Sunetul muzicii

Publicat în Dilema Veche nr. 624 din 4-10 februarie 2016
Oameni pe stradă jpeg

Cînta sfîșietor de prost la trompetă. Un instrument greu, pentru care-ți trebuie forță și finețe, cîrîia deznădăjduit din gura unui tip, în Romană, la ieșirea de la metrou. N-am recunoscut ce cînta domnul ăsta, dar, orice ar fi fost, suna ca un marș funerar cîntat de amatori la țară. Suna atît de rău că mi s-a făcut o milă imensă de om. De cum cînta el, așa, într-o înserare nasoală de final de ianuarie, pe un frig umed, într-un oraș înghesuit între nămeți negri de zăpadă veche. De cum ieșea lumea din metrou cu capetele în jos în timp ce icnetele nefericite ale trompetei sfredeleau fără rost vacarmul bulevardului Magheru. Omul stătea cumva cu umărul cîș la lume, de parcă nu-l interesa să ia un ban, stătea de parcă „dă-vă dreacu’, că știu că nu-mi dați și d-aia nici nu aștept nimic și uite o să cînt așa pînă îmi trece sau pînă cînd mi s-o face frig“.

Un performance neparticipativ. Egoist. Altfel stă însă treaba cu alți muzicieni ai orașului. În Amzei, obișnuiește să stea în față la Meli Melo un harpist. Nu mi-a venit a crede ochilor în momentul în care l-am văzut în final, după ce am mers uluită pe urmele unei melodii vălurite care putea foarte bine să ilustreze un amoraș roz și bucălat, în fundul gol, acolo, pe Take Ionescu. Armoniile triluite veneau dintr-o harpă adevărată, din care ciupea un tip oarecare, de vreo 50-60 de ani. Să nu vă imaginați o harpă de concert, din cele imense, la care se cîntă stînd în picioare. Și nici vreo harpă frumos ornamentată precum postamentul unui templu, cu imensa coloană care sprijină tot sistemul împodobită cu cîrcei de viță-de-vie și cu struguri sculptați în lemn auriu. Era o harpă medie, cu un cadru de lemn lustruit, natur, o harpă cinstită, gospodărească. Părea o harpă făcută în casă, din cele care ajung să stea rezemate în balcon de vreun borcan de murături. Genul ăla de harpă. M-aș fi așteptat să văd orice fel de instrument pe stradă; un pian la Universitate, o piculină la Rondul Coșbuc sau un contrabas la Aviatorilor, dar la o harpă recunosc că nu m-aș fi gîndit. Omul stătea pe trotuarul îngust, pe care se duceau în sus și în jos oamenii cu treburi și cu plase de cumpărături, și picura angelic din corzi. De la turcul de vizavi mirosea a kebab, de la autoservirea de peste drum a ciorbă cu leuștean, iar din magazinul Nic aerul condiționat scotea un curent fierbinte care mirosea a pui prăjit.

În topul muzicienilor de stradă bu­cu­reșteni îl mai am pe domnul cu vioara de la Unirii. L-am văzut toată vara și toată toamna, acu’ a dispărut. Omul se îmbrăca într-un fel anume, de regulă cu niște pantaloni foarte albi, o cămașă așijderea, peste care venea o vestă colorată, pe cap avea o canotieră cu panglica asortată. Să știți că și domnul ăsta cînta tare prost. Nu că aș fi cine știe ce expertă sau vreo muziciană ascunsă, de mare finețe. Dar pînă și urechile mele neantrenate sufereau din cauza acelui scîrțîit.

