Piaţa goală
Niciodată nu-i goală. E pustiul de după Crăciun şi Anul Nou. Din orice piaţă. Dar pustiul se întîlneşte mereu cu cîte un prăpădit ce-ţi vinde ce nu bănuieşti. Lumea sucită. Golul şi un negustor zgribulit ce vinde te miri ce. O ţelină, un kil de fasole, un pătrunjel, o imortea, prune uscate. Aberaţie. Ceva din zvîrcolirea balaurului negustoresc tot supravieţuieşte. Mereu există un cîrpaci al acestei rochii rupte, al acestui ritm omorît din piaţă. Un ţigan, un moş, un pîrlit cu un nimic aşezat pe bolovan. E demonelul din pustie, e jegosul din pustiu. Costă 2 lei, cere 1 leu, lasă preţul de la 4 la 2 lei. Plouă, ninge, omul e acolo. Carnea-i stă în aer, capul îi e zbriguliu şi zgribulit. E sufletul pieţii.
Nu ştii de-i adevărat, nu ştii de-ţi vinde cu-adevărat. E forfota ce-a scuipat sîmburele singurătăţii ce nu-i place să stea popîndău. Are o tăcere zdrăngănitoare. Sînt voci ce nu tac, deşi e tăcere în piaţă. M-apucă frigul cînd îl văd pe acest nimeni. Mi se pare că e acolo de-o veşnicie şi veşnicia mea e frigul. Tărîmul lucrurilor nefăcute, neîncepute, sterpe, nici măcar strîmbe, că strîmbătatea e semn de început de facere.
