apropiată să ne lase să bem o bere, în timp ce comandăm şi ceva de mîncare. „Ioc“ – ne-a răspuns, cu o dezaprobare fermă din cap, dîndu-ne însă pe sub mînă o carte de vizită, spre un local unde să putem şi bea, şi mînca. 

Lăsîndu-ne momiţi de conspiraţie, ajungem într-un fel de hrubă întunecată, unde sîntem bine primiţi de cîţiva chelneri amabili şi conduşi la o masă. În hrubă nu era nimeni, doar cîteva felinare la a căror lumină chioară încercam să descifrăm ceva de pe meniu, hotărînd în cele din urmă să ne lăsăm pe mîna chelnerului. După aproximativ o jumătate de oră, hruba a început să se umple. Oameni îmbrăcaţi la costum, grupuri mixte, dar şi – absolut surprinzător – femei singure, care, odată aşezate la masă, îşi scoteau vălul islamic, comandau bere şi alune, savurînd cîte o ţigară (aprinsă, galanton, de către chelner). Nimeni nu le privea ciudat, din contră, totul părea normal şi acceptat, şi am avut impresia că la mijloc este vorba de o înţelegere tacită: Europa poate exista şi în aceste părţi, însă doar după lăsarea întunericului.

Spre Istanbul, prin Capadochia 

Plecînd din deşerticul şi kurdul Urfa, unde căldura mă făcea să privesc cu ochi din ce în ce mai răi faptul că trebuia să port cele mai largi şi cele mai acoperitoare vestimente negre pe care le aveam, am ajuns pe înaltul podiş Capadochia, „Tărîmul caselor frumoase“. De la 37º, în cîteva ore, am trecut în plină iarnă şi ninsoare. 

Regiunea e de o frumuseţe stranie. Cu milioane de ani în urmă, muntele Erciyes, care străjuieşte întreaga regiune, a erupt inundînd zona cu un torent de lavă ce s-a prelins pe sute de kilometri. După erupţie au venit ploi, apoi îngheţul – transformări care au creat un peisaj nepămîntesc. Oamenii au descoperit rapid că solul era mai fertil aici ca în alte părţi, iar roca, stîncile, conurile şi coloanele fantastice au proprietăţi magice: fiind moale, uşor de modelat, se întăreşte în contactul cu aerul, transformîndu-se în materie perfectă pentru construcţii de case, clădiri şi chiar oraşe subterane. 

În Capadochia, Turcia se transformă încă o dată. Deşi puternic turistică, zona diferă enorm de turismul de pe litoral. Aici, majoritatea turiştilor sînt americani sau europeni vestici, francezi şi mulţi nemţi. Circuite religioase au loc tot timpul, zona fiind împînzită de biserici săpate peste tot, în piatră. Descoperite, pînă în prezent, sînt în jur de 3000 de biserici, dar numărul creşte încă, descoperirile continuă în vastul sit arheologic. 

Şi tocmai datorită importanţei sitului, care înseamnă întreaga regiune, aici nici nu s-a abuzat de construcţii megalitice, iar cele cîteva hoteluri şi pensiuni sînt cochete, elegante şi, în acelaşi timp, tradiţionale. 

Dar e vorba de o cu totul altă viziune – dacă vorbim de tradiţie. Venind dinspre Urfa kurdă şi tradiţionalistă, contrastul Capadochia sare imediat în atenţie: stînd într-o cîrciumă pitorească, mîncînd bucate tradiţionale, simţind din plin Turcia, la un pahar de Yeni Raki, îţi dai seama că te afli de fapt în centrul unei ţări islamice, care prin politica recentă pare a pune din nou accentul pe religie, iar oamenii, cel puţin cei din sud-est, par a încuviinţa o asemenea decizie; te afli aşadar în mijlocul Islamului, bei alcool, după o zi în care ai vizitat biserici creştine şi locurile pe care primii creştini le foloseau ca refugiu pentru credinţa lor. Şi zîmbeşti, confuz. 

„Credinţa stă în inimă“ – ne-a spus, la plecare, proprietarul pensiunii la care am tras. Blînd, cu zîmbetul luminos şi simplu, omul de 63 de ani, care împreună cu familia şi numai cu familia ţine una dintre cele mai frumoase pensiuni la care am stat, mai zice că, dacă inima e bună, şi credinţa e la fel. 