Mai e apoi ansamblul de mandoliniști de la Victoriei, pe care probabil că mulți dintre dumneavoastră îl știți. Apoi, în coloanele de la Romană se mai adăpostesc cînd și cînd diverși băieți cu chitare, folkiști chinuiți și Bob Dylani de liceu. Mai sînt uneori și celebrii peruani pe care i am văzut cam prin fiecare oraș european prin care am trecut. El Condor Pasa, sau cam așa ceva. Dar cel mai ciudat muzician de stradă e cel pe care l-am văzut la Berlin. Un tip înalt și slab care cînta la ceva ce nu are nume. Imaginați-vă o tubulatură grozavă de forma aproximativă a unui saxofon, dar de vreo trei ori mai mare și mai intricată. Chestia asta scotea niște sunete hîrșîite și sacadate ca într-un dubstep clasic. Omul își implica publicul în tot performance-ul și-și întreba spectatorii ce le-a sugerat piesa respectivă. După o secvență în care și-a bușit și și-a bruscat tubulaturile alea fantastice, s-a oprit iar și a întrebat din ochi: „Ei?“ „O furtună de vară!“, a strigat careva. „O navă pe valuri“, a zis altul. „Nu“, a zis muzicianul înalt și slab. „Era o urmărire între dragoni într-o pădure.“ M-am gîndit un pic. Domnule, chiar așa era!

Selma Iusuf este jurnalistă, re­dac­tor șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.

