Smărăndiţele contemporane
Citesc de ani buni proiectele didactice prezentate pe site-urile dascălilor. Reproşurile esenţiale ar fi următoarele: greşeli de editare, dezacorduri, greşeli de ortografie şi punctuaţie, deliruri verbale dulci, cu efecte de leşin hiperglicemic, falsificări ale realităţii, istoriei şi tradiţiilor, lipsa unor cunoştinţe minime de pedagogie şi de psihologie, folosirea unui limbaj schingiuit de clişee şi formule „drăgălaşe“ etc.
Trec direct la subiect: semnalarea (îngrijorată) a unor noi perle din şiragul proiectelor didactice al învăţămîntului românesc. Începem cu ora de literatura română, clasa a VI-a, poezia „Peste vîrfuri“ de Mihai Eminescu. Între obiectivele dascălului se află şi unele „motrice“, pentru că poezia, nu-i aşa, este un prilej perfect pentru mobilizarea articulaţiilor şi a muşchilor: „Pe parcursul lecţiei, copiii vor deveni capabili să foileteze în condiţii de igienă şi securitate materialul didactic şi (din nou! – n.a) să reprime tendinţa de a practica mişcări inutile în timpul lecţiei.“ Altă lecţie, aceeaşi clasă: „D-l Goe“, de I.L. Caragiale. De data aceasta, creativitatea dascălului irumpe în etapa didactică numită „captarea atenţiei“. Cum captăm atenţia şcolarilor ca să îi pregătim pentru întîlnirea cu personajul antipatic şi mamiţele lui? Simplu: „Se propune elevilor să citească poemul scris pe tablă şi să creeze o definiţie similară: «Sînt o oază de mister într-un spaţiu de lumină.» (N. Costenco) Spuneţi cine sînteţi într-un mod poetic.“ Trecerea la „D-l Goe“ pare astfel asigurată.
Din nou despre Ion Creangă: o lecţie despre opera şi biografia scriitorului, la clasa a IV-a. După diverse comentarii despre Amintirile din copilărie, copiii primesc sarcini: de exemplu, să răspundă la întrebarea stupefiantă: „Dacă ai fi urmaş al lui Creangă, ce ai schimba în conţinutul operelor?“ Ca şi cum ar interesa pe cineva dacă pe nepotul lui Da Vinci l-a tentat să modifice fruntea prea lată a Giocondei. A doua sarcină primită de elevi, în acord cu mesajul operei literare studiate, este următoarea: „Construiţi piramida succesului. Declar lumii întregi!“ Nu am nici un comentariu. Fiindcă nu înţeleg nimic.
Citind planurile de lecţii dedicate povestitorului, mi se strînge inima la gîndul că Ion Creangă nu se mai poate apăra. Pare definitiv pierdut în brambureala şi absurdul intenţiilor profesorale. O serbare dedicată marelui clasic se numeşte „Miss Smărăndiţa & Mister Nică 2014“ şi cuprinde dansuri tematice („Smărăndiţele contemporane“) şi scenete. Iată un fragment: „Înţelepciunea nu l-a părăsit nicicînd pe scriitor. Şi ştii de ce? Pentru că se trage de jos, din oamenii simpli, nu de sus, din boieri. De aceea a ştiut atît de bine să scrie despre oamenii muncitori, despre popor, despre boieri.“ Cui mai foloseşte astăzi o pură enormitate proletcultistă?
Alte exemple, de data aceasta din prezentarea proiectului didactic (cu precizarea că totul, dar absolut totul – topică, punctuaţie, acorduri gramaticale, idei – aparţine autorilor-profesori): „Modul nostru de a-l comemora pe M. Eminescu... prin poezie. Poezia este scrisă de elevii mei şi a trecut prin toate momentele importante a (sic!) vieţii marelui poet.“, „Moş Ion Roată, scenetă, Utilă cu prilejul Principatelor Române din 24 ianuarie, însă nu doar atunci“, „Steaua este un colind care începe din prima seară a Crăciunului şi se încheie la Bobotează“ (după care colindătorul cade lat, probabil).
Cineva îmi spunea că exemplele mele sînt mult prea căutate. Că nu pot fi aşa de multe şi de definitorii. I-am răspuns că s-ar putea face un serial întreg cu gogomăniile găsite pe site-urile didactice. Şi poate că ar trebui să încep unul.
Maria Iordănescu este psiholog.