Şi ajungem cu aceste cuvinte în Istanbul, ultimul popas înainte de revenirea în Europa. Oraşul neschimbat şi zumzăitor, plin de turişti somnambuli, de terase aglomerate, de opere de artă bizare şi bazare în care nebunia vieţii fierbe în orice secundă, ne dă drumul cu greu înapoi spre ţară. La graniţă, grănicerul ne mulţumeşte că am venit în ţara lui, se minunează că am ajuns pînă în Urfa şi ne spune să revenim. Zîmbeşte şi ne lasă să trecem. 

La graniţa cu Bulgaria, cîteva babe bulgăroaice tăbară pe noi, rugîndu-ne să le trecem şi lor vreo 20 de cartuşe de ţigări luate din Duty Free, pe paşapoartele noastre. Vinieta de 5 euro nu se găseşte că e criză, luaţi de 10. Maşina deja hurducăie primejdios pe drumul european. Îţi aminteşti cu jind de autostrăzile cu patru benzi, impecabile, pe care le-ai părăsit, şi te gîndeşti că, deşi valul islamic se lasă peste Turcia, Turcia e probabil, în multe alte privinţe, mult mai europeană ca multe alte ţări ale Uniunii.

pexels gustavo fring 5163433 jpg
Unelte, materiale și idei pentru o curte bine amenajată
O curte bine organizată îți oferă nu doar un spațiu estetic, ci și un loc practic în care te poți relaxa, lucra în grădină sau petrece timp de calitate cu familia și prietenii.
rehearsal preparation groom s watch hand jpg
Purtați de Eminem, Pharrell și Kanye West – descoperă cel mai popular ceas printre artiști!
Hai să recunoaștem: când vezi un ceas Casio G-SHOCK pe încheietura cuiva, nu te gândești doar la ore și minute.
Ce acte sunt necesare pentru procedura de radiere a unui autovehicul  jpg
Ce acte sunt necesare pentru procedura de radiere a unui autovehicul?
Radierea unui autovehicul din circulație poate părea un proces complicat, dar, dacă ai toate documentele pregătite și urmezi pașii necesari, totul devine mult mai simplu.
featured image jpg
Minimalismul, o alegere de viață pentru tot mai multe persoane împlinite pe plan profesional
A avea puține bunuri materiale și a efectua puține cheltuieli era în trecut caracteristic doar persoanelor cu venituri modeste.
Vechea dilema optimizare SEO vs  PPC sau AMBELE jpg
Vechea dilema: optimizare SEO vs. PPC sau AMBELE?
În lumea marketingului digital, dezbaterea dintre optimizarea pentru motoarele de căutare (SEO) și publicitatea plătită per click (PPC) a fost întotdeauna un subiect fierbinte.
industrie jpg
Curiozități mai puțin știute despre gudron și industriile în care se folosește
Gudronul este o substanță cu o paletă largă de aplicații industriale. Acesta nu este o substanță unică, ci un amestec complex de mii de compuși chimici, inclusiv hidrocarburi aromatice, fenoli și alte substanțe organice.
Cei care nu invata din istorie, sunt sortiti sa o repete  3 carti pe care trebuie neaparat sa le citesti jpg
Cei care nu învață din istorie sunt sortiţi să o repete. 3 cărți pe care trebuie neapărat să le citești
Dacă vrei să înțelegi mai bine evoluția poporului și a culturii din care faci parte, atunci e bine să explorezi cărțile de istorie specifice.
reducerea timpului petrecut in trafic este o prioritate pentru tine jpg
Reducerea timpului petrecut în trafic este o prioritate pentru tine?
Dacă te deplasezi frecvent cu autoturismul și ai realizat faptul că, din cauza aglomerației rutiere, ai ajuns să petreci foarte mult timp în trafic.
ceai cuisoare (1) jpg
Cum se prepară și când este recomandat ceaiul de cuișoare?
Ceaiul de cuișoare este o băutură aromată și benefică pentru sănătate, apreciată pentru proprietățile sale antibacteriene, antiinflamatoare și antioxidante.
ce pantofi sa alegi pentru city break jpg
Cele mai potrivite modele de pantofi pentru un city-break
Te gândești la un city-break? Ah, ce bine! Oricine adoră să exploreze noi orașe, să meargă pe străzi necunoscute și să descopere un colț de lume plin de istorie, cultură și viață urbană.
Champions League  cea mai valoroasă competiție de fotbal intercluburi din Europa  dilemaveche betting jpg