1762271292 TLtu jpg
5 tipuri de ghete de bărbați pentru trekking și activități outdoor
Pentru pasionații de natură, drumeții sau aventuri montane, alegerea unei perechi potrivite de ghete de bărbați pentru trekking este esențială. Acestea oferă echilibrul perfect între confort, aderență și protecție, fiind concepute să reziste la condiții dificile.
1762260163 1lhK jpg
Cum îi învățăm pe copii bucuria de a dărui
Un copil care se apropie cu un desen ținut la spate e una dintre cele mai frumoase imagini ale lumii.
pexels olly 3779713 jpg
5 semne care trebuie să te trimită la stomatolog - cum apare și cât de repede evoluează cu adevărat o carie dentară
Cariile dentare reprezintă cea mai frecventă problemă de sănătate dentară și sunt considerate o „problemă majoră de sănătate publică”. Deși prevalența cariilor a scăzut în ultimele decenii, problema rămâne răspândită atât în rândul copiilor, cât și al adulților.
pexels mvdheuvel 30002090 jpg
Top 4 destinații de weekend în România pentru iubitorii de natură
Dacă iubești natura, poți să găsești cu ușurință destinații ideale din țară pe care să le explorezi în timpul liber. România oferă o diversitate spectaculoasă de locuri perfecte pentru o escapadă de weekend.
Imagine1 jpg
Suferi de o afecțiune dentară? Beneficiază de servicii stomatologice precise și sigure, în cadrul unei clinici ce a înlocuit bisturiul cu laserul
Există o mulțime de afecțiuni stomatologice, de la cele ușor de tratat precum placa dentară sau tartrul, la probleme complexe, ce afectează atât funcționalitatea cât și estetica dentară, așa cum sunt parodontoza sau afecțiunile ortodontice severe.
Cafeaua și concentrarea  cât de mult te ajută  jpg
Cafeaua și concentrarea: cât de mult te ajută?
Cafeaua, un simplu ritual de răsfăț pentru unii, o adevărată artă pentru alții. Pentru fiecare pasionat, ea este și un aliat al concentrării și al vitalității.
1 coverfoto jpg
Jidvei lansează Vinars XO, în premieră internațională, la Paris
Degustare exclusivă în cadrul retrospectivei Radu Jude – primul regizor român celebrat integral la Centre Pompidou.
6 png
De ce paturile tapițate rămân alegerea preferată în designul modern
În ultimii ani, paturile tapițate au câștigat tot mai mult teren în preferințele celor care își doresc un dormitor modern, elegant și extrem de confortabil.
8d03f7ab62c532f5e956ca15dabf5bb9 jpg
Colmar cu bicicleta: 5 trasee și excursii de neratat în împrejurimi
Colmar, orașul de poveste din inima Alsaciei, nu este doar o destinație romantică de vacanță, ci și o regiune pe care o preferă pasionații de ciclism.
1757514744 t6sC jpg
Hanorace bărbătești: 5 modele de bază pentru garderoba casual
Fiecare garderobă masculină modernă include cel puțin câteva hanorace comode. Aceste piese nu te ajută doar în zilele reci, ci și oferă variante rapide de compunere a unei ținute.
pexels marta klement 636760 1438072 jpg
Cu ce se remarcă un campus universitar modern și de ce ar putea fi potrivit și pentru tine
În ziua de azi, campusul universitar modern poate să fie soluția ideală pentru cei care vin să studieze în Capitală sau în alte orașe ale țării.
2 Depresie   Conform datelor oficiale jpg
Depresia în România: o realitate invizibilă
Depresia este o afecțiune psihică frecventă care afectează viața personală, profesională și socială a celor care suferă de ea.
1754630459 O8fp jpg
Cum să investești inteligent în confortul de la birou
Te-ai întrebat vreodată de ce la finalul zilei resimți oboseală și lipsă de energie, chiar dacă nu ai făcut efort fizic intens? Ai observat cât de mult îți influențează confortul la birou felul în care te simți și performezi?
bfeb1365c7dc9271890fa4ba5c740891 jpg
Bullying-ul explicat: ce este, cum se manifestă și care sunt efectele asupra copiilor și adolescenților
Bullying-ul afectează mulți copii și adolescenți și poate aduce schimbări vizibile în comportamentul celor vizați. Observi că fiul sau fiica ta devine tot mai retras(ă) sau că un elev se teme să meargă la școală?
Simptome specifice psoriazisului Tratament 100 natural care stopeaza evolutia bolii jpg
Simptome specifice psoriazisului! Tratament 100% natural, care stopează evoluția bolii
Psoriazisul este o afecțiune dermatologică cronică, care se caracterizează prin apariția unor leziuni roșii, acoperite cu scuame argintii, pe diferite părți ale corpului.
pexels snapwire 46024 jpg
Beneficiile surprinzătoare de care te bucuri când ești înconjurat de animale de companie
Animalele de companie sunt acei prieteni fideli care îți sunt alături mereu, chiar și în cele mai dificile momente. Simpatice și jucăușe, reușesc să te încarce prin energia lor pozitivă și devotamentul lor.
Cum să alegi pantofii cu toc în funcție de înălțimea ta  Ghid practic și recomandări dilemaveche jpg
Cum să alegi pantofii cu toc în funcție de înălțimea ta? Ghid practic și recomandări
Alegerea unei perechi de pantofi cu toc potrivite nu ține doar de stil sau de preferințe. Felul în care tocurile se potrivesc înălțimii tale poate influența atât confortul cât și modul în care arată ținuta per ansamblu.
DilemaVeche (2) jpg
Uleiul de rozmarin: Secret antic roman pentru podoaba capilară
Din cele mai vechi timpuri, plantele aromatice au fost folosite nu doar pentru parfumul lor plăcut, ci și pentru puterea lor vindecătoare.
img 1 jpg
Don Ro Casino: Ce să faci și ce să nu faci când joci online
Lumea divertismentului digital oferă numeroase opțiuni de recreație, iar casino online reprezintă una dintre formele de entertainment care necesită o înțelegere atentă a regulilor și a etiquettei specifice.
pe tera cristalelor gigantice din mexic este frumoasa dar mortala jpg
Peștera Cristalelor Gigantice din Mexic este Frumoasă, dar Mortală
Gipsul: De la materie primă pentru construcții uscate la cristale gigantice în peștera Naica.
1  Irina Rimes x Roman Tolici x IQOS jpg
Irina Rimes x Roman Tolici – cea mai nouă colaborare a brandului IQOS
A fost prezentată într-un eveniment care a redefinit ideea de spectacol polisenzorial. Curios?
de ce sa alegi o rochie din in pentru evenimentele de vara jpg
De ce să alegi o rochie din in pentru evenimentele de vară
Vara aduce cu ea nu doar zile mai lungi și soare blând, ci și invitații la evenimente speciale – nunți în aer liber, botezuri intime, seri de vară care merită celebrate. În toate aceste contexte, alegerea unei ținute devine mai mult decât o simplă decizie de stil.
featured image jpg
IMSA recunoaște oficial pokerul ca sport al minții: Argumentele pentru această decizie
IMSA (Asociația Internațională a Sporturilor Minții) a recunoscut oficial pokerul ca fiind sport al minții. Practic, pokerul face parte din aceeași categorie ca șahul și bridge-ul.
cifra sapte jpg
Cifra 7 în istoria omenirii și superstițiile în care cred oamenii și în ziua de astăzi
Gândește-te la un număr între unu și zece să vedem dacă putem ghici. A fost șapte, nu? Cercetătorii au descoperit că, atunci când ești rugat să te gândești la un număr între unu și zece, mulți vor avea numărul șapte în minte.

