Toamna, întunecat-luminoasă

Toamna a fost mereu, pentru mine, un anotimp al diverselor contemplări. Şi exterioare – de genul meditaţiilor asupra frunzelor căzătoare, şi interioare – scrutări ale stărilor şi trăirilor. 

Aşa cum în faţa mării sau a munţilor ai revelaţia micimii şi efemerităţii tale, şi a adevăratelor proporţii, tot aşa, cînd înăbuşitorul aer de vară se schimbă în respirabila şi răcoroasa adiere de toamnă, simţi mai dihai (cel puţin eu, una) trecerile şi devenirile, repetiţiile şi schimbările, lucrurile şi vieţile care evoluează. Mai ales că toamna se amestecă toate: tot soiul de începuturi, precum cel veşnic, al diverselor forme de şcoală, ori reîntoarcerea la treabă după vacanţă, cu sentimentul sfîrşitului şi melancolia asociate cu frunzele care cad, pomii care rămîn golaşi şi natura în belşug (conform compunerilor) şi, apoi, în expectativă. E un amalgam cînd fericit, cînd melancolic, cumva în anticamera evident fericitului decembrie. 

Ce-i drept, există şi sărbători tomnatice. Desigur, începutul şcolii, la care, măcar pentru senzaţiile pe care ţi le dă, direct sau indirect, nu am putut renunţa ani de zile. Spun „direct sau indirect“ pentru că l-am retrăit, ca-n

de nenumărate ori, numai pentru că-mi tot redoream începutul perfect: timp de vreo zece ani, în fiecare toamnă, am tot început cîte un masterat. Dădeam examene, îmi plăcea adrenalina confruntării, apoi suspansul afişării rezultatelor (în general, treceam probele) şi apoi mă dădeam în vînt după primele întîlniri, în care cunoşteam oameni noi şi ni se spunea ce urmează să facem, ce cărţi să citim (e adevărat că problemele urmau cînd începuturile şi sentimentul noutăţii se terminau, iar lucrurile începute trebuiau terminate, ceea ce s-a dovedit mult mai greu). Tot în fiecare toamnă, copilul meu începea cîte un nou ciclu şcolar: le-am trăit pe toate cu aceeaşi intensitate, fie că era vorba de cel din clasele I-IV, cu o învăţătoare hiperconştiincioasă şi cu cîteva mame casnice teroriste din comitetul de părinţi, fie cu diriginta, profesoară de matematică, incredibil de perfectă, care, din păcate, a murit înainte de vreme, fie la liceul cu mare prestigiu, dar cu mai puţină „acţiune“, fie chiar la facultatea de peste mări şi ţări. Cu flori şi zîmbete, şi cîţi membri ai familiei mai aveam (bunica lui a fost nelipsită la toate aceste începuturi, veşnic evenimente, atîta timp cît a fost). 

Apoi, Halloween-ul. Un fel de combinaţie de împrumut între Ziua Recoltei şi Sîmbăta morţilor. Tipică pentru cele două laturi ale toamnei, aş zice. O parte luminoasă şi una întunecată, care, datorită industriei kitsch din domeniu, a devenit jucăuş-întunecată. Dovleacul şi plăcintele din el se leagă, evident, de prima parte, cea din compunerile noastre de-a cincea. Toamna îmbelşugată, pe care o tot desenam cînd eram mici, precum o doamnă cu o rochie lungă înţesată de mere, pere, prune, struguri şi chiar gutui e o ipostază liniştitoare. Recunosc că mie, uneia, îmi plac mai mult roadele pe care şi le pierde şi culorile lor: frunzele (despre al căror covor multicolor iar scriam în compuneri), galbene, roşcate, maronii, pe care nu mă satur să le adun, castanele şi ghindele cu care îmi umplu buzunarele rucsacelor, ca pe vremea cînd mergeam prin parcuri cu tatăl ori cu bunicul meu sau cînd căutam chestii poetice pe care să i le trimit iubitului din armată. 

Toamna întunecată – cea „lungă, slabă şi zăludă“, care înlocuieşte adorabila briză despre care vorbeam la început, cu burniţă, noroaie şi alte chestii năclăite şi negre – ţine, indiscutabil, de cealaltă latură a ei. De aceea a morţii, a sfîrşitului unui ciclu, fie că e cea sesizabilă prin frunzele devenite, brusc, din portocaliu aprins – maro veşted, fie prin costumele comice spre groteşti de Halloween (de fantomă, monstru, schelet, vrăjitoare, moartea însăşi). 

Poţi, însă, simplifica lucrurile şi alunga partea de umbre dacă alegi o abordare tomnatică strict consumistă: pui murături, faci zacuscă, dulceaţă, gem, must şi apoi vin. Iar de Halloween sculptezi dovleci şi alegi doar costume „drăgălaşe“, precum Batman, Superman, zînă, prinţesă, pirat etc.