Champions League: cea mai valoroasă competiție de fotbal intercluburi din Europa
Champions League reprezintă apogeul fotbalului european intercluburi, fiind locul unde cele mai bune echipe de pe continent își dispută supremația.
Cum să îți amenajezi casa eficient și cu buget redus  sfaturi și idei practice jpg
Cum să îți amenajezi casa eficient și cu buget redus: sfaturi și idei practice
Amenajarea locuinței poate fi o provocare atunci când încerci să menții un echilibru între estetică, funcționalitate și costuri.
DilemaVeche (2) (4) jpg
Chanel, moștenirea unui brand care a revoluționat eleganța
Toată lumea a auzit despre acest nume faimos în industria modei, un simbol atemporal al rafinamentului și inovației în modă.
telefoane jpeg
Există o piață a telefoanelor folosite de vânzare. Vrei să afli despre ce e vorba?
Te-ai gândit vreodată că ar exista pentru telefonul tău folosit un loc unde ar putea să fie pus la vânzare? Ai mai multe telefoane vechi care stau degeaba prin sertarele biroului de acasă?
usa de garaj alexiana group 3 jpg
Știai că poți găsi uși de garaj la prețuri avantajoase pentru bugetul tău?
Pentru cine își dorește mai multă protecție pentru mașina personală, în garaj, există soluții prietenoase cu bugetul.
relaxare rapida jpg
5 metode de relaxare imediate pentru oamenii activi care au puțin timp liber la dispoziție
Într-o lume agitată, în care timpul este un lux, găsirea unor metode rapide de relaxare devine esențială pentru menținerea echilibrului mental și fizic.
featured image jpg
Sigla echipei de fotbal Athletic Bilbao, sculptată pe o biserică din secolul al XIII-lea
Când te gândești la biserici, te aștepți să vezi în special icoane ale unor sfinți. În unele situații, poți găsi și imagini cu principalii oameni care au contribuit financiar la construcția respectivei biserici.
austin ban 0fjGQmYCRW8 unsplash jpg
Cadouri care creează amintiri - Experiențe speciale pentru femeile din viața ta
Căutarea cadoului perfect pentru femeile dragi din viața ta poate fi o provocare, mai ales atunci când vrei să alegi ceva cu adevărat special.
sala jocuri de noroc bloc jpg
Sălile de jocuri de noroc ar putea fi interzise la parterul blocurilor
Deputatul PNL Gigel-Sorinel Știrbu a depus pentru dezbatere un proiect de lege care vizează interzicerea sălilor de jocuri de noroc de la parterul blocurilor.
images 3bb810f70db5ec2934571f9ff1639e40 jpg
Alegerea materialelor și a mobilierului la un preț accesibil
Unul dintre cei mai importanți pași în amenajarea casei este selecția materialelor și a mobilierului.
people 1355500 1280 jpg
Cum creează sporturile legături puternice și prietenii durabile între bărbați
Sportul este mai mult decât o competiție. Este un limbaj universal care unește oameni din medii diferite. Pe teren, în tribune și online, bărbații găsesc un spațiu pentru a-și exprima emoțiile și pentru a se conecta cu ceilalți.
1738689539 lCrT jpg
Metode de ameliorare a durerii pentru inflamația nervilor
Inflamația nervilor, cunoscută și sub numele de nevrită sau nevralgie, poate provoca dureri severe care reduc semnificativ calitatea vieții.
3572599055782af8afa491e98137681c (1) jpg
Cum să îți menții nivelul de energie ridicat după vârsta de 40 ani
După vârsta de 40 de ani, mulți oameni experimentează o scădere a nivelului de energie din cauza schimbărilor naturale ale corpului, cum ar fi scăderea masei musculare, schimbările hormonale și un metabolism mai lent.
cat costa o coroana dentara i ce factori influen eaza pre ul jpg
Cât costă o coroană dentară și ce factori influențează prețul?
O coroană dentară este una dintre cele mai frecvent utilizate soluții stomatologice pentru restaurarea unui dinte deteriorat. Costul acesteia variază foarte mult în funcție de materialul folosit, tehnologia de producție și experiența medicului stomatolog.