Parteneri

octav webp
Mărturiile pompierilor italieni care au încercat să-l salveze pe Octav Stroici. Ce a spus în ultimele clipe de viață: „Plângea de...”
Tragedie la Roma, unde un român de 66 de ani, Octav Stroici, și-a pierdut viața după prăbușirea parțială a turnului Torre dei Conti, aflat în reabilitare. În ultimele sale clipe, bărbatul a cerut vești despre familia sa.
banner Cornel Palade png
Drama celebrului actor Cornel Palade. A rămas fără mamă la o vârstă fragedă: „Tata ne-a adus o altă mamă, o nouă mamă”
Cornel Palade își amintește cu durere de copilăria trăită în absența mamei lui. Femeia care i-a dat viață a murit la 27 de ani, o vârstă fragedă, din cauza unei boli crunte: tuberculoză. Cum i-a marcat existența moartea prematură a mamei sale?
Florian Dinu foto constantatv png
Descoperire şocantă din Vama Veche. Patronul unui camping celebru a fost găsit mort în condiții suspecte
O descoperire tragică a avut loc joi dimineață în stațiunea Vama Veche, unde Florian Dinu, în vârstă de 44 de ani, patronul și administratorul cunoscutului complex de agrement Sandalandala, a fost găsit mort în incinta campingului pe care îl deținea.
image png
Varianta naturistă a tartarului, gătită de Ramona Bădescu. Cum prepară actrița tartarul de roșii: „Din categoria rețetelor la minut”
Pe lângă trucuri și sfaturi pentru îngrijirea tenului, a corpului și pentru a ne menține tinere și sănătoase, Ramona Bădescu revine în atenția publicului cu o rețetă inedită: o versiune naturistă a tartarului.
omv petrom
Cutremur pe piața muncii: giganții încep concedierile, investițiile se opresc. Cum explică analiștii fenomenul
În ultimele săptămâni, mai multe companii mari din România au anunțat valuri de concedieri. Bosh, Amazon, Aptiv, Oracle, iar recent și OMV Petrom, au început disponibilizări pe bandă rulantă. Analiștii spun că totul pleacă de la instabilitatea legislativă și în special despre creșterea taxelor.
Sorin Grindeanu la Târgoviște foto captură video FB Sorin Grindeanu
Grindeanu candidează la şefia PSD cu moţiunea „Uniţi pentru români. Puternici, doar împreună”
Sorin Grindeanu candidează la președinția PSD la congresului extraordinar de vineri, 7 noiembrie, cu moțiunea „Uniți pentru români. Puternici, doar împreună”
Tanase FCSB Basel jpg
FCSB a suferit a treia înfrângere în Liga Europa. Tătărușanu a făcut o gafă incredibilă
FCSB a mai suferit un eșec în Liga Europa. De data aceasta, FC Basel a învins-o, scor 3-1, la capătul unui meci marcat de marea gafă a portarului Târnovanu din minutul 12.
Via Transilvanica / Facebook
Traseul spectaculos din România care i-a cucerit iremediabil pe britanici. E plin de zone cu obiective turistice: „O să mă întorc”
Un traseu spectaculos din România a atras atenția turiștilor britanici, impresionându-i prin peisaje de vis și obiective turistice autentice.
avram gal eric trump jpg
Omul de afaceri Avram Gal, întâlnire cu fiul președintelui Donald Trump. „Împreună putem aprinde din nou flacăra dezvoltării”
Fost consilier în Parlamentul României și un influent om de afaceri, Avram Gal a avut o întrevedere cu Eric Trump, fiul președintelui Donald Trump.