Parteneri

image png
Ceapă pe tălpi peste noapte. Tradiție populară, mit urban sau beneficiu real pentru sănătate?
Părea că le-am văzut pe toate: băi cu gheață, apă cu lămâie la 5 dimineața, respirație stil Wim Hof… Dar exact când credeai că nimic nu te mai poate uimi în lumea wellness-ului – intră în scenă ceapa roșie.
noul cod fiscal
Statele europene se întrec să atragă cât mai mulți bogați. Unde sunt percepute cele mai mici impozite pentru afaceri
Guvernele europene se confruntă cu constrângeri bugetare, o creștere economică slabă, șocuri comerciale și îmbătrânirea populației, care continuă să le afecteze vistieria, motiv pentru care gândesc strategii, inclusiv facilități fiscale, prin care să atragă investitori.
camera deputatilor. cdep.ro
Schimbare majoră în învățământ: dascălii își vor putea bloca posturile doar 5 ani
Posturile „înghețate” zeci de ani de demnitari-profesori ar putea deveni istorie. O propunere legislativă adoptată tacit de Camera Deputaților limitează la cel mult cinci ani consecutivi perioada în care un cadru didactic poate beneficia de rezervarea postului atunci când ocupă funcții publice.
1 artrita jpg jpeg
Planta medicinală care ameliorează durerea după operații și simptomele artritei
Într-o lume dominată de analgezice și antiinflamatoare sintetice, interesul tot mai mare pentru terapiile naturiste aduce în prim-plan plante cu proprietăți terapeutice remarcabile. Una dintre ele începe să câștige recunoaștere în rândul medicilor integrativi și al pacienților cu dureri cronice
Kim Kardashian FOTO Profimedia
„Am crezut că o să mor”. Kim Kardashian a povestit în lacrimi momentele de groază din timpul jafului de la Paris
Noaptea în care mai mulți hoți înarmați au legat-o pe Kim Kardashian și au forțat-o să predea bijuterii în valoare de milioane de dolari a lăsat-o traumatizată și i-a schimbat viața pentru totdeauna, a declarat cea mai bună prietenă a vedetei și stilista sa în fața unui tribunal din Paris.
sens giratoriu maracineni foto Google Maps jpg
Un drum sufocat de trafic rămâne fără rezolvare. Soluția promisă se lovește de noi întârzieri
De câțiva ani, mulți șoferi și numeroase autorități locale au solicitat CNAIR realizarea unui sens giratoriu pe DN 73 Pitești-Brașov, în comuna Mărăcineni, pe unde trec zeci de mii de mașini și au loc des accidente. Numai că proiectul început în 2022 trenează.
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Patru noi situații în care pensionarii sunt obligați să returneze pensiile
Un ordin al Ministerului Muncii, emis recent, introduce patru noi situații în care pensionarii sunt obligați să returneze pensiile, pe lângă cele 11 excepții de la scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii.
Muzeul Egiptean, foto Shutterstock jpg
Marele Muzeu Egiptean își deschide, în sfârșit, porțile. Cât a costat impresionanta construcție din Giza?
După două decenii de așteptare, Marele Muzeu Egiptean din Giza se pregătește, în sfârșit, de marea deschidere, programată pentru 3 iulie 2025.
Dumitru Prunariu FOTO
14 mai: În urmă cu 44 de ani, cosmonautul român Dumitru Prunariu îşi începea zborul în spaţiu
Anul acesta, pe 14 mai se împlinesc 44 de ani de când Dumitru Prunariu şi-a început aventura spaţială la bordul navei Soiuz 40. Tot pe 14 mai, Clubul Sportiv Dinamo sărbătoreşte 77 de ani de existenţă.